Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rc-77/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
SRL Brocadex vs SRL Enif Also
Pe scurt
Restituirea fără examinare a cererii introductive

2rc-77/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: A. Nogai dosarul nr. 2rc-77/14 DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Enif Also”, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Brocadex” în proces de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu răspundere limitată „Enif Also”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2013, prin care a fost admisă spre examinarea cererea introductivă depusă de către Societatea cu răspundere limitată „Brocadex” în proces de insolvabilitate, c o n s t a t ă: La 05 noiembrie 2013, SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate a depus o cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Enif Also”.

În motivarea cererii creditorul a indicat că genurile principale de activitate ale SRL „Enif Also” sunt: construcţiile de clădiri şi (sau) de construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico-edilitare, reconstrucţiile, consolidările, restaurările; cultura cerealelor şi leguminoaselor boabe, inclusiv producerea seminţelor; cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii; activităţi de pregătire către vânzare a bunurilor imobiliare şi închirierea bunurilor imobiliare proprii. Menţionează că la moment, SRL „Enif Also” are obligaţia de a satisface creanţele SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate în sumă de 481141 lei. Susţine că creanţele faţă de creditor au drept temei de apariţie contractul de împrumut nr. 1 din 13 august 2008, hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 05 februarie 2013 irevocabilă din data de 07 martie 2013 şi titlul executoriu nr. 41-2e-7452-14092012. Afirmă că pînă în prezent, debitorul nu a achitat datoria. Prin urmare, solicită intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Enif Also” şi desemnarea în calitate de administrator al insolvabilităţii pe Mihail Pînzaru. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2013 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate faţă de SRL „Enif Also”, a fost stabilită perioada de observaţie a SRL „Enif Also” cu sediul în mun. Chişinău, str. M. Costin,17/2, of.

305, pînă la examinarea cererii introductive prin desemnarea unui administrator provizoriu şi în scopul prevenirii modificării stării bunurilor debitorului în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate au fost aplicate următoarele măsuri de asigurare a creanţelor creditorilor: a fost numit în calitate de administrator provizoriu al SRL „Enif Also” pe Mihail Pînzaru – ÎI „Pînzaru Mihail”, a fost pus sechestru pe bunurile debitorului şi pe corespondenţa comercială, a fost suspendată executarea silită asupra bunurilor debitorului şi a fost interzis organului cadastral teritorial Chişinău efectuarea a careva modificări în cadastrul bunurilor imobile în privinţa bunurilor debitorului, a fost obligat administratorul provizoriu să prezinte pînă la data examinării cererii introductive un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare aplicate faţă de debitor şi să verifice mărimea şi componenţa masei debitoare, oportunitatea şi posibilităţile continuării activităţii economice în perioada derulării procesului de insolvabilitate şi au fost notificate despre aplicarea măsurilor de asigurare organele şi instituţiile menţionate în art. 26 din Legea insolvabilităţii.

La 09 decembrie 2013, în termenul prevăzut de lege, SRL „Enif Also” a depus o cerere de recurs împotriva încheierii primei instanţe, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii primei instanţe şi restituirea cererii introductive fără examinare. Recurentul SRL „Enif Also”, în motivarea recursului, a indicat că încheierea primei instanţe este neîntemeiată şi ilegală. Instanţa de judecată este obligată la etapa primirii spre examinare a cererii introductive să verifice dacă creditorul a fost notificat despre faptul că se află în întârzierea onorării obligaţiilor de plată. Menţionează că SRL „Enif Also” nu a recunoscut datoria faţă de SRL „Brocadex”, iar faptul anexării la cererea introductivă a titlului executoriu şi a încheierii de intentare a procedurii de executare nu întruneşte condiţiile specificate în art. 19 din Legea insolvabilităţii.

Susţine că încheierea privind intentarea procedurii de executare din 20 martie 2013 nu a fost primită de către SRL „Enif Also”. Afirmă că prin încheierea privind intentarea procedurii de executare debitorul şi creditorul au fost obligaţi să se prezinte la 03 aprilie 2013, ora 09.30 la Biroul executorului judecătoresc din str. Armenească,44/2, mun. Chişinău pentru achitarea benevolă a datoriei, însă în luna aprilie 2013, administratorul SRL „Enif Also” nu a fost în Republica Moldova, astfel, nefiind la curent cu încheierea respectivă. Invocă că hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 05 februarie 2013 a devenit definitivă şi executorie numai la 13 noiembrie 2013, pe cînd cererea introductivă a fost depusă de către administratorul insolvabilităţii SRL „Brocadex” la 04 noiembrie 2013. Mai invocă că SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate nu a anexat la cererea privind intentarea procesului de insolvabilitate nici un act care confirmă incapacitatea de plată a debitorului şi imposibilitatea executării titlului executoriu. Menţionează că SRL „Enif Also” are pe conturile bancare suma, care satisface creanţa SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate. Conform extrasului din Registrul bunurilor imobile, SRL „Enif Also” are în proprietate bunuri imobile şi terenuri aferente, valoarea cărora depăşeşte cuantumul tuturor creanţelor deţinute de toţi creditorii SRL „Enif Also”.

La moment, SRL „Enif Also” dispune de bunuri imobile aflate pe str. Valea Crucii,26, mun. Chişinău, cu nr. cadastral 0100404.264.01, pe str. Poştei,53/1, mun. Chişinău – teren, bloc locativ şi spaţii comerciale, oficii, cu nr. cadastral 0100401065 şi pe str. Doina,158, cu nr. cadastral 0100404.264.01. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea integrală a încheierii primei instanţe şi emiterea unei noi încheieri cu privire la restituirea fără examinare a cererii introductive din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionând prin decizie problema în fond. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate a depus o cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Enif Also”, invocând incapacitatea de plată a debitorului a datoriei în sumă de 481141 lei încasată prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 05 februarie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2013 a fost admisă cererea introductivă depusă de către SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Enif Also” şi în scopul prevenirii modificării stării bunurilor debitorului în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate au fost aplicate măsuri de asigurare a creanţelor creditorilor, fiind numit în calitate de administrator provizoriu al SRL „Enif Also” pe Mihail Pînzaru – ÎI „Pînzaru Mihail”. Conform art. 19 alin. alin. (1) şi (2) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, creditorul depune cerere introductivă numai după notificarea prealabilă a debitorului.

Notificarea prealabilă se consideră făcută dacă, pînă la depunerea cererii introductive, debitorul a fost informat de către creditor sau de executorul judecătoresc, sau, în cazurile prevăzute expres de Codul fiscal, de către organele abilitate despre faptul că se află în întîrziere ori despre înaintarea spre executare a titlului executoriu sau a unui alt document echivalent lui în condiţiile prevăzute expres de Codul de executare. Din materialele dosarului rezultă că creditorul SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate nu a respectat prevederile legale enunţate şi, anume, nu a înaintat debitorului notificarea prealabilă pînă la înaintarea cererii introductive, iar încheierea nr. 075-421/2013 privind intentarea procedurii de executare din 20 martie 2013, de asemenea, nu a fost primită de către SRL „Enif Also”, or, copiile avizelor de recepţie, anexate la dosar, nu confirmă faptul că anume debitorul a recepţionat încheierea menţionată.

Conform art. 20 alin. (2) Legea insolvabilităţii, la cererea introductivă a creditorului se anexează: a) documentele ce adeveresc obligaţiile debitorului faţă de creditor, mărimea datoriilor la aceste obligaţii, temeiul intentării procesului de insolvabilitate, alte documente care justifică cererea creditorului; b) dovada notificării prealabile a debitorului de către creditor; c) copia de pe hotărârea irevocabilă a instanţei de judecată sau copia de pe hotărârea arbitrală irevocabilă, ori copia de pe hotărârea judecătorească irevocabilă privind recunoaşterea hotărârii judecătoreşti sau a hotărârii arbitrale străine, ori decizia (hotărârea) organului abilitat prin legea executorie la acel moment.

Actele pricinii denotă faptul că creditorul SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate nu a anexat la cererea privind intentarea procesului de insolvabilitate nici un act, care confirmă incapacitatea de plată a debitorului, iar faptul imposibilităţii executării hotărârii judecătoreşti nr. 2e-1919/12 din 05 februarie 2013 nu a fost confirmată prin nici un act al executorului judecătoresc. La caz, se reţine că SRL „Enif Also” a invocat în cererea de recurs faptul că are în proprietate bunuri imobile, precum şi terenuri aferente, valoarea cărora depăşeşte cuantumul tuturor creanţelor deţinute de toţi creditorii SRL „Enif Also”. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că în cazul dat nu sunt întrunite condiţiile stabilite de Legea insolvabilităţii pentru înaintarea cererii introductive cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Enif Also”.

Conform art. 22 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, instanţa de insolvabilitate restituie fără examinare cererea introductivă întocmită cu încălcarea art. 20. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierea primei instanţe şi de a emite o nouă încheiere, prin care se restituie fără examinare cererea introductivă a SRL „Brocadex” în proces de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Enif Also”. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Enif Also”.

Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2013 în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Brocadex” în proces de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu răspundere limitată „Enif Also” şi se emite o nouă încheiere, prin care: Se restituie fără examinare cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Brocadex” în proces de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu răspundere limitată „Enif Also”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.