Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-304/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 ianuarie 2014
Părțile
Ţurcan Alexei împotriva Comisariatului de poliţie al sect. Buiucani al CGP Chişinău
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-304/14 — Încasarea restanţelor salariale

dosarul nr. 2ra-304/14 prima instanţă: A. Danilov instanţa de apel: B. Bîrca, M. Moraru şi M. Ciugureanu ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Iurie Bejenaru şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de Alexei Ţurcan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Alexei Ţurcan împotriva Inspectoratului de Poliţie Buiucani al Direcţiei de Poliţie municipiul Chişinău cu privire la încasarea restanţelor salariale, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2013, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de Alexei Ţurcan, cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 13 iunie 2013, c o n s t a t ă: La 08 februarie 2013, Alexei Ţurcan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisariatului de Poliţie sectorul Buiucani municipiul Chişinău cu privire la încasarea restanţelor salariale.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că a activat în cadrul Comisariatului de Poliţie sectorul Buiucani în funcţie de şef de post comuna Ghidighici. Din 01 martie 2010 este pensionar. Menţionează reclamantul că la concedierea sa din organele afacerilor interne nu i s-a stabilit şi nu i s-a plătit ajutorul material pentru anii 2009-2010, fapt ce a dus la diminuarea mărimii pensiei. Consideră că pentru anul 2009, pîrîtul urma să-i achite un ajutor material în mărime de 4756,38 lei, iar pentru două luni ale anului 2010 - suma de 792,73 lei. Solicită, Alexei Ţurcan, încasarea din contul Comisariatului de Poliţie sectorul Buiucani în beneficiul său ajutorul material pentru anul 2009 în mărime de 4756,38 lei şi pentru 2 luni ale anului 2010 suma de 792,73 lei.

Pe parcursul examinării pricinii, Comisariatul de Poliţie sectorul Buiucani municipiul Chişinău a fost reformat în Inspectoratul de Poliţie Buiucani al 1 Direcţiei de Poliţie municipiul Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 13 iunie 2013 a fost respinsă acţiunea înaintată de Alexei Ţurcan ca fiind neîntemeiată şi depusă tardiv. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2013, a fost respinsă cererea de apel declarată de Alexei Ţurcan cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 13 iunie 2013. La 13 noiembrie 2013, Alexei Ţurcan a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, recursul declarat la 13 noiembrie 2013 este depus în termen. Recurentul, Alexei Ţurcan, în motivarea recursului a indicat că, instanţele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate au încălcat normele de drept procedural şi material, nu au constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 29 noiembrie 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Inspectoratului de Poliţie Buiucani al Direcţiei de Poliţie municipiul Chişinău cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Până la examinarea pricinii, partea nu a depus referinţă la cererea de recurs, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat.

În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost 2 încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că, Alexei Ţurcan, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Alexei Ţurcan, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 3 d i s p u n e: Recursul declarat de Alexei Ţurcan se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru Tatiana Vieru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.