Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-78/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
Jardan Dumitru vs Jardan Liubov
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

2r-78/14 — Recunoaşterea testamentului şi contractului de donaţie parţial nul acceptarea succesiunii

prima instanţă: N.Chiseliova dosarul nr.2r-78/14 instanţa de apel: A.Panov, S.Arnăut, T.Pelin DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, examinînd recursul declarat de către Haruţa Tamara, reprezentanta recurentului Jardan Dumitru, în pricina civilă la acţiunea intentată de Jardan Dumitru către Jardan Liubov privind recunoaşterea testamentului şi contractului de donaţie parţial nule, recunoaşterea acceptării succesiunii, partajarea averii succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale şi încasarea cheltuielilor de judecată şi, cererea reconvenţională intentată de Jardan Liubov către Jardan Dumitru privind înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului aferenr casei de locuit şi demolarea construcţiei neautorizate, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2013, prin care a fost respinsă cererea privind repunerea în termen a apelului şi restitută cererea de apel apelantului Jardan Dumitru, c o n s t a t ă: La data de 02.09.2008, reclamantul Jardat Dumitru s-a adresat în instanţa de judecată cu o acţiune către Jardan Liubov privind recunoaşterea testamentului şi contractului de donaţie parţial nule, recunoaşterea acceptării succesiunii, partajarea averii succesorale,

recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii, reclamantul a menţionat că, părinţii săi Jardan Ion şi Jardan Elena, după înregistrarea căsătoriei au locuit în casa buneilor Jardan Nicolai şi Jardan Nadejda. Ulterior, deoarece nu aveau condiţii normale de trai, cu acordul buneilor, părinţii lui au construit pe terenul aferent casei buneilor o construcţie, bucătărie de vară în care au locuit pînă la deces, iar după decesul părinţilor, el locuieşte în acest imobil împreună cu familia sa. Cînd era în viaţă, bunelul său prin testamentul din 14.12.1999, i-a testat toată averea sa fratelui reclamantului, Jardan Nicolai, care după decesul bunelului, care a decedat la 24.09.2002, a acceptat moştenirea prin intrarea de fapt în posesia averii succesorale, deoarece atît până la decesul bunelului cât şi după decesul acestuia, fratele său a locuit în imobilul testat şi a îngrijit imobilul.

1 La data de 20.12.2003 a decedat mama reclamantului, Jardan Elena şi la 13.04.2003 a decedat tatăl reclamantului, iar la 16.03.2004 a decedat fratele reclamantului, Jardan Nicolai. După decesul acestora dânsul a întrat în posesia averii succesorale rămase după decesul acestora, însă nu a depus la notar o cerere privind acceptarea succesiunii, dar a continuat să locuiască şi să îngrijească imobilul rămas. La data de 05.09.2004 a decedat şi bunica Jardan Nadejda, însă în timpul cînd era în viaţă, bunica prin contractul de donaţie din 03.06.2004 a donat casa lui Jardan Liubov.

Consideră că buneii nu au avut nici un drept de a testa sau dona întreg imobilul, deoarece dînşii fiind în căsătorie înregistrată aveau dreptul de a dona cota parte a fiecăruia din imobilul ce le-a aparţinut, adică câte 1/2 cotă parte din casa de locuit cu terenul aferent acesteia, de aceia solicită declararea parţial nulă atît a testamentului bunelului cît şi contractul de donaţie asupra imobilului întocmit pe numele lui Jardan Liubov de către bunica sa, dat fiind faptul că prin actele în cauză sânt lezate drepturile sale ca moştenitor legal după decesul fratelui, deoarece dînsul după decesul fratelui său, Jardan Nicolai, a intrat de facto în posesia averii succesorale, prin ce consideră că a obţinut dreptul de proprietate asupra ½ cotă parte din imobilul buneilor, deaceea solicită partajarea imobilului în natură fiind atribuită atît lui cît şi pîrîtei cîte ½ cotă parte din imobilul litigios situat pe str.Eroilor, s.Lozova, r-nul Străşeni.

De asemenea, reclamantul solicită recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiei-bucătărie de vară, deoarece dînsul este moştenitor legal după decesul părinţilor săi şi de fapt a intrat în posesia averii succesorale, deoarece locuieşte în acest imobil, îngrijeşte acest imobil ca un bun proprietar.

Prin cererile suplimentare parvenite în adresa instanţei de judecată reclamantul solicită anularea contractului de donaţie eliberat de Jardan Liubov pe numele lui Jardan Gheorghe asupra casei cu terenul aferent aflat în litigiu, explicînd că dînsa nu a avut nici un drept de a dona imobilul care este în litigiu Jardan Liubov a înaintatat o cerere reconvenţională împotriva lui Jardan Dumitru, privind înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului aferent casei de locuit şi obligarea acestora să demoleze construcţia-bucătăria de vară, ca construcţie neautorizată, motivând că dânsa este proprietara imobilului în litigiu conform contractului de donaţie întocmit de Jardan Nadejda, iar din cauza acţiunilor reclamantului nu poate să se folosească de întreg terenul aferent casei de locuit.

La fel, consideră construcţia – bucătăria de vară, ca construcţie neautorizat construită pe terenul ce-i aparţine şi solicită să fie demolată. Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 17.12.2012, a fost admisă acţiunea înaintată de Jardan Dumitru. S-a recunoscut parţial nul testamentul din 12.12.1999 înregistrat la Biroul Notarial „Taisia Culava" sub nr.2834 întocmit de Jardan Nicolai Simion pe numele lui Jardan Nicolai Ion asupra casei de locuit cu trenul aferent ei, situată în s.Lozova, r-nul Străşeni. 2 S-a recunoscut parţial nul contractul de donaţie din 03.06.2004 întocmit de Jardan Nadejda pe numele lui Jardan Liubov asupra casei de locuit cu terenul aferent ei, situată în s.Lozova, r-nul Străşeni.

S-a recunoscut faptul acceptării succesiunii de către Jardan Nicolai Ion, născut la 13.03.1983, decedat la 19.03.2004 după decesul lui Jardan Nicolai Simion, născut la 26.09.1919, decedat la 24.09.2002. S-a recunoscut faptul acceptării succesiunii de către Jardan Dumitru, născut la 15.06.1984 după decesul lui Jardan Nicolai, născut la 13.03.1983, decedat la 19.03.2004. S-a recunoscut nul contractul de donaţie întocmit de Jardan Liubov pe numele lui Jardan Gheorghe la data de 01.07.2011 asupra casei de locuit cu terenul aferent, situată în s.Lozova, r-nul Străşeni. S-a recunoscut după Jardan Dumitru dreptul la averea succesorală rămasă după decesul părinţilor săi Jardan Elena şi Jardan Ion şi s-a partajat averea succesorală, conform variantei de partajare, fiindu-i atribuită lui: - Jardan Dumitru, partea II compusă din: odaia de locuit nr. 1 cu S.- 19,2 m.p.

cu costul de 7565 lei, odaia de locuit nr.3 cu S.-10.0 m.p. cu costul de 3940 lei, 01.1-verandă cu S-12.3 m.p. cu costul de 5499 lei, scară cu S-1,2 m.p. cu preţul de 477 lei, l-beci cu S-7,0 m.p. cu costul 2600 iei, 2-WC cu S-1,0 m.p. cu costul 415 lei, ½ gard I cu S-17,0 m.p. cu costul 325 lei, iar în total în sumă de 20821 lei, ceia ce constituie, 47 % din imobil. - Jardan Liubov, partea I compusă din: odaia de locuit nr.2 cu S-16,5 m.p. cu costul de 6502 lei, 01.2-anexă din p/tăiată cu S-30,5 m.p. cu costul 8626 lei, subsol - din p/but cu S- 15,2 m.p. cu costul 3163 lei, 3-WC: pereţii lemn, cu S-1.0 m.p. cu costul 415 lei, 4-bucătăria de vară din lampaci cu S-8,9 m.p. cu costul 1974 lei, 5-sarai din lampaci cu S- 8,3 m.p.

cu costul 635 lei, şopron II din lemn cu S-8,6 m.p. cu costul 251 lei, 1/2 gard I din lemn cu S-17,0 m.p. cu costul 3241ei, iar în total în suma de 21890 lei, ceia ce constituie 53 % din imobil. S-a partajat terenul aferent casei de locuit, fiindu-i atribuit lui: - Jardan Dumitru terenul cu S-0,0338 ha în hotarele 1:2-4,31 m., 2:3- 7,00 m., 3:4-5,70 m., 4:5-6,40 m., 5:6-3,45 m, 6:7-4,10 m., 7:8-3,70 m., 8:9-18,18 m, 9:12-5,88 m., 12:13-35,00 m, 13:1-11,0 m., cu preţul de 264 lei, ce constituie - 47 % din teren. - Jardan Liubov terenul cu S-0,0381 ha în hotarele 1:2-4,31 m., 2:3- 7,00 m., 3:4-5,70 m., 4:5-6,40 m., 5:6-3,45 m, 6:7-4,10 m., 7:8-3,70 m., 8:9-18,18 m, 9:10-14,72 m., 10:11-35,90m.,l 1:1-9,00 m., cu preţul de 298 lei ce constituie 53% din teren.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea lui Jardan Liubov către Jardan Dumitru, cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului aferent casei de locuit şi demolarea bucătăriei de vară, ca construcţie neautorizată. S-a încasat din contul lui Jardan Liubov în beneficiul lui Jardan Dumitru compensaţia bănească pentru imobilul demolat în sumă de 8717 lei şi cheltuielile judiciare în sumă de 6648 lei, iar în total suma de 15365 lei. Nefiind de acord cu hotărârea Judecătoriei Străşeni din 17.12.2012, Jardan Liubov la data de 30.01.2013 a declarat cerere de apel. 3 La data de 15.11.2013, Jardan Dumitru a declarat cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2013, s-a dispus respingerea cererilor apelanţilor Jardan Liubov şi Jardan Dumitru privind repunerea în termen a apelurilor, precum şi s-au restituit cererile de apel declarate de Jardan Liubov şi Jardan Dumitru.

Nefiind de acord cu încheierea nominalizată, la 02.12.2013, Haruţa Tamara, reprezentanta recurentului Jardan Dumitru a declarat recurs, în termen legal, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel, cu restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel. În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu încheierea instanţei de apel. A invocat că intimata nu a depus apelul motivat şi nu cunoştea cerinţele ei, de aceea mai întîi a depus o referinţă, ulterior după primirea apelului motivat a intimatei Jardan Liubov, a depus şi el cerere de apel. Studiind materialele dosarului, examinînd argumentele recursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de Haruţa Tamara, reprezentanta recurentului Jardan Dumitru este neîntemeiat şi urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele motive.

Potrivit art.427 lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului s-a constatat cu certitudine că prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 17.12.2012, a fost admisă acţiunea iniţială înaintată de Jardan Dumitru şi respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională înaintată de Jardan Liubov. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18.11.2013, contestată prin prezentul recurs, a fost respinsă cererea apelantului Jardan Dumitru privind repunerea în termen a apelului, precum şi s-a restituit cererea de apel. Conform prevederilor art.362 alin.(1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, din procesul-verbal al şedinţei de judecată în prima instanţă din data de 17.12.2012, rezultă că Haruţa Tamara, reprezentanta reclamantului Jardan Dumitru a fost prezentă în şedinţa de judecată, precum şi a asistat la pronunţarea hotărîrii (f.d.31, vol.2). La materialele cauzei este anexată recipisa semnată de către Haruţa Tamara, în care este indicat că copia hotărîrii a primit la 11.02.2013 (f.d.78). Însă, tocmai la 15.11.2013, Jardan Dumitru a depus cerere de apel, adică peste termenul de 30 zile prevăzut de lege. Nu poate fi reţinut argumentul invocat de recurent că apelanta Jardan Liubov nu a depus apelul motivat şi nu cunoştea cerinţele ei, de aceea mai întîi a depus o referinţă, ulterior după primirea apelului motivat, a depus şi el cerere de apel, deoarece acestea nu sunt motive întemeiate pentru repunerea în termen a apelului.

4 Conform prevederilor art.369 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Luînd în consideraţie normele expuse, instanţa de recurs notează că, instanţa de apel, corect a concluzionat despre respingerea cererii privind repunerea în termen a apelului, precum şi restituirea cererii de apel lui Jardan Dumitru, deoarece temeiurile invocate de apelant nu sunt justificative pentru repunerea în termen a apelului şi a fost omis termenul legal de contestare a hotărîrii judecătoreşti.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că este de sarcina reclamantului de a lua măsurile necesare pentru a proteja dreptul său de acces la instanţă (cazul Van Harn versus Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate în cererea de recurs sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Haruţa Tamara, reprezentanta recurentului Jardan Dumitru şi de a menţine încheierea atacată. În conformitate cu art.427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Haruţa Tamara, reprezentanta recurentului Jardan Dumitru.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2013 în pricina civilă la acţiunea intentată de Jardan Dumitru către Jardan Liubov privind recunoaşterea testamentului şi contractului de donaţie parţial nule, recunoaşterea acceptării succesiunii, partajarea averii succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale şi încasarea cheltuielilor de judecată şi, cererea reconvenţională intentată de Jardan Liubov către Jardan Dumitru privind înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului aferenr casei de locuit şi demolarea construcţiei neautorizate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Bejenaru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.