2ra-4004/13 — Anularea ordinului de sancționare, restabilirea în funcție

Instanţa de fond: S. Bleşceaga Dosarul nr. 2ra-4004/13 Instanţa de apel: N. Craiu, L. Bulgac, A. Minciuna ÎNCHEIERE 18 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ, al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu, Judecători: Vera Macinskaia, Ion Vîlcov, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Levinţa Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Levinţa Ion împotriva Serviciului Vamal, privind anularea ordinului de sancţionare, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţat de la serviciu, repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 septembrie 2013, prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de către Levinţa Ion şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 18 iulie 2013, c o n s t a t ă : La 20 decembrie 2012, Levinţa Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal, privind anularea ordinului de sancţionare, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţat de la serviciu, repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că, la 17 decembrie 2012, prin ordinul nr. H88-p lui Levinta Ion, inspector al Postului Vamal Aeroport, Biroul Vamal Chişinău, i-a fost aplicată sancţiune disciplinară - eliberarea din serviciu în organul vamal. Ordinul dat a fost adus la cunoştinţa lui Levinta Ion la 17 decembrie 2012, ceea ce se confirmă prin semnătura reclamantului. Carnetul de muncă a fost eliberat la 18 decembrie 2012. Drept temei de sancţionare au fost invocate prevederile punct.

26 al Ordinului Serviciului Vamal nr. 158-0 din 04 august 2003, punct. 7 lit. a), b), c), d), f), h) şi j), punct. 11 lit. d) şi i) al Codului de conduită a colaboratorului vamal, art. 15 alin. (1) lit. a), c), d), h) şi i), art. 26 lit. g, art. 46 lit. k) al Legii serviciului în organele vamale, art. 206 alin. (l) lit. d) Codul muncii. Reclamantul indică că, motivele emiterii ordinului nominalizat, cu referire la probele pertinente obţinute în cadrul anchetei de serviciu au constituit faptele că: 1 „urmare a studierii înregistrărilor video se demonstrează faptul discuţiilor îndelungate între inspectorul Levinţa Ion şi cetăţeanul turc Mehmet Yusul, precum şi deplasării acestora în biroul şefului poliţiei de frontieră”.

S-a conchis de către pîrît că, colaboratorul vamal Levinţa Ion a manifestat comportament corupţional, prin ce a prejudiciat autoritatea Serviciului Vamal şi încrederea publicului faţă de integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea sistemului vamal al Republicii Moldova. Totodată, prin acţiunile sale Levinţa Ion a manifestat o atitudine iresponsabilă faţă de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi folosindu-se de situaţia de serviciu, l-a condus în zona de control vamal pe cetăţeanul turc Mehmet Yusul, care nu avea drept scop deplasarea peste frontiera vamală a Republicii Moldova. Reclamantul a indicat că este acuzat de purtarea discuţiilor cu cetăţeanul turc Mehmet Yusul şi deplasarea împreună cu acesta în biroul şefului poliţiei de frontieră şi în zona de control vamal.

Reclamantul indică că, fapta imputată, de comportament corupţional a constat în primirea de la cetăţeanul turc Mehmet Yusul a sumei de 150 dolari SUA şi transmiterea lor unui colaborator al Poliţiei de Frontieră. În ordinul contestat se face trimitere şi la declaraţiile cetăţeanului turc Mehmet Yusul, potrivit cărora Levinta Ion l-a informat că a fost rugat de poliţiştii de frontieră să discute în privinţa mijloacelor băneşti. În urma convorbirii s-a convenit să fie achitată suma de 150 dolari SUA pentru toate persoanele sosite. Reclamantul Levinta Ion i-ar fi comunicat cetăţeanul turc Mehmet Yusul să ascundă banii într-un pachet de ţigări şi să fie dat dînsului, apoi împreună au trecut în sala de sosire a pasagerilor, intrînd în biroul poliţiei de frontieră, apoi pachetul cu ţigări în care se aflau banii a fost transmis unui poliţist de frontieră.

Astfel, pîrîtul invocă că, colaboratorul Poliţiei de Frontieră a pretins şi a primit de la cetăţeanul turc Mehmet Yusul, prin intermediul lui Levinta Ion, bani ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu, ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în executarea funcţiei sale sau contrar acesteia. Faptul dat este prevăzut de art. 324 Cod penal, iar pârâtul consideră că Levinţa Ion a dat acordul la participarea în comiterea faptei. Susţine reclamantul că nu este clară acuzarea adusă, din care rezultă că Levinţa Ion prin participaţie a comis infracţiune de corupere pasivă, iar din temeiurile de drept a Ordinului Serviciului Vamal al RM nr. 1188-p din 17 decembrie 2012, reiese că reclamantul a avut un comportament, ce nu se încadrează în limitele atribuţiilor de serviciu, fiind calificat ca comportament corupţional.

A mai indicat reclamantul că, din moment ce fapta constituie infracţiune, reclamantul Levinta Ion putea fi eliberat din serviciu în temeiul art. 43 alin. 2 lit. i) al Legii serviciului în organele vamale, doar în caz că vinovăţia sa era demonstrată prin hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, consideră că, calificativul de comportament corupţional al reclamantului Levinta Ion este nefondat şi neîntemeiat. În partea ce privesc acuzaţiile aduse privind conducerea cetăţeanul turc Mehmet Yusul de către reclamant în zona de control vamal cînd acesta nu avea drept scop deplasarea peste frontiera vamală a Republicii Moldova, acestea nu corespund realităţii, deoarece cetăţeanul turc nu a trecut în zona de control vamal, dar numai în zona sanitară, unde se afla mai multă lume.

Din constatările pârâtului nu s-a stabilit 2 că cetăţeanului turc i s-a pretins sau a fost silit de reclamant să treacă în zona sanitară sau biroul poliţistului de frontieră, acesta fiind un act volitiv individual. A mai indicat reclamantul că, potrivit prevederilor art. 14 şi 15 al Legii serviciului în organele vamale, reclamantul nu a avut obligaţia de a interzice în mod silit aflarea cetăţeanului turc într-o anumită zonă a aeroportului, aceasta fiind prerogativa organelor de poliţie a MAI şi Serviciului de securitate a Aeroportului. În ce priveşte purtarea discuţiilor cu cetăţeanul turc, a indicat că faptul dat nu poate fi calificat drept comportament corupţional, atît timp cît nu există dovezi obiective şi incontestabile privind conţinutul discuţiilor.

Reclamantul în cadrul anchetei de serviciu pe cazul dat a declarat că discuţiile purtate au avut caracter consultativ, de explicare a drepturilor şi obligaţiilor persoanei ce trece controlul vamal de frontieră, acţiunile date corespunzând atribuţiilor de serviciu. Potrivit ordinii stabilite la art. 206 alin. (l) Codul muncii, concedierea este cea mai aspră sancţiune disciplinară ce poate fi aplicată angajatului.

Reieşind din prevederile art. 43 alin. (2) lit. h) al Legii serviciului în organele vamale, eliberarea din serviciul în organul vamal poate avea loc pentru o încălcare gravă sau încălcare sistematică a disciplinei de serviciu specificate la art. 46. Din cumularea prevederilor legale art. 46 al Legii serviciului vamal, art. 86 Codul muncii, art. 63 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, reclamantul conchide că nu se constată vreun temei legal de eliberare din serviciu în organul vamal a lui Levinta Ion, or, motivele şi temeiurile de încetare a raporturilor de muncă din iniţiativa angajatorului sunt reglementate expres în lege. Totodată, reclamantul indică faptul că, pe parcursul ultimului an până la aplicarea sancţiunii disciplinare prin ordinul Serviciului Vamal nr. 1188-p din 17 decembrie 2012, alte sancţiuni disciplinare nu au fost aplicate.

Prin acţiunile angajatorului reclamantului i-a fost cauzat prejudiciu moral, care s-a manifestat prin disconfort psihic şi neîncrederea în ziua de mâine, dat fiind că are la întreţinere 2 copii minori şi soţia care nu este angajată în câmpul muncii. Mai indică reclamantul că potrivit punct. 3 a Ordinului, pretinsele fapte de comportament corupţional a reclamantului s-a ordonat a fi aduse la cunoştinţa tuturor colaboratorilor vamali, ceea ce echivalează cu răspândirea informaţiilor defăimătoare ce nu corespund adevărului, în cazul tratării subiective a situaţiei de către pârât. Răspândirea informaţiei defăimătoare a avut drept scop discreditarea reclamantului în faţa celorlalţi colegi şi de atribuire a unei imagini de colaborator fără autoritate de lucrător vamal şi care poate fi supus influenţelor din partea terţelor persoane, prin care s-a lezat onoarea şi demnitatea reclamantului.

Cere reclamantul anularea ordinului Serviciului Vamal nr. 1188-p din 17 decembrie 2012, prin care reclamantul Levinţa Ion a fost eliberat din serviciu în organul vamal, încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a indemnizaţiei de eliberare din serviciu în mărime unui salariu mediu pe două săptămâni, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă, încasarea prejudiciului moral în mărime de 50.000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 18 iulie 2013, s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de Levinţa Ion. 3 Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la 19 iulie 2013, Levinta Ion a contestat-o cu apel, prin care a solicitat casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată să fie admisă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 septembrie 2013, cererea de apel declarată de către Levinţa Ion a fost admisă, iar hotărîrea instanţei de fond – menţinută. La 24 octombrie 2013, Levinţa Ion a contestat cu recurs decizia instanţei de apel şi hotărîrea instanţei de fond, prin care a solicitat casarea acestora, cu pronunţarea unei hotărîri noi, de admitere a acţiunii. În motivarea cereri de recurs recurentul a invocat că instanţele ierarhic inferioare nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii şi nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Materialele cauzei atestă, că Curtea de Apel Chişinău a pronunţat decizia la 11 septembrie 2013, iar cererea de recurs a fost depusă la 24 octombrie 2013, motiv pentru care cererea de recurs se consideră a fi depusă în termen. Potrivit prevederilor art. 432 CPC alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. 4 (5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Levinţa Ion este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ reiterează că, conform articolul 13 din Convenţie, recursul trebuie să fie unul "efectiv" atât în practică, cât şi în drept. Totuşi, un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind "serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Metropolitan Church of Bessarabia and Others v. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII), însă astfel de temeiuri Colegiul n-a constatat.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, reţine că decizia contestată a fost adoptată cu aplicarea corectă a legii materiale şi cu respectarea legislaţiei procedurale în vigoare, părţilor fiindu-le create condiţii obiective şi egale pentru exercitarea drepturilor sale procedurale. În legătură cu cele constatate, examinînd argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, reieşind din actele anexate la dosar, se constată că recursul declarat de către Levinţa Ion împotriva decizie Curţii de Apel Chişinău din 11 septembrie 2013, nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 CPC. Ţinînd cont de cele indicate, în temeiul art. 432, 433, 434 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Cererea de recurs declarată de către Levinţa Ion se consideră inadmisibilă.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5