- Dosarul nr.
- 2ra-4108/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 decembrie 2013
- Părțile
- Orehov Andrei vs Maslenicova Ana
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-4108/13 — Rezelierea contractului de donaţie
prima instanţă: I.Sandu dosarul nr.2ra-4108/13 instanţa de apel: G.Druguş, S.Vrabii, S.Leu ÎNCHEIERE 18 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Orehov Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Orehov Andrei către Maslennicova Anna privind rezolvirea contractului de donaţie, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 02 iulie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Maslennicova Anna, casată hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 06.03.2012 şi pronunţată o nouă hotărîre de respingere a acţiunii, ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 04.07.2011, Orehov Andrei s-a adresat în instanţa de judecată cu o acţiune către Maslennicova Anna, solicitînd rezolvirea contractului de donaţie încheiat la 01.08.2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că a fost înfiat de către părinţii pîrîtei. În anul 1994 de unul singur a privatizat apartamentul aflat în litigiu, fiind unicul proprietar al apartamentului. După decesul tatălui adoptiv, sora sa i-a propus să facă schimb de imobile, adică, ea îi va da casa nouă construită de către părinţi în or.Căuşeni, str.Alba Iulia 6, iar el îi va dona apartamentul. La 01.08.2008, a încheiat contract de donaţie cu pîrîta, iar pîrîta pînă la oformarea actelor pe succesiune i-a spus să locuiască în casa bătrînească a părinţilor. Pînă în prezent, din partea pîrîtei nu au fost careva acţiuni, casa i-a fost dată provizoriu şi este într-o stare deplorabilă, pune în pericol viaţa locatarilor, iar careva posibilităţi de a-şi procura alt imobil locativ nu are.
Solicită reclamantul rezolvirea contractului de donaţie încheiat cu pîrîta la 01.08.2008. Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 06 martie 2012, a fost rezolvit contractul de donaţie nr.2225 din 01.08.2008 încheiat între Orehov Andrei şi Maslennicova Anna, care are ca obiect apartamentul nr.32 din str.Unirii 1, or.Căuşeni. 1 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013, a fost admis apelul declarat de Maslennicova Anna, casată hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 06.03.2012 şi pronunţată o nouă hotărîre de respingere a acţiunii, ca fiind neîntemeiată. La 19.08.2013, Orehov Andrei a declarat recurs, în termen legal, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este ilegală, deoarece instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele de fapt ale pricinii, importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele imperative de drept material. Invocă că prin decizia pronunţată, i-a fost violat dreptul său la proprietate, drept garantat de Constituţia RM şi de prevederile art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de recurentul Orehov Andrei este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu dispoziţia art.432 alin.(1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, cauza fiind judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, astfel, recursul fiind vădit neîntemeiat.
Argumentele invocate de recurentul Orehov Andrei în cererea de recurs că decizia instanţei de apel este ilegală, poartă un caracter declarativ şi nu pot fi reţinute. Dezacordul cu decizia instanţei de apel prin relatarea situaţiei în viziunea recurentului, este inadmisibilă din considerentele că nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a acestei hotărîri, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea lor dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu- se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 2 februarie 1995, nr.26561/1995). Călăuzindu-se de art.440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433 CPC şi anume la lit.a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către recurentul Orehov Andrei, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), 433 lit.a), art.440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Orehov Andrei, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.
Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 3