3rh-6/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: N.Vascan 3rh-6/14 instanţa de recurs: Sv.Filincova, Sv.Novac, T.Vieru, I.Bejenaru, G.Stratulat ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru,Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Galina Stratulat examinînd cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Alimer-Comerţ”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată ,,Alimer-Comerţ” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2013, prin care a fost admis recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2012 şi emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La 06 iulie 2012 SRL ,,Alimer-Comerţ” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin Decizia nr.1385/7 din 20 mai 2011 asupra cazului de încălcare fiscală, avînd la bază actul de control tematic nr.5-645539 din 10 martie 2011 s-a decis aplicarea amenzilor fiscale în mărime totală de 2 927 900 lei în conformitate cu prevederile art.257 alin.(2) din Codul Fiscal. Invocă că la 21 iunie 2011 a înaintat la IFS mun.Chişinău contestaţia nr.01/06 asupra deciziei nr.1385/7 din 20 mai 2011 şi efectuarea unui control fiscal repetat. Prin Decizia nr.118 din 21 iulie 2011 emisă de IFS mun.Chişinău pe marginea contestaţiei s-a decis suspendarea executării deciziei nr.1385/7 din 20 mai 2011 şi efectuarea unui control fiscal repetat.

Conform actului de control repetat nr.5-651904 din 13 aprilie 2012, la 08 iunie 2012, pîrîtul a emis Decizia nr.1664/7 asupra cazului de încălcare fiscală, prin care s-a decis micşorarea sumei amenzilor aplicate prin decizia nr.1385/7 din 20 mai 2011 cu 1 505 171 lei, urmînd a fi încasate amenzi fiscale în sumă de 1 422 729 lei. Menţionează reclamanta că, IFS mun.Chişinău a invocat faptul că societatea ar fi încălcat dispoziţiile actelor normative întrucît la deplasarea mărfurilor de la un punct comercial la altul întreprinderea întocmeşte bonuri de consum, dar nu factură, iar din acest motiv pîrîtul a emis actele contestate de aplicare a amenzii conform dispoziţiilor art. 257 alin.(2) din Cod fiscal.

Mai insistă reclamanta că, marfa respectivă (produse de tutun) a fost procurată cu achitarea integrală a TVA şi a accizului, iar suma indicată în bonurile de consum, pe care pîrîtul o consideră ca operaţiune delicventă, reprezintă sine-costul (contravaloarea) mărfii pînă la realizarea cu amănuntul, iar prin deciziile contestate nu se propune altceva decît confiscarea acesteia în contraechivalent bănesc. Susţine că pe parcursul anilor 2009-2012, la deplasarea mărfurilor pe interiorul întreprinderii şi anume de la un punct comercial la alt punct comercial a utilizat bonuri de consum, documente justificative care adeveresc operaţiunea economică întrunind condiţii legale.

Reclamanta indică că conform anexei nr.2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr.47 din 31 martie 2010, a fost aprobată Instrucţiunea privind modul de completare a facturii, iar în pct.2 lit.c) este stabilit că, factura este un formular tipizat de document primar cu regim special, care se întocmeşte pentru livrările de active şi servicii (lucrări) neimpozabile cu TVA pentru transportarea activelor în cadrul entităţii dezintegrate din punct de vedere teritorial, precum şi în afara entităţii fără transmiterea dreptului de proprietate în cazul transmiterii activelor la prelucrare, păstrare, expertiză. După cum reiese din dispoziţiile indicate, Instrucţiunea menţionată depăşeşte limitele de reglementare, altele, decît cele stabilite de art.20 alin.(1) lit.c) din Legea contabilităţii şi pct.1 lit.c) din Instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special.

Invocă că prin deplasarea manuală a mărfii prin intermediul muncitorilor specializaţi în lucrări de încărcare, deplasare şi descărcare (hamali) cu cărucioare de la depozitul cu adresa mun.Chişinău str.M.Varlaam 58 – la aceiaşi adresă în altă încăpere, tot pe str.M.Varlaam 58 şi la ghereta cu 6.00 m.p., la distanţa de aproximativ 100 metri, nu a fost o operaţiune de transport a activelor în cadrul entităţii prin intermediul unei persoane cu statut de şofer. Susţine că în asemenea circumstanţe nu poate fi vorba de o transportare în sensul art.20 alin.(1) lit.c) din Legea contabilităţii, deoarece nu sunt întrunite cerinţele stabilite.

Totodată consideră că în speţă au incidenţă prevederile art.19 alin.(1) şi (3) din Legea contabilităţii, care stabileşte că faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare, iar entitatea, în lipsa formularelor tipizate, sau dacă acestea nu satisfac necesităţile curente, este în drept să elaboreze şi utilizeze formulare de documente aprobate de conducerea ei, cu respectarea cerinţelor alin.(6). Afirmă că în situaţia în care legea permite de a utiliza propriile formulare, atunci prevederile art.257 alin.(2) din Codul fiscal are o arie restrînsă de aplicare şi necesită o aplicare prudentă şi nu poate fi aplicat în speţă. Solicită reclamanta anularea Deciziilor IFS mun.Chişinău nr. 1385/7 din 20 mai 2011 şi 1664/7 din 08 iunie 2012 emise asupra cazului de încălcare a legislaţiei fiscale.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2012, acţiunea a fost admisă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2013 a fost admis recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2012 şi emis o nouă hotărîre de respingere a acţiunii. La 30 octombrie 2013 Societatea cu Răspundere Limitată „Alimer-Comerţ” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2013, solicitînd admiterea acesteia, casarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2013 şi dispunerea rejudecării recursului.

Revizuientul în cererea de revizuire cu referire la prevederile art.449 lit.b) CPC a invocat ca temei de revizuire că i-a devenit cunoscut răspunsul Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentului Republicii Molodva nr.571 din 15 octombrie 2013 prin care este explicată aplicarea corectă a art.20 din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27 aprilie 2007 şi a art.257 alin.(2) Codul Fiscal. Consideră că constatările Comisiei economie, buget şi finanţe sunt circumstanţe esenţiale care nu au fost cunoscute de revizuient pe parcursul examinării pricinii, iar în consecinţă fiindu-i aplicată o sancţiune ilegală. Menţionează că atît Curtea Supremă de Justiţie cît şi Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău au aplicat greşit normele de drept material, neaplicînd legea care trebuia să fie aplicată.

Studiind materialele dosarului, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă.

În conformitate cu art. 449 lit. b) revizuirea se declară în cazurile în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În sensul normei enunţate este important de înţeles că circumstanţele sau faptele trebuiau să existe obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii şi să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente. Esenţial este că circumstanţele sau faptele noi prezentate ca temei de revizuire să aibă importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărîrii) instanţei de judecată.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră invocarea faptului de către revizuient referitor la necunoaşterea despre răspunsul Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentului Republicii Moldova din 15 octombrie 2013 prin care sunt constatate aspectele legate de aplicarea art. 20 din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27 aprilie 2007 şi a art.257 alin.(2) Codul Fiscal, nu poate servi temei de revizuire a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2013, or revizuientul invocă circumstanţe noi descoperite după pronunţarea hotărîrii, fapt ce se atestă prin înscrisul prezentat, mai mult ca atît revizuientul nu a făcut dovada faptului că a întreprins toate măsurile pentru a afla cele invocate în cererea de revizuire în timpul judecării anterioare a pricinii, pînă la pronunţarea hotărîrii.

Reieşind din cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că temeiurile de revizuire invocate de revizuient în cererea de revizuire sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute. Totodată este relevant că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Prin urmare, admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului în cazul Popov (nr. 2) contra Moldovei. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, revizuienta în cererea de revizuire nu a invocat nici un temei prevăzut de prevederile art.449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Alimer-Comerţ” ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Completul Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Alimer-Comerţ” împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată ,,Alimer-Comerţ” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Elena Covalenco Iurie Diaconu Galina Stratulat