- Dosarul nr.
- 2ra-139/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 ianuarie 2014
- Părțile
- Scintean Eudochia vs SRL Gonvaro-Con, Voina Victor, Voina Tamara, Dobos Vladimir, Dobos Liuba
- Pe scurt
- Stabilirea componenţei participanţilor la proces si implicarea în proces a altor persoane
2ra-139/14 — Constatarea nulităţii actelor juridice şi recunoaşterea dreptului de proprietate
prima instanţă: G. Moscalciuc dosarul nr. 2ra-139/14 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Ciugureanu, I. Cotruţă DECIZIE 15 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Vera Macinskaia Ion Vîlcov şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către avocatul Ludmila Armanu-Ghemu în interesele Tamarei Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Eudochiei Scîntean împotriva societăţii cu răspundere limitată „Gonvaro-Con”, Tamarei Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş cu privire la constatarea nulităţii absolute a certificatului de proprietate asupra garajului; a contractului de donaţie din 17 februarie 2012, a contractului de vânzare - cumpărare din 13 iunie 2012 şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra garajului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013, prin care s-a respins cererea de apel declarată de către Tamara Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău 06 februarie 2013, prin care acţiunea a fost admisă c o n s t a t ă La 19 iunie 2012 Eudochia Scîntean a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată „Gonvaro-Con” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra garajului nr. 9 din str. Alba Iulia nr.81/4, mun. Chişinău. În motivarea acţiunii Scîntean Eudochia a invocat că la 14 august 2007 a încheiat cu societatea cu răspundere limitată „Gonvaro-Con” contractul nr. 91 cu privire la investiţiile private în construcţia blocului locativ B din str. Alba Iulia, ulterior fiindu-i atribuit numărul de ordine 81/4. Conform prevederilor contractului, în calitate de investitor urma să participe la construcţia apartamentului nr.9, format din 2 odăi cu suprafaţa de 75 m.p., etajul 5, a mansardei cu suprafaţa de 75 m.p.
şi a boxei nr.9. Costul apartamentului a fost estimat la aproximativ 30000 Euro, a mansardei la 15000 Euro şi a garajului la 3600 Euro, în total aproximativ 48600 Euro. Începând cu 14 august 2007 până la 04 septembrie 2007a achitat în trei rate suma de 849256 lei care la acel moment constituia aproximativ 50611 Euro, adică mai mult cu 2011 Euro. 1 Până la darea în exploatare a imobilului societatea cu răspundere limitată „Gonvaro-Con” i-a expediat un aviz de preîntâmpinare prin care i se cerea urgentarea achitării sumei de 7251 Euro şi 1956 lei pentru surplus de suprafaţă în mărime de - 2440 Euro, scumpirea materialelor -4500 Euro, detector de gaz - 1476 lei, gard - 311 Euro, automat de electricitate - 480 lei.
Din suma pretinsă în perioada de la 25 octombrie 2010 până la 21 martie 2012 a achitat suma de 58081,15 lei şi având în vederea că a achitat o supraplată de 2011 Euro, consideră că şi-a onorat integral obligaţiile asumate. La 10 septembrie 2008 a fost întocmit actul de predare-primire nr. 53 în baza căruia a primit în proprietate privată apartamentul nr. 9 cu suprafaţa totală de 153,6 m.p. şi a înregistrat dreptul de proprietate la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău. Consideră că intenţionat s-a omis includerea în acest act şi predarea - primirea boxei pentru garaj, invocând totodată că din 2008 se foloseşte de acest garaj. La 09 martie 2010 a primit de la societatea cu răspundere limitată „Gonvaro- Con” o scrisoare cu preîntâmpinarea că dacă nu va achita datoriile acumulate în decurs de 10 zile boxa pentru garaj va fi exclusă din contractul de investiţii.
Având în vedere că şi-a onorat obligaţiunile contractuale nu a acordat atenţie acestui preaviz. La 12 aprilie 2012 fiul ei Scîntean Sergiu s-a prezentat la oficiul societăţii cu răspundere limitată „Gonvaro-Con” pentru achitarea sumei restante, unde i s-a comunicat că începând cu 01 decembrie 2011 dânsa nu mai este proprietara boxei, aceasta fiind atribuită altui locatar. Societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” la repetatele sale solicitări refuză eliberarea certificatului de proprietate asupra garajului. Cere reclamanta Scîntean Eudochia recunoaşterea dreptului de proprietate asupra garajului nr. 9 din str. Alba Iulia nr. 81/4, mun. Chişinău.
La 25 octombrie 2012 Scîntean Eudochia a depus cerere de majorare a pretenţiilor împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con”, Voina Tamara, Voina Victor, Doboş Vladimir şi Doboş Liuba solicitând anularea certificatului de proprietate din 01 noiembrie 2011 asupra garajului nr. 9 eliberat de către societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” Tamarei Voina, anularea contractului de donaţie din 17 februarie 2012 încheiat între Voina Tamara şi Voina Victor, anularea contractului de vânzare-cumpărare din 13 iunie 2012 încheiat între Voina Victor şi Doboş Vladimir, obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău de a radia din registrul bunurile imobile înscrisurile nominalizate şi recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra garajului nr. 9 din str. Alba Iulia 81/4, mun.
Chişinău. În motivarea cererii de majorare a pretenţiilor Scîntean Eudochia a indicat că la 01 noiembrie 2011 societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” a eliberat Tamarei Voina certificatul de proprietate asupra garajului nr. 9 din str. Alba Iulia 81/4, mun. Chişinău. La 17 februarie 2012 Voina Tamara a donat boxa nr. 9 fiului său Voina Victor. La 13 iunie 2012 Voina Tamara din numele lui Voina Victor a înstrăinat lui Doboş Vladimir prin contract de vânzare-cumpărare boxa pentru garaj nr. 9 din str. Alba Iulia 81/4 mun. Chişinău, care la moment este proprietarul garajului.
La 27 decembrie 2012 Scîntean Eudochia a depus o cerere repetată de concretizare a pretenţiilor solicitând constatarea nulităţii absolute a certificatului de 2 proprietate din 01 noiembrie 2012 asupra garajului nr.9 eliberat de către societatea cu răspundere limitată „Gonvaro-Con” Tamarei Voina; a contractului de donaţie din 17 februarie 2012 încheiat între Tamara Voina şi Victor Voina; a contractului de vânzare - cumpărare din 13 iunie 2012 încheiat între Tamara Voina ca reprezentant al lui Victor Voina şi Vladimir Doboş. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 20 decembrie 2012 a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 februarie 2013 acţiunea a fost admisă. S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de proprietate din 01 noiembrie 2012 asupra garajului nr. 9 eliberat de către societatea cu răspunderea limitată ,,Gonvaro-Con” Tamarei Voina. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie din 17 februarie 2012 încheiat între Voina Tamara şi Voina Victor. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 13 iunie 2012 încheiat între Voina Tamara, în calitate de reprezentant a lui Voina Victor, şi Doboş Vladimir. S-a recunoscut dreptul de proprietate a Eudochiei Scîntean asupra garajului nr. 9 amplasat în mun. Chişinău, str. Alba Iulie 81/4.
S-a încasat din contul societăţii cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” în beneficiul Eudochiei Scîntean taxa de stat în sumă de 1763 lei. S-a încasat din contul societăţii cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” în folosul statului taxa de stat în mărime de 300 lei. La 11 februarie 2013 şi 14 februarie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con”, Voina Tamara, Voina Victor, Doboş Vladimir şi Doboş Liuba au depus cereri de apel nemotivate împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 februarie 2013. La 04 martie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” a depus cerere de alăturare la apelul declarat de către Voina Tamara, Voina Victor, Doboş Vladimir şi Doboş Liuba.
Prin mandatul din 08 februarie 2013 avocatul Armanu-Ghemu Ludmila a fost împuternicită de către Voina Tamara, Voina Victor, Doboş Vladimir şi Doboş Liuba să le reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de ataca hotărârea judecătorească. Avocatul Ludmila Armanu-Ghemu a depus apel motivat în interesele Tamarei Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de către societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con”, fiind comunicat apelantului că în caz dacă nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat până la 09 aprilie 2013 cererea de apel nu va fi considerată depusă şi va fi restituită.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013 cererea de apel depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” a fost restituită. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013 s-a respins cererea de apel depusă de avocatul Ludmila Armanu-Ghemu în interesele Tamarei Voina, Victor 3 Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 februarie 2013. La 12 iunie 2013 societatea cu răspundere limitată „Gonvaro-Con” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013, cerând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi remiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 octombrie 2013 s-a respins recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Com” şi s-a menţinut decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013. La 07 iunie 2013 avocatul Armanu-Ghemu Ludmila a declarat recurs în interesele lui Voina Victor, Voina Tamara, Doboş Vladimir şi Doboş Liuba împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea cererii de recurs avocatul Armanu-Ghemu Ludmila a indicat că instanţele ierarhic inferioare nu au constatat şi elucidat circumstanţele esenţiale ale pricinii, au aplicat şi interpretat eronat normele de drept material.
Recurenţii Doboş Vladimir şi Doboş Liuba sunt cumpărători de bună credinţă, devenind proprietarii bunului litigios în baza unui act juridic cu titlu oneros, iar prin hotărârile contestate li se încalcă grav dreptul de proprietate. În contractul de investiţie nu este indicat numărul boxei şi consideră că este neîntemeiată pretenţia Eudochiei Scîntean de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra garajului boxă nr. 9 din str. Alba Iulia 81/4, mun. Chişinău. A mai indicat că prin hotărârile contestate s-a constatat ilegal nulitatea contractelor de donaţie şi vânzare-cumpărare a apartamentului care nu a constituit obiect al litigiului. În conformitate cu art. 439 Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ prin încheierea din 18 decembrie 2013 a considerat recursul admisibil fără a prejudicia fondul şi a dispus judecarea acestuia de către completul din 5 judecători. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) şi art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează în lipsa părţilor, în limitele invocate în cerere, pe baza referinţei depuse de intimat şi fără a administra noi dovezi.
Judecând recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 16 octombrie 2013 şi deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013 cu trimiterea pricinii la rejudecare în ordine de apel din următoarele motive. 4 În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 18 aprilie 2013 la 24 aprilie 2013 (f. d. 55, vol. II).
Prin urmare, recursul declarat de către avocatul Armanu-Ghemu Ludmila la 07 iunie 2013 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Din actele cauzei rezultă că prin contractul privind construcţia blocului locativ nefinalizat din str. Alba Iulia mun. Chişinău din 24 septembrie 2004 cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 205 a permis antreprenorului societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” să efectueze construcţia blocului nefinalizat din str. Alba Iulia mun.
Chişinău. (f.d. 53-55, vol. I) La 14 august 2007 societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con”, în calitate de antreprenor general, cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 205 în calitate de beneficiar şi Scîntean Eudochia în calitate de investitor au încheiat contractului nr. 91 cu privire la investiţiile private în construcţia blocului locativ B (f.d. 6, vol. 1) Potrivit contractului, Scîntean Eudochia în calitate de investitor urma să participe la construcţia apartamentului nr. 9 format din două odăi cu suprafaţa de 75 m.p. etajul 5, mansardei cu suprafaţa de 75 m.p. şi boxei pentru garaj. Prin pct. 2.1. al contractului costul apartamentului a fost estimat la aproximativ de 30000 Euro, a mansardei la 15000 Euro şi a garajului la 3600 Euro.
Prin actul nr. 53 de predare-primire a imobilului din 10 septembrie 2008 Eudochiei Scîntean i s-a transmis în proprietate privată apartamentul nr. 9 cu suprafaţa de 153,6 m.p. situat pe str. Alba Iulia 81/4, mun. Chişinău. (f.d. 9, vol. 1) Societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” prin ordinul nr. 40A din 15 mai 2009 a dispus eliberarea documentelor de proprietate pentru apartamentul nr. 9 Eudochiei Scîntean, fiind indicat că ultima urmează să achite datoria de 7251 Euro şi 1956 lei, dintre care 3651 Euro şi 1956 lei constituie costul lucrărilor suplimentare neachitate şi 3600 Euro costul garajului boxă, menţionând că actul de predare-primire a garajului boxă se va semna după achitarea integrală a datoriei.
(f.d. 37, vol. 1) La 08 februarie 2010 Scîntean Eudochia a solicitat societăţii cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” eşalonarea achitării sumei de 7251 Euro şi 1956 lei. (f.d. 10, vol 1) Prin ordinul nr. 07/10 din 08 februarie 2010 societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” a acordat Eudochiei Scîntean termen de 1 lună până la 08 martie 2010 pentru achitarea integrală a sumei conform contractului nr. 91 din 14 august 2007, fiind indicat că în caz de neachitare a datoriei în termenul stabilit, din contract se va exclude boxa. (f.d. 13, vol. 1) Prin scrisoarea nr. 44 din 09 martie 2010 societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” a comunicat Eudochiei Scîntean despre necesitatea de a achita urgent datoria restantă pentru a primi documentele de proprietate pe garajul boxă, avertizând-o că în caz de neachitare a datoriei în decurs de 10 zile, garajul boxă va fi exclus din contractul de investiţii.
(f.d. 11, vol. 1) 5 Prin avizul de recepţie se confirmă că Eudochia Scîntean la 13 martie 2010 a primit scrisoarea societăţii cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” nr. 44 din 09 martie 2010. (f.d. 12, vol. 1) Scîntean Eudochia în perioada de la 14 august 2007 până la 21 martie 2012 a achitat în contul societăţii cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” prin chitanţa nr. 357 din 14 august 2007 suma de 617000 lei, prin chitanţa nr. 358 din 14 august 2007 suma de 132256 lei, prin chitanţa nr. 373 din 04 septembrie 2007 suma de 100000 lei, prin chitanţa nr. 35 din 12 martie 2010 suma de 1959 lei, prin chitanţa nr. 241 din 25 octombrie 2010 suma de 21320 lei, prin chitanţa 424 din 14 noiembrie 2011 suma de 10000 lei, prin chitanţa nr. 542 din 26 decembrie 2011 suma de 10000 lei şi prin chitanţa nr. 143 din 21 martie 2012 suma de 16761, 15 lei, iar în total suma de 909291 lei.(f.d.
34, vol. 1) Societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” a confirmat că Scîntean Eudochia a achitat suma de 909293 lei, datoria restantă constituind suma de 3600 Euro. (f.d. 35, vol. 1) Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 08 septembrie 2008 s-a dispus recunoaşterea dreptului de proprietate a Tamarei Voina asupra garajului cu suprafaţa de 36 m.p. aferent apartamentului nr. 20 din str. Alba Iulia 81/4 blocul B, mun. Chişinău. (f.d. 44 vol. 1) Prin actul nr. 10 de transmitere-predare a imobilului din 10 septembrie 2008 societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” a transmis în proprietatea Tamarei Voina garajul boxă nr. 9 cu suprafaţa de 33 m.p. (f.d. 42, vol.1) La 01 decembrie 2011 cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 205 a eliberat Tamarei Voina certificatul asupra garajului nr. 9 cu suprafaţa de 33,4 m.p.(f.d.
131, vol. 1) La 15 februarie 2012 dreptul de proprietate a Tamarei Voina asupra garajului nr. 9 din str. Alba Iulia 81/4 mun. Chişinău a fost înregistrat la oficiul cadastral teritorial Chişinău. (f.d. 131, vol. 1) La 17 februarie 2012 Voina Tamara a donat fiului său Voina Victor apartamentul nr. 20 cu suprafaţa totală de 155,4 m.p. şi încăperea nelocativă garajul boxă nr. 9, cu suprafaţa de 33,4 m.p. situate în mun. Chişinău str. Alba Iulia 81/4 (f.d.132-133) La 13 iunie 2012 Voina Victor reprezentat de către Voina Tamara a înstrăinat lui Doboş Vladimir prin contract de vânzare-cumpărare apartamentul nr. 20 şi încăperea nelocativă garajul-boxă nr. 9 situat în mun. Chişinău, str. Alba Iulia 81/4.(f.d.
127- 129) Scîntean Eudochia s-a adresat cu prezenta acţiune, concretizată la 25 octombrie 2012, 12 decembrie 2012 şi 27 decembrie 2012, solicitând anularea certificatului de proprietate din 01 noiembrie 2012 asupra garajului boxă nr. 9 eliberat de către societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” Tamarei Voina, anularea contractului de donaţie din 17 februarie 2012 încheiat între Voina Tamara şi Voina Victor, anularea contractului de vânzare-cumpărare din 13 iunie 2012 încheiat între Voina Victor şi Doboş Vladimir, obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău de a radia din registrul bunurile imobile înscrisurile nominalizate şi recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra garajului boxă nr. 9 din str. Alba Iulia 81/4 mun.
Chişinău. 6 Prima instanţă a constatat nulitatea absolută a certificatului de proprietate din 01 noiembrie 2012 asupra garajului boxă nr. 9 eliberat de către societatea cu răspunderea limitată ,,Gonvaro-Con” Tamarei Voina, a contractului de donaţie din 17 februarie 2012 încheiat între Voina Tamara şi Voina Victor şi a contractului de vânzare- cumpărare din 13 iunie 2012 încheiat între Voina Tamara, în calitate de reprezentant a lui Voina Victor, şi Doboş Vladimir şi a recunoscut dreptul de proprietate a Eudochiei Scîntean asupra garajului boxă nr. 9 amplasat în mun. Chişinău, str. Alba Iulie 81/4, motivând că Scîntean Eudochia a participat la construcţia apartamentului nr. 9, format din 2 odăi cu suprafaţa de 75 m.p., mansardei cu suprafaţa de 75 m.p.
şi garajului boxă nr. 9 de care se foloseşte din anul 2008, motivând soluţia că în contractul nr. 91 din 14 august 2007 este inclus şi boxa nr. 9. Curtea de Apel Chişinău a fost de acord cu soluţia primei instanţe. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă şi instanţa de apel au încălcat normele de drept procedural. Certificatul nr. 109 din 01 decembrie 2011 care atestă dreptul de proprietate asupra garajului nr. 9 din str. Alba Iulia 81/4 mun. Chişinău este eliberat Tamarei Voina de cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 205. Scîntean Eudochia prin acţiunea concretizată la 27 decembrie 2012 a solicitat anularea certificatului de proprietate nr. 9 din 01 noiembrie 2012 (f.d.
134-135, 152- 153 vol. 1). Prima instanţă a constatat nulitatea absolută a certificatului de proprietate din 01 noiembrie 2012 asupra garajului nr. 9 eliberat de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” Tamarei Voina, care potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată în şedinţa de judecată nu a fost examinat şi la dosar nu este anexat. În conformitate cu art. 130 alin. (1) şi art. 239 Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, iar hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată.
Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. În cadrul dezbaterilor judiciare societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” a înaintat obiecţii în privinţa cererii de concretizare a pretenţiilor înaintate de Scîntean Eudochia, indicând că nu a eliberat Tamarei Voina certificat asupra garajului la 01 noiembrie 2012. (f.d. 140, vol.1) Contrar prevederilor legale citate şi obiecţiilor prezentate de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Cons” că nu a eliberat Tamarei Voina aşa certificat, prima instanţă a constatat nulitatea absolută a unui act juridic care în dosar nu există şi fără a-l examina.
În afară de aceasta, prima instanţă a constatat nulitatea absolută integrală a contractului de donaţie şi a contractului de vânzare-cumpărare prin care a fost înstrăinat apartamentul nr. 20 şi garajul nr. 9 din str. Alba Iulia 81/4 mun. Chişinău. În baza căror circumstanţe a constatat nulitatea absolută a contractelor menţionate prin care s-a înstrăinat apartamentul nr. 20 din str. Alba Iulia 81/4 mun. Chişinău prima instanţă nu a motivat. 7 În contractul nr. 91 din 14 august 2007 cu privire la investiţiile private în construcţia blocului locativ cu apartamente de pe str. Alba Iulia numărul boxei nu este indicat, este specificat doar numărul apartamentului.
Actul societăţii cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” nr. 110 din 10 septembrie 2008 şi certificatul cooperativei de construcţie a locuinţelor 205 nr. 109 din 01 decembrie 2011 prin care a fost transmisă în proprietatea Tamarei Voina boxa pentru garaj nr. 9 de către Scîntean Eudochia nu au fost contestate în modul stabilit lege şi sunt în vigoare. Aşadar, prima instanţă eronat a indicat în hotărâre că în contract este menţionată boxa nr. 9 şi a constatat nulitatea absolută integrală a contractelor de donaţie şi vânzare-cumpărare fără ca actele în baza cărora Voina Tamara a devenit proprietara boxei să fie contestate. Conform art. 219 alin. (1) şi (2) Codul civil, actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii.
Fiecare parte trebuie să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic nul, iar în cazul imposibilităţii de restituire, este obligată să plătească contravaloarea prestaţiei. Norma sus citată consacră regula repunerii părţilor în situaţia anterioară - restituito in integrum - ceea ce implică restituirea reciprocă a prestaţiilor efectuate, astfel încât părţile actului juridic să ajungă în situaţia care exista înaintea încheierii actului. Constatând nulitatea contractului de donaţie şi de vânzare-cumpărare, prima instanţă nu a repus părţile în poziţia iniţială. Erorile primei instanţe de către instanţa de apel nu au fost corectate. Mai mult ca atât, Curtea de Apel Chişinău la examinarea pricinii în ordine de apel la fel a încălcat normele de drept procesual.
Avocatul Armanu-Ghemu Ludmila în cererea de apel a invocat că prin hotărârea primei instanţe apelanţilor li se încalcă dreptul de proprietate nu doar asupra garajului nr. 9, care a constituit obiectul litigiului în speţa dată, dar şi asupra apartamentului nr. 20 din mun. Chişinău, str. Alba Iulia 81/4. În conformitate cu art. 373 alin. (5) Codul de procedură civilă, instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Curtea de Apel Chişinău a încălcat această normă de drept, nu a motivat în decizia emisă soluţia de respingere a apelului şi nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel. În conformitate cu art. 432 alin. (3) lit. d) Codul de procedură civilă, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces.
Potrivit contractului privind construcţia blocului locativ nefinalizat din str. Alba Iulia mun. Chişinău din 24 septembrie 2004 cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 205, care a acţionat în baza statutului aprobat prin hotărârea adunării generale a membrilor cooperativei a permis antreprenorului societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” să efectueze construcţia blocului nefinalizat din str. Alba Iulia mun. Chişinău. (f.d. 53-55, vol. I) Contractul nr. 91 cu privire la investiţiile private în construcţia blocului locativ cu apartamente de pe str. Alba Iulia a fost încheiat între societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” în calitate de antreprenor general, cooperativa de construcţie 8 a locuinţelor nr. 205 în calitate de beneficiar şi Scîntean Eudochia în calitate de investitor.
(f.d. 6, vol. 1) Cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 205 nu a fost atrasă în proces. Erorile primei instanţe şi a instanţei de apel în ordine de recurs nu este posibil de corectat. Din aceste motive recursul declarat de avocatul Ludmila Armanu-Ghemu în interesele Tamarei Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş necesită să fie admis cu casarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie şi decizie instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare. Codul de procedură civilă nu reglementează expres modul de examinare a recursului după judecarea pricinii în ordine de recurs.
Însă, prin prisma art. 5 alin. (2) Codul de procedură civilă, care prevede că nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritate a legislaţiei în vigoare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că pentru buna desfăşurare a justiţiei trebuie să fie casată şi decizia instanţei de recurs din 16 octombrie 2013 cu rejudecarea şi a recursului declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” care nu a folosit calea de atac apelul, dar al cărei recurs a fost examinat în fond de către Curtea Supremă de Justiţie prin decizia sus-menţionată.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con”, fiind comunicat apelantului că în caz dacă nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat până la 09 aprilie 2013 cererea de apel va fi restituită. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013 cererea de apel declarată de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” s-a restituit. Prin decizia din 18 aprilie 2013 Curtea de Apel Chişinău a judecat în fond numai apelul declarat de Voina Tamara, Voina Victor, Doboş Vladimir şi Doboş Liuba.
În conformitate cu art. 429 alin. (4) Codul de procedură civilă, nu pot fi atacate cu recurs deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare ce nu se supun nici unei căi de atac, nici hotărîrile în a căror privinţă persoanele indicate la art.430 nu au folosit calea de apel, din moment ce legea prevede această cale de atac, sau în privinţa cărora apelul a fost retras în modul prevăzut la art.374. Societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” nu a folosit calea de atac apelul împotriva hotărârii primei instanţe şi prin prisma art. 429 alin. (4) Codul de procedură civilă nu este în drept de a declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel. Din aceste motive recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013 necesită să fie respins ca fiind depus de către o persoană care nu este în drept să-l declare.
La rejudecarea pricinii este necesar de ţinut cont de cele expuse, de verificat care este costul final al apartamentului şi mansardei transmise în proprietatea Eudochiei Scîntean, câţi bani a achitat în total intimata pentru construcţia apartamentului, mansardei, garajului şi de emis o hotărâre legală.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Chişinău în cadrul judecării pricinii a încălcat şi aplicat eronat normele de drept 9 material şi procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de avocatul Ludmila Armanu-Ghemu în interesele Tamarei Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş, de a casa decizia instanţei de recurs, instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în ordine de apel în aceiaşi instanţă în alt complet de judecători, iar recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” de a respinge ca fiind depus de către o persoană care nu este în drept să-l declare fără a se pronunţa în privinţa fondului acestuia.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către avocatul Ludmila Armanu-Ghemu în interesele Tamarei Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş.
Se casează integral decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 octombrie 2013. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Eudochiei Scîntean împotriva societăţii cu răspundere limitată „Gonvaro-Con”, Tamarei Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş cu privire la constatarea nulităţii absolute a certificatului din 01 noiembrie 2012 de proprietate asupra garajului; a contractului de donaţie din 17 februarie 2012 încheiat între Tamara Voina şi Victor Voina şi a contractului de vânzare - cumpărare din 13 iunie 2012 încheiat între Tamara Voina, ca reprezentant al lui Victor Voina, şi Vladimir Doboş şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra garajului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată.
Se respinge recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro- Con”. Decizia nu se supune nici unei căi de atac în partea admiterii recursului declarat de avocatul Ludmila Armanu-Ghemu în interesele Tamarei Voina, Victor Voina, Vladimir Doboş şi Liuba Doboş şi casării deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013 cu restituirea pricinii spre rejudecare, iar în partea respingerii recursului declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Gonvaro-Con” este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: /semnătura/ Valeriu Doagă Judecătorii: /semnătura/ Ala Cobăneanu /semnătura/ Vera Macinskaia /semnătura/ Ion Vîlcov /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 10