- Dosarul nr.
- 2r-952/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 ianuarie 2014
- Părțile
- Rusu Ion vs ÎCS Red Union Fenosa
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2r-952/13 — Recuperarea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: I. Sandu 2r-17/14 instanţa de apel: E. Secrieru, Sv. Leu, A. Parpalac DECIZIE 15 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni, reprezentată de Fiodorov Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Rusu împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Bender din 10 octombrie 2013, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Întreprinderea cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni, ca fiind depusă în afara termenului legal, constată: La 16 decembrie 2011, Rusu Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „RED Union Fenosa” SA cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii a indicat că avînd calitatea de consumator, este asigurat cu energie electrică de către pîrît, în baza contractului de furnizare a energiei electrice la domiciliul. Susţine că în baza contractului încheiat, pîrîtul în calitate de furnizor este obligat să-i furnizeze fiabil energie electrică, în mod continuu, la parametri de calitate în conformitate cu standardul în vigoare şi să-l anunţe despre întreruperile de furnizare cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte, indicînd intervalul de întrerupere, în scopul, ca el să-şi ea măsurile de protecţie cuvenite pentru protejarea izvoarelor de consum electric casnic.
Menţionează că la 08 iunie 2011 la orele 17.00, fără a fi preîntîmpinat, pîrtul brusc a ridicat tensiunea în reţeaua de furnizare a energiei electrice şi, ca rezultat, s- a defectat frigiderul „Dnepr-2M” reparaţia căruia l-a costat 850 lei, fapt care se confirmă prin actul de constatare a defectului din 06 iulie 2011 şi bonului de plată seria EE nr. 135548 a deţinătorului de patentă de întreprinzător seria AB nr. 017694 Sergiu Bragari, care a constatat că frigiderul s-a defectat în urma electroşocului, astfel, din vina furnizorului. 1 Invocă că din aceste motive pîrîtul i-a cauzat şi un prejudiciu moral pe care îl estimează în mărime de 10000 lei, deoarece de la 08 iunie 2011 şi pînă la 12 iulie 2011, cît a durat reparaţia frigiderului, a avut retrăieri psihice deosebite, legate de disconfortul creat în condiţii climaterice cu temperaturi atmosferice deosebit de înalte, neavînd unde păstra produsele alimentare şi medicamentele pentru soţia care este invalid.
Consideră că pîrîtul din vina sa i-a cauzat un prejudiciu material în mărime de 850 lei şi un prejudiciu moral în mărime de 10000 lei, pe care este obligat să le recupereze. Solicită în casarea din contul ÎCS „RED Union Fenosa” SA în beneficiul său a prejudiciului material în mărime de 850 lei şi prejudiciul moral în mărime de 10000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 09 aprilie 2013, acţiunea a fost admisă parţial şi încasat de la ÎCS „RED Union Fenosa” Sa în beneficiul lui Ion Rusu suma de 850 lei cu titlu de prejudiciul material şi suma de 1500 lei cu titlu de prejudiciul moral, iar în total suma de 2350 lei. Totodată s-a încasat de la ÎCS „RED Union Fenosa” SA taxa de stat în mărime de 370 lei.
Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la data de 24 mai 2013, ÎCS „RED Union Fenosa” SA, a declarat apel împotriva acesteia, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată. Prin încheierea Curţii de Apel Bender din 06 iunie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel declarată de ÎCS „RED Union Fenosa” SA, fiindu-i comunicat ultimului despre necesitatea prezentării dovezii plăţii taxei de stat în mărime de 277,50 lei, stabilindu-i termen pentru lichidarea neajunsurilor pînă la data de 04 iulie 2013. Totodată, fiindu-i explicat apelantului că, în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate şi nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.
Prin încheierea Curţii de Apel Bender din 10 octombrie 2013 a fost restituită cererea de apel depusă de către ÎCS „RED Union Fenosa” SA, fiind remise către apelant cererea de apel cu toate documentele anexate, pe motivul că apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen. La 04 noiembrie 2013, ÎCS „RED Union Fenosa” SA, reprezentată de către Fiodorov Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bender din 10 octombrie 2013 cu remiterea cauzei spre judecare în ordinea de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată pe care o consideră ilegală şi neîntemeiată.
Susţine că concluziile instanţei de apel în vederea omiterii termenului de depunere a cererii de apel sunt neîntemeiate, deoarece instanţa s-a limitat numai la explicarea faptului omiterii termenului de declarare a apelului, ulterior însă continuînd examinarea apelului în fond, prin ascultarea explicaţiilor intimatului Rusu Ion, fapt ce a fost interpretat de către reprezentantul apelantului că a fost repus în termen de declarare a apelului, or, conform prevederilor art. 369 alin.(1) lit. b) CPC, 2 instanţa de judecată urma să restituie cererea de apel, fără a examina fondului acestuia.
Indică că avînd în vedere etapele procedurii în apel, existenţa temeiurilor de restituire a cererii de apel stabilite în dispoziţiile art. 369 CPC, obligă instanţa să restituie cererea de apel, ca fiind o cerere vicioasă, fără a continua examinarea apelului în fond conform prevederilor art. 376, 377, 382 CPC, întrucît după raportarea pricinii, ascultării explicaţiilor participanţilor la proces, instanţa de judecată urma să adopte o soluţie în conformitate cu prevederile art. 385 CPC şi nu conform art. 369 CPC. Cu referire la omiterea termenului de depunere a cererii de apel, menţionează că, motivele omiterii acestuia au fost argumentate de ei, fără prezentarea unor dovezi suplimentare, deoarece continuînd examinarea în fond a cererii de apel s-a prezumat repunerea tăcită în termen a apelului, motiv din care nu a fost solicitat expres repunerea în termen şi prezentarea dovezilor de omitere a apelului.
Susţine că motivul omiterii termenului de declarare a apelului de către reprezentantul ÎCS „RED Union Fenosa” SA a fost condiţionat de faptul, că ultimul, în perioada de 25 aprilie 2013-03 mai 2013, a fost internat în spital şi s-a aflat la tratament cu diagnoza pneumonie, iar conform certificatului de concediu medical acestuia i-a fost prescrisă continuarea tratamentului pentru o perioadă de reabilitare de o lună de zile, fapt confirmat prin formularul nr. 027/e, circumstanţe ce, în opinia sa, cu certitudine dovedesc imposibilitatea depunerii cererii de apel în termen de pînă la data de 14 mai 2013. În susţinerea poziţiei sale invocă şi prevederile art. 279 Cod civil, care expres indică că, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată constată că termenul de prescripţie extinctivă nu este respectat datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este apărat.
Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. Insistă că neprezentarea existenţei împrejurărilor ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură în termenul legal, a fost condiţionată de faptul, că instanţa de judecată a examinat în fond apelul şi nu a restituit cererea de apel la etapa prevăzută de art. 369 CPC. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa recurentului la 22 octombrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f.d.
83). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 04 noiembrie 2013, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. 3 Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum rezultă din materialele dosarului, prin încheierea din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel Bender a dispus restituirea cererii de apel depusă de ÎCS „RED Union Fenosa” SA, ca fiind depusă cu omiterea termenului legal. La adoptarea acestei soluţii instanţa de apel şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de ÎCS „RED Union Fenosa” SA în afara termenului legal este justificată. În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Căuşeni, prin care a fost admisă parţial acţiunea lui Rusu Ion împotriva ÎCS „RED Union Fenosa” SA cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral, a fost emis şi pronunţat la 09 aprilie 2013. Cu toate acestea, ÎCS „RED Union Fenosa” SA, a depus cererea de apel împotriva acestei hotărâri numai la 24 mai 2013, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de lege, fără a solicita repunerea în termen a acestuia, în ordinea stabilită de art. 116 CPC.
Drept urmare, este lipsit de suport argumentul recurentului cu privire la faptul că instanţa de apel l-a repus în termen de declarare a apelului prin examinarea cererii de apel în fond, şi anume prin audierea explicaţiilor intimatului Rusu Ion, deoarece din conţinutul procesului-verbal a şedinţei instanţei de apel din 10 octombrie 2013 (f.d. 80 verso) rezultă incontestabil că instanţa, pînă la dispunerea examinării apelului în fond, a pus în discuţie chestiunea respectării termenului legal de depunere a apelului de către reprezentantul apelantului ÎCS „RED Union Fenosa” SA, respectiv, fiind ascultate atît explicaţiile ultimului, cît şi opinia intimatului, Rusu Ion, vis-a-vis de acest aspect, care şi a insistat asupra depunerii apelului tardiv.
În această ordine de idei, instanţa de recurs respinge afirmaţiile recurentului cu referire la faptul că motivul omiterii termenului de declarare a apelului de către reprezentantul ÎCS „RED Union Fenosa” SA a fost condiţionat de faptul, că ultimul, în perioada de 25 aprilie 2013-03 mai 2013, a fost internat în spital şi s-a aflat la tratament cu diagnoza pneumonie, după care i-a fost prescrisă continuarea tratamentului pentru o perioadă de reabilitare de o lună de zile, deoarece ÎCS „RED Union Fenosa” SA este persoană juridică, iar avînd secţia juridică, urma să delegheze un alt reprezentat pentru apărarea intereselor Întreprinderii 4 Mai mult, după cum rezultă din materialele dosarului ÎCS „RED Union Fenosa” SA a avut la cunoştinţă despre existenţa prezentului litigiu şi examinarea lui, prin urmare, urma să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), şi de a contesta în termenul legal hotărârea primei instanţei, fapt însă ignorat de aceasta, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului.
Sub acest aspect sunt lipsite de sens şi alte critice aduse în susţinerea cererii de recurs, or cele constatate indică direct la abuzul ÎCS „RED Union Fenosa” SA în drepturile sale procedurale şi eschivarea de la îndeplinirii actelor de procedură, în măsura stabilită de normele de drept procedural. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni, reprezentată de Fiodorov Alexandru, Se menţine încheierea Curţii de Apel Bender din 10 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Rusu împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 5