Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-3594/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 noiembrie 2013
Părțile
Cicadua Valentina, Cicadua Irina şi Cicadua Inga vs Teut Maria, Bosîi Vladimir
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3594/13 — Anularea contractului de vînzare-cumpărare

prima instanţă: V.Stratan dosarul nr. 2ra-3594/13 instanţa de apel: N.Craiu, L.Bulgac, A.Minciuna ÎNCHEIERE 20 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de avocatul Russu Sergiu în interesele recurentului Bosîi Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina către Teut Maria privind recunoaşterea nulă a contractului de vânzare-cumpărare, recunoaşterea parţial nulă a certificatului cu drept de proprietate asupra casei, faptului acceptării moştenirii şi dreptului de proprietate asupra construcţiei, cererea reconvenţională depusă de Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina către Teut Maria privind anularea contractului nr. 2408 din 9 august 2005, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Bosîi Vladimir, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 15 noiembrie 2012, c o n s t a t ă La 23 februarie 2006 Teut Maria a formulat o cerere de chemare în judecată către Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina cu privire la evacuare.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, a cumpărat imobilul locativ din mun. Chişinău, str. Nuferilor nr. 28 de la Cuzneţova Elena, în baza contractului autentificat de notarul Balaban Galina pe data de 9 august 2005, trecut în registrul actelor notariale cu nr. 2408, înregistrat în Registrul bunurilor imobile cu numărul cadastral 010011816101. Reclamanta Teut Maria a solicitat evacuarea pîrîţilor Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina din imobilul locativ din mun. Chişinău, str. Nuferilor nr. 28, pe motiv ca îi creează obstacole în exercitarea dreptului de proprietate. La 05 aprilie 2006, reclamanta a mai depus o cerere de chemare în judecată prin care solicită retragerea vizei de reşedinţă a pîrîţilor Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina din imobilul locativ din mun.

Chişinău, str. Nuferilor nr. 28. Pîrîţii Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina au înaintat o cerere reconvenţională împotriva reclamantei Teut Maria prin care au solicitat anularea contractului autentificat de notarul Balaban Galina pe data de 9 august 2005, trecut în registrul actelor notariale cu nr. 2408. În motivarea cererii reconvenţionale Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina au informat că Cuzneţova Elena este mama lui Cicadua Valentina şi a fost proprietara imobilului situat în mun. Chişinău str. Nuferilor nr. 28, unde au locuit de la naştere cu înregistrarea vizei de reşedinţă.

Cuzneţova Elena a decedat la data de 21.12.2005 (f.d.41), iar despre faptul că spaţiul locativ din strada nominalizata a fost vîndut au aflat în luna ianuarie 2006. Cicadua Valentina, Cicadua Irina şi Cicadua Ina solicită anularea contractului autentificat de notarul Balaban Galina pe data de 9 august 2005, trecut în registrul actelor notariale cu nr. 2408, pe motiv că Cuzneţova Elena abuza de băuturi alcoolice, fiind posibilă semnarea acestuia în stare de ebrietate sub influenţa reclamantei Teut Maria. Pîrîţii Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina au înaintat o cerere reconvenţională suplimentară împotriva reclamantei Teut Maria prin care au solicitat recunoaşterea parţial nulă a certificatului cu drept de proprietate asupra casei, faptului acceptării moştenirii şi dreptului de proprietate asupra casei.

În motivarea cererii reconvenţionale suplimentare s-a indicat că, Cicadua Valentina este moştenitoarea averii succesorale a tatălui decedat care nu a înregistrat dreptul sau de proprietate asupra imobilului locativ din mun. Chişinău, str. Nuferilor nr.28, deoarece acesta nu a fost dat în exploatare. Locuiesc în imobilul locativ, respectiv din momentul naşterii mai mult de 15 ani, prin ce au dobândit dreptul de proprietate. La 29 noiembrie 2009 s-a admis renunţul reprezentantului reclamantei Teut Măria, Filip Digor la acţiune. Procesul în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Teut către Cicadua Valentina, Cicadua Irina şi Cicadua Ina cu privire la evacuarea din apartament, s-a încetat.

Intervenientul principal Bosîi Vladimir a formulat o cerinţă privind apărarea dreptului de proprietate invocând că, la 19.06.2008 fratele său - Bosîi Anatolie i-a donat casa de locuit amplasată pe str. Nuferilor, 28 mun. Chişinău. De la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului este în imposibilitate de a intra în posesia şi stăpânirea deplină a casei dobândite din motivul ocupării ilegale şi abuzive a acesteia de către Cicadua Valentina, Cicadua Inga şi Cicadua Irina. În vederea contracarării acţiunilor persoanelor numite a depus la organele de drept mai multe plângeri pe faptul ocupării abuzive a imobilului. În cadrul examinării acestor plîngeri a aflat că casa lui formează obiectul unui litigiu civil şi asupra imobilului său este aplicat sechestru de către instanţa judecătorească în cadrul procesului judiciar.

Obiectul litigiului între părţile sus numite constituie anularea mai multor acte juridice, precum şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra casei ce-i aparţine de pe str. Nuferilor, 28 mun. Chişinău. A aflat că anume în această cauză a fost aplicat sechestru asupra imobilului lui. Deoarece obiectul litigiului constituie bunul ce se află în proprietatea lui privată, are interes direct în acest proces. Mai mult ca atât înaintează pretenţii proprii asupra obiectului litigiului. Prin faptul că cet. Cicadua Valentina, Cicadua Inga şi Cicadua Irina ilegal şi abuziv au ocupat casa ce îi aparţine şi refuză s-o părăsească, este în imposibilitate de a se instala cu traiul. Este nevoit să închirieze o altă locuinţă.

Consideră că prin acţiunile ilegale a cet. Cicadua Valentina, Cicadua Inga şi Cicadua Irina îi este încălcat dreptul de proprietate privată, ce se exprimă prin lipsirea posibilităţii de a poseda şi a se folosi de bunul ce-i aparţine, drept fundamental protejat prin art. 46 al Constituţia RM şi alte acte normative naţionale şi internaţionale. Solicită apărarea dreptului lui de proprietate asupra casei de locuit amplasate pe str. Nuferilor, 28 mun. Chişinău, prin dispunerea evacuării forţate a cet. Cicadua Valentina, Cicadua Inga şi Cicadua Irina din imobilul în litigiu, precum şi obligarea acestora de a nu-i crea pe viitor obstacole în folosinţa imobilului. Litigiul în cauză a fost obiect de examinare în mai multe instanţe judecătoreşti.

Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 15 noiembrie 2012, s- a admis acţiunea înaintată de Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina către Teut Maria privind recunoaşterea nulă a contractului de vânzare-cumpărare, recunoaşterea parţial nulă a certificatului cu drept de proprietate asupra casei, faptului acceptării moştenirii şi dreptului de proprietate asupra construcţiei. S-a admis cererea reconvenţională înaintată de Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina către Teut Maria privind anularea contractului nr. 2408 din 9 august 2005. S-a respins cererea ca neîntemeiată a intervenientului principal Bosîi Vladimir privind apărarea dreptului de proprietate cu înlăturarea obstacolelor în folosinţa imobilului.

Nefiind de acord cu hotărîrea nominalizată, la 30.11.2012, Bosîi Vladimir, a depus apel, solicitînd admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 15 noiembrie 2012 şi pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea de bază să fie respinsă, iar acţiunea intervenientului principal Bosîi Vladimir să fie admisă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013 a fost respins apelul declarat de către Bosîi Vladimir, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 15 noiembrie 2012. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a concluzionat că, la data de 23.02.2006 reclamanta Teut Maria a depus cererea de chemare în judecata către Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina cu privire la evacuare (f.d.3 Vol.I).

La 29 noiembrie 2009 reprezentantului reclamantei Teut Maria - Filip Digor a depus cerere de renunţare la acţiune (f.d.62, Vol.II). Prin încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 24.11.2009 s-a admis renunţul reclamantei la acţiune, iar procesul în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Teut către Cicadua Valentina, Cicadua Irina şi Cicadua Ina cu privire la evacuarea din apartament, s-a încetat (f.d.65). De asemenea, din actele cauzei rezultă că, Cicadua Valentina, Cicadua Irina, Cicadua Ina au înaintat o cerere reconvenţională împotriva reclamantei Teut Maria (f.d.36-37, Vol.I) prin care au solicitat anularea contractului autentificat de notarul Balaban Galina pe data de 9 august 2005, trecut în registrul actelor notariale cu nr. 2408, invocînd faptul că Cuzneţova Elena abuza de băuturi alcoolice, fiind posibilă semnarea contractului în stare de ebrietate sub influenţa reclamantei Teut Maria.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că, la 09 august 2005 a fost încheiat contractul de vînzare - cumpărare a imobilului nr. 28 din str. Nuferilor, mun. Chişinău, între Cuzneţova Elena şi Teut Maria. S-a mai constatat că, fiicele Elenei Cuzneţova - Cicadua Valentina, Cicadua Irina şi Cicadua Ina, care s-au născut şi au locuit permanent în imobilul sus-menţionat, consideră că contractul de vînzare- cumpărare nu a fost semnat de către Elena Cuzneţova, dat fiind faptul că semnătura acesteia din contract diferă de alte acte semnături aplicate de Elena Cuzneţova. În vederea stabilirii veridicităţii semnăturii aplicate, au fost numite un şir de expertize. Astfel, prin raportul de expertiză nr. 070 din 17.01.2009, expertul Antoci Rodica (f.d.3-11, Vol. II), a concluzionat că nu poate fi stabilit dacă Cuzneţova Elena sau o altă persoană a executat cele 2 semnături din contractul de vînzare - cumpărare a casei de locuit nr. 28, str. Nuferilor, mun.

Chişinău. De asemenea a concluzionat că nu poate fi stabilit cine a executat semnătura expertizată în declaraţia întocmită din numele Elenei Cuzneţova. S-a mai indicat că cele 2 semnături din înregistrările nr. 2407 şi nr. 2408 de la filele 177- 178 din registrul actelor notariale al biroului notarial Balaban Galina, în care au fost înregistrate contractul de vînzare - cumpărare nr. 2408 şi declaraţia nr. 2407, probabil sunt executate de însuşi Cuzneţova Elena (f.d.10, Vol.II). Ulterior, prin raportul de expertiză nr. 2613 din 25.10.2010, acelaşi expert Antoci Rodica (f.d.108 Vol.II), a concluzionat că semnăturile aplicate în contractul de vînzare - cumpărare nr. 2408, declaraţia nr. 2407 şi la înregistrările nr. 2407 şi nr. 2408 de la filele 177- 178 din registrul actelor notariale al biroului notarial Balaban Galina, au fost executate de însăşi Cuzneţova Elena.

În corespundere cu prevederile art. 158 alin. (4) - (6) CPC RM, raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe. Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi împotriva altor probleme ce ţin de acesta. Raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform art. 130 CPC. Respingerea lui însă trebuie să fie motivată. Analizînd în ansamblu cele stabilite, instanţa de apel a considerat justă concluzia instanţei de fond de a nu lua în consideraţie rapoartele de expertiză nr. 070 din 17.01.2009 şi nr. 2613 din 25.10.2010, or, acestea au fost întocmite de acelaşi expert, însă prezintă concluzii contradictorii asupra aceloraşi întrebări, fapte care fac ca rapoartele date să nu fie admise în calitate de probe.

Instanţa de apel a reţinut faptul că, la materialele cauzei a fost anexat şi raportul de expertiză nr. 2369 din 16 august 2011 întocmit de comisia de experţi a MAI (f.d.144-146, Vol.II), prin care s-a constatat că semnătura la rubrica „Vînzător" din contractul de vînzare - cumpărare nr. 2408 probabil nu a fost executat de Cuzneţova Elena. Iar semnăturile de la rubrica "Semnătura persoanei care a solicitat actul notarial" de pe filele 177-178 din registrul actelor notariale al biroului notarial Balaban Galina şi semnăturile din dispoziţia de primire a pensiei, probabil au fost executate de una şi aceeaşi persoană. De asemenea, instanţa de apel a reţinut ca pertinente şi argumentele precum că fiicele Elenei Cuzneţova, locuind în aceeaşi casă, nu au cunoscut despre faptul vînzării imobilului, care constituia şi unicul domiciliu al Elenei Cuzneţova şi familiei sale.

Prezintă importanţă şi faptul că, la materialele cauzei nu au fost anexate careva probe care să confirme faptul că banii au fost transmişi vînzătorului, ceea ce ar confirma încheierea contractului. Urmează a fi reţinută şi circumstanţa că, deşi Teut Maria a invocat procurarea imobilului în speţă la 09 august 2005, aceasta nu a intrat în posesia acestuia, nu a solicitat evacuarea locatarilor (nu a depus careva plîngeri la Comisariatul de poliţie), acţiunea fiind depusă în instanţa de judecată abia după circa 7 luni de zile din data încheierii contractului, şi anume după decesul Elenei Cuzneţova. Potrivit art. 46 alin. (1) din Constituţia R.M. dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

Conform art.214 alin. (1) CC, actul juridic ce are ca obiect bunuri imobile urmează să fie înregistrat în modul stabilit de lege. În corespundere cu art. 316 alin. (2) CC, dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărâre judecătoreasca atunci când aceasta este translativă de proprietate. Potrivit prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea cu privire la notariat, persoana care desfăşoară activitate notarială are obligaţia de a explica părţilor sensul şi importanţa proiectului actului juridic şi de a verifica conformitatea conţinutului lui cu intenţiile reale ale părţilor şi dacă nu este în contradicţie cu legislaţia.

Conform art. 50 alin. (3) din Legea cu privire la notariat, persoana care desfăşoară activitate notarială, va cere părţilor să prezinte toate documentele necesare îndeplinirii actului notarial. În conformitate cu art. 51 al. (1) din Legea cu privire la notariat, contractul de înstrăinare şi contractul de gaj al bunurilor supuse înregistrării se autentifică cu condiţia prezentării documentelor care confirma dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, avizului organului fiscal teritorial privind existenţa sau lipsa restanţelor la impozitul pe bunurile imobile, altor plăţi obligatorii la bugetul de stat pentru aceste bunuri, extrasul din registrul gajului despre lipsa gajului acestor bunuri. Astfel, analizînd în ansamblu circumstanţele cauzei în speţă, instanţa de apel a considerat ca întemeiată concluzia instanţei de fond, precum că, contractul de vînzare - cumpărare nr. 2408 din 09 august 2005 a imobilului situat în mun.

Chişinău, str. Nuferilor nr. 28, a fost încheiat contrar prevederilor legislaţiei în vigoare şi urmează a fi anulat. Pe cale de consecinţă, avînd în vedere anularea contractului de vînzare - cumpărare, instanţa de apel a menţionat că prima instanţă în mod corect a respins cererea intervenientului principal Bosîi Vladimir, or, aceasta este o consecinţă a celor invocate mai sus. Argumentul apelantului Bosîi Vladimir referitor la faptul că raportul de expertiză nr. 2613 din 25.10.2010 indică că semnăturile pe actele menţionate au fost executate de Cuzneţova Elena, nu pot fi reţinute de instanţa de apel, din motiv că, prin raportul de expertiză nr. 070 din 17.01.2009, expertul Antoci Rodica (f.d.3-11, Voi.

II), a concluzionat că nu poate fi stabilit dacă Cuzneţova Elena sau o altă persoană a executat cele 2 semnături din contractul de vînzare - cumpărare a casei de locuit nr. 28, str. Nuferilor, mun. Chişinău, declaraţia întocmită din numele Elenei Cuzneţova. S-a mai indicat că cele 2 semnături din înregistrările nr. 2407 şi nr. 2408 de la filele 177- 178 din registrul actelor notariale al biroului notarial Balaban Galina, în care au fost înregistrate contractul de vînzare - cumpărare nr. 2408 şi declaraţia nr. 2407, probabil sunt executate de însuşi Cuzneţova Elena (f.d.10, Vol. II). Ulterior, acelaşi expert - Antoci Rodica prin raportul de expertiză nr. 2613 din 25.10.2010 (f.d.108 Vol. II), a concluzionat că semnăturile aplicate au fost executate de însăşi Cuzneţova Elena.

Astfel, instanţa de apel a conchis, că rapoartele de expertiză nr. 070 din 17.01.2009 şi nr. 2613 din 25.10.2010 nu pot fi admise ca probă, or, deşi acestea au fost întocmite de acelaşi expert, prezintă concluzii contradictorii fără careva motivare pertinentă.

La 03 septembrie 2013 avocatul Russu Sergiu în interesele recurentului Bosîi Vladimir a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii declarată de Cicadua Valentina, şi admiterea acţiunii depusă de intervenientul principal Bosîi Vladimir . În motivarea recursului recurentul a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Russu Sergiu în interesele recurentului Bosîi Vladimir, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Russu Sergiu în interesele recurentului Bosîi Vladimir, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Russu Sergiu în interesele recurentului Bosîi Vladimir ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către avocatul Russu Sergiu în interesele recurentului Bosîi Vladimir, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.