- Dosarul nr.
- 3ra-98/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 ianuarie 2014
- Părțile
- Laur Teodor vs Serviciul Vamal
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-98/14 — Modificarea pct. 2 din contractul individual de muncă, contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru, repararea prejudiciului moral
prima instanţă: I. Stepanov dosarul nr. 3ra-98/14 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu ÎNCHEIERE 22 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Teodor Laur reprezentat de către Ion Dodon, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Teodor Laur împotriva Serviciului Vamal cu privire la modificarea punctului 2 din contractul individual de muncă, contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Serviciul Vamal, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 30 mai 2013 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii, c o n s t a t ă: La 30 iunie 2011, Teodor Laur a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că prin ordinul nr. 857-p din 06 septembrie 2010, emis de Serviciul Vamal, a fost concediat din funcţia de inspector principal al Biroului vamal Bălţi, începând cu 10 septembrie 2010. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2011 a fost restabilit în funcţia deţinută, iar prin ordinul Serviciului Vamal nr. 886-p din 02 iunie 2011 hotărârea a fost executată. Tot în aceiaşi zi, la 02 iunie 2011, a fost emis ordinul Serviciului Vamal nr. 887-p, prin care a fost eliberat din funcţie, începând cu 01 martie 2011, în temeiul art. 43 din Legea privind serviciul în organele vamale, în legătură cu expirarea termenului contractului individual de muncă.
Consideră ordinul Serviciului Vamal nr. 887-p din 02 iunie 2011 ca fiind neîntemeiat şi ilegal. Menţionează că conform art. 83 alin. (1) din Codul muncii, în caz de încetare a contractului individual de muncă pe durată determinată în legătură cu expirarea termenului său, salariatul trebuie să fie înştiinţat în scris de către angajatorul său despre acest fapt, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte, însă la 02 iunie 2011, pârâtul a emis ordinul de eliberare din funcţie începând cu 01 martie 2011, fără a respecta termenul de preaviz de cel puţin 10 zile lucrătoare înainte, prin ce a încălcat art. 83 alin. (1) din Codul muncii. Susţine că conform art. 83 alin. (4) din Codul muncii, dacă, la expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată determinată, nici una dintre părţi nu a cerut încetarea lui şi raporturile de muncă continuă de fapt, contractul se consideră prelungit pe durată determinată.
În speţă, contractul individual de muncă încheiat între părţi urma să expire la 01 martie 2011, însă la acea dată, nici el şi nici pârâtul nu au cerut încetarea lui, de aceea consideră că a fost prelungit contractul individual de muncă pe o durată nedeterminată. Afirmă că începând cu anul 1999, el activează în organele vamale, fiind angajat pe o perioadă nedeterminată şi abia în anul 2010, a semnat contractul individual de muncă pe un termen de un an. Consideră că i-a fost încălcat dreptul la muncă stipulat în art. 43 din Constituţia RM. Prin urmare, solicită anularea ordinului Serviciului Vamal nr. 887-p din 02 iunie 2011, restabilirea în funcţia deţinută anterior, încasarea de la pârât a salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru, repararea prejudiciului moral în mărime de 10 salarii medii lunare şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Ulterior, Teodor Laur a depus o cerere de majorare a pretenţiilor, solicitînd declararea nulităţii contractului individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010, indicând că activează în organele vamale mai bine de 11 ani, astfel, conform Acordului adiţional la contractul colectiv de muncă pentru anii 2009-2012, semnat de directorul general al Serviciului Vamal şi Comitetul Sindical al Serviciului Vamal şi înregistrat la Inspectoratul Teritorial al Muncii Chişinău la 27 mai 2010, durata contractului individual de muncă încheiat nu putea fi mai mică de 5 ani. Teodor Laur a mai depus o cerere de majorare a pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtului de a încheia un acord adiţional la contractul individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010, prin care să fie modificată durata contractului de la 01 martie 2010 pînă la 01 martie 2015. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2011 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 martie 2012 a fost admis recursul declarat de către Teodor Laur reprezentat de către Ion Dodon, casată integral hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare în primă instanţă, în alt complet de judecători.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, au fost anulate ordinul Serviciului Vamal nr. 887-p din 02 iunie 2011 ca ilegal şi pct. 2 din contractul individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010, încheiat între Serviciul Vamal şi Teodor Laur referitor la durata contractului de un an, a fost stabilit că durata contractului individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010 este de 5 ani, începând cu 01 martie 2010 pînă la 28 februarie 2015, a fost restabilit Teodor Laur în funcţia de inspector principal al Postului vamal Şoldăneşti, Biroul vamal Bălţi şi a fost încasat de la Serviciul Vamal în beneficiul lui Teodor Laur salariul pentru absenţa forţată de la lucru în sumă de 44655 lei şi suma de 500 lei, în vederea reparării prejudiciului moral.
În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 21 noiembrie 2012 a fost admis recursul declarat de către Serviciul Vamal, casată hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2013 pricina a fost strămutată după competenţă la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău. Teodor Laur a depus o cerere de modificare a pretenţiilor, solicitând modificarea pct. 2 din contractul individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010, încheiat între Serviciul Vamal şi el, stabilindu-se termenul contractului individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010 de la 01 martie 2010 pînă la 01 iunie 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 30 mai 2013 acţiunea a fost admisă parţial, a fost anulat ordinul Serviciului Vamal nr. 887-p din 02 iunie 2011 „Cu privire la eliberarea din serviciu în organele vamale a lui Teodor Laur” ca fiind ilegal, a fost modificat pct. 2 din contractul individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010, încheiat între Serviciul Vamal şi Teodor Laur, cu stabilirea duratei contractului individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010 de la 01 martie 2013 pînă la 01 decembrie 2013, a fost restabilit Teodor Laur în funcţia de inspector principal al Postului vamal Şoldăneşti, Biroul vamal Bălţi, începând cu 02 iunie 2011 şi a fost încasat de la Serviciul Vamal în beneficiul lui Teodor Laur salariul pentru absenţa forţată de la lucru pentru perioadele 26 mai 2011-17 iulie 2012 şi 27 noiembrie 2012-30 mai 2013 în sumă totală de 68088,88 lei şi suma de 3435 lei, în vederea reparării prejudiciului moral.
În rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2013 a fost admis apelul declarat de către Serviciul Vamal, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă. La 20 noiembrie 2013, în termenul prevăzut de lege, Teodor Laur reprezentat de către Ion Dodon a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Recurentul Teodor Laur reprezentat de către Ion Dodon, în motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, deoarece instanţa de apel a încălcat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural, admiţând şi încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, recunoscute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Menţionează că conform art. 271 din Codul civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. În speţă, Serviciul Vamal a invocat omiterea termenului de prescripţie în raport cu cerinţa înaintată de către Teodor Laur privitor la anularea pct. 2, dar nu şi în raport cu modificarea pct. 2 din contractul individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010. În esenţă, art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ prevede posibilitatea invocării prescripţiei doar în privinţa acţiunii de anulare a actului administrativ, dar nu şi a acţiunii de modificare a unui contract individual de muncă.
Susţine că instanţa de apel, din oficiu, dar nu la cererea Serviciului Vamal a aplicat prescripţia extinctivă asupra capătului de cerere privind modificarea pct. 2 din contractul individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2010, încheiat între Serviciul Vamal şi Teodor Laur, ceea ce constituie o încălcare a art. 271 din Codul civil şi a art. 17 din Legea contenciosului administrativ şi a dreptului recurentului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Afirmă că instanţa de apel a invocat inaplicabilitatea Convenţiei colective de muncă, încheiată între Ministerul Finanţelor şi Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice pe anii 2011-2014, deoarece această Convenţie a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011 după semnarea contractului individual de muncă nr. 545 din 01 martie 2011 şi este aplicabilă doar contractelor individuale de muncă încheiate începând cu 01 ianuarie 2011. Invocă că din textul Convenţiei menţionate reiese clar că aceasta se va aplica şi în privinţa contractelor individuale de muncă deja încheiate, urmând ca acestea să fie modificate în ceea ce priveşte durata lor conform pct. 19 din Convenţia colectivă.
Mai invocă că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural şi, anume, art. 254 alin. (3) CPC, deoarece la examinarea prezentei cauze s-a stabilit că anterior între părţi a mai existat un litigiu soluţionat prin hotărârea irevocabilă a Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2011, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2011. Prin această hotărâre a fost anulat ca ilegal ordinul Serviciului Vamal nr. 857-p din 06 septembrie 2010, iar recurentul a fost restabilit în funcţia de inspector principal al Biroului vamal Bălţi, dispunându-se încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru pentru perioada 10 septembrie 2010 – 26 mai 2011. Astfel, conform acestei hotărâri, se consideră perioadă de absenţă forţată de la lucru inclusiv şi perioada 01 martie 2011-26 mai 2011. Prin urmare, ordinul Serviciului Vamal nr. 887-p din 02 iunie 2011 nu poate prevedea eliberarea din funcţie a recurentului începând cu 01 martire 2011, deoarece printr-un act judecătoresc irevocabil s-a stabilit deja faptul că la acea dată şi pînă la 26 mai 2011, recurentul se consideră ca fiind în relaţii de muncă cu intimatul, dispunându- se inclusiv şi achitarea salariului mediu pentru această perioadă.
Susţine că prin ordinul nou adoptat de către intimat se anulează parţial efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile. De fapt şi instanţa de apel, prin decizia contestată, a anulat, la rândul său, efectele juridice ale hotărârii primei instanţe din 26 mai 2011 şi ale deciziei instanţei de recurs din 26 octombrie 2011, precum şi ale încheierii primei instanţe din 11 octombrie 2012, fapt ce constituie o încălcare a art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prin prisma încălcării principiului securităţii raporturilor juridice. Prin referinţa depusă la 09 ianuarie 2014 Serviciul Vamal a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Teodor Laur reprezentat de către Ion Dodon nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionateşi având în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Teodor Laur reprezentat de către Ion Dodon ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Teodor Laur reprezentat de către Ion Dodon se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Valentina Clevadî judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi