2ra-4255/13 — Repararea prejudiciului material cauzat

Prima instanță: Judecătoria Buiucani Dosarul nr. 2ra-383/14 Judecător: G. Moscalciuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 16 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima, Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druță examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Cebotari Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Cebotari Ion împotriva FPC „Alexandra-UM” SRL privind repararea prejudiciului material cauzat prin neachitarea salariului şi repararea prejudiciului moral cauzat prin reţinerea plăţilor salariale, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2013, prin care a fost menţinută hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 18 martie 2013 prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă : La data de 14 decembrie 2012, Cebotari Ion Ilie s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva FPC „Alexandra-UM” SRL, privind repararea prejudiciului material cauzat prin neachitarea salariului în sumă de 12 896 lei şi repararea prejudiciului moral cauzat prin reţinerea plăţilor salariale în sumă de 5000 lei. În motivarea cerinţelor sale reclamantul Cebotari Ion a invocat că, la FPC „Alexandra UM” SRL a fost angajat conform ordinului nr. 26A din 14 octombrie 2002 în calitate de dulgher.

La data de 18 decembrie 2009 s-a eliberat din funcţie din iniţiativă proprie, însă la eliberare întreprinderea nu i-a achitat salariul în mărime de 6200 lei, de aceea, în conformitate cu art. 330 alin. (2) din Codul muncii, care prevede că, în caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului (art. 142), a indemnizaţiei de concediu (art. 117), a plăţilor în caz de eliberare (art. 143) sau a altor plăţi (art. 123, 124, 127, 139, 186, 227 lit. j), 228 alin.(8) etc.) cuvenite salariatului, dînsului urmează să i se plătească suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen. Astfel, plata suplimentară pentru fiecare zi de întîrziere constituie suma de 6 696 lei, iar paguba morală constituie 5000 lei.

Ulterior, Cebotari Ion a depus cerere suplimentară în care şi-a concretizat cerinţele, indicînd că la eliberarea sa din serviciu la data de 18 decembrie 2009, pîrîtul nu i-a achitat salariul pe 5 luni de zile în sumă de 14 751,97 lei. Prin dispoziţia de plată dînsul a primit salariul după eliberarea din funcţie în sumă de 10 500 lei cu întîrziere de la data stabilită de alin. (1) din art. 143 Codul muncii. Consideră reclamantul că, datoria pîrîtului la achitarea salariului în ziua eliberării sale din funcţie, adică la 18 decembrie 2009, constituie 4251,97 (14751,97- 10500). Plata suplimentară pentru fiecare zi de întîrziere conform art. 330 alin. (2) din Codul muncii, constituie 0,1 % din suma de 4251,97=4,26 lei x 1160 zile = 4941,60 lei.

Menţionează că, la data de 12 iulie 2011 prin dispoziţia de plată nr. 66 a primit suma de 1500 lei, cu întîrziere de la data eliberări din funcţie cu 550 zile, respectiv plata suplimentară pentru întîrziere constituie 0,1 % din 1500 lei = 1,50 lei x 550 zile = 825 lei. La data de 04 noiembrie 2011 prin dispoziţia de plată dînsul a primit 2500 lei cu întîrziere de la data eliberării din funcţie cu 700 zile şi plata suplimentară pentru întîrziere constituie 0,1 % din 2500 lei = 2,50 lei x 700 zile = 1750 lei. La data de 17 aprilie 2011 prin dispoziţia de plată nr. 32 a primit suma de 5000 lei, cu întîrziere de la data eliberării din funcţie cu 480 zile şi plata suplimentară pentru întîrziere constituie 0,1 % din 5000 lei = 5,0 lei x 480 zile = 2400 lei.

La data de 30 mai 2011 prin dispoziţia de plată nr. 44 a mai primit suma de 1500 lei, cu întîrziere de la data eliberării din funcţie cu 520 zile, respectiv plata suplimentară pentru întîrziere constituie 0,1 % din 1500 lei = 1,50 lei x 520 zile = 780 lei. Astfel, în total, plăţile suplimentare constituie 4941,60 lei +825 lei +1750 lei+2400 lei+780 lei = 10 696,60 lei. Ulterior, reclamantul prin cererea suplimentară de modificare şi concretizare a cererii de chemare în judecată a solicitat încasarea de la FPC „Alexandra UM” SRL prejudiciul material în sumă de 4 241,60 lei + 10 696,60 lei = 14 948,57 lei şi prejudiciul moral cauzat prin reţinerea plăţilor salariale în sumă de 3 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 18 martie 2013 a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată a lui Cebotari Ion; s-a încasat de la FPC „Alexandra UM” SRL în beneficiul lui Cebotari Ion suma de 2 818,90 lei cu titlu de salariu restant, suma de 1640 lei cu titlu de prejudiciu moral şi în bugetul de stat suma de 270 lei cu titlu de taxă de stat. în rest cerinţele au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Cebotari Ion şi a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 18 martie 2013. Nefiind de acord, la data de 20 noiembrie 2013, Cebotari Ion a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 18 martie 2013, emiterea unei noi hotărîri de admitere integral a acţiunii. În motivarea recursului a indicat că decizia instanței de apel a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept, concluziile instanței fiind în contradicție cu probele administrate și prevederile legislației în vigoare, astfel fiindu-i încălcat dreptul la accesul liber la justiție. Mai indică recurentul că atît instanța de fond cît și instanța de apel greșit au constatat că angajatorul nu avea posibilitatea achitării salariului la timpul cuvenit. La data de 26 decembrie 2013, FPC „Alexandra-UM” SRL a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conține obiecțiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. Temeiurile invocate în cererea de recurs în opinia Colegiului nu pot constitui temei de admitere a acestuia deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural.

Astfel, dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, fără a indica vreun temei prevăzut de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, reţine că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe au fost adoptate cu aplicarea corectă a legii materiale şi cu respectarea legislaţiei procedurale în vigoare, părţilor fiindu-le create condiţii obiective şi egale pentru exercitarea drepturilor sale procedurale.

Completul remarcă că potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), pe cînd în recursul declarat de Cebotari Ion, asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3), (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către Cebotari Ion se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă