Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-3938/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 decembrie 2013
Părțile
AEÎ Ciuciulea vs Adaşan Eugenia, Grijuc Igor, Zdruguş Eugenia
Pe scurt
Aprecierea probelor, limitele judecării apelului, dreptul la un proces echitabil, prezentarea înscrisurilor, obligaţia probaţiunii în judecată,

2ra-3938/13 — Repararea prejudiciului material cauzat prin neexecutarea contractului de împrumut

prima instanţă: T. Boubătrîn 2ra-3938/13 instanţa de apel: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 18 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Eugenia Adaşan în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Ciuciulea” împotriva Eugeniei Adaşan, Igor Grijuc şi Eugenia Zdraguş cu privire la repararea prejudiciului material cauzat prin neexecutarea contractului de împrumut împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 13 iunie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Eugenia Adaşan, admis apelul declarat de Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ciuciulea”, casată parţial hotărârea Judecătoriei Glodeni din 26 decembrie 2012 în partea respingerii acţiunii şi emisă o nouă hotărâre în partea dată, prin care a fost admisă acţiunea, în rest hotărârea a fost menţinută constată: La 29 mai 2012, AEÎ „Ciuciulea” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Eugeniei Adaşan, Igor Grijuc şi Eugenia Zdraguş cu privire la repararea prejudiciului material cauzat prin neexecutarea contractului de împrumut.

În motivarea acţiunii a indicat că la 01 decembrie 2008 în baza contractului de împrumut nr. 197 din 25 noiembrie 2008 Asociaţia a acordat Eugeniei Adaşan un împrumut în sumă de 30000 lei. Menţionează că în temeiul clauzei stipulate la pct. 3.1 din contractul nominalizat Igor Grijuc şi Eugenia Zdrăguş au garantat rambursarea împrumutului, plata dobânzii şi a penalităţilor de către Eugenia Adaşan, acordul în scris al pârâţilor fiind consemnat prin semnarea de către ei a clauzei respective din contractul de împrumut. Afirmă că la scadenţă sumele stabilite prin contractul de împrumut n-au fost achitate, fapt care a generat solicitarea rambursării împrumutului, plata dobânzii şi a penalităţilor şi de la fidejusorii acestuia.

Susţine că despre scadenţa contractului şi obligaţia de a rambursa împrumutul, plăti dobânda aferentă şi penalităţile pârâţii au fost înştiinţaţi în scris, însă sumele restante şi penalităţile n-au fost achitate. Indică că prin neexecutarea obligaţiilor contractuale AEÎ „Ciuciulea”i-au fost cauzate daune în sumă de 72480 lei, din care 30000 lei - împrumut nerambursat, 20880- dobânda restantă şi 21600 lei - penalităţi. Solicită încasarea forţată în mod solidar de la pârâţi în beneficiul AEÎ „Ciuciulea”a sumei de 72480 lei, din care 30000 lei - suma împrumutului nerambursat, 20880 - suma dobânzii restante şi 21600 lei penalităţile de întârziere, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Glodeni 12 noiembrie 2012 a fost respinsă cererea pârâtului Eugenia Adaşan cu privire la atragerea directorului Sava Marteniuc în calitate de intervenient accesoriu pe cauza dată.

Prin hotărârea Judecătoriei Glodeni din 26 decembrie 2012 a fost admisă parţial acţiunea, încasat de la Eugenia Adaşan în contul AEÎ „Ciuciulea” datoriile pe contractul de împrumut în sumă de 30000 lei - împrumutul bănesc, 3960 lei - dobânda neachitată, 1000 lei - cheltuielile pentru asistenţa juridică şi 1119,60 lei - taxa de stat, în total suma de 36079 lei, în rest a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 iunie 2013 apelul declarat de Eugenia Adaşan a fost respins, apelul declarat deAEÎ „Ciuciulea” a fost admis, hotărârea primei instanţe casată parţial în partea respingerii acţiunii şi emisă o nouă hotărâre în partea dată, prin care a fost încasat de la Eugenia Adaşan, Igor Grijuc şi Eugenia Zdraguş în mod solidar în beneficiul AEÎ „Ciuciulea” dobânda de întârziere în sumă de 13009,50 lei, penalitatea în sumă de 21000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 866,70 lei, în rest hotărârea a fost menţinută.

La 07 august 2013 Eugenia Adaşan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei recurate, considerând că decizia a fost adoptată cu încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural, care au dus respectiv şi la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, fapt ce constituie motiv de casare în temeiul art. 432 alin. (1), alin.(2), alin.(3) şi alin.(4) CPC. Menţionează că esenţa încălcării normelor de drept material constă în faptul că instanţele inferioare au admis acţiunea cu privire la încasarea sumei de 30000 lei cu titlu de împrumut nerambursat, deşi nu a fost probat prin probe admisibile că această sumă a fost de fapt primită de către Eugenia Adaşan.

Afirmă că concluzia instanţelor inferioare asupra faptului că ea ar fi primit suma indicată în contractul de împrumut, este arbitrară, deoarece prin referinţele depuse la examinarea cauzei în prima instanţă şi prin cererea de apel înaintată, s-a menţionat cu suficientă claritate că ea nu a primii suma de 30000 lei şi nu a semnat niciun document privind primirea acestei sume de la AEÎ „Ciuciulea”, iar copia dispoziţiei de plată anexată de către Asociaţie la cererea de chemare în judecată nu este o probă admisibilă, deoarece ea a negat cu vehemenţă că îi aparţine semnătură de pe această dispoziţie, iar AEÎ „Ciuciulea” nu a prezentat careva dovezi ce ar confirma că ea a semnat această dispoziţie de plată.

Susţine că instanţa de apel în mod eronat a stabilit că ea trebuia să probeze faptul menţionat prin numirea unei expertize din motivul că conform art. 118 CPC fiecare parte trebuie să-şi probeze circumstanţele pe care le invocă drept temei a pretenţiilor şi obiecţiilor sale, considerând că concluzia dată este însă absolut ilegală, deoarece la caz anume AEÎ „Ciuciulea” a invocat că potrivit dispoziţiei de plată ea a semnat în primirea sumei de 30000 lei, iar în timp ce ea a negat că semnătura de pe această dispoziţie de plată îi aparţine şi această dispoziţie nu este un document autentificat notarial ce ar prezuma faptele indicate în el, era în sarcina reclamantului să probeze că ea personal a semnat dispoziţia de primire a banilor din 01 decembrie 2008. Consideră că dispoziţia de plată din 01 decembrie 2008 prezentată de către intimat în susţinerea argumentelor sale, este o probă inadmisibilă, deoarece a fost prezentată instanţei într-o simplă copie, contrar art. 138 alin.(4) CPC.

La fel, cu referire la art. 138 alin. (4) CPC, indică că este inadmisibilă ca probă copia cererii adresate Comisariatului de poliţie Glodeni, presupusă că ar fi semnată de către ea, fiind prezentată în calitate de probă de către intimat în instanţa de apel, deoarece această cerere a fost prezentată în simplă copie, iar ea nu a semnat o astfel de cerere. Menţionează că în partea ce ţine de pretenţia cu privire la încasarea dobânzii, prima instanţă a motivat că Asociaţia nu a prezentat careva calcule din ce rezultă dobânda solicitată în mărime de 20880 lei, iar în şedinţa de judecată reprezentantul AEÎ „Ciuciulea” a declarat că dobânda restantă este în mărime de 3960 lei.

Instanţa de apel a confirmat prin decizia adoptată corectitudinea încasării de către prima instanţă a sumei împrumutului şi dobânzii în sumă de 3960 lei, dar în mod frapant, în dispozitivul deciziei a pronunţat o nouă hotărâre de încasare a sumei în mărime de 13009,50 lei cu titlu de dobânzi de întârziere, deşi în cererea de chemare în judecată nici nu a fost înaintată o astfel de pretenţie cu privire la încasarea dobânzii de întârziere, pretenţia Asociaţiei fiind doar de încasare a dobânzii la contractul de împrumut, dobândă care este absolut diferită de dobânda de întârziere, dobânda la contractul de împrumut se naşte în temeiul folosirii împrumutului acordat, iar dobânda de întârziere se naşte în temeiul art. 619 Cod civil în cazul întârzierii executării obligaţiilor pecuniare.

Consideră că în partea ce ţine de încasarea penalităţii, instanţa de apel a concluzionat în mod absolut eronat că prima instanţă neîntemeiat a dispus respingerea acestei pretenţii din motivul expirării termenului de prescripţie. Deoarece conform hotărârii primei instanţe pretenţia cu privire la încasarea penalităţii a fost respinsă nu ca fiind depusă tardiv, dar ca fiind neîntemeiată, din motivul că AEÎ „Ciuciulea” a solicitat suma de 21600 lei cu titlu de penalităţi fără a prezenta un calcul din ce rezultă această penalitate, iar în şedinţa de judecată reprezentantul Asociaţiei nici nu a putut explica din ce sume s-a solicitat penalitatea şi pe ce perioadă. Susţine că decizia contestată a fost expediată recurentei la 09 iulie 2013 şi a recepţionată la 12 iulie 2013, considerând că recursul este declarat în termen şi respectiv este admisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 07 august 2013, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

După cum denotă actele cauzei, AEÎ „Ciuciulea” înaintând acţiunea în judecată împotriva Eugeniei Adaşan, Igor Grijuc şi Eugenia Zdraguş a solicitat încasarea forţată în mod solidar din contul ultimilor a sumei de 72480 lei, ce constituie 30000 lei - suma împrumutului nerambursat, 20880 - suma dobânzii restante şi 21600 lei penalităţi de întârziere. Judecând pricina în cauză, prima instanţă a admis parţial acţiunea şi a încasat de la Eugenia Adaşan în beneficiul AEÎ „Ciuciulea” datoriile pe contractul de împrumut în sumă de 30000 lei, 3960 lei - dobânda neachitată, 1000 lei - cheltuielile pentru asistenţa juridică şi 1119,60 lei - taxa de stat, iar în total suma de 36079 lei, în rest respingând acţiunea.

Fiind investită cu judecarea apelurilor declarate Eugenia Adaşan şi AEÎ „Ciuciulea”, instanţa de apel a găsit necesar de a respinge apelul Eugeniei Adaşan şi a admite apelul AEÎ „Ciuciulea”, casând parţial hotărârea primei instanţe în partea respingerii acţiunii cu privire la încasarea dobânzii de întârziere şi penalităţii şi pronunţând în partea dată o nouă hotărâre, prin care a încasat de la Eugenia Adaşan, Igor Grijuc şi Eugenia Zdraguş în mod solidar în beneficiul AEÎ „Ciuciulea” dobânda de întârziere în sumă de 13009,50 lei, penalitatea în sumă de 21000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 866,70 lei, iar în rest a menţinut hotărârea primei instanţe.

În susţinerea soluţiei date instanţa de apel a reţinut faptul că la 25 noiembrie 2008 între AEÎ „Ciuciulea” şi Eugenia Adaşan a fost încheiat contractul de împrumut, în baza cărui asociaţia s-a obligat de a acorda împrumut bănesc în sumă de 30000 lei pe termen de până la 01 decembrie 2010 cu dobânda anuală de 28,8%. Cu referire la bonul de plată nr. 837 din 01 decembrie 2008 instanţa de apel a conchis că Eugenia Adaşan a primit suma de 30000 lei, astfel concluzionând că prima instanţă legal a încasat de la Eugenia Adaşan suma împrumutului şi dobânda contractuală. Însă, citând dispoziţiile art. 619, 624 Cod civil, instanţa de apel a considerat că prima instanţă neîntemeiat a respins acţiunea în partea încasării dobânzii de întârziere şi penalităţii, iar cu referire la dispoziţiile art. 1156 Cod civil, a conchis că toate sumele urmează a fi încasate de la pârâţi în mod solidar.

În conformitate cu art. 130 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblu şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege şi nici un fel de probe nu au pentru instanţă judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra argumentelor invocate de către Eugenia Adaşan în cererea de apel, precum şi materialului anexat la dosar, fără a examina sub toate aspectele legalitatea şi temeinicia hotărârii supuse apelului, în raport cu regulile şi legislaţia în vigoare. În acest context, instanţa de recurs conchide că instanţa de apel a stabilit drept corectă constatarea primei instanţe în partea încasării sumei datoriei de 30000 lei rezultată din contrastul de împrumut încheiat la 25 noiembrie 2008 între AEÎ „Ciuciulea” şi Eugenia Adaşan, reţinând în acest sens dispoziţia de plată nr. 837 din 01 decembrie 2008 prezentată de AEÎ „Ciuciulea”.

La o astfel de concluzie instanţa de apel a ajuns, însă, fără a da o apreciere adecvată argumentelor susţinute de apelanta Eugenia Adaşan la acest capitol, care a insistat asupra faptului că nu a primit suma de 30000 lei şi nu a semnat nici un document care ar atesta primirea acestei sumei, la fel susţinând că dispoziţia de plată menţionată nu poate constitui probă admisibilă, deoarece semnătura efectuată din numele ei nu-i aparţine. Instanţa de recurs relevă că argumentele menţionate au fost arbitrar analizate de către instanţa de apel, fără a le fi dată o apreciere corespunzătoare şi a stabili importanţa lor la judecarea prezentei cauze, pe când reieşind din specificul acţiunii în cauză, este evident că în scopul soluţionării juste şi complete a prezentului litigiu, respectiv şi stabilirii celor invocate de părţi, care după cum se constată, cer cunoştinţe speciale în acest domeniu era necesară efectuarea unei expertize ordonate în acest sens, conform art. 148 CPC.

Astfel, se constată că instanţa de apel limitativ s-a expus asupra cererii de apel înaintată de către Eugenia Adaşan, fără a se pronunţa asupra tuturor aspectelor importante, apreciind într-un mod arbitrar probele prezentate, fapt ce indică că apelul a fost judecat superficial, ce constituie încălcarea normelor de drept procedural. În speţă, important este faptul că folosirea criteriilor pentru determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieşind din specificul acestui, presupune prin sine lămurirea completă şi pe bază de dovezi certe a situaţiei de fapt, care, este diferită de la caz la caz, în coroborare cu cadrul legal aplicabil speţei.

Prin prisma normelor procedurale enunţate, precum şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii. De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu se mulţumească de a proba pur şi simplu concluziile uneia dintre părţi. Totodată, instanţa de recurs reţine că instanţele de judecată ierarhic inferioare la examinarea cauzei nu au ţinut cont şi de prevederile art. 138 CPC, care indică expres că înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicându-se locul de aflare a originalului.

Înscrisul se depune în original când, conform legii sau unui alt act normativ, circumstanţele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în original sau când copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum şi în alte cazuri când instanţa consideră necesară prezentarea originalului. Contrar normei citate, din materialul probator al cauzei rezultă, că toate înscrisurile, care au fost puse la baza emiterii hotărârii judecătoreşti, inclusiv şi dispoziţia de plată nr. 837 din 01 decembrie 2008 eliberată de AEÎ „Ciuciulea”, care a constituit drept probă de bază, sunt xerocopii neautentificate, motiv din care instanţa de recurs este în imposibilitate de a se expune asupra autenticităţii conţinutului acestora şi de a verifica legalitatea deciziei supuse recursului.

În atare situaţie, având ca bază dispoziţiile art. 118 alin. (5) CPC, care acordă instanţei judecătoreşti (judecătorului) dreptul de a propune părţilor şi altor participanţi la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare şi să dovedească faptele ce constituie obiectul probaţiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor, instanţa, întru stabilirea unor fapte, urma să propună părţilor prezentarea înscrisurilor necesare în original sau în copii autentificate în modul stabilit. În contextul dat, instanţa de recurs reţine că circumstanţele menţionate nu au fost apreciate nici într-un mod de instanţa de apel.

Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Eugenia Adaşan. Se casează integral decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 iunie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Ciuciulea” împotriva Eugeniei Adaşan, Igor Grijuc şi Eugenia Zdraguş cu privire la repararea prejudiciului material cauzat prin neexecutarea contractului de împrumut, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov Ala Cobăneanu

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.