- Dosarul nr.
- 2ri-9/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 ianuarie 2014
- Părțile
- SRL Autoserber vs Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, ÎI Selevestru Irina
- Pe scurt
- Citarea, notificarea şi înştiinţarea participanţilor la proces
2ri-9/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: N. Vascan dosarul nr. 2ri-9/14 DECIZIE 15 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecători Svetlana Novac, Tatiana Vieru Constantin Alerguş, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Autoserber” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2013, prin care a fost aprobat raportul final şi bilanţul de lichidare al Societăţii cu răspundere limitată „Autoserber” şi a fost lichidată Societatea cu răspundere limitată „Autoserber”, c o n s t a t ă: La 07 aprilie 2012, SRL „Autoserber” a depus o cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.
În motivarea cererii debitorul a indicat că la 24 martie 2004, a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat. Obiectul principal de activitate îl constituie întreţinerea şi repararea autovehiculelor, comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule, baruri, comerţul cu autovehicule şi comercializarea cu amănuntul a băuturilor alcoolice şi altor băuturi. Menţionează că la momentul actual datoriile debitorului, conform datelor evidenţei contabile, faţă de creditori constituie suma de 29000 lei. Susţine că debitorul nu deţine creanţe, care ar fi posibil de a fi recuperate. Afirmă că pe conturile bancare ale întreprinderii lipsesc surse financiare necesare pentru a satisface creanţele respective din cauza situaţiei financiare dificile ale întreprinderii.
Astfel, există o incapacitate de plată a debitorului, ceea ce conform art. 22 alin. (2) din Legea insolvabilităţii, constituie temei general de intentare a procesului de insolvabilitate. Prin urmare, solicită intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine şi numirea în calitate de administrator provizoriu a ÎI „Selevestru Irina”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 septembrie 2012 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SRL „Autoserber” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate şi în scopul prevenirii modificării stării bunurilor în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate au fost aplicate măsuri de asigurare, fiind numit în calitate de administrator provizoriu ÎI „Selevestru Irina”.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2013 a fost intentată procedura de insolvabilitate faţă de SRL „Autoserber”, a fost dispusă deschiderea proceduri simplificate a falimentului şi dizolvarea debitorului SRL „Autoserber”, a fost ridicat dreptul de administrare a debitorului SRL „Autoserber”, a fost desemnat în calitate de lichidator al SRL „Autoserber” ÎI „Selevestru Irina” şi a fost obligat lichidatorul ÎI „Selevestru Irina” să notifice despre intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Autoserber” registrul de stat al persoanelor juridice şi registrul de stat al întreprinzătorilor individuali, inspectoratul fiscal de stat teritorial, băncile, în care debitorul are conturi, registrul de stat ale transporturilor şi creditorii cunoscuţi.
A fost stabilită remuneraţia administratorului provizoriu ÎI „Selevestru Irina” în mărime de 36400 lei şi a cheltuielilor suportate în sumă de 280 lei, cu încasarea acestor cheltuieli de la directorul debitorului SRL „Autoserber”, Victor Berlinschi în beneficiul administratorului provizoriu ÎI „Selevestru Irina”. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2013 a fost aprobat raportul final şi bilanţul de lichidare al SRL „Autoserber”, a fost lichidată SRL „Autoserber” şi au fost considerate stinse creanţele neexecutate în procedura de insolvabilitate a SRL „Autoserber”. La 17 august 2013, în termenul prevăzut de lege, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă.
Recurentul Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, în motivarea recursului, a indicat că hotărârea primei instanţe este neîntemeiată. Menţionează că prima instanţă, contrar prevederilor Legii insolvabilităţii, nu a înştiinţat reprezentantul creditorului (IFS pe mun. Chişinău) despre data şi ora şedinţei de judecată, astfel, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău fiind privat de posibilitatea de a-şi expune poziţia vizavi de procedura insolvabilităţii şi lichidării, de existenţa sau lipsa masei debitoare, a bunurilor sau altor mijloace ce ar permite achitarea cheltuielilor procesului de insolvabilitate şi stingerea creanţelor creditorilor.
Susţine că administratorul (lichidatorul) nu a prezentat în şedinţele de judecată informaţia privind eventualele livrări efectuate de SRL „Autoserber” pînă la intentarea procesului pentru a stabili dacă agentul economic a încheiat careva acte juridice fictive sau frauduloase care ar afecta drepturile creditorilor, care, conform Legii insolvabilităţii, sunt pasibile de contestare. Afirmă că administratorul nu a prezentat informaţia reflectată în bilanţul contabil al SRL „Autoserber” privind eventuale creanţe aferente facturilor comerciale ale debitorului faţă de alţi agenţi economici. De asemenea, nu este reflectată informaţia referitoare la bunurile SRL „Autoserber” conform datelor contabilităţii.
Instanţa s-a limitat doar la afirmaţia că aceste bunuri nu au fost depistate. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi trimiterea pricinii spre rejudecare în primă instanţă din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c1) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural specificate la art. 432 alin. (3) lit. d) şi f). La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzute la art. 432 alin. (3) lit. b). Conform art. 135 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în cazul lipsei masei debitoare, instanţa de insolvabilitate, odată cu aprobarea bilanţului de lichidare, adoptă o hotărâre de încetare a procesului, prin care dispune şi radierea debitorului din registrul de stat în care este înscris.
Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 septembrie 2012 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SRL „Autoserber” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate şi în scopul prevenirii modificării stării bunurilor în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate au fost aplicate măsuri de asigurare, fiind numit în calitate de administrator provizoriu ÎI „Selevestru Irina”.
Ulterior, prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2013 a fost intentată procedura de insolvabilitate faţă de SRL „Autoserber”, a fost dispusă deschiderea proceduri simplificate a falimentului şi dizolvarea debitorului SRL „Autoserber”, a fost ridicat dreptul de administrare a debitorului SRL „Autoserber”, a fost desemnat în calitate de lichidator al SRL „Autoserber” ÎI „Selevestru Irina” şi a fost obligat lichidatorul ÎI „Selevestru Irina” să notifice despre intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Autoserber” registrul de stat al persoanelor juridice şi registrul de stat al întreprinzătorilor individuali, inspectoratul fiscal de stat teritorial, băncile, în care debitorul are conturi, registrul de stat ale transporturilor şi creditorii cunoscuţi.
A fost stabilită şedinţa de validare a creanţelor pentru 13 iunie 2013, ora 10.00, în sediul Curţii de Apel Chişinău, str. Teilor,4. A fost stabilită remuneraţia administratorului provizoriu ÎI „Selevestru Irina” în mărime de 36400 lei şi a cheltuielilor suportate în sumă de 280 lei, cu încasarea acestor cheltuieli de la directorul debitorului SRL „Autoserber”, Victor Berlinschi în beneficiul administratorului provizoriu ÎI „Selevestru Irina”. La 26 aprilie 2013, lichidatorul SRL „Autoserber”, ÎI „Selevestru Irina” a prezentat raportul de lichidare a SRL „Autoserber”. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2013 a fost aprobat raportul final şi bilanţul de lichidare al SRL „Autoserber”, a fost lichidată SRL „Autoserber” şi au fost considerate stinse creanţele neexecutate în procedura de insolvabilitate a SRL „Autoserber”.
Examinând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că soluţia dată de prima instanţă este pripită. Conform art. 6 alin. (1) şi (4) din Legea insolvabilităţii, citarea participanţilor la proces se efectuează de către instanţa de insolvabilitate din oficiu. Notificările şi înştiinţările se fac prin scrisori recomandate, iar în cazurile expres prevăzute de prezenta lege şi prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Actele pricinii denotă faptul că la 13 iunie 2013, şedinţa de judecată a primei instanţe a fost amânată pentru data de 01 iulie 2013, ora 10.00. Din materialele dosarului, însă, rezultă că Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.
Chişinău, DAF Centru nu a fost înştiinţat despre şedinţa de judecată din 01 iulie 2013, conform prevederilor art. 6 din Legea menţionată, fapt care constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 01 februarie 2005 în cazul Ziliberberg împotriva Moldovei şi din 13 noiembrie 2008 în cazul Russu contra Moldovei, prin care a fost recunoscută încălcarea art. 6 § 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
La caz, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie mai reţine că din raportul lichidatorului SRL „Autoserber” în procedura simplificată a falimentului din 27 iunie 2013 rezultă că la momentul actual întreprinderea şi-a stopat activitatea din lipsa surselor financiare, iar datoriile debitorului SRL „Autoserber”, conform datelor evidenţei contabile, faţă de creditori constituie suma de 29000 lei, însă lichidatorul SRL „Autoserber”, Irina Selevestru nu a constatat creditorii faţă de care s-au format datoriile menţionate. În raportul suplimentar din 29 iunie 2012, prezentat de administratorul provizoriu, Irina Selevestru, datoria de 27500 lei este faţă de persoane neindentificate (f. d. 66-68).
În afară de aceasta, primei instanţe nu i-a fost prezentată informaţia privind eventualele livrări efectuate de către SRL „Autoserber” pînă la intentarea procesului pentru a stabili dacă agentul economic a încheiat careva acte juridice fictive sau frauduloase care ar afecta drepturile creditorilor, care, conform Legii insolvabilităţii, sunt pasibile de contestare, precum şi informaţia reflectată în bilanţul contabil al SRL „Autoserber” privind eventualele creanţe aferente facturilor comerciale ale debitorului faţă de alţi agenţi economici. De asemenea, a rămas nesoluţionată definitiv şi chestiunea privind remunerarea administratorului provizoriu şi lichidatorului SRL „Autoserber”, ÎI „Selevestru Irina”.
Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral hotărârea primei instanţe şi de a trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c1) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău. Se casează integral hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2013 în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Autoserber” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Constantin Alerguş Ion Corolevschi