Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-630/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 decembrie 2013
Părțile
asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8 împotriva societăţii pe acţiuni Prometeu-Nord
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2rac-630/13 — Încasarea plăţilor pentru deservirea blocului locativ şi cheltuielilor de judecată pentru achitarea taxei de stat

prima instanţă: A. Vrînceanu dosarul nr.2rac-630/13 instanţa de apel: E. Ababei, G.Polivenco şi N. Matveeva ÎNCHEIERE 24 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ion Corolevschi şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea admisibilităţii recursului declarat de către societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8 împotriva societăţii pe acţiuni „Prometeu-Nord” cu privire la încasarea plăţilor pentru deservirea blocului locativ şi cheltuielilor de judecată pentru achitarea taxei de stat, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2013, prin care s-a admis apelul declarat de asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8, s-a casat hotărârea primei instanţe şi s-a emis o nouă hotărîre de admitere parţială a acţiunii c o n s t a t ă La 14 noiembrie 2012 asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8 a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Prometeu-Nord” cu privire la încasarea plăţilor pentru deservirea blocului locativ şi cheltuielilor de judecată pentru achitarea taxei de stat (f.d.5).

În motivarea cererii de chemare în judecată asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8 a indicat că în blocul locativ din str. Dostoevschii nr. 16 mun. Bălţi a fost creată la 20 noiembrie 2005 şi înregistrată în Registrul bunurilor imobile a Întreprinderii de Stat „Cadastru”. În afară de încăperi cu destinaţie locativă în blocul respectiv se află şi încăperi nelocative cu o suprafaţă de 285,1 m.p. ce aparţin cu drept de proprietate societăţii pe acţiuni „Prometeu-Nord” care nu a contribuit financiar pentru întreţinerea blocului. Societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” în calitate de membru al asociaţiei de coproprietari în condominiu nr. 8 refuză să contribuie financiar la întreţinerea blocului.

Cere asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8 încasarea de la societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” a plăţilor în sumă de 12863,68 lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru întreţinerea spaţiului comun din blocul locativ şi cheltuielilor de judecată pentru achitarea taxei de stat. Prin hotărîrea judecătoriei Bălţi din 05 februarie 2013 acţiunea asociaţiei de coproprietari în condominiu nr. 8 a fost respinsă (f.d. 70). La 06 martie 2013 asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8 a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii judecătoriei Bălţi din 05 februarie 2013, iar la 07 mai 2013 a depus cerere de apel motivată, achitînd prin intermediul contabilei Spivac Valentina taxa de stat în sumă de 250 lei (f.d.

78, 85). 1 Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 25 septembrie 2013 a admis apelul declarat de către asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8, a casat hotărîrea judecătoriei Bălţi din 05 februarie 2013 şi a admis parţial acţiunea asociaţiei de coproprietari în condominiu nr. 8. S-a încasat de la societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” în beneficiul asociaţiei de coproprietari în condominiu nr. 8 datoria la plata pentru deservirea tehnică a blocului locativ pentru perioada martie 2010 – octombrie 2012 în sumă de 10554,40 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 472,50 lei. În rest pretenţiile asociaţiei de coproprietari în condominiu nr. 8 au fost respinse. La 05 noiembrie 2013 societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2013, cerând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe cu încasarea cheltuielilor pentru achitarea taxei de stat.

În motivarea recursului societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” a indicat că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile examinînd alte pretenţii decît cele indicate în acţiunea reclamantului. Instanţa de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi nu a aplicat legea care urma a fi aplicată. A mai indicat că societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” nu este membru al asociaţiei de coproprietari în condominiu nr. 8, că nu a contractat prestarea serviciilor cu aceasta, că singură suportă cheltuieli pentru întreţinerea şi reparaţia încăperilor ce le deţine cu drept de proprietate şi a infrastructurii, inclusiv întreţinerea tehnică şi reparaţia spaţiului comun utilizat. Asociaţia de coproprietari în condominiu nr. 8 a fost reprezentată în şedinţele de judecată a instanţei de apel de către Gordaş Igor în baza unei procuri expirate şi nu a plătit taxa de stat la depunerea cererii de apel.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi alin.(3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate de societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Suprem de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). 2 În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărâre legală, iar argumentele invocate de societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către societatea pe acţiuni „Prometeu-Nord” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul /semnătura/ Valeriu Doagă Judecătorii /semnătura/ Ion Corolevschi /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.