- Dosarul nr.
- 3ra-77/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 ianuarie 2014
- Părțile
- întreprinderea individuală Său Vera vs întreprinderii cu capital străin RED Union Fenosa societate pe acţiuni
- Pe scurt
- Termenul de declarare a recursului
3ra-77/14 — Cu privire la contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-77/14 prima instanţă: Iu. Potîngă instanţa de apel: N. Craiu, L. Bulgac, A. Minciuna ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea individuală „Său Vera” împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de întreprinderea individuală „Său Vera”, casată hotărîrea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri, c o n s t a t ă La 25 august 2009, întreprinderea individuală „Său Vera” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la anularea dispoziţiei de lucru din 16 iunie 2009, procesului-verbal nr. 003874 din 16 iunie 2009, facturii pentru consum fraudulos de energie electrică din 30 iunie 2009 şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii înaintate, întreprinderea individuală „Său Vera” a indicat că, în fapt întreprinderea activează în or. Călăraşi, str. Alecsandru cel Bun 186 din 26 februarie 1997, având mai multe genuri de activitate. Sediul întreprinderii individuale, barul şi alte subdiviziuni sunt amplasate într-o clădire cu două nivele pe adresa enunţată. La sediul întreprinderii avea instalat un contor cu nr.8017385,NLC 1367741, care la 03 februarie 2004 a fost înlocuit de către colaboratorii oficiului Călăraşi ai întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu un alt contor nou, fiind sigilat cu două sigilii de stat. Contorul dat a fost instalat într-o cutie din masă plastică, transparentă şi vizibilă din toate punctele de vedere, care la fel a fost sigilată cu două sigilii ale furnizorului.
1 La 28 iunie 2007, după exploatarea contorului timp de trei ani a fost supus examinării de către furnizor cu ruperea sigiliilor de la cutie. Ulterior după efectuarea controlului, a fost sigilată cutia repetat. La 16 iunie 2009, în jurul orelor 13-00 - 14-00, în lipsa administratorului întreprinderii individuale, doi colaboratori ai pîrîtului şi întreprinderii de stat „Registru”, au rupt sigiliile de la contor apoi, au găsit de cuviinţă să invite la faţa locului pe Tihon Său, căruia i-au declarat că în contor este instalată o microschemă, iar ulterior au invocat că sigiliile de stat de la contor în număr de două şi sigiliile de la cutia contorului, de asemenea în număr de două a furnizorului sunt false.
Astfel, contorul dat a fost ridicat împreună cu sigiliile de către colaboratorii pîrîtului pentru a fi supus unei expertize. Din raportul de expertiză nr.1269 din 16 iunie 2009 şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1379 din 23 iunie 2009, elementele constructive ale mecanismului contorului electric de tip ET 426 HR 612144 nr. 8017385, prin intermediul aparatelor optice de mărire, modificări ale mecanismului de totalizare create cu scopul stopării s-au schimbării indicaţiilor lui nu s-au depistat şi sigiliile nu au fost deteriorate şi nici nu au fost manipulate după aplicarea lor primară.
Mai mult ca atât întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni în rezultatul schimbării contorului vechi cu cel nou la 03 februarie 2004, prin colaboratorii săi, au instalat la întreprinderea individuală un contor care avea două sigilii de stat, instalîndu-l într-o cutie de masă plastică şi sigilat cu alte două sigilii ale furnizorului, care conform concluziilor expertului nu au fost manipulate. Susţine că în astfel de circumstanţe lipseşte care-va vinovăţie a consumatorului privitor la starea sigiliilor de stat, protejate din exterior de sigiliile furnizorului.
Consideră întreprinderea individuală „Său Vera” ca atât controlul efectuat cît şi rezultatele lui constituie nişte acţiuni şi acte ilegale din partea colaboratorilor întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni, iar actele întocmite şi anume: dispoziţia de lucru din 16 iunie 2009, procesul-verbal nr. 003874 din 16 iunie 2009 şi factura pentru consum fraudulos de energie electrică din 30 iunie 2009 sunt ilegale şi neîntemeiate. La 08 iulie 2009, a fost expediată în adresa pîrîtului cerere prealabilă prin care s-a solicitat anularea actelor enunţate mai sus, iar prin răspunsul ultimului din 10 august 2009 au fost lăsate fără satisfacere.
Cere întreprinderea individuală „Său Vera” anularea dispoziţiei de lucru din 16 iunie 2009, procesul-verbal nr. 003874 din 16 iunie 2009 şi factura pentru consum fraudulos de energie electrică din 30 iunie 2009 în sumă de 129 416,11 lei întocmite de către colaboratorii întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni, ca fiind ilegale. La 01 martie 2010 întreprinderea individuală „Său Vera” a depus cererea suplimentară privind încasarea din contul întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei.
2 În motivarea cererii suplimentare întreprinderea individuală „Său Vera” a invocat că controlul iniţiat şi efectuat de colaboratorii pîrîtului la întreprindere şi respectiv actele administrative emise în rezultatul controlului, inclusiv procesul verbal nr. 003874 din 16 iunie 2009 şi factura pentru consum fraudulos de energie electrică din 30 iunie 2009 le-au lezat reputaţia întreprinderii din punct de vedere al respectării legilor, faţă de angajaţii săi, clienţi în opinia publică, cărora le-au fost cunoscute atât cazul cît şi conţinutul actelor enunţate. În urma controlului a avut de suferit şi activitatea de prestare a serviciilor de producere la întreprindere. Controlul şi consecinţele lui s-au răsfrînt direct şi asupra activităţii sale ca administrator, care a fost nevoită să dea diverse şi multiple răspunsuri la cunoscuţi, prieteni cu referire la caz.
Prin hotărîrea Judecătoriei sect. Rîşcani mun. Chişinău din 01 martie 2010 a fost admisă parţial acţiunea depusă de întreprinderea individuală „Său Vera”. S-a anulat procesul-verbal nr. 003874 din 16 iunie 2009 al întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni. S-a anulat factura de consum fraudulos cu simbolul variabil 1367741129 a calculelor pentru consum fraudulos în sumă de 129 416,11 lei al întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni. S-a încasat din contul întreprinderii cu capital străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni în beneficiul întreprinderii individuale „Său Vera” cheltuielile de judecată în sumă de 3 600 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2010, a fost admis recursul declarat de întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni, casată hotărîrea primei instanţe cu restituirea pricinii la rejudecare.
Prin hotărîrea Judecătoriei sect. Rîşcani mun. Chişinău din 01 aprilie 2013, a fost respinsă acţiunea depusă de întreprinderea individuală „Său Vera” ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013, a fost admis apelul declarat de întreprinderea individuală „Său Vera”, casată hotărîrea Judecătoriei sect. Rîşcani mun. Chişinău din 01 aprilie 2013 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial. S-a anulat procesul-verbal nr. 003874 din 16 iunie 2009, factura de consum fraudulos de energie electrică din 30 iunie 2009 în sumă de 129 416,11 lei. În rest acţiunea depusă de întreprinderea individuală „Său Vera” a fost respinsă. La 22 iulie 2013, întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni a depus recurs, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. 3 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen. Recurentul, întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni în motivarea recursului a indicat că instanţa de apel a aplicat legea care nu urma a fi aplicată, a interpretat eronat legea şi în consecinţă a emis o decizie ilegală. Examinînd temeiurile admisibilităţii recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 02 decembrie 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa întreprinderii individuale „Său Vera” cererea de recurs, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Prin referinţa depusă de întreprinderea individuală „Său Vera” la 23 decembrie 2013 a solicitat ca recursul declarat de întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni să fie considerat inadmisibil.
În conformitate cu art.439 alin.(3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
4 În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru Tatiana Vieru 5