Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3866/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 decembrie 2013
Părțile
Machedonscaia Tamara, Machedonschii Ion, Maleţcaia Valentina vs Florea-Lencăuţan Marina
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3866/13 — Revendicarea bunurilor din posesie străină, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral

prima instanţă: L. Ouş 2ra-3866/13 instanţa de apel: S. Arnăut, Iu. Cotruţă, A. Minciuna ÎNCHEIERE 11 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Marina Florea-Lencăuţan în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tamarei Machedonscaia, Ion Machedonschi şi Valentinei Maleţcaia împotriva Marinei Florea-Lencăuţan cu privire la revendicarea bunurilor din posesie străină, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 august 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Marina Florea-Lencăuţan şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 02 iunie 2011, prin care acţiunea a fost admisă parţial şi hotărârea suplimentară a Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 10 iunie 2011, prin care a fost admisă parţial pretenţia cu privire la încasarea cheltuielilor de judecare a pricinii constată: La 23 iunie 2009, Tamara Machedonscaia, Ion Machedonschi şi Valentina Maleţcaia au depus cerere de chemare în judecată împotriva Marinei Florea- Lencăuţan cu privire la revendicarea bunurilor din posesie străină. În motivarea acţiunii a indicat că la 20 noiembrie 2008 de către executorul judecătoresc al Oficiului de executare Ciocana a fost efectuată o evacuare forţată a familiei lor din apartamentul nr. 141 din bd. Mircea cel Bătrîn, 21/1.

Menţionează că ei nu s-au împotrivit acţiunilor executorului judecătoresc şi i au propus să efectueze evacuarea în următoarea zi la 21 noiembrie 2008 cu scopul de a avea posibilitatea de a evacua apartamentul, însă executorul judecătoresc le-a refuzat. Afirmă că toate lucrurile au fost transmise la păstrare pârâtei. Indică că ei au anunţat executorul judecătoresc şi pârâta că la 21 noiembrie 2008 au intenţia să găsească un transport şi să-şi ia lucrurile, dar pârâta începând cu orele 03:00 pe 21 noiembrie 2008 a scos din apartament toate lucrurile lor transportându-le în direcţie necunoscută. 1 Susţine că a încercat de nenumărate ori de a comunica cu pârâta despre ora şi locul transmiterii bunurilor, însă nu au ajuns la un rezultat pozitiv, deoarece ultima mereu spunea că este ocupată.

La fel, menţionează că de multe ori au expediat scrisori pe adresa unde locuiau şi aveau viză de reşedinţă familia Marina Florea-Lencăuţan, cu solicitarea de a se întâlni şi a le înapoia bunurile, dar n-au primit nici un răspuns. Consideră că deşi bunurile lor au fost transmise la păstrare pârâtei, ei totuşi până în prezent sunt proprietarii bunurilor şi au drept de a le primi şi se folosi de ele. Afirmă că aflarea îndelungată a bunurilor la pârâtă, care sunt necesare pentru un trai decent, le cauzează prejudiciu material şi moral, ceea ce dăunează sănătăţii lor. Solicită obligarea pârâtei să le întoarcă în baza listei conform procesului-verbal 20 noiembrie 2008, întocmit de către executorul judecătoresc a Oficiului de executare Ciocana, mun.

Chişinău V. Răcilă, toate bunurile lor şi încasarea cheltuielilor de judecată. Ulterior, Tamara Machedonscaia, Ion Machedonschi şi Valentina Maleţcaia au depus cerere suplimentară cu privire la concretizarea şi completarea pretenţiilor, prin care au solicitat obligarea pârâtei să le întoarcă bunurile transmise dânsei la păstrare conform procesului-verbal din 20 noiembrie 2008, întocmit de către executorul judecătoresc a Oficiului de executare Ciocana, mun. Chişinău V. Răcilă (lista nr. 1) sau încasarea costului bunurilor nerestituite în sumă de 48735 lei, repararea prejudiciului material în sumă de 15500 lei pentru deteriorarea bunurilor restituite (lista nr. 2), repararea prejudiciului material în sumă de 28535 lei pentru bunurile care nu au fost incluse de către executorul judecătoresc în procesul-verbal din 20 noiembrie 2008, repararea prejudiciul moral în sumă de 300000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În susţinerea pretenţiilor reclamanţii au menţionat că pe parcursul examinării cauzei la 21 iulie 2009, pârâta a restituit bunurile primite la păstrare, fiind întocmit actul de predare-primire a bunurilor. Afirmă că conform actului de predare-primire a bunurilor din 21 iulie 2009 nu au fost restituite toate bunurile indicate în procesul-verbal de inventariere şi transmitere spre păstrare a bunurilor întocmite de către executorul judecătoresc, susţinând că astfel, conform listei nr. 1 s-a cauzat un prejudiciu material în sumă de 48735 lei. Indică că o parte din bunuri au fost restituite în stare deteriorată, fiindu-le cauzat lor prejudiciu material în sumă de 15500 lei, pe când altele nu au fost incluse de către executorul judecătoresc în procesul-verbal din 20 noiembrie 2008, cauzându- se astfel prejudiciu material în sumă de 28535 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 02 iunie 2011 a fost admisă parţial acţiunea, încasat de la Marina Florea-Lencăuţan în beneficiul Tamarei Machedonscaia, Ion Machedonschii şi Valentina Maleţcaia suma de 10 lei, 1000 ruble ruseşti şi 50 Euro în lei moldoveneşti conform cursului oficial al monedei Euro şi rublei ruseşti faţă de leul moldovenesc la momentul executării hotărârii, suma de 600 lei costul paşaportului pe numele Tamarei Machedonscaia şi suma de 500 lei contravaloarea a 50 kg de cartofi, 12 kg de morcov, a trei borcane cu varză şi a 2 ferestrăului şi suma de 3489 lei cu titlu de prejudiciu cauzat prin păstrarea şi transportarea bunurilor materiale luate spre păstrare, în rest pretenţiile au fost respinse.

Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 10 iunie 2011 a fost încasat de la Marina Florea-Lencăuţan în beneficiul Tamarei Machedonscaia, Ion Machedonschii şi Valentinei Maleţcaia cheltuieli de judecare a pricinii în sumă de 2000 lei pentru acordarea asistenţei juridice, în rest cerinţele au fost respinse, precum şi a fost încasat în mod solidar de la Tamara Machedonscaia, Ion Machedonschii şi Valentina Maleţcaia în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 2704,93 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 august 2013 a fost respinsă cerere de apel declarată de Marina Florea-Lencăuţan şi menţinută hotărârea primei instanţe şi hotărârea suplimentară a primei instanţe.

La 12 septembrie 2013, Marina Florea-Lencăuţan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei contestate, considerând-o emisă cu aplicarea eronată a legii materiale şi procesuale. Afirmă că membrii familiei Machedonschi au profitat de situaţie şi încearcă să se îmbogăţească fără justă cauză, axându-se pe o eroare comisă de către executorul judiciar. Menţionează că în ceea ce priveşte obligarea de achitare a sumei de 500 lei, ca contravaloare a 50 kg de cartofi, 12 kg de morcov, a trei borcane cu varză şi a ferestrăului, în procesul-verbal întocmit de către executorul judiciar şi anume la poziţia cu nr. 342, este indicat că, s-a depistat o cutie din carton cu morcov şi o cutie din carton cu cartofi.

Susţine că de către intimaţi pe parcursul examinării cauzei în prima instanţă şi în instanţa de apel nu a fost prezentată nici o probă pertinentă, care ar fi certificat existenţa produselor alimentare în cantităţile indicate de către ultimii. Referitor la ferestrăul, pe care intimaţii susţin că nu a fost restituit şi îl apreciază la suma de 100 lei, indică că în procesul-verbal al executorului judecătoresc este menţionat că s-a depistat un ferestrău metalic uzat, astfel consideră că este o estimare abuzivă de către familia Machedonschi a acestui bun, cu atât mai mult că acest obiect a fost returnat intimaţilor.

La fel, intimaţilor le-au fost returnate şi borcanele cu varză, fapt certificat la poziţia cu nr. 497 din lista întocmită de către aceştia la 21 iulie 2009. Consideră neîntemeiată pretenţia cu privire la obligarea de transmitere a sumei de 3489 lei în beneficiul intimaţilor, drept prejudiciu cauzat prin păstrarea şi transportarea bunurilor materiale luate spre păstrare, deoarece la 21 iulie 2009, când intimaţii şi-au înapoiat bunurile aflate spre păstrare, aceştia au indicat bunurile vizate într-o listă aparte fără a obiecta careva pretenţii privind integritatea acestora la momentul predării. Afirmă că se prezumă faptul că familia Machedonschi nu a avut nici o obiecţie privind modul de păstrare a acestor bunuri precum şi privitor la starea acestora.

3 Mai indică că la momentul primirii bunurilor, intimaţii nu şi-au manifestat nici o pretenţie, nu au făcut nici o menţiune în lista întocmită, cu toate că se aflau în litigiu judiciar cu Marina Florea-Lencăuţan şi ar fi putut face acest fapt pentru ca ulterior a invoca în instanţă cauzarea unui prejudiciu material prin deteriorarea anumitor bunuri. Invocă că în decizia Curţii de Apel Chişinău lipsesc motivele şi concluziile pertinente, circumstanţele esenţiale ale pricinii fiind ignorate cu desăvârşire de către instanţa de apel. Susţine că Curtea de Apel la emiterea deciziei contestate s-a bazat doar pe conţinutul hotărârii primei instanţe şi hotărârii suplimentare a primei instanţe, precum şi pe declaraţiile neîntemeiate ale intimaţilor, indicând numai conţinutul depoziţiilor acestora.

Menţionează că instanţa de apel nu a luat în consideraţie nici declaraţiile martorului Roman Stici, susţinând că probele aduse de către recurent sunt în imposibilitate a reflecta situaţia reală şi se află în contradicţie cu declaraţiile intimaţilor. Consideră că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art. 241 alin. (1) şi (5) CPC, art. 6 din Convenţia Europeană, nemotivând astfel, în temeiul căror împrejurări a considerat de cuviinţă a concluziona precum că, apelul declarat de Marina Florea-Lencăuţan este neîntemeiat. La fel, invocă că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 22 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) CPC, susţinând că această împrejurare constituie un motiv suplimentar a aprecia critic caracterul imparţial şi obiectiv al acţiunilor instanţei de apel în cadrul examinării speţei în cauză.

Afirmă că nici prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (3) CPC nu pot fi considerate respectate de către instanţa de apel în cazul în care de către aceasta nu a fost cu siguranţă demonstrată şi determinată deteriorarea bunurilor de către recurentă precum şi nereturnarea bunurilor litigioase. Consideră că instanţa de apel a ajuns la concluzii arbitrare, derivate din nerespectarea normelor de drept material şi procedural. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

4 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Marina Florea-Lencăuţan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Marina Florea-Lencăuţan asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Marina Florea-Lencăuţan ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Marina Florea-Lencăuţan se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.