Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-227/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
ÎI Pavel Negru vs Rotari Serghei Rotari Mariana
Pe scurt
Dreptul de a cere restituirea prestaţiei

2ra-227/14 — Încasarea prestaţiei

prima instanţă: E.Buzu dosar nr. 2ra-227/14 instanţa de apel: N.Vascan, E.Clim, Iu.Cotruţă DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte completului, judecătorul Nicolae Clima, Judecătorii Tatiana Vieru, Ion Corolevschi, Ion Arhiliuc, Svetlana Novac, examinînd recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Pavel Negru”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de ÎI „Pavel Negru” către Rotari Serghei, Rotari Mariana, intervenient accesoriu SA „Galanta” privind încasarea prestaţiei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013 şi hotărîri Judecătoriei Orhei din 07 februarie 2013, c o n s t a t ă: La data de 27.05.2011, ÎI „Pavel Negru” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către Rotari Serghei, Rotari Mariana, intervenient accesoriu SA „Galanta” privind încasarea prestaţiei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, la 11.02.2004 Rotari Serghei a încheiat cu SA „Galanta” un contract de vînzare- cumpărare prin care a procurat de la ultima etajul 2 al clădirii din str.V.Lupu 48 din oraşul Orhei, ceea ce constituie 4/10 din toata proprietatea situata pe un sector de teren cu suprafaţa de 0,0890 ha. Reclamantul a invocat că la 31.05.2005, dupa ce soţii Rotari au refuzat exercitarea dreptului de preempţiune, ÎI „Pavel Negru" a încheiat cu SA "Galanta" un contract de vînzare - cumpărare prin care a cumpărat etajul 1, subsolul, poarta, pavajul si gardul imobilului situat pe str.V.Lupu 48, ceea ce constituie 6/10 din suprafaţa acestuia. De asemenea, prin acelaşi contract a cumpărat şi sectorul de teren in mărime de 0,0890 ha.

Achitarea pentru clădire si pentru teren a fost efectuată separat, astfel, în baza facturii fiscale nr. SD 0583221 a achitat contravaloarea sectorului de teren cu suprafaţa de 0,0890 ha în sumă de 100000 lei. La 30.10.2006, Rotari Serghei şi Rotari Mariana s-au adresat cu o cerere de chemare în judecata către ÎI "Pavel Negru" si SA "Galanta" privind anularea contractului de vinzare-cumpărare încheiat intre aceştia, în partea vînzării 1 terenului şi atribuirea în beneficiul lor a 4/10 din teren. Prin hotarirea Judecătoriei Orhei din 12.10.2007 a fost parţial anulat contractul de vînzare- cumpărare încheiat între SA "Galanta" şi ÎI "Pavel Negru" şi s-a atribuit lui Rotari Serghei şi Rotari Mariana 4/10 cote - părţi din terenul aferent cu suprafaţa de 0,0890 ha.

În hotarirea judecaţii nu a fost menţionat trebuie sau nu familia Rotari să achite costul a 4/10 din teren. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22.01.2008 această hotarîre a fost menţinută. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 07.05.2008, recursul ÎI "Pavel Negru" a fost declarat inadmisibil, astfel hotarirea Judecătoriei Orhei din 12.10.2007 devenind irevocabila. În baza acestei hotărîri la 01.07.2008 la OCT Orhei a fost înregistrat dreptul de proprietate a lui Rotari Serghei si Rotari Mariana asupra 4/10 cote - părţi din sectorul de teren cu suprafaţa de 0,0890 ha, însă ultimii nu au achitat careva sume băneşti pentru aceasta. Menţionează, că el a achitat SA "Galanta" costul întregului teren, însă, a rămas proprietar doar la 6/10 cote-parti din teren, iar contravaloarea a 4/10 cote-părţi a acestui teren nu i-a fost restituită.

De asemenea a indicat că preţul de piaţa a terenului a crescut în 2009 fiind de 532500 lei. Solicită reclamantul încasarea de la Rotari Serghei şi Rotari Mariana a sumei în mărime de 244098 lei, precum şi cheltuielile de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 07.02.2013, acţiunea înaintată de ÎI „Pavel Negru” a fost admisă parţial. S-a dispus încasarea, în mod solidar, de la Rotari Serghei şi Rotari Mariana în beneficiul ÎI „Pavel Negru” a prestaţiei în sumă de 40.000 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 6500 lei. În rest, pretenţiile au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25.09.2013, au fost admise cererile ÎI „Pavel Negru” şi a lui Rotari Serghei, Rotari Mariana privind scutirea parţială şi, respectiv, scutirea integrală de la plata taxei de stat.

S-a scutit ÎI „Pavel Negru” de la achitarea sumei taxei de stat care excede cuantumul de 600 lei achitat conform ordinului de plată din 26.06.2013. S-a scutit Rotari Serghei şi Rotari Mariana de la plata taxei de stat pentru examinarea pricinii în ordine de apel. S-a respins apelul declarat de ÎI „Pavel Negru”. S-a admis apelul declarat de Rotari Serghei şi Rotari Mariana, casînd hotărîrea Judecătoriei Orhei din 07.02.2013 şi pronunţînd o nouă hotărîre prin care acţiunea înaintată de ÎI „Pavel Negru” a fost respinsă, ca neîntemeiată. S-au anulat măsurile de asigurare a acţiunii aplicate prin încheierea Judecătoriei Orhei din 14.07.2011. Invocînd ilegalitatea deciziei enunţate, la data de 30.10.2013, ÎI „Pavel Negru” a declarat recurs, în termen legal, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi modificarea hotărîrii primei instanţe, prin care acţiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului, recurentul a indicat că, de către instanţa de apel a fost încălcat dreptul ÎI „Pavel Negru” la un proces echitabil garantat de art.6 a Convenţiei Europene şi dreptul la protecţia proprietăţii garantat de art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia Europeană. Recurentul invocă că instanţele de judecată la examinarea cauzei nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. În aşa mod, instanţa de apel nu a 2 aplicat prevederile art.8 al.2 lit.g), 753 al.1, 1389 al.1 CC şi art.123 al.2, 137 al.2, 241 al.2 CPC (în redacţia pînă la 01.12.2012), dar a aplicat prevederile art.219 al.2 CC, care nu trebuiau aplicate. La fel, instanţa de apel a interpretat în mod arbitrar probele – motiv de casare a deciziei prevăzut de art.432 al.4 CPC.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.e) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe. Din materialele dosarului s-a constatat, că ÎI „Pavel Negru” a depus o cerere de chemare în judecată către Rotari Serghei, Rotari Mariana, intervenient accesoriu SA „Galanta” privind încasarea prestaţiei.

Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă s-a pronunţat în favoarea admiterii parţiale a acţiunii. Pentru a emite soluţia enunţată, instanţa a reţinut că, majorarea patrimoniului soţilor Rotari a fost produsă în rezultatul acţiunilor ÎI „Pavel Negru”, care a achitat conform contractului de vînzare-cumpărare din 31.05.2005 preţul terenului cu suprafaţa de 0,089 ha, situată în or.Orhei, str.V.Lupu 48 pentru 1,0 cotă-parte. Prin urmare, ulterior fiind atribuit dreptul de proprietate lui Rotari Serghei pe 4/10 din teren, conform hotărîrii Judecătoriei Orhei din 12.10.2007, costul cotei-părţi din teren, care a fost achitată de ÎI „Pavel Negru” nu a fost restituită ultimului.

Instanţa de judecată a apreciat critic solicitarea reclamantului de a incasa de la pîrîţi preţul bunului la momentul dobîndirii dreptului de proprietate şi anume la 01.07.2008, conform raportului de evaluare întocmit de Camera de Comerţ şi Industrie, prin care se constată că întregul teren cu suprafaţa de 0,089 ha a fost evaluat la suma de 532500 lei, iar costul a 4/10 cotă-parte se estimează la suma de 213000 lei, deoarece la 31.05.2005 în baza contractului de vînzare-cumpărare SA „Galant” a vîndut ÎI „Pavel Negru” 1,0 cotă-parte din teren la preţ contractual care a fost negociat de părţi. Instanţa de apel a admis apelul declarat de către Rotari Serghei şi Rotari Mariana. A casat hotărîrea atacată şi a pronunţat o nouă hotărîre, prin care a fost respinsă acţiunea.

În acest context, instanţa de apel a indicat că, avînd în vedere faptul că prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 12.10.2007, contractul încheiat între SA „Galanta” şi ÎI „Pavel Negru” a fost declarat nul în partea înstrăinării bunului imobil cu nr.cadastral 6401310109 – teren pentru construcţii situat în or.Orhei, str.V.Lupu 48, deoarece potrivit prevederilor art.219 CC în cazul nulităţii absolute părţile sunt readuse în situaţia iniţială, adică imobilul revine în proprietatea vînzătorului, iar costul acestuia urmează să fie restituit de către vînzător cumpărătorului, deoarece în speţă calitatea de vînzător o avea SA „Galanta” şi nu Rotari Serghei şi Rotari Mariana, instanţa de apel a apreciat că 3 ultimii nu sunt parte a raportului juridic material litigios şi, respectiv, nu datorează ÎI „Pavel Negru” vreo prestaţie care ar rezulta din acest raport juridic.

Verificînd legalitatea şi temeinicia hotărîrilor judecătoreşti, coroborat normelor de drept material aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către ÎI „Pavel Negru” întemeiat, iar decizia instanţei de apel pasibilă de a fi casată cu menţinerea hotărîrii primei instanţe în partea încasării sumei de 40000 lei de la rotari Serghei şi Rotari Mariana în beneficiul ÎI „Pavel Negru”, şi modificarea hotărîrii în partea încasării cheltuielilor de judecată, din următoarele considerente. Conform prevederilor art.8 alin.(1) CC, drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice care, deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile generale şi de la sensul legislaţiei civile.

Conform prevederilor art.1389 CC, persoana care, fără temei legal sau contractual, a dobîndit ceva (acceptant) ca urmare a executării unei prestaţii de către o altă persoană (prestator) sau a realizat în alt mod o economie din contul altuia este obligată să restituie acestei alte persoane ceea ce a primit sau a economisit. Nu este relevant faptul dacă îmbogăţirea fără justă cauză a avut loc ca rezultat al comportamentului uneia dintre părţi, a unui terţ sau ca urmare a unei cauze independente de voinţa lor.

Astfel, analizînd circumstanţele faptice ale cauzei şi actele anexate la materialele dosarului, instanţa de recurs a stabilit că, la 11.02.2004 Rotari Serghei , a procurat de la SA „Galanta", încăperea nr.1- suprafaţa 64,3 m2 ; încăperea nr.4 - suprafaţa 63,8 m2; încăperea nr.5 - 36,4 m2; încăperea nr.6 - 70,2 m2; încăperea nr.7 - 37,5 m2 (etajul II - a secţiei de producere lit.A cu suprafaţa 272,2 m ), ce constituie 4/10 cote-părţi din toată proprietatea, amplasată pe un sector de teren cu suprafaţa de 0,0089 ha, situată în or. Orhei, str.V.Lupu, 48, ceea ce se confirmă prin contractul de vânzare-cumpărare nr.641 din 11.02.2004, autentificat de notarul Galina Digori (f.d.13). La 31.05.2005, SA „Galanta" a vândut ÎI „P.

Negru" 6/10 cote-părţi din imobil – altă utilizare (magazin), situat în or.Orhei, str.V.Lupu 48 care constă din: magazin lit.”A” cu V-1356 m3 şi suprafaţa la sol de 352,20 m2, subsol lit2a2 cu V-549 m3, poarta lit „I”, pavaj lit.”II”, gard lit. „IV”, besedcă lit.”VII” şi sectorul de teren – construcţie în mărime de 0,890 ha, ceea ce se confirmă prin contractul de vînzare-cumpărare nr.2915 din 31.05.2005, autentificat de notarul Bejenar Tatiana (f.d.7). Conform facturii fiscale nr.0583221 din 19.08.2005, ÎI „Pavel Negru” a achitat pentru procurarea clădirii magazin – 100000 lei şi pentru teren – 100000 lei (f.d.8).

Conform extrasului din Registrul bunurilor imobile pentru efectuarea tranzacţiilor eliberat la 29.06.2006 se confirmă că: ÎI „Pavel Negru" deţine construcţie, ce constituie 6/10 cotă-parte şi teren de 1,0 cotă-parte, înregistrat la 16.06.2006, iar Rotari Serghei şi Rotari Mariana, deţin construcţie, ce constituie 4/10 cotă-parte, înregistrat la 11.02.2004 (f.d.9). 4 Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 12.10.2007, a fost admisă partial acţiunea înaintată de Rotari Serghei, Rotari Mariana şi ÎI “Pavel Negru”. A fost declarat nul contractual de vînzare-cumpărare încheiat între SA “Galanta” şi ÎI “Pavel Negru” în partea înstrăinării sectorului de teren, construcţie, proprietate privată în mărime de 0,089 ha din str.V.Lupu 48, or.Orhei.

S-a atribuit lui Rotari Serghei şi Rotari Mariana 4/10 cotă-parte din terenul aferent construcţiei în mărime de 0,089 ha din str.V.Lupu 48, or.Orhei, în proprietate. A fost obligat OCT Orhei să înregistreze după ÎI “Pavel Negru” dreptul de proprietate asupra 6/10 cotă-parte din construcţie şi 6/10 cotă-parte din terenul aferent cu suprafaţa de 0,089 ha situate pe str.V.Lupu 48, or.Orhei (f.d.14-17). Hotărîrea nominalizată a fost menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22.01.2008 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 07.05.2008 (f.d.18-23). Conform extrasului din Registrul bunurilor imobile pentru efectuarea tranzacţiilor eliberat la 29.05.2009 se confirmă că: ÎI „Pavel Negru" deţine construcţie, ce constituie 6/10 cotă-parte şi teren de 6/10 cotă-parte, iar Rotari Serghei şi Rotari Mariana, deţin construcţie, ce constituie 4/10 cotă-parte şi teren 4/10 cotă-parte (f.d.26).

Luînd în consideraţie că ÎI “Pavel Negru” a achitat pentru 1,0 cotă-parte a terenului situat în or.Orhei, str.V.Lupu 48 – 100000 lei, iar ulterior prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 12.10.2007, s-a atribuit lui Rotari Serghei şi Rotari Mariana 4/10 cotă-parte din teren, care nu au achitat costul acestei cote- părţi, precum şi nu au restituit ÎI “Pavel Negru” costul cotei-părţi care le-a fost atribuită, dar care a fost achitată de către ÎI “Pavel Negru”, instanţa de recurs menţionează că prima instanţă corect a dispus încasarea de la Rotari Serghei şi Rotari Mariana suma de 40000 lei în beneficiul ÎI “Pavel Negru”. Rotari Serghei şi Rotari Mariana au devenit proprietari la 4/10 cotă-parte din teren, costul fiind achitat de ÎI “Pavel Negru”, adică, în urma prestaţiei efectuate de ÎI “Pavel Negru”, realizînd, astfel, pe contul ultimei o economie, care urmează a fi restituită.

Economia reprezintă o majorare a patrimoniului atunci cînd acceptantul trebuia să suporte anumite cheltuieli, însă aceasta nu s-a produs fie din considerentul că au fost suportate de o altă persoană, fie pentru că ele nu au fost achitate în general. Nu poate fi reţinut argumentul invocat de recurent că urmează a fi încasată suma cotei-părţi atribuită pîrîţilor, luînd în consideraţie certificatul privind inflaţia, deoarece prin factura fiscală din 19.08.2005, ÎI „Pavel Negru” a achitat pentru procurarea terenului – 100000 lei, iar prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 12.10.2007 s-a atribuit lui Rotari Serghei şi Rotari Mariana 4/10 cotă- parte din terenul aferent construcţiei, astfel, urmează a fi achitată suma echivalentă cotei-părţi atribuită pîrîţilor, din suma achitată de ÎI „Pavel Negru”.

În această ordine de idei, instanţa de recurs consideră că prima instanţă a constatat şi a elucidat pe deplin toate circumstanţele, care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, precum şi a dat aprecierea corespunzătoare tuturor probelor pe dosar, corect admiţînd cererea de chemare în judecată parţial şi încasînd, în mod solidar, de la Rotari Serghei şi Rotari Mariana în beneficiul ÎI „Pavel Negru” suma de 40000 lei. 5 Referitor la cheltuielile de judecată instanţa de recurs remarcă prevederile art. 94 alin.(1) CPC care stipulează că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. În conformitate cu art.96 alin.(1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.

În recursul declarat, ÎI ”Pavel Negru” a solicitat încasarea cheltuielilor legate de examinarea apelului şi recursului (f.d.264). Astfel, prin materailele cauzei se atestă că prin bonul de plată din 27.05.2011 se confirmă achitarea taxei de stat pentru înaintarea acţiunii în mărime de 1500 lei (f.d.2), prin dispoziţia de plată nr.30 din 15.07.2011 s-a achitat serviciile avocatului Şteliman Serghei în mărime de 5000 lei (f.d.91), bonul de plată din 10.02.2012 - achitarea taxei de stat pentru înaintarea cererii de apel în mărime de 1000 lei (f.d.119), bon de plată din 14.12.2012 pentru serviciile avocatului Bodrug Alexandru – 5000 lei (f.d.172), bonul de plată din 26.06.2013 - achitarea taxei de stat pentru înaintarea cererii de apel în mărime de 600 lei (f.d.207) şi ordinul de plată din 28.10.2013 - achitarea taxei de stat pentru înaintarea cererii de recurs în mărime de 2000 lei (f.d.254).

Prin prisma art. 41 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, pentru ca cheltuielile de reprezentare în instanţa de judecată să fie incluse în suma acordată, acestea trebuie să fie reale şi necesare şi să aibă un cuantum rezonabil. Prin urmare, ţinînd seama de circumstanţele concrete ale cauzei, de complexitatea cazului, instanţa de recurs consideră că suma de 13000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată este reală, necesară şi rezonabilă.

În acest context, instanţa de recurs apreciază că prima instanţă a constatat şi a elucidat pe deplin toate circumstanţele, care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, precum şi a dat aprecierea corespunzătoare tuturor probelor pe dosar, astfel, în partea încasării sumei de 40000 lei, în mod solidar, de la Rotari Serghei şi Rotari Mariana, instanţa de recurs va menţine hotărîrea, iar în partea încasării cheltuielilor de judecată, hotărîrea primei instanţe va fi modificată, fiind majorată suma de la 6500 lei la 13000 lei. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi de a menţine hotărârea primei instanţe în partea încasării sumei şi modificînd-o în partea încasării cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu art. art. 444, 445 alin.(1) lit.f),e) și alin.(3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Pavel Negru”. 6 Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Orhei din 07 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de ÎI „Pavel Negru” către Rotari Serghei, Rotari Mariana, intervenient accesoriu SA „Galanta” privind încasarea prestaţiei, în partea încasării, în mod solidar, de la Rotari Serghei şi Rotari Mariana a sumei de 40000 lei în beneficiul ÎI “Pavel Negru”.

Se modifică hotărîrea Judecătoriei Orhei din 07 februarie 2013 în partea încasării cheltuielilor de judecată, prin majorarea sumei încasate, în mod solidar, de la Rotari Serghei şi Rotari Mariana în beneficiul ÎI “Pavel Negru”, de la 6500 lei la 13000 (treisprezece mii) lei. În rest, hotărîrea Judecătoriei Orhei din 07 februarie 2013 se menţine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecător Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Ion Arhiliuc Svetlana Novac 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.