3ra-1727/13 — Contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată

prima instanţă – L. Brânza dosarul nr. 3ra-38/14 instanţa de apel – A. Minciuna, L. Bulgac, L. Popova ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valentin Cucoş împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 11 iulie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 17 mai 2013, Valentin Cucoş a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratului General al Poliţiei al MAI al RM cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că a activat în funcţia de comisar al Comisariatului de poliţie a sectorului Rîşcani a municipiului Chişinău. Menţionează că prin ordinul nr. 204 ef.

din 27 martie 2013 el a fost concediat din organele afacerilor interne, în care drept temei de concediere au fost induse prevederile art. 47 alin. (1) lit. f) al Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, iar motivul concedierii a fost formulat ca fiind lichidarea subdiviziunii sau reducerea statelor de personal. Susţine că despre faptul că funcţia deţinută de el urmează a fi redusă, iar unitatea de poliţie a sectorului Rîşcani a mun. Chişinău urmează a fi lichidată, el a fost preavizat la 09 ianuarie 2013. Consideră că ordinul nr. 204 ef. din 27 martie 2013, este unul ilegal.

Indică că în corespundere cu art. 88 al Codului muncii, angajatorul este în drept să concedieze salariaţii de la unitate în legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de doar cu condiţia că va emite un ordin, dispoziţie, decizie, hotărâre), motivat din punct de vedere juridic, cu privire la lichidarea unităţii ori reducerea numărului sau a statelor de personal. Afirmă că unitatea de poliţie a sectorului Rîşcani mun. Chişinău nu a fost lichidată, dar a fost operată doar o redenumire a subdiviziunii de poliţie a sectorului Rîşcani a mun. Chişinău, deoarece nu există ordin, prin care să se dispună lichidarea acestei subdiviziuni de poliţie. Invocă că nu a fost lichidată funcţia de conducător al subdiviziunii de poliţie a sectorului Rîşcani mun.

Chişinău, dar la fel s-a operat doar o schimbare de denumirii funcţiei, în rest, obligaţiile funcţionale de bază au rămas aceleaşi. Insistă şi asupra faptului că funcţia deţinută de el nu a fost redusă, iar după 05 martie 2013, după ce s-a operat modificarea denumirilor în statele de personal, el a continuat conducerea cu subdiviziunea teritorială de poliţie, a primit indicaţii de la şefii superiori, a dat indicaţii, a condus şedinţele operative a subdiviziunii poliţieneşti şi anume a executat şi a fost acceptat să exercite în continuare funcţia de şef de subdiviziune poliţienească a sectorului Rîşcani mun. Chişinău. Consideră că preavizarea lui despre existenţa unei careva reduceri de funcţie pe care o ocupa este una ilegală şi contravine realităţii de fapt şi de drept, motiv pentru care ordinul nominalizat urmează a fi anulat.

La fel cu referire la art. 88 Codul muncii, indică că deşi în ordinul de preavizare din 09 ianuarie 2013 este menţionat că funcţia se va reduce peste două luni, el a fost eliberat din funcţie doar la 23 aprilie 2013, prin aducerea la cunoştinţă a extrasului din ordinul de concediere din 27 martie 2013, adică peste aproximativ o lună şi jumătate după expirarea termenului de preavizare despre reducerea funcţiei. Astfel, consideră că procedura a fost încălcată, iar drepturile angajatului de a nu fi concediat ulterior expirării termenului de preaviz au fost încălcate.

La fel, susţine că contrar art. 88 Codul muncii, lui la momentul preavizării şi în toată perioada de preavizare nu i s-a propus o altă funcţie, aşa cum şi nu a fost lăsat să activeze în continuare în funcţia deţinută, însă consideră că deţinând anterior funcţia de conducere a CPS Rîşcani, este evident că avea cea mai înaltă productivitate şi calificare faţă de toţi subalternii săi, astfel dânsul avea prioritate în funcţiile de conducere ale Inspectoratului de poliţie. Afirmă că de asemenea contrar art. 88 alin. (1) lit. h) o adresare din partea angajatorului către organul sindical din unitate în vederea concedierii lui, care era membru de sindicat, nu a fost operată, cum nu a fost primit nici un accept despre concediere din partea sindicatului.

Insistă că de fapt, funcţia de conducător al subdiviziunii de poliţie rămâne în continuare să existe în cadrul subdiviziunii raionale de poliţie, fapt ce denotă că locul de muncă a lui nu a fost lichidat, sau chiar şi fiind lichidat acesta a fost restabilit, ce la fel contravine art. 88 Codul muncii. Menţionează că în realitate el a exercitat în perioada 05 martie 2013 – 22 martie 2013 atribuţiile de conducător al subdiviziunii de poliţie a sectorului Rîşcani mun. Chişinău. Altfel, consideră că în perioada dată, cu acceptul pârâtului, el a fost considerat drept şef al Inspectoratului de poliţie a sectorului Rîşcani mun. Chişinău şi a exercitat atribuţiile conducătorului subdiviziunii poliţieneşti a sectorului Rîşcani, în acest sens referindu-se la prevederile art. 58 Codul muncii.

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (1), lit. g) al Legii cu privire la Poliţie şi statutul poliţistului, şeful Inspectoratului General de Poliţie numeşte şi eliberează din funcţie personalul Inspectoratului General al Poliţiei. Consideră că textul Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nu stabileşte competenţa ministrului afacerilor interne de a angaja sau de a concedia din Poliţie persoanele din funcţiile pe care le ocupa el, pe când ordinul de concediere nr. 204 ef. din 27 martie 2013 adus la cunoştinţa lui abia la 23 aprilie 2013, a fost semnat, contrar competenţei de către Ministrul Afacerilor Interne. Solicită anularea ordinului MAI nr. 204 ef. din 27 martie 2013 în partea concedierii lui din organele afacerilor interne, restabilirea în organele afacerilor interne în funcţia de Şef al Inspectoratului de Politie Rîşcani al Direcţiei de Politie a mun.

Chişinău al Inspectoratului General al Politie al MAI, încasarea în beneficiul lui a salariului pentru întreaga perioada de absenţă forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral în mărime de 25000 lei şi încasarea de la pârât cheltuielile de judecată suportate de el pentru asistenţă juridică. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013 a fost admisă parţial acţiunea, anulat ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.204 ef din 27 martie 2013 în partea concedierii lui Valentin Cucoş, restabilit Valentin Cucoş în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie a mun.

Chişinău începând cu 11 iulie 2013, încasat de la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova în beneficiul lui Valentin Cucoş salariul pentru lipsa forţată de la lucru pentru perioada 27 martie 2013 până la 11 iulie 2013 în sumă de 24994,15 lei cu efectuarea reţinerilor obligatorii din salariul achitat conform legislaţiei în vigoare, încasat de la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova în beneficiul lui Valentin Cucoş prejudiciul moral cauzat în mărime de 10000 lei. Totodată a fost indicat că hotărârea în privinţa restabilirii în funcţie şi încasării unui salariu mediu în mărime de 7209,89 lei pentru absenţa forţată de la lucru urmează a fi executată imediat. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013 au fost respinse apelurile declarate de către Ministerul Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al RM şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 31 octombrie 2013, Ministerul Afacerilor Interne al RM a declarat recurs împotriva decizie instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. Indică că decizia instanţa de apel a fost expediată în adresa Ministerului Afacerilor Interne la 10 octombrie 2013. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o neîntemeiată. Cu referire la prevederile art. 130, 239, art. 241 alin. (2), (5) CPC, susţine că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel în motivare nu dovedeşte circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, nu reflectă motivele concluziilor sale privind admiterea pretenţiilor şi dau apreciere probelor.

Consideră că omiţând aceste împrejurări, prima instanţa a emis o hotărâre neîntemeiată. Afirmă că instanţele au motivat admiterea cerinţelor intimatului prin faptul că la 09 ianuarie 2013 dânsul a fost preavizat despre faptul că funcţia pe care o exercită va fi redusă, însă a fost concediat prin ordinul din 27 martie 2013, contrar art. 88 alin.(l) lit. b) Codul muncii. Indică că atât art. 88 Codul muncii, cât şi art. 47 alin. (1) lit. f) al Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, oferă dreptul angajatorului de a concedia salariatul în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, când salariatul refuză transferul într-o altă funcţie.

Susţine că prima instanţă motivează că apelantul MAI contrar prevederilor legale nu a propus intimatului Valentin Cucoş un alt loc de muncă, însă din procesul- verbal nr. 34/571 din 27 martie 2013 rezultă că intimatului i-a fost propusă funcţia de şef Secţie al Secţiei securitate publică a Inspectoratului de poliţie Rîşcani a Direcţiei de poliţie mun. Chişinău, pe care acesta a refuzat-o, ceea ce denotă în mod tacit acceptarea concedierii. La fel menţionează că Valentin Cucoş a depus cerere, prin care a solicitat stabilirea pensiei pe linia MAI, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993, militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au dreptul la pensie li se stabileşte pensie după eliberare din serviciu.

În acest caz consideră că intimatul Valentin Cucoş la fel a acceptat în mod tacit concedierea. La 09 decembrie 2013 Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al RM a declarat recurs împotriva decizie instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. Indică că decizia integrală a instanţei de apel a fost comunicată la 10 octombrie 2013. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând că instanţele au apreciat eronat probele prezentate de către intimat privitor la faptul îndeplinirii în perioada 05 martie 2013-27 martie 2013 a atribuţiilor şefului IP Rîşcani a DP mun.

Chişinău a IGP al MAI, fapt ce a generat reflectarea unei concluzii neîntemeiate bazată pe dispoziţiile legale prevăzute la art.58, alin. (3) Codul muncii, astfel aplicând o normă străină raportului material litigios. Remarcă că probele de referinţă dovedesc contrariul celor constatate de către instanţele de judecată şi anume din materialele dosarului se observă cu certitudine faptul că intimatul şi-a exercitat atribuţiile de comisar al CPS Rîşcani, primind şi dând indicaţii în calitatea sa de comisar, faptul dat fiind confirmat şi prin tabelul de evidenţă în care este indicat timpul de muncă lucrat al ultimului în funcţie de comisar, şi nu în funcţie de şef al Inspectoratului, precum şi prin procesele-verbale ale şedinţei operative a conducerii comisariatului care sunt semnate de către Valentin Cucoş în calitatea sa de comisar.

Consideră că instanţele de judecată au dat o apreciere subiectivă probelor respective, deoarece careva accept de către conducerea IGP al MAI privitor la exercitarea de către intimat a funcţiei de şef al IP Rîşcani al DP mun. Chişinău a IGP al MAI nu a avut loc, iar concluziile instanţelor în acest sens sunt neîntemeiate, deoarece intimatul nu a activat în cadrul IP Rîşcani al DP mun. Chişinău a IGP, nefiind încheiat un contract individual de muncă între el şi IGP sau emis un ordin de numire în funcţie. Susţine că verificarea temeiniciei şi legalităţii pretenţiei privind restabilirea în funcţie urma să se efectueze prin prisma dispoziţiilor art. 89, alin. (1) CM, deoarece prin hotărârea primei instanţe, menţinută prin decizia instanţei de apel, a fost dispusă anularea actului de eliberare emis de către MAI, şi nu de către IGP al MAI, iar restabilirea în funcţie este direct condiţionată de declararea nulităţii actului, fapt de care nu au ţinut cont instanţele.

Afirmă că de către instanţe au fost interpretate în mod eronat şi cele explicate de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie în Hotărârea explicativă nr. 12 din 03 octombrie 2005, unde în pct.59 se atenţionează instanţele judecătoreşti că în cazul restabilirii în funcţie este necesar de a declara mai întâi nulitatea deciziei (ordinului) de concediere, restabilirea fiind un capăt de cerere secundar şi subsecvent declarării nulităţii şi astfel direct condiţionat de declararea nulităţii actului. Invocă că intimatul Valentin Cucoş a fost concediat din organele afacerilor interne la 27 martie 2013, prin ordinul MAI nr. 204 ef., din funcţia de comisar al CPS Râşcani al CGP mun.

Chişinău, în temeiul art. 47, alin. (1), lit. f) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, fapt constatat de instanţe, precum şi recunoscut şi de către MAI, fapt ce dovedeşte că intimatul a deţinut funcţia de comisar al Comisariatului de poliţie al sectorului Râşcani, şi nu funcţia de şef al IP Râşcani al DP mun. Chişinău al IGP al MAI, în care a fost restabilit de către instanţe. Indică că este ordinul MAI nr. 388ef. din 12 noiembrie 2013 „Cu privire la repunerea în unele drepturi a domnului Cucoş Valentin”, conform căruia intimatul a fost repus în funcţia de comisar al CPS Râşcani, deşi conform hotărârii primei instanţe, menţinută prin decizia instanţei de apel MAI nu a fost obligat de a-l restabili pe intimat în funcţia deţinută până la concediere, ceea ce denotă faptul că restabilirea în funcţie este direct condiţionată de declararea nulităţii ordinului MAI nr. 204 ef.

din 27 martie 2013, iar obligarea de restabilire îi revine MAI, obligaţie generată de raportul de muncă ce a existat dintre MAI şi Valentin Cucoş. Consideră că deşi instanţele au dat o calificare juridică corectă raportului material litigios, determinând corect norma aplicabilă art.89 alin. (1) Codul muncii, însă din cauza înţelegerii greşite a sensului acesteia, au formulat o concluzie greşită cu privire la drepturile şi obligaţiile IGP al MAI privitor la restabilirea intimatului în funcţie. Remarcă că conform Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 şi Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General al Poliţiei al MAI nr. 283 din 24 aprilie 2013, Inspectoratul General al Poliţie al MAI reprezintă unitatea centrală de administrare şi control al Poliţie, cu sediul în mun.

Chişinău, dispune de ştampila cu imaginea de Stat şi denumirea sa în limba de stat, precum şi de cont trezorerial şi alte atribuţii specifice, în modul stabilit, iar şeful IGP al MAI, care este numit de Guvern, pe un termen de 5 ani, numeşte şi eliberează din funcţie personalul Inspectoratului General. Astfel, IGP al MAI are calitatea de angajator, ca şi MAI, însă nu este angajatorul care a emis actul de eliberare în privinţa intimatului, nefiind încheiat între acesta şi IGP al MAI un contract individual de muncă. La fel menţionează că CPS Rîşcani al CGP mun. Chişinău, subdiviziunea unde a activat intimatul, este o subdiviziune ce făcea parte din Departamentul poliţie, subdiviziune subordonată MAI, iar intimatul Valentin Cucoş a făcut parte din personalul MAI, a cărui numire şi eliberare din funcţie, conform art. 7 din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 intră în competenţa ministrului afacerilor interne.

Mai indică că contrar prevederilor art. 241 alin.(5), art. 390 CPC, adoptând soluţia de admitere a acţiunii faţă de IGP al MAI, instanţele în hotărâre, nu au făcut trimitere la art. 219. alin. (1) Cod civil, care statuează că actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii. Cu referire la articolul nominalizat, susţine că prin anularea ordinului MAI nr. 204ef. din 27 martie 2013 emis de către MAI, şi nu de către IGP, instanţele au readus părţile la faza iniţiala, şi anume la faza când intimatul Valentin Cucoş a deţinut funcţia de comisar al CPS Râşcani al CGP mun. Chişinău, funcţia din care a fost concediat. Astfel, susţine că instanţele de judecată urmau să-l restabilească pe intimat în funcţia deţinută până la concediere, şi nu în funcţia de şef al IP Râşcani al DP mun.

Chişinău a IGP al MAI, funcţie nedeţinută de către acesta. Consideră că prin restabilirea intimatului în funcţia de şef al IP Rîşcani instanţele de judecată şi-au atribuit dreptul de concediere şi de numire în funcţie, deşi erau în drept doar să-l restabilească pe intimat în funcţia de comisar al CPS Rîşcani şi nu într-o funcţie pe care nu a deţinut-o. Indică că instanţa de apel şi prima instanţă şi-au motivat soluţia de admitere a acţiunii în partea pretenţiilor pretinse faţă de IGP cu invocarea analogiei legii cele explicate de către Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în Recomandarea nr. 48 „Cu privire la aplicarea prevederilor art. 400 din Cod contravenţional după intrarea în vigoare a Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr.320 din 27.12.2012”, considerând că funcţia de comisar al CPS Rîşcani este aceeaşi funcţie de şef al Inspectoratului.

Consideră greşită soluţia instanţelor de judecată, ce au aplicat prin analogie Recomandarea vizată, deoarece raportul supus judecării este reglementat de art. 89 din Codul muncii, iar în Recomandare instanţa ierarhic superioară explică aplicarea prevederilor art. 400 CCo, după intrarea în vigoare a Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012, astfel aceasta neavând incidenţă la caz. De asemenea, consideră neclară concluzia instanţelor de judecată în partea admiterii pretenţiilor intimatului în partea admiterii acţiunii faţă de IGP al MAI de restabilire în funcţie de către IGP al MAL, iar încasarea salariului pentru absenţa forţată fiind dispusă din contul MAI. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că decizia instanţei de apel din 18 septembrie 2013 a fost expediată în adresa părţilor la 03 octombrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 3046 din 03 octombrie 2013 (f. d. 172), iar careva date despre recepţionarea acesteia la materialele dosarului lipsesc. Astfel, la caz se constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile la 31 octombrie 2013 şi la 09 decembrie 2013 în termen. Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratul General al Poliţiei al MAI al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratul General al Poliţiei al MAI al RM, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratul General al Poliţiei al MAI al RM ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov