Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-94/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 decembrie 2013
Părțile
SA Banca de Economii vs SC Trimedial SRL, Salicov Vadim, Cojuhari Lidia, Salicova Svetlana, Juravliov Stela, Cojuhari Ivan, Cojocaru Anatolie
Pe scurt
Cuprinsul cererii de recurs, împuternicirile reprezentantului în judecată

2r-94/13 — Încasarea sumei şi transmiterea în posesie a bunurilor ipotecate

prima instanţă: M. Avornic nr. 2r-94/13 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu DECIZIE 18 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Druţă examinând recursul declarat de către Anatolie Cojocaru, reprezentat de către avocatul Alexei Tighinean în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Banca de Economii”, filiala nr. 1 Chişinău împotriva Societăţii Comerciale „Trimedial” Societate cu Răspundere Limitată, Vadim Salicov, Lidia Cojuhari, Svetlana Salicova, Stela Juravliov, Ivan Cojuhari şi Anatolie Cojuhari cu privire la încasarea sumei şi transmiterea în posesie a bunurilor ipotecate împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013, prin care a fost admis parţial demersul reprezentantului apelantului Anatolie Cojocaru, fiind scutit parţial de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel constată: La 09 ianuarie 2013, SA „Banca de Economii”, filiala nr. 1 Chişinău, a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Trimedial” SRL, Vadim Salicov, Lidia Cojuhari, Svetlana Salicova, Stela Juravliov, Ivan Cojuhari şi Anatolie Cojuhari cu privire la încasarea sumei şi transmiterea în posesie a bunurilor ipotecate.

În motivarea acţiunii a indicat că SC „Trimedial” SRL reprezentată prin administratorul Anatolie Cojocaru, beneficiază la SA „Banca de Economii” de credit în tranşe în sumă de 280000 dolari, acordat conform contractului de credit nr. 06-06/1/56 din 06 septembrie 2010, acord adiţional nr. 01 din 10 octombrie 2011 cu scadenţa la 06 septembrie 2012, pentru completarea mijloacelor circulante, credit în tranşe în sumă de 360000 dolari, acordat conform contractului de credit nr. 06-06/1/67 din 10 octombrie 2011, cu scadenţa la 10 septembrie 2013, pentru completarea mijloacelor circulante.

Menţionează că sumele datorate băncii în baza contractelor de credit nominalizate sunt garantate prin contractele de ipotecă nr. 06-06/1/65-g din 11 august 2009, nr. 67-g din 10 octombrie 2011, nr. 06-06/1/65-g1 din 11 august 2009, 06-06/1/65-g2 din 11 august 2009 şi contractul de gaj înregistrat nr. 06-06/1/56-g din 06 septembrie 2010. Afirmă că în legătură cu neonorarea obligaţiilor contractuale pârâtului i-au fost expediate notificări.

Solicită încasarea de la SC „Trimedial” SRL a datoriei în sumă de 382222,26 dolari, inclusiv din contul bunurilor ipotecate/gajate, transmiterea silită în posesia reclamantului SA „Banca de Economii” a bunurilor ipotecate conform contractului de ipotecă nr. 06-06/1/65-g din 11 august 2009, contractului de ipotecă nr. 67-g din 10 octombrie 2011, contractului de ipotecă nr. 06-06/1/65-g1 din 11 august 2009 şi contractului de ipotecă nr. 06-06/1/65-g2 din 11 august 2009 şi anume: încăpere locativa (apartament cu 3 odăi) cu suprafaţa totala de 113,8 m.p. cu nr. cadastral 0100313422.01.003, încăpere locativă (apartament) cu suprafaţa totală de 35,50 m.p. cu nr. cadastral 0100508.130.01.025, încăpere locativă (apartament cu 3 odăi) cu suprafaţa totală de 70,10 m.p.

cu nr. cadastral 0100112.103.01.177, încăpere nelocativă (subsol, oficiu) cu suprafaţa totală de 68,00 cu nr. cadastral 0100205.118.01.045, încăpere nelocativă (subsol, oficiu) cu suprafaţa totală de 51,50 cu nr. cadastral 0100205.118.01.046, încăpere nelocativă (subsol, oficiu) cu suprafaţa totală de 55,90 cu nr. cadastral 0100205.118.01.047, transmiterea silită în posesia reclamantului SA „Banca de Economii” a bunurilor gajate conform contractului de gaj înregistrat nr. 06-06/1/56-g din 06 septembrie 2010 şi evacuarea persoanelor şi bunurilor aflate în imobilele ipotecate, precum şi încasarea de la pârât a taxei de stat şi a cheltuielilor judiciare.

La 21 mai 2013 SA „Banca de Economii” a depus cerere de concretizare şi majorare a pretenţiilor, solicitând încasarea datoriei de la SC „Trimedial” SRL, ce rezultă din contractele de credit, în sumă de 407969,22 dolari echivalent în lei la data executării hotărârii judecătoreşti în beneficiul SA „Banca de Economii” inclusiv din costul bunurilor gajate, transmiterea silită în posesia reclamantului a bunurilor ipotecate/gajate conform contractelor de ipotecă/gaj după cum urmează: contractul de ipotecă nr. 06-06/1/65-g din 11 august 2009, acord adiţional nr. 01 din 06 septembrie 2010, acord adiţional nr. 02 din 10 octombrie 2011, încheiat cu Anatolie Cojocaru şi Stela Juravliov, contractul de ipotecă nr. 67-g din 10 octombrie 2011, încheiat cu Svetlana Salicova şi Vadim Salicov, contractul de ipotecă nr. 06-06/1/65- g1 din 11 august 2009, acord adiţional nr. 1 din 06 septembrie 2010, acord adiţional nr. 2 din 10 octombrie 2011, încheiat cu Lidia Cojuhari, Anatolie Cojocaru şi Ivan Cojuhari, contractul de ipotecă nr. 06-06/1/65-g2 din 11 august 2009, acord adiţional nr. 1 din 06 septembrie 2010, acord adiţional nr. 2 din 10 octombrie 2011, încheiat cu Anatolie Cojocaru şi Stela Juravliov şi contractul de gaj înregistrat nr. 06-06/1/56-g din 06 septembrie 2010 încheiat cu SRL „Trimedial”,

evacuarea tuturor persoanelor şi bunurilor aflate în imobilele ipotecate şi încasarea de la pârât a taxei de stat şi cheltuielilor judiciare. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iunie 2013 acţiunea a fost admisă, încasat de la SC „Trimedial” SRL în contul SA „Banca de Economii” datoria în sumă de 407962,22 dolari SUA în lei conform cursului BNM al RM la momentul executării hotărârii. inclusiv din contul bunurilor ipotecate, transmise silit în posesia SA „Banca de Economii” de către SC „Trimedial” SRL, Vadim Salicov, Lidia Cojuhari, Svetlana Salicova, Stela Juravliov, Ivan Cojuhari, Anatolie Cojocaru bunurile imobile conform contractului de ipotecă nr. 06-06/1/65-g din 11 august 2009, acord adiţional nr. 01 din 06 septembrie 2010, acord adiţional nr. 02 din 10 octombrie 2011 încăperea locativă (apartament cu 3 odăi) cu suprafaţa totală de 113,8 m.p.

din mun. Chişinău, sect. Botanica, str. Valea Crucii, 26, ap. 3 (nr. cadastral 0100313422.01.003), încheiat cu Anatolie Cojocaru şi Stela Juravliov, la valoarea de 1232000 lei, conform contractului de ipotecă nr. 67-g din 10 octombrie 2011 încăperea locativă (apartament cu 1 odăi) cu suprafaţa totală de 35,50 m.p. din mun. Chişinău, sect. Buiucani, str. Ion Neculce, nr. 5, ap. 25 (nr. cadastral 0100508130.01.025) încheiat cu Svetlana Salicova şi Vadim Salicov la valoarea de gaj 371000 lei, conform contractului de ipotecă nr. 06-06/1/65-g1 din 11 august 2009, acord adiţional nr. 1 din 06 septembrie 2010, acord adiţional nr. 2 din 10 octombrie 2011, încăperea locativă (apartament cu 3 odăi) cu suprafaţa totală de 70,1 m.p.

din mun. Chişinău, sect. Botanica, str. Cuza-Vodă, 19/1, ap. 177 (nr. cadastral 0100112103.01.177), încheiat cu Lidia Cojuhari, Anatolie Cojocaru şi Ivan Cojuhari, la valoarea de gaj de 735000 lei, conform contractului de ipotecă nr. 06-06/l/65-g2 din 11 august 2009, acord adiţional nr. 1 din 06 septembrie 2010, acord adiţional nr. 2 din 10 octombrie 2011, încăpere nelocativă (oficiu în subsol) cu suprafaţa totală de 175,4 m.p. din mun. Chişinău, sect.

Centru, str. 31 August 1989, 59, încheiat cu Anatolie Cojocaru şi Stela Juravliov, la valoarea de 1943000 lei, în următoarea componenţă: nr. cadastral 0100205.118.01.045, încăpere nelocativă (subsol, oficiu) cu suprafaţa de 68 m. p., nr. cadastral 0100205.118.01.046, încăpere nelocativă (subsol, oficiu) cu suprafaţa de 51,50 m. p. şi 0100205.118.01.047, încăpere nelocativă (subsol, oficiu) cu suprafaţa de 59,90 m. p., bunurile gajate conform contractului de gaj înregistrat sub nr. 06-06/1/56-g din 06 septembrie 2010 asupra mijloacelor fixe (utilaj comercial), în sumă de 275,321 lei, încheiat cu SRL „Trimedial”, evacuate persoanele şi bunurile libere de gaj din imobilele transmise în posesiune reclamantului SA „Banca de Economii” şi încasat în mod solidar de la SC „Trimedial” SRL, Vadim Salicov, Lidia Cojuhari, Svetlana Salicova.

Stela Juravliov, Ivan Cojuhari, Cojocaru Anatolie în beneficiul SA „Banca de Economii” cheltuielile de judecată în sumă de 50000 lei. La 09 iulie 2013 Anatolie Cojocaru, reprezentat de către avocatul Alexei Tighinean a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe şi încheierii primei instanţe din 31 mai 2013 cu dispunerea încetării procesului. La 29 octombrie 2013 Anatolie Cojocaru, reprezentat de către avocatul Alexei Tighinean a depus un demers, prin care a solicitat scutirea parţială de la plata taxei de stat, în acest sens invocând situaţia sa materială dificilă, faptul că el are un salariu lunar de 1493 lei, iar soţia lui Stela Juravliov - un salariu mediu lunar de 1197 lei, precum şi că are la întreţinere doi copii minori.

Menţionează că la depunerea cererii de apel el a achitat suma de 500 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013 a fost admis parţial demersul reprezentantului apelantului Anatolie Cojocaru cu privire la scutirea de la achitarea taxei de stat şi scutit parţial apelantul Anatolie Cojocaru de la achitarea taxei de stat, cu stabilirea termenului pentru achitarea taxei de stat în valoare de 10000 lei până la 19 noiembrie 2013, ora 10.00. La 05 noiembrie 2013 Anatolie Cojocaru, reprezentat de către avocatul Alexei Tighinean a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 29 octombrie 2010, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii cu admiterea demersului înaintat de Anatolie Cojocaru cu privire la scutirea parţială de la plata taxei de stat.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea încheierii instanţei de apel, menţionând că are o situaţie materială grea şi încasarea sumei de 10000 lei cum a hotărât Curtea de Apel Chişinău este foarte mare şi el nu are posibilitatea s-o achite. Afirmă că el este angajat a firmei SRL „Trimedial” cu salariu lunar de 1493 lei, şi soţia lui Stela Juravliov este angajată a firmei SRL „Mic-Amic” cu salariu mediu lunar de 1197,1 lei potrivit certificatelor de confirmare a locului de muncă eliberate la data de 15 octombrie 2013, alte venituri materiale familia nu are. Susţine că are la întreţinere doi copii minori. Consideră că la caz se încalcă prevederile art. 5 CPC, care prevede accesul liber la justiţie.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 05 noiembrie 2013 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. La caz se constată că cererea de recurs depusă din numele lui Anatolie Cojocaru împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013, este semnată de către Alexei Tighinean, ca reprezentant. Însă, contrar prevederilor art. 437 alin. (3) CPC, la cererea de recurs nu este anexat documentul, legalizat în modul stabilit, care ar atesta împuternicirile acordate lui Alexei Tighinean de către Anatolie Cojocaru pentru a ataca încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013. Este de remarcat că şi la materialele dosarului lipsesc acte care ar confirma acordarea lui Alexei Tighinean a dreptului de a contesta actele judecătoreşti din numele lui Anatolie Cojocaru.

Or, deşi în speţă este anexat mandatul avocatului Alexei Tighinean, prin care ultimului îi sunt delegate împuterniciri de a apăra interesele lui Anatolie Cojocaru în faţa instanţelor de judecată (f. d. 94), mandatul menţionat nu prevede expres dreptul ultimului de a ataca hotărârea judecătorească.

Pe când, art. 81 CPC direct prevede că dreptul de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătoreşti, trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

În contextul celor relatate, se constată că Alexei Tighinean nu a prezentat, în conformitate cu art. 437 CPC, coroborat cu art. 81 CPC, împuternicirile sale în vederea declarării recursului împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013, prin urmare se consideră că acesta a fost depus de o persoană, care nu este în drept să-l declare. Dat fiind faptul că prin operarea modificărilor şi completărilor la Codul de procedură civilă prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012, în vigoare de la 30 noiembrie 2012, art. 409 CPC care prevedea restituirea recursului în asemenea cazuri a fost exclus, recursul declarat de către Anatolie Cojocaru, reprezentat de către avocatul Alexei Tighinean, în sensul art. II alin. (6) al legii menţionate, urmează a fi respins.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Anatolie Cojocaru, reprezentat de către avocatul Alexei Tighinean. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013 în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Banca de Economii”, filiala nr. 1 Chişinău împotriva Societăţii Comerciale „Trimedial” Societate cu Răspundere Limitată, Vadim Salicov, Lidia Cojuhari, Svetlana Salicova, Stela Juravliov, Ivan Cojuhari şi Anatolie Cojuhari cu privire la încasarea sumei şi transmiterea în posesie a bunurilor ipotecate. Decizia este irevocabilă.

Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.