- Dosarul nr.
- 2ra-3329/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 decembrie 2013
- Părțile
- Smirnova Zhanna, Pşibela Gheorghii şi Pşibela Mihail vs Grecu Mircea şi Legoşina Dana
- Pe scurt
- Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii
2ra-3329/13 — Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, anularea certificatului de moștenitor legal
dosarul nr. 2ra-3329/13 prima instanţă D. Şuşchevici instanţa de apel M. Anton Iu. Cotruţă, I. Secrieru DECIZIE 26 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Tatiana Vieru Ion Vîlcov examinând recursurile declarate de către Zhanna Smirnova, Dana Legoşina şi Mircea Grecu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Zhannei Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela împotriva lui Mircea Grecu şi Dana Legoşina cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, partajarea averii succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate şi anularea certificatelor de moştenitor legal, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, prin care au fost admise apelurile declarate de către Dana Legoşina, Mircea Grecu, Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela, casată hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 26 octombrie 2012 în partea anulării certificatelor de moştenitor legal şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale şi în această parte emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă.
În rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. c o n s t a t ă La 19 noiembrie 2010, Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Mircea Grecu şi Dana Legoşina cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, partajarea averii succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate şi anularea certificatelor de moştenitor legal. În motivarea acţiunii reclamanţii Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela au indicat că, la 05 februarie 2010 a decedat bunica lor - Grecu Elena (Legoşina), ultimul domiciliul al decedatei fiind în mun. Chişinău, str. I. Vasilenco 1 12, apartamentul nr. 1. După decesul bunicii a fost deschisă succesiunea asupra patrimoniului succesoral şi anume bunul imobil - apartamentul nr. 1, str. I. Vasilenco 12, mun.
Chişinău, care a aparţinut bunicii lor cu drept de proprietate. Dat fiind faptul că mama lor a decedat anterior decesului bunicii, consideră că au calitate de succesori şi au dreptul la moştenire în baza art. 1504 Codul civil, conform căruia dacă moştenitorul moare înaintea celui ce a lăsat moştenirea, succesorii culeg, prin intermediul instituţiei reprezentării, partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit moştenitorului decedat. Indică că pînă la moment nu au dobândit averea succesorală, deoarece pârâţii au tăinuit la notar, faptul existenţei moştenitorilor legali, care în conformitate cu art. 1504 Codul civil, au dreptul la dobândirea averii succesorale prin intermediul instituţiei reprezentării.
Actele necesare pentru a legaliza moştenirea au fost reţinute de pârâţi în mod intenţionat, care intenţionat au eronat circumstanţele faptice în ceea ce priveşte moştenirea, astfel au invocat că bunul imobil în litigiu nu a aparţinut bunicii lor cu drept de proprietate şi că la acel moment se aflau peste hotarele Republicii Moldova cînd pârâţii folosindu-se de situaţia creată, au preluat averea succesorală. După decesul bunicii, în luna februarie 2010 Smirnova Zhanna, a înaintat demers către Oficiul Stării Civile, pentru a primi certificatul de naştere a mamei sale. La un moment certificatul nominalizat nu a putut fi prezentat, din cauza că mama a fost născută în România. Ulterior, din cauza că Oficiul Stării Civile nu eliberează persoanelor terţe documente necesare conform demersului înaintat, acestea nu au putut fi primite.
Mama lor, pe parcursul vieţii de cinci ori a schimbat numele de familie, din cauza căsătoriilor, la fel şi bunica a schimbat numele de familie după înregistrarea căsătoriei, devenind astfel - Legoşina. Toate aceste circumstanţe, au condiţionat imposibilitatea motivată de a accepta în termenul stabilit de lege moştenirea lăsată de bunica lor. Legătura de rudenie ar putea fi demonstrată numai prin prezentarea unui şir de documente. Pentru a demonstra raporturile de rudenie cu bunica decedată, reclamanţii s-au adresat în instanţa de judecată şi prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 25 ianuarie 2011, a fost constatat faptul că, Grecu (Legoşina) Elena are legătura de rudenie cu reclamanţii.
Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela solicită prelungirea termenului pentru acceptarea moştenirii după decesul bunicii lor - Grecu (Legoşina) Elena a averii succesorale - apartamentul nr. 1, din str. I. Vasilenco 12, mun. Chişinău, cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra acestuia, partajarea averii succesorale între moştenitori în cote-părţi egale şi recunoaşterea ca fiind nule certificatele de moştenitor legal nr. 14272 din 09 august 2010 eliberat pe numele Danei Legoşina şi nr. 14273 din 09 august 2010 eliberat pe numele lui Mircea Grecu. La 27 mai 2011 Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela şi-au concretizat pretenţiile solicitînd repunerea în termenul de acceptare a moştenirii după decesul Elenei (Grecu Legoşina) a averii succesorale şi anume apartamentul nr. 1 din str. I. Vasilenco 12, mun.
Chişinău, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra 2 apartamentului menţionat, partajarea averii succesorale între moştenitori în cote părţi egale, între reclamanţi cîte 1/3 cotă-parte din bunul imobil succesoral, precum şi după Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela cîte 1/9 cotă-parte pentru fiecare din bunul imobil succesoral şi recunoaşterea ca fiind nule certificatele de moştenitor legal nr. 14272 din 09 august 2010 eliberat pe numele Danei Legoşina şi nr. 14273 din 09 august 2010 eliberat pe numele lui Mircea Grecu. Prin hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 26 octombrie 2012, acţiunea a fost admisă integral. A fost prelungit termenul de acceptare a succesiunii de către Smirnova Zhanna, Pşibela Mihail, Pşibela Gheorghii după decesul bunicii Grecu( Legoşina) Elena asupra bunului imobil nr. 1 situat pe str. I. Vasilenco 12, mun.
Chişinău şi anume câte 1/3 cotă-parte ideală din apartamentul nr. 1 situat pe str. I. Vasilenco 12, mun. Chişinău pentru fiecare. A fost recunoscut dreptul de proprietate a Zhannei Smirnova asupra 1/9 cotă-parte ideală din imobilul succesoral nr. 1 situat pe str. I. Vasilenco 12, mun. Chişinău. A fost recunoscut dreptul de proprietate a lui Gheorghii Pşibela aspra 1/9 cotă-parte ideală din imobilul succesoral nr. 1 situat pe str. I. Vasilenco 12, mun. Chişinău. A fost recunoscut dreptul de proprietate a lui Mihail Pşibela asupra 1/9 cotă-parte ideală din imobilul succesoral nr. 1 situat pe str. I. Vasilenco 12, mun. Chişinău. A fost partajată averea succesorală rămasă după decesul Elenei Grecu (Legoşina) între moştenitorii legali Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela, Mihail Pşibela, Dana Legoşina şi Mircea Grecu în cote- părţi egale, şi anume; câte 1/3 cotă-parte ideală din imobilul nr. 1 situat pe str. I. Vasilenco 12 mun.
Chişinău. Au fost recunoscute ca fiind nevalabile certificatele de moştenitor legal nr. 14272 din 09 august 2010 pe numele Danei Legoşina şi nr. 14273 din 09 august 2010 pe numele lui Mircea Grecu eliberate de către Notarul public Elena Mocanu şi înregistrarea efectuată la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău în baza acestor certificate. A fost recunoscut dreptul de proprietate a Danei Legoşina la 1/3 cotă-parte ideală imobilul succesoral nr. 1 situat pe str. I. Vasilenco 12, mun. Chişinău. A fost recunoscut dreptul de proprietate a Mircea Grecu la 1/3 cotă-parte ideală imobilul succesoral nr. 1 situat pe str. I. Vasilenco 12, mun. Chişinău. A fost încasat de la Zhanna Smirnova în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 940 lei.
A fost încasat de la Gheorghii Pşibela în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1715 lei. A fost încasată de la Mihail Pşibela în beneficiul statului taxa de stat în sumă 1715 lei. A fost încasă de la Dana Legoşina în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1715 lei. A fost încasată de la Mircea Grecu în beneficiul statului taxa de stat în sumă 1715 lei. Hotărîrea primei instanţe a fost atacată cu apel de Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela . Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2013 a fost restituită cererea de apel a lui Gheorghii Pşibela, Mihail Pşibela şi Zhanna Smirnova ca fiind depusă cu omiterea termenului legal pentru declararea apelului.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 02 mai 2013, a fost admis recursul declarat de către Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela, casată încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2013, cu restituirea pricinii pentru judecarea apelului în fond. 3 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, au fost admise apelurile declarate de către Dana Legoşina, Mircea Grecu, Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela, casată hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 26 octombrie 2012 în partea anulării certificatelor de moştenitor legal şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale şi în această parte emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă.
În rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. La 31 iulie 2013 Zhanna Smirnova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel în partea în care a fost respinsă acţiunea înaintată de Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela. Recurenta Zhanna Smirnova, în motivarea recursului a menţionat că, la examinarea cauzei au fost aplicate eronat normele de drept material. La 19 august 2013 Dana Legoşina şi Mircea Grecu au declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri. Recurenţii Dana Legoşina şi Mircea Grecu, în motivarea recursului au invocat că, Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela au omis neîntemeiat termenul de acceptare a succesiunii, deoarece la momentul decesului bunicii Elena Grecu aceştia se aflau în ţară şi în termenul legal de 6 luni nu au acceptat moştenirea.
Verificând argumentele invocate de recurenţi în cererile de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Zhanna Smirnova neîntemeiat şi care urmează a fi respins, iar recursul declarat de Dana Legoşina şi Mircea Grecu întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri din următoarele considerente. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei la 04 iulie 2013. Prin urmare, recursurile declarate de către Zhanna Smirnova, Dana Legoşina şi Mircea Grecu la 31 iulie 2013 şi respectiv 19 august 2013, se consideră depuse în termen.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. S-a constatat că, la 05 februarie 2010 a decedat Elena Grecu (Legoşina), bunica Zhannei Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela şi mama Danei Legoşina şi Mircea Grecu, după decesul căreia a rămas patrimoniul succesoral format din apartamentul nr. 1 din str. Vasilenco 12 municipiul Chişinău, compus din 2 odăi, cu suprafaţa totală de 42,2 m2. La 13 martie 2010 Dana Legoşina şi Mircea Grecu s-au adresat notarului cu cerere privind deschiderea dosarului succesoral. 4 La 09 august 2010 notarul a dispus eliberarea certificatelor de moştenitor legal pe numele Danei Legoşina şi lui Mircea Grecu în mărime de 1/2 cotă-parte fiecăruia din averea succesorală rămasă după decesul Elenei Grecu (Legoşina).
La 19 noiembrie 2010 Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Mircea Grecu şi Dana Legoşina cu privire la repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, partajarea averii succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate şi anularea certificatelor de moştenitor legal. În motivarea cererii, Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela au invocat faptul că, Mircea Grecu şi Dana Legoşina nu au informat notarul despre existenţa altor moştenitori care au dreptul la moştenire, precum şi faptul că au fost în imposibilitate de a prezenta actele necesare ce confirmă gradul de rudenie cu Elena Grecu (Pşibela). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi care urmează a fi casate cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii din următoarele considerente.
Conform art. 1516 al. (2) şi (3) Cod civil, succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal. Succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral. Conform art. 1517 Cod civil, termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei. Conform art. 1519 Cod civil, termenul prevăzut la art.1517 poate fi prelungit de către instanţa de judecată cu cel mult 6 luni. Astfel, persoanele care au vocaţia la moştenire dobîndesc calitatea de moştenitori prin acceptarea moştenirii în termenul de 6 luni.
Termenul de 6 luni, prevăzut de art.1517 Cod civil, în care persoana cu vocaţie succesorală urmează a se pronunţa dacă acceptă moştenirea, este un termen de decădere care nu poate fi suspendat, întrerupt sau restabilit. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că nu constituie motive temeinice de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii necunoaşterea dispoziţiilor legale incidente, lipsa de timp pentru depunerea cererii, necunoaşterea componenţei patrimoniului succesoral şi alte motive similare. În acest sens, instanţa de recurs consideră necesar de a menţiona faptul că, pe parcursul examinării cauzei Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela nu au prezentat probe că s-au adresat notarului pînă la expirarea termenului de 6 luni, cu declaraţie de acceptare a succesiunii.
În motivarea pretenţiilor, Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela au invocat faptul că termenul de opţiune succesorală a fost omis din vina lui Mircea Grecu şi Danei Legoşina. Legislaţia în vigoare nu prevede obligaţia moştenitorului care a depus declaraţia de acceptare a succesiunii la întreprinderea acţiunilor de investigare în vederea determinării întregului cerc de moştenitori cît şi căutarea acestora în vederea 5 asigurării dreptului de moştenire a moştenitorilor pasivi. Or, dreptul la moştenire este doar un drept şi nu o obligaţie. Deci, nu poate constitui drept motiv întemeiat şi justificativ al Zhannei Smirnova întru prelungirea termenului de acceptare a succesiunii faptul că, aflîndu-se peste hotarele ţării la momentul deschiderii succesiunii, Mircea Grecu şi Dana Legoşina au tăinuit faptul deschiderii succesiunii.
Contrar celor invocate de Zhanna Smirnova, din materialele cauzei rezultă că ultima la momentul decesului bunicii sale se afla în Republica Moldova. Acest fapt rezultă şi din copia paşaportului străin, conform căruia în perioada lunilor februarie - iunie 2010 Zhanna Smirnova s-a deplasat periodic în Republica Moldova. Afară de aceasta, Mircea Grecu şi Dana Legoşina şi-au valorificat dreptul de a accepta succesiunea şi nu erau obligaţi să-i informeze pe ceilalţi moştenitori despre faptul că s- au adresat la notar cu cerere de acceptare a succesiunii. Mai mult ca atît, în Monitorul Oficial nr. 121-123 din 16 iulie 2013 a fost publicat anunţul notarului public Elena Mocanu privind deschiderea procedurii succesorale în urma decesului Elenei Legoşina (f.d.
101). De asemenea, în cazul în care cel chemat la moştenire nu şi-a exercitat în termenul prevăzut de lege dreptul de a alege între acceptarea moşteniri sau renunţarea la moştenire, acesta poate fi repus de către instanţa de judecată numai dacă se constată că neexercitarea în termen a dreptului de opţiune se datorează unor motive întemeiate.
Nu poate fi considerat drept temeinic argumentul Zhannei Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela precum că au omis termenul de acceptare au succesiunii deoarece după decesul bunicii, au înaintat un demers către Oficiul Stării Civile privind eliberarea certificatului de naştere a mamei sale, născută în România întru constatarea relaţiilor de rudenie cu Elena Grecu (Legoşina), invocînd în acest sens hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 25 ianuarie 2011, pin care a fost constatat faptul că Grecu (numele înainte de căsătorie) Valentina Anton, tot ea avînd numele după soţ Smirnova, tot ea după soţ Pşibela este fiica Elenei Grecu Unumele după căsătorie Legoşina). De asemenea, a fost constatat faptul existenţei relaţiilor de rudenie dintre Elena Grecu, născută la 29 mai 1929 şi Grecu Valentina Anton, născută la 28 iunie 1945 în satul Staniseşti, România şi Smirnova Zhanna Foma, născută la 11 septembrie 1978 (f.d.
57). Instanţa de recurs menţionează că, instanţele judecătoreşti nu au luat în consideraţie faptul că atît certificatul de naştere al mamei Zhannei Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela, cît şi certificatul de deces (duplicat) pe numele Pşibela Valentina au fost eliberate la 17 mai 2010 şi 18 martie 2010 respectiv (f.d. 12, 31). Prin urmare, actele în baza cărora reclamanţii au solicitat prelungirea termenului de acceptare a succesiunii au fost eliberate pînă la expirarea termenului de 6 luni de acceptare a succesiunii.
Mai mult ca atît, referirea la hotărîrea privind constatarea relaţiilor de rudenie nu poate constitui drept motiv întemeiat şi justificativ întru prelungirea termenului omis, deoarece după cum s-a constatat, cererea privind constatarea faptului relaţiilor de rudenie a fost depusă de Zhanna Smirnova la 15 octombrie 2010, după eliberarea certificatelor de moştenitor legal contestate, adică cu mult după expirarea termenului 6 de acceptare a succesiunii. Astfel, Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela nu au prezentat probe ce ar demonstra faptul că au fost în imposibilitate de a se adresa cu cerere notarului în vederea deschiderii dosarului succesoral în termenul prevăzut de lege. Deci, instanţa de recurs consideră că nu au fost constatate temeiuri legale care ar justifica omiterea termenului de adresare la notar în vederea acceptării succesiunii de către Zhanna Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela.
Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Zhanna Smirnova, a admite recursul declarat de către Dana Legoşina şi Mircea Grecu, de a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărîre, prin care a respinge acţiunea Zhannei Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela împotriva lui Mircea Grecu şi Dana Legoşina cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, partajarea averii succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate şi anularea certificatelor de moştenitor legal. În conformitate cu art. 445 al.
(1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide Se respinge recursul declarat de către Zhanna Smirnova. Se admite recursul declarat de către Dana Legoşina şi Mircea Grecu.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013 şi Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 26 octombrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Zhannei Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela împotriva lui Mircea Grecu şi Dana Legoşina cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, partajarea averii succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate şi anularea certificatelor de moştenitor legal, şi se emite o nouă hotărâre prin care: Se respinge acţiunea Zhannei Smirnova, Gheorghii Pşibela şi Mihail Pşibela împotriva lui Mircea Grecu şi Dana Legoşina cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, partajarea averii succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate şi anularea certificatelor de moştenitor legal.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Tatiana Vieru Ion Vîlcov 7