Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-917/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 decembrie 2013
Părțile
AEI Colicăuţi vs Babiciuc Anna
Pe scurt
Dreptul instanţei de a suspenda procesul

2r-917/13 — Încasarea datoriei, dobânzii şi a penalităţilor de întârziere

prima instanţă: Gh. Comerzan dosarul nr. 2r-917/13 instanţa de apel: E. Ababei, V. Harmaniuc, N. Chircu DECIZIE 18 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov examinând recursul declarat de către Asociaţia de Economii şi Împrumut „Colicăuţi”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Colicăuţi” împotriva Annei Babiciuc cu privire la încasarea datoriei, dobânzii şi a penalităţilor de întârziere, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013 prin care a fost admis demersul Annei Babiciuc şi suspendat procesul până la examinarea pricinii conexe, c o n s t a t ă: La 22 octombrie 2012 AEÎ „Colicăuţi” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Annei Babiciuc cu privire la încasarea datoriei, dobânzii şi a penalităţilor de întârziere.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că prin contractul de împrumut nr. 320 din 29 decembrie 2009 încheiat între AEÎ „Colicăuţi” în calitate de împrumutător şi Babiciuc Anna în calitate de împrumutat, a acordat ultimei suma de 35 000 lei pentru o dobândă de 27,5% anual pe un termen de 25 de luni, cu scadenţă la 01 februarie 2012. În pofida faptului că pârâta a efectuat unele plăţi în vederea întoarcerii datoriei contractate, contrar obligaţiunilor asumate expres dânsa a omis să ramburseze integral împrumutul în termenul stabilit, precum şi să achite dobânzile contractuale conform graficului stipulat în contractul de împrumut. Menţionează că la 05 mai 2012 pârâtei i-a fost adresată prin intermediul poştei o somaţie, recepţionată la 10 mai 2012 conform avizului poştal de recepţie, în care AEÎ „Colicăuţi” a cerut rambursarea împrumutului restant contractat, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente, care însă a rămas fără răspuns şi executare.

Consideră că soluţionarea litigiului iscat pe cale extrajudiciară este imposibilă, unica soluţie fiind încasarea datoriei de către instanţa de judecată. Solicită reclamanta AEÎ „Colicăuţi” încasarea de la Babiciuc Anna în beneficiul său a datoriei, dobânzii şi a penalităţilor de întârziere. Pe parcursul examinării prezentei pricini, reclamanta de multiple ori şi-a concretizat pretenţiile, într-un final cerând încasarea de la pârâtă în beneficiul său a împrumutului restant în sumă de 14 000 lei, a dobânzii contractuale în mărime de 1 4 174,49 lei, a penalităţii de întârziere în sumă de 5 040 lei, a penalităţilor la dobândă în sumă de 579,31 lei şi a dobânzii de întârziere în cuantum de 845,37 lei, iar în total suma de 24 639,17 lei, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată suportate.

Prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 19 martie 2013 acţiunea a fost admisă integral, fiind încasată de la Babiciuc Anna în beneficiul AEÎ „Colicăuţi” suma de 24 639,17 lei cu titlu de datorie restantă şi 739,18 lei taxa de stat. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013 a fost admis demersul Annei Babiciuc şi suspendat procesul până la examinarea pricinii conexe la cererea de chemare în judecată a Annei Babiciuc împotriva AEÎ „Colicăuţi” privind declararea nulităţii contractului de împrumut nr. 320 din 29 decembrie 2009 şi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în pricina respectivă.

La 30 octombrie 2013 AEÎ „Colicăuţi” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013, cerând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate şi respingerea demersului privind suspendarea procesului în ordine de apel cu remiterea pricinii la Curtea de Apel Bălţi spre examinarea în fond a apelului declarat de către Babiciuc Anna. În motivarea recursului recurentul a invocat că Curtea de Apel Bălţi a interpretat şi aplicat eronat normele de drept procedural. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele dosarului atestă că copia de pe încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013, a fost expediată în adresa recurentei AEÎ „Colicăuţi” la 21 octombrie 2013, fiind recepţionată de către aceasta conform avizului poştal de recepţie la 26 octombrie 2013 (f.d.

106B). În circumstanţele relevate, recursul declarat se consideră a fi depus în termen. La 12 noiembrie 2013 în adresa intimatei Babiciuc Anna a fost expediată spre cunoştinţă copia recursului declarat de către AEÎ „Colicăuţi”. La 29 noiembrie 2013 Babiciuc Anna a depus referinţă la recursul declarat de către AEÎ „Colicăuţi”, în care a invocat caracterul declarativ şi neîntemeiat al acestuia, cerând respingerea recursului cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 426 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs şi obiecţiile expuse în referinţa intimatei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii recurate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond. Din suportul probatoriu prezent la materialele pricinii rezultă că la 10 octombrie 2013 Babiciuc Anna prin intermediul reprezentantului-avocat stagiar Izbaş Alexandru a depus un demers cu privire la suspendarea examinării pricinii în ordine de apel până la examinarea pricinii conexe (f.d. 99). 2 În motivarea demersului înaintat, Babiciuc Anna a invocat că la 03 octombrie 2013 a depus la Judecătoria Briceni o cerere de chemare în judecată împotriva AEÎ „Colicăuţi” privind declararea nulităţii contractului de împrumut nr. 320 din 29 decembrie 2009 (f.d.

100-102). Consideră în situaţia în care anume contractul, a cărui nulitate dânsa pretinde, stă la baza cerinţelor înaintate de către AEÎ „Colicăuţi” în prezenta cauza, este imposibilă examinarea acesteia fără a fi soluţionată iniţial pricina conexă. Solicită Babiciuc Anna suspendarea prezentei pricini până la examinarea cauzei privind declararea nulităţii contractului de împrumut contestat. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013 a fost admis demersul Annei Babiciuc şi suspendat procesul până la examinarea pricinii conexe la cererea de chemare în judecată a Annei Babiciuc împotriva AEÎ „Colicăuţi” privind declararea nulităţii contractului de împrumut nr. 320 din 29 decembrie 2009 şi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în pricina respectivă (f.d.

104, 105). Potrivit art. 261 lit. h) CPC, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa judecătorească poate suspenda procesul în cazul în care pricina nu poate fi judecată înainte de soluţionarea unei alte pricini conexe. Din conţinutul normei de drept citate rezultă că legea procedurală consacră direct şi expres exigenţa existenţei unei pricini conexe, iar la cazul prezentului litigiu aceasta nu este satisfăcută, deoarece materialele dosarului nu atestă statutul pendinte al cererii de chemare de judecată depusă de către Babiciuc Anna la 03 octombrie 2013, doar certificând faptul înregistrării acesteia cu nr. 3655 de către cancelaria Judecătoriei Briceni.

Astfel, în situaţia în care materialele cauzei nu atestă aflarea pricinii respective pe rolul Judecătoriei Briceni, instanţa de recurs conchide asupra imposibilităţii calificării acesteia ca fiind conexă cu prezenta cauză, respectiv şi asupra netemeiniciei demersului înaintat de către Babiciuc Anna. În circumstanţele enunţate şi în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel în mod neîntemeiat şi prematur a dispus suspendarea examinării cauzei în ordine de apel, apreciind ca fiind relevante argumentele invocate de către Babiciuc Anna în susţinerea cererii sale.

Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că suspendarea unei cauze reprezintă un drept şi nu o obligaţie a instanţei competente, care urmează să evalueze atent dacă cu adevărat este imposibil de a judeca procesul ce constituie obiectul acţiunii de suspendare, până la soluţionarea pricinii conexe.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că la caz nu este probată existenţa vreunei pricini conexe, care condiţionează imposibilitatea examinării prezentului litigiu, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către AEÎ „Colicăuţi”, a casa integral încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013 şi a emite hotărâre nouă sub formă de încheiere prin care a respinge ca fiind neîntemeiat 3 demersul înaintat de Babiciuc Anna prin intermediul reprezentantului-avocat stagiar Izbaş Alexandru cu privire la suspendarea procesului. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Asociaţia de Economii şi Împrumut „Colicăuţi”.

Se casează integral încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Colicăuţi” împotriva Annei Babiciuc cu privire la încasarea datoriei, dobânzii şi a penalităţilor de întârziere, şi se emite o hotărâre nouă sub formă de încheiere prin care: Se respinge ca fiind neîntemeiat demersul înaintat de Babiciuc Anna prin intermediul reprezentantului-avocat stagiar Izbaş Alexandru cu privire la suspendarea procesului. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.