2ra-3807/13 — Repararea prejudiciului material

prima instanţă: A. Mandraburca 2ra-3807/13 instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 11 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ion Galbur în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Galbur împotriva lui Vladimir Vieru cu privire la repararea prejudiciului material împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 13 iunie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Vladimir Vieru, casată integral hotărârea Judecătoriei Şoldăneşti din 15 martie 2013 şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 12 noiembrie 2012, Ion Galbur a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vladimir Vieru cu privire la repararea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii a indicat că în anul 2010 el a acordat pârâtului împuternici formulate într-o procură pentru a-i procura un autovehicul din Europa. Menţionează că pârâtul i-a procurat un autocamion de marca „Opel Astra”, pentru care a achitat suma de 4 000 de Euro, asigurându-l că toate actele sunt în regulă şi nu va avea probleme în folosirea şi exploatarea automobilului. Relatează că ulterior a primit de la Biroul Vamal Leuşeni actul constatator privind recalcularea drepturilor de import conform căruia el trebuie să achite suma de 26864,49 lei. Actul respectiv fiind expediat spre executare executorului judecătoresc, care a decis încasarea forţată a sumei şi a cheltuielilor de executare, în sumă totală de 29950,49 lei.

Afirmă că înţelegerea dintre ei a fost că el achită suma cerută pentru autovehicul, dar pârâtul poartă răspundere şi suportă toate cheltuielile legate de introducere în ţară, înregistrare şi perfectare, considerând că pârâtul nu şi-a onorat obligaţiunile şi e de datoria lui de a achita cheltuielile de import şi cheltuielile suplimentare pentru executare în sumă de 29950,49 lei. Susţine că a solicitat pârâtului să-i recupereze în mod benevol prejudiciul cauzat în sumă 29950,49 lei, înmânându-i şi o somaţie, însă ultimul nu a reacţionat, ba chiar a refuzat categoric. 1 Solicită încasarea de la Vladimir Vieru cu titlu de prejudiciu material a sumei de 29950,49 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată, inclusiv taxa de stat.

Prin hotărârea Judecătoriei Şoldăneşti din 15 martie 2013 a fost încasat în beneficiul reclamantului Ion Galbur de la Vladimir Vieru cu titlu de prejudiciu material suma de 29950,49 lei, cheltuieli de judecată în sumă de 5300 lei, în total suma de 35250,49 lei şi încasată taxa de stat în sumă de 897 lei în beneficiul statului de la Vladimir Vieru. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 iunie 2013 a fost admis apelul declarat de Vladimir Vieru, casată integral hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă. La 06 septembrie 2013 Ion Galbur a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

Susţine că decizia motivată a instanţei de apel a primit-o prin poştă la 07 iulie 2013. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, considerând că instanţa de apel n-a luat în consideraţie că între părţi a existat un contract verbal, conform căruia intimatul şi-a asumat obligaţiunea de a efectua o prestaţie în sumă de 4000 Euro şi anume să-i aducă recurentului o autoturism. Menţionează că contractul prevedea concret obligaţiunile intimatului: 1) să procure pe numele recurentului un autovehicul, 2) să-l transporte în RM concret până în or. Şoldăneşti, 3) de a primi şi înregistra actele necesare la organele competente, inclusiv la vamă, cu dreptul de a semna contractul de înstrăinare, de a achita banii cuveniţi, de a achita taxele şi plăţile respective, afirmând că faptul dat a fost recunoscut şi confirmat pe deplin în cadrul judecării cauzei.

Consideră că instanţele urmau să aplice normele legale ce ţine de contracte şi obligaţiuni născute din contracte, pe care instanţa nu le-a aplicat. Susţine că instanţa n-a luat în consideraţie că el cu înştiinţarea despre diferenţa de taxa vamală imediat s-a dus la intimat, însă acesta l-a asigurat că va soluţiona problema, iar în câteva zile l-a anunţat că totul e în regulă şi nu trebuie să întreprindă careva măsuri, din care motiv recurentul a omis termenul de adresare în judecată cu privire la anularea actului Biroului Vamal Leuşeni. Invocă că instanţa urma să aplice art. art. 514, 666, 668 alin. (1) Cod civil, însă nu le-a aplicat, considerând că acest fapt în conformitate cu art. 432 alin. (2) lit. a) CPC constituie temei de declarare a recursului.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) al aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care 2 acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ion Galbur nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ion Galbur asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ion Galbur ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Ion Galbur se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 3