Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3471/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 decembrie 2013
Părțile
Ala Poparcea, reprezentantul legal al lui Mihai Poparcea vs Angela Poparcea
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3471/13 — Partajarea averii succesorale

dosarul nr. 2ra-3471/13 prima instanţă C. Creţu instanţa de apel Iu. Cimpoi M. Guzun A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 18 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Angela Poparcea, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mihai Poparcea prin intermediu reprezentantului legal Ala Poparcea, Maria Poparcea prin intermediu reprezentantului legal Andrei Poparcea împotriva Angelei Poparcea, Timofei Boldescu, intervenient accesoriu notarul Galina Diaconu cu privire la partajarea averii succesorale, declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi contractului de donaţie, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Angela Poparcea, casată hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 29 noiembrie 2010 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost admisă parţial.

c o n s t a t ă La 02 martie 2004 Ala Poparcea, reprezentantul legal al lui Mihai Poparcea a depus cerere de chemare în judecată împotriva Angelei Poparcea cu privire la partajarea averii succesorale. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, în perioada 03 noiembrie 1990 -22 februarie 1996 s-a aflat în relaţie de căsătorie cu Poparcea Grigore. Din această căsătorie au un copil, Mihai Poparcea, născut la 07 mai 1991. La 16 decembrie 2003, fostul său soţ, Poparcea Grigore a decedat. Reclamanta menţionează că, moştenitori legali ai defunctului sunt: Mihai Poparcea - fiul din prima căsătorie, soţia din a doua căsătorie Angela Poparcea, cei doi copii din a doua căsătorie, Sandu Poparcea şi Olga Poparcea şi tatăl defunctului Victor Poparcea.

Susţine reclamanta că, masa succesorală a defunctului constă din: casa de locuit din str. Basarabiei 17 oraşul Ialoveni; casa de locuit din str. Traian 24 oraşul 1 Ialoveni, automobilul de model „SAAB 9000” cu număr de înmatriculare ILAM- 802; automobilul de model „Mercedes 124” cu număr de înmatriculare CUAM- 722; acţiunile societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica” în număr de 13614 şi 15116 HV; pistol CZ -100 nr. 47133; armă de vînat IJ-ig-81 calibru 12 mm; un cuptor cu microunde de model „Sharp”; două televizoare de model „Sony”, casetofon de model „Sony”, cameră video de model „Sony”; maşina de spălat de model „Veatca”; două seturi de dormitoare, set de bucătărie şi frigider de model „Stenol”.

Reclamanta a indicat că bunurile date se află la Angela Poparcea, care împiedică constatarea masei succesorale şi luarea măsurilor privind păstrarea averii succesorale. Ala Poparcea, reprezentantul legal al lui Mihai Poparcea solicită partajarea averii succesorale cu atribuirea a 1/5 cotă-parte din patrimoniul succesoral fiului din prima căsătorie Mihai Poparcea. La 16 aprilie 2004 Victor Poparcea a depus cerere de chemare în judecată împotriva Angelei Poparcea cu privire la partajarea averii succesorale. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 16 decembrie 2003, fiul său Poparcea Grigore a decedat. Moştenitori legali a defunctului sunt: el, care este tatăl defunctului, Mihai Poparcea fiul din prima căsătorie, soţia din a doua căsătorie Angela Poparcea şi cei doi copii din a doua căsătorie Sandu Poparcea şi Olga Poparcea.

Susţine reclamantul că, masa succesorală a defunctului constă din: casa de locuit din str. Basarabiei 17 oraşul Ialoveni; casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM- 802; automobilul de model „Mercedes 124” cu număr de înmatriculare CUAM- 722; acţiunile societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica” în număr de 13614 şi 15116 HV; pistol CZ-100 nr. 47133; armă de vânat IJ-81 calibru 12 mm; un cuptor cu microunde de model „Sharp”; două televizoare de model „Sony”, casetofon video „Sony”, cameră video de model „Sony”; maşina de spălat de model „Veatca”; două seturi de dormitoare, set de bucătărie, frigider de model „Stenol” şi 1000 EURO pe care defunctul a împrumutat-o lui Nicolae Silivestru şi la care pretinde Angela Poparcea.

Victor Poparcea solicită partajarea averii succesorale cu atribuirea în beneficiul său a 1/5 cotă-parte din patrimoniul succesoral rămas după decesul fiului său Poparcea Grigore. Ulterior, Victor Poparcea prin intermediu reprezentantul său, Andrei Poparcea a depus cerere de chemare în judecată împotriva Angelei Poparcea, Boldescu Timofei, intervenient accesoriu notarul Galina Diaconu cu privire la declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi contractului de donaţie. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 03 iunie 2003, Poparcea Grigore a încheiat contract de vânzare-cumpărare nr. 2341 cu socrul său Boldescu Timofei, prin care a înstrăinat ultimului lotul de teren destinat construcţiei casei de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni.

Consideră reclamantul că, tranzacţia enunţată este ilegală, deoarece semnătura din contract nu-i aparţine fiului său Poparcea Grigore. Reclamantul a 2 indicat că, prin contractul enunţat a fost înstrăinat doar lotul de teren şi nu casa de locuit nefinalizată, cu toate că la momentul perfectării contractului aceasta exista. Reclamantul consideră că, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat doar cu scopul de a ascunde un alt act juridic şi anume înstrăinarea casei de locuit. Astfel la 02 septembrie 2003, între Boldescu Timofei şi fiica acestuia Angela Poparcea a fost încheiat contract de donaţie, prin care Boldescu Timofei a donat fiicei sale, lotul de teren, care a fost procurat în baza contractului de vânzare- cumpărare nr. 2341 din 03 iunie 2003. Drept rezultat a acestei tranzacţii lotul de teren care s-a aflat în proprietatea familiei Poparcea Grigore şi Angela Poparcea, a revenit în aceiaşi familie însă sub alt regim juridic.

Susţine reclamantul că, circumstanţele enunţate denotă faptul că Angela Poparcea a avut intenţia de a-l deposeda pe soţul său de proprietate pentru a le perfecta ulterior pe numele său. Cere reclamantul declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2341 din 03 iunie 2003, încheiat între Poparcea Grigore şi Boldescu Timofei, prin care a fost înstrăinat lotul de teren din str. Traian 24 oraşul Ialoveni şi declararea nulităţii contractului de donaţie nr. 4132 din 02 septembrie 2003 încheiat între Boldescu Timofei şi Angela Poparcea, prin care a fost donat lotul de teren din str. Traian 24 oraşul Ialoveni. Cauza a fost obiect de examinare în mai multe instanţe judecătoreşti. Pe parcursul examinării cauzei, la 13 noiembrie 2008 a decedat Victor Poparcea, succesor în drepturi devenind Maria Poparcea în baza testamentului nr. 6048 din 27 decembrie 2000 (f.d.

120, Vol. II). Pe parcursul examinării pricinii, Andrei Poparcea în calitate de reprezentant a Mariei Poparcea a depus cerere de concretizare a cerinţelor. În motivarea cererii de concretizare Andrei Poparcea a indicat că, la 13 noiembrie 2008 a decedat Victor Poparcea, care a fost tatăl lui Grigore Poparcea. Conform testamentului nr. 6048 din 27 decembrie 2000, Victor Poparcea a testat nepoatei sale Maria Poparcea toată averea sa. Astfel Andrei Poparcea menţionează că, în calitate de succesori legali a defunctului Grigore Poparcea sunt: Angela Poparcea soţia din a doua căsătorie, Sandu Poparcea şi Olga Poparcea, copii din a doua căsători, Mihai Poparcea fiul din prima căsători şi Maria Poparcea în baza testamentului întocmit de Victor Poparcea.

Susţine că, masa succesorală a defunctului Grigore Poparcea constă din: casa de locuit din str. Basarabiei 17 A oraşul Ialoveni; casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802; automobilul de model „Mercedes 124” cu număr de înmatriculare CUAM-722; acţiunile societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica” în număr de 13614 şi 15116 HV; pistolul CZ-100 nr. 47133 şi armă de vînătoare IJ-ig-81 calibru 12mm nr. 998152891. Casa de locuit din str. Basarabiei 17 A oraşul Ialoveni a fost construită până la încheierea căsătoriei între Angela Poparcea şi Grigore Poparcea, din acest motiv consideră că aceasta urmează să fie partajată în cote-părţi egale, adică câte 1/5 cotă-parte fiecăruia.

3 Andrei Poparcea a indicat că, la 18 februarie 2006, Ala Poparcea, reprezentantul legal a lui Mihai Poparcea a depus cerere, prin care a refuzat în folosul lui Victor Poparcea la cota-parte a sa din casa de locuit din str. Basarabiei 17 A oraşul Ialoveni în schimbul compensaţiei băneşti în mărime de 6000 lei. Astfel consideră că Mariei Poparcea urmează să-i fie atribuită 2/5 cotă-parte din acest imobil. În ceea ce priveşte casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, Andrei Poparcea a menţionat că aceasta a fost construită în timpul căsătoriei lui Grigore Poparcea şi Angela Poparcea, reprezentând proprietate comună în devălmăşie. Angela Poparcea în calitate de soţie a defunctului deţine ½ cotă-parte din averea comună şi 1/10 cotă-parte din averea comună conform ordinii de moştenire.

Consideră că tuturor celorlalţi moştenitori, inclusiv şi ei le revine câte 1/10 cotă- parte din averea comună. Consideră că situaţie analogică este şi în cazul celorlalte bunuri succesorale.

Andrei Poparcea soliciă declararea nulităţii contractului de vânzare- cumpărare nr. 2341 din 03 iunie 2003, încheiat între Poparcea Grigore şi Boldescu Timofei, prin care a fost înstrăinat lotul de teren din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, declararea nulităţii contractului de donaţie nr. 4132 din 02 septembrie 2003 încheiat între Boldescu Timofei şi Angela Poparcea, prin care a fost donat lotul de teren din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, transmiterea în natură Mariei Poparcea casa de locuit din str. Basarabiei 17 A oraşul Ialoveni cu încasarea din contul ei în beneficiul pârâţilor a sultei în mărime de 13 751 lei, partajarea în cote-părţi egale a acţiunilor societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica”, cu recunoaşterea după Maria Poparcea dreptul de proprietate a 2873 acţiuni, recunoaşterea lotului de teren şi casei de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni proprietate comună în devălmăşie, partajarea averii succesorale cu atribuirea a 1/5 cotă-parte din patrimoniul succesoral şi 1/10 din averea comună în devălmăşie, recunoaşterea dreptului de proprietate a Angelei Poparcea asupra ½ cotă-parte din averea comună.

Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 29 noiembrie 2010, a fost declarat nul contractul de vânzare-cumpărare nr. 2341 din 03 iunie 2003, încheiat între Poparcea Grigore şi Boldescu Timofei, prin care a fost înstrăinat lotul de teren din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, a fost declarat nul contractul de donaţie nr. 4132 din 02 septembrie 2003 încheiat între Boldescu Timofei şi Angela Poparcea, prin care a fost donat lotul de teren din str. Traian 24 oraşul Ialoveni.

Au fost incluse în masa succesorală rămasă după decesul lui Grigore Poparcea şi Victor Poparcea următoarele bunuri: acţiunile societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica” în număr de 28730 cu valoarea fiecăruia de 9 lei, ½ cotă-parte constituie suma de 14365 acţionarilor, iar 1/10 constituie 2 873, casa de locuit şi terenul aferent cu suprafaţa de 00562 ha din str. Basarabiei 17 oraşul Ialoveni în sumă de 31651 lei, conform certificatului Întreprinderii de Stat „Cadastru” filiala Ialoveni din 30 noiembrie 2006, automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802; automobilul de model „Mercedes 124” cu număr de înmatriculare CUAM-722 în sumă de 40 248 lei; pistolul CZ-100 nr. 47133 în sumă de 3645 lei; armă de vânătoare IJ-ig-81 calibru 12mm nr. 998152891 în sumă de 226,40 lei; maşina de spălat de model „Veatca” în sumă de 650 lei; set de mobilă de bucătărie în sumă de 4 1925 lei; frigider de model „Stenol”; două televizoare de model „Sony”, casetofon de model „Sony”, cameră video de model „Sony”; un cuptor cu microunde de model „Sharp”.

A fost transmis în proprietatea moştenitorilor lui Grigore Poparcea după cum urmează: Poparcea Angela – 6/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „Ialtexgal- Aurica” cu preţul nominal de 9 lei bucata, adică 17 238 acţiuni cu preţul total de 155 142 lei; 1/5 cotă-parte din casa de locuit şi terenul aferent cu suprafaţa de 0,0562 ha din str. Basarabiei 17 oraşul Ialoveni, valoare egală cu 6330, 20 lei; 6/10 cotă-parte din casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. cadastral 5501204531, automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802 pistolul CZ-100 nr. 47133 în sumă de 3645 lei; armă de vânătoare IJ-ig-81 calibru 12mm nr. 998152891 în sumă de 226,40 lei; maşina de spălat de model „Veatca” în sumă de 650 lei; set de mobilă de bucătărie în sumă de 1925 lei; frigider de model „Stenol”; două televizoare de model „Sony”, casetofon de model „Sony”, cameră video de model „Sony”; un cuptor cu microunde de model „Sharp”.

Poparcea Sandu – 1/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „Ialtexgal- Aurica” cu preţul nominal de 9 lei bucata, adică 2873 acţiuni cu preţul total de 25 857 lei; 1/5 cotă-parte din casa de locuit şi terenul aferent cu suprafaţa de 0,0562 ha din str. Basarabiei 17 oraşul Ialoveni, valoare egală cu 6330, 20 lei; 1/10 cotă- parte din casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. cadastral 5501204531. Poparcea Olga – 1/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „Ialtexgal- Aurica” cu preţul nominal de 9 lei bucata, adică 2873 acţiuni cu preţul total de 25 857 lei; 1/5 cotă-parte din casa de locuit şi terenul aferent cu suprafaţa de 00562 ha din str. Basarabiei 17 oraşul Ialoveni, valoare egală cu 6330, 20 lei; 1/10 cotă-parte din casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. cadastral 5501204531. Poparcea Mihai – 1/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „Ialtexgal- Aurica” cu preţul nominal de 9 lei bucata, adică 2873 acţiuni cu preţul total de 25 857 lei; 1/10 cotă-parte din casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. cadastral 5501204531 şi automobilul de model „Mercedes 124” cu număr de înmatriculare CUAM-722 în sumă de 40 248 lei.

Poparcea Maria -2/5 cotă-parte din casa de locuit şi terenul aferent cu suprafaţa de 0,0562 ha din str. Basarabiei 17 oraşul Ialoveni; 1/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica” cu preţul nominal de 9 lei bucata, adică 2873 acţiuni cu preţul total de 25 857 lei; 1/10 cotă-parte din casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. cadastral 5501204531. A fost încasată din contul Angelei Poparcea în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 487,99 lei. A fost încasată din contul lui Sandu Poparcea, Olga Poparcea şi Mihai Poparcea în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 387,99 lei fiecare.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2012, a fost respins apelul declarat de Angela Poparcea cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 29 noiembrie 2010. 5 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 23 ianuarie 2013, a fost admis recursul declarat de către Angela Poparcea, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2012, cauza fiind restituită spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2013, a fost admis apelul declarat de Angela Poparcea, casată hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 29 noiembrie 2010, şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost admisă parţial.

Au fost incluse în masa succesorală rămasă după decesul lui Grigore Poparcea următoarele bunuri: casa de locuit şi terenul aferent, cu suprafaţa de 00562 ha din str. Basarabiei 17a, oraşul Ialoveni; ½ din casa de locuit din str. Traian 24, oraşul Ialoveni, cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. Cadastral 5501204531; ½ din acţiunile societăţii pe acţiuni „Ialtexgal Aurica" în număr de 28 730; ½ din automobilul de model „Mercedes 124" cu număr de înmatriculare CUAM-722 în sumă de 40 248 lei; ½ din automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802, armă de vînătoare IJ-ig-81 calibru 12mm nr. 998152891; pistolul CZ-100 nr. 47133. A fost stabilit dreptul de proprietate a moştenitorilor lui Grigore Poparcea după cum urmează: Poparcea Angela - asupra 1/5 cotă-parte ideală din casa de locuit şi terenul aferent, cu suprafaţa de 0,0562 ha din str. Basarabiei 17, oraşul Ialoveni; 6/10 cotă-parte ideală din casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. Cadastral 5501204531; -6/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „laltexgal-Aurica"; -6/10 din automobilul de model „Mercedes 124" cu număr de înmatriculare CUAM-722; 6/10 din automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802; armă de vînătoare IJ-ig-81 calibru 12mm nr. 998152891;

pistolul CZ-100 nr. 47133. Poparcea Sandu -asupra 1/5 cotă-parte ideală din casa de locuit şi terenul aferent, cu suprafaţa de 0,0562 ha din str. Basarabiei 17a, oraşul Ialoveni; 1/10 cotă-parte ideală din casa de locuit din str. Traian 24, oraşul Ialoveni, cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. Cadastral 550120453 1; 1/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „laltexgal-Aurica"; 1/10 din automobilul de model „Mercedes 124" cu număr de înmatriculare CUAM-722; 1/10 din automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802.

Poparcea Olga - asupra 1/5 cotă-parte ideală din casa de locuit şi terenul aferent, cu suprafaţa de 00562 ha din str. Basarabiei 17a, oraşul Ialoveni; 1/10 cotă- parte ideală din casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. Cadastral 5501204531; 1/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica"; 1/10 din automobilul de model „Mercedes 124" cu număr de înmatriculare CUAM-722; 1/10 din automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802. Poparcea Mihai - asupra 1/10 cotă-parte ideală din casa de locuit din str. Traian 24, oraşul Ialoveni, cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. Cadastral 5501204531; 1/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica"; 1/10 din automobilul de model „Mercedes 124" cu număr de înmatriculare CUAM-722; 1/10 din automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802.

Poparcea Măria - asupra 2/5 cotă-parte ideală din casa de locuit şi terenul 6 aferent, cu suprafaţa de 0,0562 ha din str. Basarabiei 1 7a oraşul Ialoveni; l/-10 cotă-parte ideală din casa de locuit din str. Traian 24 oraşul Ialoveni, cu suprafaţa de 0,0643 ha cu nr. Cadastral 550120453 1; 1/10 din 28 730 acţiuni a societăţii pe acţiuni „Ialtexgal-Aurica"; 1/10 din automobilul de model „Mercedes 124" cu număr de înmatriculare CUAM-722; 1/10 din automobilul de model SAAB 9000 cu număr de înmatriculare ILAM-802. În rest acţiunea a fost respinsă.

A fost respinsă cererea cu privire la dedarea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare nr. 2341 din 03 iunie 2003, încheiat între Poparcea Grigore şi Boldescu Timofei, prin care a fost înstrăinat lotul de teren din str. Traian 24 oraşul Ialoveni şi contractului de donaţie nr. 4132 din 02 septembrie 2003 încheiat între Boldescu Timofei şi Angela Poparcea, prin care a fost donat lotul de teren din str. Traian 24 oraşul Ialoveni. Angela Poparcea a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie respinsă integral. Recurenta Angela Poparcea, în motivarea recursului a invocat că la examinarea cauzei nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Angela Poparcea, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

7 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Angela Poparcea ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Angela Poparcea se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.