- Dosarul nr.
- 2rh-371/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 decembrie 2013
- Părțile
- Procuratura r-ul Ungheni în interesele pensionarului Pavel Berzoi vs BC Moldova-Agroindbank SA
- Pe scurt
- Temeiurile declararii revizuirii
2rh-371/13 — Executarea silită a prevederilor contractului
dosarul nr. 2rh-371/13 prima instanţă: T.Andronic instanţa de apel: N.Rusu, A.Negru, Gh.Ursu instanţa de recurs: Gh.Gorin, V.Bogoroş, A.Cobăneanu ÎNCHEIERE 18 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi Sveatoslav Moldovan, Nicolae Clima examinînd cererea de revizuire depusă de către Pavel Berzoi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Procurorul raionului Ungheni, în interesele pensionarului Pavel Berzoi împotriva Băncii Comerciale „Moldova-Agroindbank”, Societate pe Acţiuni cu privire la executarea silită a prevederilor contractului, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 30 august 2000, prin care a fost admis recursul în anulare al prim-adjunctului Procurorului General şi a fost casată decizia Curţii de Apel a RM din 02 martie 2000 cu menţinerea deciziei Tribunalului Bălţi din 23 decembrie 1999, c o n s t a t ă La data de 24 martie 1999, procurorul raionului Ungheni, acţionând în interesele pensionarului Pavel Berzoi, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Băncii Comerciale „Moldova-Agroindbank”, Societate pe Acţiuni cu privire la executarea silită a prevederilor contractului.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 10 iunie 1994 între Pavel Berzoi şi BC „Moldova- Agroindbank” SA, filiala Ungheni, a fost încheiat un contract, prin care instituţia financiară nominalizată a primit de la reclamant depozite de acumulare, pe un termen de păstrare mai mult de 3 ani. Potrivit condiţiilor contractului în cauză, Pavel Berzoi a depus în BC „Moldova- Agroindbank” SA suma de 2000 lei, cu rata dobînzii de 185 % anual, cu capitalizarea dobînzii în primul an. Pîrîtul, în mod unilateral a modificat clauzele contractului şi, contrar intereselor reclamantului, pe parcursul executării actului juridic în cauză a diminuat considerabil rata dobînzii. Astfel, solicită reclamantul obligarea BC „Moldova- Agroindbank” SA să execute condiţiile contractului din 10 iunie 1994 în modul stabilit prin înţelegerea reciprocă cu reclamantul Pavel Berzoi, la momentul încheierii.
Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 20 iulie 1999, acţiunea a fost admisă, fiind dispusă încasarea de la BC „Moldova – Agroindbank” SA în beneficiul lui Pavel Berzoi a dobânzii în sumă de 4186, 54 lei. Prin decizia Tribunalului Bălţi din 23 decembrie 1999, apelul declarat de către BC „Moldova - Agroindbank" SA a fost admis şi a fost casată hotărîrea primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din 02 martie 2000, recursul declarat de Pavel Berzoi a fost admis, fiind casată decizia Tribunalului Bălţi din 23 decembrie 1999, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 20 iulie 1999. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 august 2000, a fost admis recursul în anulare al Prim - adjunctului Procurorului General, a fost casată decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din 02 martie 2000 şi menţinută decizia Tribunalului Bălţi din 23 decembrie 1999. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 26 ianuarie 2005, cererea de revizuire depusă de către adjunctul Procurorului General a fost admisă, fiind casată decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 august 2000 şi dispusă încetarea procedurii pe recursul în anulare declarat de către prim - adjunct al Procurorului General.
Prin încheierea Curţii Supreme de justiţie din 03 decembrie 2008, cererea de revizuire depusă de Pavel Berzoi a fost respinsă ca inadmisibilă. La 30 octombrie 2013, Pavel Berzoi a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2013, solicitând admiterea revizuirii, redeschiderea procesului pentru corectarea greşelilor comise anterior şi obligarea BC „Moldova-Agroindbank” SA să achite dobînda calculată pentru întreagă perioadă de valabilitate a contractului în mărime de 418054, 31 lei şi repararea prejudiciului moral în sumă de 500000 lei.
În acest sens, invocă revizuentul prevederile art. 449 lit. h) CPC, şi anume, revizuirea se declară în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională. Astfel, susţine revizuentul că concluziile expuse în încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 03 decembrie 2008, prin care a fost respinsă cererea de revizuire a lui Pavel Berzoi, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, normele de drept material şi procedural au fost încălcate şi aplicate eronat.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente. Colegiul notează că motivele revizuirii sînt prevăzute limitativ de art.449 lit. h) CPC, revizuirea se declară în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
Instanţa menţionează că una din condiţiile esenţiale pentru admiterea cererii de revizuire pe temeiul prevăzut de 449 lit. h) CPC este existenţa unei constatări a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind încălcarea unui drept sau a unei libertăţi fundamentale ale omului, în pricina a cărei act judecătoresc se solicită a fi revizuit. Este constatat cu certitudine că Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin decizia la cererea lui P. Berzoi, la 4 martie 2008 a luat act de declaraţiile Guvernului Republicii Moldova, prin care a fost recunoscută o încălcare a reclamantului P. Berzoi prin admiterea de către Curtea Supremă de Justiţie a recursului în anulare a Procurorului General şi în mod unilateral a acceptat să-i achite reclamantului suma de 3000 euro pentru compensarea prejudiciului material şi moral.
În temeiul acestor circumstanţe CEDO a radiat cererea de pe rol. În context, argumentele invocate în cererea de revizuire nu pot fi percepute de către instanţa de judecată, ori după cum s-a menţionat prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 26 ianuarie 2005, cererea de revizuire depusă de către adjunctul Procurorului General a fost admisă, fiind casată decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 august 2000 şi dispusă încetarea procedurii pe recursul în anulare declarat de către prim - adjunct al Procurorului General, de fapt încălcarea pentru care ulterior s-a făcut repararea prejudiciului material şi moral a fost corectată.
Revizuentul Pavel Berzoi, în revizuirea depusă a invocat şi a repetat de fapt argumentele expuse în cererea de revizuire din 23 septembrie 2008, cu aducerea criticii motivelor expuse de către Curtea Supremă de Justiţie în încheierea din 03 decembrie 2008, ceea ce nu constituie temei incontestabil prin prisma prevederilor art. 449 lit. h) CPC, în vederea admiterii cererii de revizuire. Prin urmare, pentru încălcările admise s-au efectuat reparaţiile de ordin material şi moral, iar revizuientul prin cererea de revizuire solicită alte sume, care nu fac temeiul unei cererui de revizuire. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră imperios necesar de a preciza că pe calea revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce au format obiectul judecăţii finalizată cu pronunţarea hotărîrii a cărei revizuire se solicită.
Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că temeiurile invocate de către revizuent nu influenţează asupra legalităţii deciziei instanţei de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Pavel Berzoi, ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art.art.269-270, art.453 al.(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Pavel Berzoi împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 30 august 2000, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Procurorul raionului Ungheni, în interesele pensionarului lui Pavel Berzoi împotriva Băncii Comerciale „Moldova- Agroindbank”, Societate pe Acţiuni cu privire la executarea silită a prevederilor contractului. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă Judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima