- Dosarul nr.
- 2ra-3618/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 decembrie 2013
- Părțile
- Finciuc Grigore vs ÎM Apă-canal Catranîc, Primăria şi Consiliul Catranîc
- Pe scurt
- Concedierea
2ra-3618/13 — Anularea dispoziţiei de concediere
Judecătoria Făleşti Dosarul nr. 2ra-3618/13 Judecător: I. Pâcaleu Curtea de Apel Bălţi Judecători: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 11 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Nicolae Clima, Ion Druţă Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Finciuc Grigore, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Finciuc Grigore către ÎM „Apă Canal Catranîc”, Primăria s. Catranîc, r-nul Făleşti, Primarul s. Catranîc, r-nul Făleşti şi Consiliul sătesc Catranîc, r-nul Făleşti ca intervenient accesoriu din partea pîrîţilor, privind anularea dispoziţiei de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea despăgubirii pentru absenţa forţată de la locul de muncă, repararea prejudiciului moral cauzat prin concediere ilegală, încasarea salariului şi compensaţiilor pentru concediile de odihnă anuale nefolosite şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013 şi a deciziei suplimentare a Curţii de Apel Bălţi din 04 iulie 2013, CONSTATĂ : La 28 decembrie 2011 reclamantul Grigore Finciuc a depus cerere de chemare în judecată către pîrîtul, Primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, privind anularea unor acte administrative, restabilirea în funcţie şi repararea prejudiciului moral, solicitînd anularea Dispoziţiei Primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici,
nr. 23 din 10.10.2011 „Cu privire la eliberarea din funcţie a şefului Î.M. „Apă Canal Catranîc” Grigore Finciuc”, ca fiind ilegală; anularea Dispoziţiei Primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, nr. 24 din 10.10.2011 „Cu privire la numirea din funcţie de şef al IM. „Apă-Canal-Catranîc” pe Litra Vaier, ca fiind ilegală; restabilirea lui Grigore Finciuc în funcţia de şef al Î.M. „Apă Canal Catranîc”; încasarea de la Primarul s. Catranîc r-1 Făleşti Popovici Mihail, în beneficiul lui Grigore Finciuc a prejudiciului moral în sumă de 20 000 (douăzeci mii) lei; încasarea personal de la Primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Popovici Mihail, în beneficiul lui Grigore Finciuc a cheltuielilor de judecată, care vor fi concretizate la judecarea cauzei.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat faptul că, prin dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Popovici Mihail, a dispus eliberarea lui din funcţia de şef al IM. „Apă Canal Catranîc”. Iar prin dispoziţia nr. 24 din aceeaşi dată a numit în funcţia de şef al IM. „Apă Canal Catranîc” pe Litra Valeri. Reclamantul indică că Dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 nu i-a fost comunicată de pîrît sub semnătură cum obligă legea. De asemenea nu i-a fost comunicată nici 1 dispoziţia nr. 24 din 10.10.2011. Cu aceste dispoziţii el a luat cunoştinţă pe data 28.11.2011, cînd s-a adresat cu o cerere în această privinţă la secretarul Primăriei s. Catranîc, r-1 Făleşti. Nefiind de acord cu respectivele dispoziţii, la 09.12.2011 a înaintat pîrîtului o cerere prealabilă de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară, prin care a solicitat abrogarea dispoziţiilor nominalizate şi repararea prejudiciului moral cauzat.
Prin scrisoarea de răspuns nr. 169/021-23 din 13.12.2011 a primit refuz la cererea prealabilă, fapt ce la determinat să se adreseze în instanţă pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime care i-au fost lezate de pîrît. Astfel reclamantul consideră că dispoziţiile pîrîtului nr. 23 şi nr. 24 din 10.10.2011 sunt neîntemeiate şi ilegale, din următoarele considerente. În primul rînd, dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 a fost adoptată ca o răzbunare pe seama sentimentelor de ostilitate pe care pîrîtul le are faţă de el încă din campania electorală pentru alegerea la funcţia de primar al s. Catranîc, campanie la care au participat ambii în vara anului 2011. După cîştigarea alegerilor şi învestirea în funcţia de primar pîrîtul prin diferite metode inclusiv prin ameninţări, a încercat să-l determine să demisioneze din funcţia de şef al Î.M.
„Apă Canal Catranîc” din „proprie dorinţă”, pentru a putea numi în această funcţie o persoană docilă lui. Văzînd însă că nu îi reuşeşte, a decis să-l înlăture din funcţie în mod abuziv şi ilegal. Faptul că dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 este, după părerea reclamantului, una vădit ilegală este confirmat prin următoarele circumstanţe. Potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare numai consiliul local ca fondator este în drept să decidă numirea şi eliberarea din funcţie a directorului întreprinderii. Cunoscînd acest lucru, pîrîtul a înaintat propunerea cu privire la eliberarea sa din funcţia de şef al întreprinderii nominalizate la şedinţa ordinară a Consiliului sătesc Catranîc, r-1 Făleşti din 09.09.2011.
Însă consiliul nu l-a susţinut, propunerea lui nefiind aprobată. Cu toate acesta, ignorînd Consiliul sătesc Catranîc ca autoritate publică reprezentativă şi deliberativă, urmărind în continuare scopul înlăturării sale din funcţia respectivă prin orice mijloace, la 10.10.2011 pîrîtul în mod abuziv şi vădit ilegal a emis dispoziţia nr. 23 privind destituirea sa din funcţia de şef al IM. „Apă Canal Catranîc”. Astfel, reclamantul consideră că, pîrîtul a sfidat statutul întreprinderii, consiliul local şi legea în general. Reclamantul invocă faptul că Dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 este ilegală şi din considerentul că, deşi din esenţa sa rezultă că ea este un act unilateral de concediere cu titlu de sancţiune, la emiterea acesteia pîrîtul a ignorat totalmente normele pertinente ale Codului muncii, norme care urmau a fi aplicate în mod obligatoriu în acest caz - art. 206 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 210 Codul muncii.
În motivarea acţiunii reclamantul indică şi faptul că dispoziţia privind eliberarea sa din funcţia de şef al Î.M. „Apă Canal Catranîc” nu conţine temeiurile de drept ale concedierii, în ea fiind indicat în mod abstract doar art. 29 din Legea privind administraţia publică locală, fără a arăta însă alineatul şi punctul concret de care s-a condus pîrîtul la emiterea acesteia. Nu este indicat în ea nici termenul şi organul la care poate fi contestată. Dincolo de cele expuse, reclamantul consideră că la emiterea dispoziţiei pîrîtul nu a ţinut cont şi de prevederile art. 209 Codul muncii.
Cît priveşte motivaţia din dispoziţie referitoare la cheltuielile suportate pentru procurarea combustibilului, reclamantul menţionează că aceste cheltuieli au fost 2 necesare, avînd în vedere că sistemul de apeduct din localitate este uzat atît fizic, cît şi moral (amortizarea 100 %). Tot în acest context reclamantul Finciuc Grigiore ţine să menţioneze şi faptul, că pe o perioadă de aproximativ 3 ani el de unul singur a asigurat activitatea întreprinderii fără a fi remunerat. A folosit gratis şi mijlocul de transport propriu. Astfel reclamantul consideră cerinţele pîrîtului, ca după efectuarea reviziei el să restituie suma de 92777 lei, cheltuită pe parcursul anilor 2009-2011 pentru procurarea combustibilului, sunt, nu numai că neîntemeiate, ci şi ilegale.
Prin prescripţia la care pîrîtul face trimitere în dispoziţie el nu a fost obligat să facă aşa ceva. Mai mult decît atît, după logica pîrîtului, rezultă că el trebuie să restituie costul la tot combustibilul cheltuit pentru a asigura funcţionalitatea apeductului, ceea ce este inadmisibil. Nici în Actul de revizie din 08.09.2011, nici în prescripţia alăturată la el, şi nici în dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 nu este indicat care sunt acele supracheltuieli din suma totală a cheltuielilor la acest compartiment, care sunt probele şi actul legislativ ori normativ ce confirmă acest lucru. Prin urmare, reclamantul deduce faptul că dispoziţia pîrîtului nr. 23 din 10.10.2011 cu privire la eliberarea sa din funcţia de şef al I.M.
„Apă-Canal-Catranîc” este neîntemeiată şi ilegală, de aceea solicită să fie anulată în întregime. De asemenea, pe cale de consecinţă urmează a fi anulată şi dispoziţia nr. 24 din 10.10.2011 - cu privire la numirea lui Litra Valeri în funcţia de şef al Î.M. „Apă-Canal- Catranîc”, cu restabilirea sa în funcţia respectivă. Plus la aceasta, reclamantul solicită încasarea personal de la pîrît în beneficiul său a prejudiciului moral ce i-a fost cauzat prin eliberarea ilegală din funcţie, prejudiciu pe care îl estimează la suma de 20000 (douăzeci mii) lei.
Or, prin actele şi acţiunile descrise mai sus pîrîtul i-a provocat intenţionat atît lui, cît şi membrilor familiei sale profunde suferinţe psihice, i-a înjosit onoarea şi demnitatea în faţa comunităţii locale în cadrul căreia a avut o reputaţie ireproşabilă, timp de mai mulţi ani, activînd în organele de drept, fiind consilier local al doilea mandat, contribuind efectiv şi fără remunerare în perioada anilor 2008-2011 la aprovizionarea consătenilor cu apă potabilă etc. În drept reclamantul a invocat art. 1, 7 şi 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 -XIV din 10.02.2000.
La 27 iulie 2012 reprezentantul reclamantului a depus cerere privind modificarea şi completarea cererii de chemare în judecată a lui Finciuc Grigore împotriva Primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti - Mihail Popovici, solicitînd examinarea în continuare a pricinii civile în cauză, reieşind din pretenţiile şi temeiurile de fapt şi de drept expuse în cerere de chemare în judecată suplimentară; antrenarea în procesul în cauză a Primăriei s. Catranîc, r-1 Făleşti şi ÎM. „Apă Canal Catranîc”, r-1 Făleşti, în calitate de pîrîţi; antrenarea în procesul în cauză a Consiliului sătesc Catranîc, r-1 Făleşti, în calitate de intervenient accesoriu din - partea pîrîţilor, anularea Dispoziţiei Primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, nr. 23 din 10.10.2011 „Cu privire la eliberarea din funcţie a şefului IM.
„Apă Canal Catranîc" Grigore Finciuc", ca fiind ilegală, restabilirea reclamantului Grigore Finciuc în funcţia de şef al Î.M. „Apă Canal Catranîc”; încasarea din bugetul local al s. Catranîc, r-1 Făleşti în beneficiul reclamantului Grigore Finciuc a despăgubirii pentru perioada absenţei forţate de la locul de muncă (de la 10.10.2011 pînă la 09.02.2012) în mărime de 12 726 (douăsprezece mii şapte sute douăzeci şi şase) lei 83 (optzeci şi trei) bani; a compensaţiei pentru prejudiciul moral cauzat prin concediere ilegală în mărime de 20.000 (douăzeci mii) lei; şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 5000 (cinci mii) lei; încasarea de la ÎM „Apă Canal Catranîc” în beneficiul reclamantului Grigore Finciuc a salariului neplătit pe perioada 01.05.2008-10.10.2011 în sumă de 3 118 536 (una sută optsprezece mii cinci sute treizeci şi şase) lei 44 (patruzeci şi patru) lei.
A indica în hotărîre că dispoziţia privind restabilirea reclamantului Grigore Finciuc în funcţia de director al I.M. „Apă Canal Catranîc” nu urmează a fi pusă în executare, întrucît este executată, fiind repus anterior în funcţie în temeiul hotărârii judecătoriei Făleşti din 09.02.2012 (ulterior casată prin Decizia Curţii de Apel Bălţi, cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă); în scopul asigurării executării hotărârii, a dispune, conform art. 258 coroborat cu art. 174, 175 din Codul de procedură civilă, punerea sechestrului pe mijloacele băneşti de pe contul de decontare al Primăriei s. Catranîc, r-1 Făleşti şi de pe contul de decontare al Î.M. „Apă Canal Catranîc” în mărimea pretenţiilor admise din acţiune, invocînd faptul că prin dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Popovici Mihail, a dispus eliberarea reclamantului Grigore Finciuc din funcţia de şef al I.M.
„Apă Canal Catranîc”. Cu acesta dispoziţie reclamantul Grigore Finciuc a luat cunoştinţă pe data de 28.11.2011 la secretarul Primăriei s. Catranîc, r-1 Făleşti. Prin hotărîrea instanţei de contencios administrativ a Judecătoriei Făleşti din 09.02.2012 cererea de chemare în judecată a fost admisă. S-a dispus: anularea dispoziţiilor nominalizate mai sus; restabilirea imediată a reclamantului Grigore Finciuc în funcţia de director al I.M. „Apă-Canal-Catranîc”; încasarea de la Primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, în beneficiul reclamantului 5.000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 19.06.2012 a fost casată hotărârea Judecătoriei Făleşti din 09.02.2012 cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă conform procedurii contencioase de drept comun, deoarece obiect al acţiunii în cauză este un litigiu de muncă de drept comun.
Avînd în vedere decizia Curţii de Apel Bălţi din 19.06.2012, ţinînd cont de drepturile procedurale prevăzute la art. 5-7, 56, 60 din Codul de procedură civilă, reclamantul Grigore Finciuc a considerat necesar să modifice şi completeze cererea de chemare în judecată iniţială, după cum urmează. Ce ţine de pretenţia privind anularea dispoziţiei primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti nr. 23. din 10.10.2011 „ Cu privire la eliberarea din funcţie a şefului IM. „Apă Canal Catranîc” Grigore Finciuc”, reclamantul î-şi menţine poziţia sa. Dincolo de cele expuse, consideră reclamantul că dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 este ilegală şi din următoarele motive. Din conţinutul şi esenţa dispoziţiei rezultă incontestabil că ea este un act unilateral de concediere a reclamantului din funcţie în calitate de sancţiune disciplinară.
Însă, la emiterea dispoziţiei date, primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti Mihail Popovici nu a respectat (a ignorat totalmente) prevederile normelor pertinente ale Codului muncii, norme care urmau a fi aplicate în mod obligatoriu în acest caz. Reclamantul Finciuc Grigore consideră că, anulînd dispoziţia de concediere nr. 23 din 10.10.2011, instanţa urmează să dispună şi restabilirea reclamantului în funcţia de director al IM. „Apă Canal Catranîc". Hotărârea în această latură însă nu va trebui pusă în executare, dat fiind că, prin dispoziţia Primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici nr. 5 din 09.02.2012 reclamantul Grigore Finciuc a fost deja restabilit în funcţia de director al Î.M. „Apă-Canal-Catranîc" în temeiul Hotărârii Judecătoriei Făleşti din 09.02.2012 adoptată în prezenta cauză, ulterior casată prin Decizia Curţii de Apel Bălţi din 19.06.2012 cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă.
Ce ţine de dreptul legal al reclamantului la plata obligatorie de către angajator a despăgubirii pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă, reclamantul se 4 foloseşte de acest drept şi solicită prin prezenta cerere încasarea despăgubirii respective. În total mărimea despăgubirii pentru absenţa forţată de la locul de muncă a reclamantului Grigore Finciuc în perioada 10.10.2011-09.02.2012 constituie 12.726 (douăsprezece mii şapte sute douăzeci şi şase) lei şi 83 (optzeci şi trei) bani. Ce ţine de dreptul legitim al reclamantului la repararea prejudiciului moral cauzat prin concediere ilegală, acesta îşi menţine pretenţia formulată iniţial în cererea de chemare în judecată din 28.12.2011, privind încasarea unei despăgubiri în acest sens în mărime 20.000 lei.
Despăgubirea pentru absenţa forţată de la locul de muncă şi compensaţia pentru prejudiciul moral cauzat prin concediere ilegală urmează a fi încasate din bugetul local al s. Catranîc, r-l Făleşti, dat fiind faptul că dispoziţia ilegală de concediere a reclamantului a fost emisă de primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, în calitatea sa de angajator. Reieşind din această circumstanţă, reclamantul consideră necesar de antrenat în procesul în cauză în calitate de pârât şi Primăria s. Catranîc, r-1 Făleşti, întrucât primarul şi instituţia dată gestionează iţe fi bugetul local al respectivei unităţi administrativ-teritoriale. Totodată, avînd în vedere că fondator al Î.M.
„Apă Canal Catranîc” este Consiliul sătesc Catranîc, r-1 Făleşti, că această autoritate publică locală este competentă de a aproba bugetul local, de a stabili modul de utilizare a mijloacelor financiare şi de a opera modificări la acest buget, considerăm că hotărîrea care va fi adoptată în prezenta cauză ar putea să influenţeze drepturile şi obligaţiile părţilor în proces faţă de Consiliul sătesc Catranîc, de aceea solicităm antrenarea în proces a acestei autorităţi publice locale în calitate de intervenient accesoriu din partea pîrîţilor, conform art. 67 din Codul de procedură civilă. Suplimentar la pretenţiile enunţate mai sus, reclamantul Grigore Finciuc înaintează o nouă pretenţie privind încasarea de la Î.M.
„Apă Canal Catranîc” a salariului (remuneraţiei) pentru perioada exercitării funcţiei de director al Î.M. „Apă Canal Catranîc”, din următoarele considerente. Reclamantul a fost numit în funcţia de director al Î.M. „Apă Canal-Catranîc” prin dispoziţia primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti, Victor Tatian, nr. 17 din 30.06.2008, începând cu data de 01.05.2008, şi a exercitat neîntrerupt această funcţie până la data de 10.10.2011, cînd a fost concediat în temeiul dispoziţiei primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti Mihail Popovici nr. 23 din 10.10.2011. În perioada 01.05.2008 - 10.10.2011 reclamantul nu a primit salariu sau oricare altă remuneraţie pentru munca efectuată în funcţia nominalizată.
Faptul că în perioada nominalizată nu a fost încheiat cu reclamantul contract individual de muncă în care să fie stabilit cuantumul salariului şi nu au fost efectuate alte acţiuni prevăzute de lege în vederea stabilirii, calculării şi achitării salariului reclamantului, nu desfiinţează dreptului lui garantat de lege la achitarea integrală a salariului (remuneraţiei) pentru exercitarea funcţiei de director al Î.M. „Apă Canal Catranîc”. De asemeni, reclamantul menţionează că, faptul neîncheierii contractului individual de muncă în formă scrisă cu reclamantul a fost sesizat în Actul privind inspecţia financiară totală, efectuată la Î.M. „Apă Canal Catranîc” pe perioada 01.01.2009-01.08.2011 de Serviciul control financiar şi revizie al Ministerului Finanţelor, care a fost adus la cunoştinţă primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, la 09.09.2011.
După prezentarea Actului privind inspecţia financiară totală, 5 reclamantul i-a solicitat primarului M. Popovici încheierea contractului-individual de muncă, însă acesta a refuzat neîntemeiat, iar la 10.10.2011 1-a concediat pe reclamant din funcţie. Faptul refuzului de a încheia contractul individual de muncă a fost confirmat de însuşi primarul M. Popovici în cadrul şedinţei de judecată din 06.02.2012. Astfel, reclamantului Grigore Finciuc consideră că urmează ai fi achitat integral salariul pentru - perioada 01.05.2008- 10.10.2011. Salariul urmează a fi calculat reieşind din salariul mediu lunar pe economie pe anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, conform datelor Biroului Naţional de Statistică. În total suma salariului care urmează a fi achitat reclamantului Grigore Finciuc pentru perioada 01.05.20008-10.10.2011 constituie 118 536 (una sută optsprezece mii cinci sute treizeci şi şase) lei şi 44 (patruzeci şi patru) lei.
În drept, reprezentantul reclamantului a invocat prevederile art. 354-355 din Codul muncii, art. 5-7, 28, 32, 38, 56, 60, 85 alin. (1) lit. a), 166-167 din Codul de procedură civilă. La 31 iulie 2012 reprezentantul reclamantului a depus cerere de renunţ la acţiune în partea ce ţine de anularea dispoziţiei primarului s. Catranâc, r-nul Făleşti, Mihail Popovici, nr. 24 din 10.10.2011 „Cu privire la numirea în funcţie de şef al ÎM. „Apă Canal Catranîc" pe Litra Valeri. Prin încheierea judecătoriei Făleşti din 31 iulie 2012, cererea reclamantului Grigore Finciuc privind renunţul parţial la acţiune a fost admisă. Prin încheierea judecătoriei Făleşti din 31 iulie 2012 ÎM „Apă Canal Catranîc” a fost antrenată în procesul în cauză în calitate de pîrăt iar Consiliului sătesc Catranîc în calitate de intervenient accesoriu din partea pîrîţilor.
La 25 septembrie 2012 reclamantul a depus cerere de chemare în judecată suplimentară solicitînd încasarea de la ÎM „Apă Canal Catranîc” în beneficiul reclamantului Grigore Finciuc a salariului neplătit pe perioada 01.03.2012 - 01.07.2012 în mărime de 6 934,80 lei şi compensaţiile pentru concediile de odihnă anuale nefolosite pe anii 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2012 în mărime de 8 668,50 lei. Iar în total suma de 15 603 (cincisprezece mii şase sute trei) lei şi 30 (treizeci) de bani; încasarea de la pîrîtul Î.M.
„Apă Canal Catranîc” în beneficiul reclamantului Grigore Finciuc a penalităţii de întârziere, conform art. 330 alin. (2) din Codul muncii, în mărime de 0,1 la sută din suma de 15 603,30, calculată de la data de 02.07.2012 pînă la data adoptării de către instanţa de fond a hotărârii asupra prezentei cereri de chemare în judecată; încasarea din contul pîrîtului ÎM „Apă Canal Catranîc” a tuturor cheltuielilor de judecată; în scopul asigurării executării hotărârii, a dispune punerea sechestrului pe mijloacele băneşti de pe contul de decontare al ÎM „Apă Canal Catranîc” şi/sau pe bunurile acesteia în mărimea pretenţiilor admise. Prin hotărîrea judecătoriei Făleşti din 08 februarie 2013 acţiunea lui Finciuc Grigore, se admitea parţial, se dispunea anularea Dispoziţiei Primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, nr. 23 din 10.10.2011 „Cu privire la eliberarea din funcţie a şefului I.M.
„Apă-Canal-Catranîc" Grigore Finciuc", ca fiind ilegală; restabilirea reclamantul Grigore Finciuc în funcţia de şef al I.M.
„Apă Canal Catranîc" pentru perioada 10.10.2011 - 02.07.2012; încasarea din contul bugetului local al s. Catranîc, r-1 Făleşti, în beneficiul reclamantului Grigore Finciuc, bani în sumă de 4 971,36 (patru mii nouă sute şaptezeci şi unu lei treizeci şi şase bani), ceia ce constituie despăgubire pentru perioada absenţei forţată de la locul de muncă; în sumă 3000 (trei mii) lei, ceia ce constituie compensarea prejudiciului moral cauzat prin concediere ilegală; încasarea de la ÎM „Apă Canal Catranîc”, în beneficiul reclamantului Grigore 6 Finciuc, salariului neplătit pe perioada 28. 07. 2009 -10.10.2011 în sumă de 36 854,8 (treizeci şi şase mii opt sute cincizeci şi patru lei optzeci bani); salariului neplătit pe perioada 01.03.2012 - 01.07.2012 în mărime de 8 000 (opt mii) lei; suma de 6 104 (şase mii o sută patru) lei ceia ce constituie compensarea pentru concediile de odihnă anuale nefolosite pe anii 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2012; suma de 11 209 (unsprezece mii două sute nouă) lei ceia ce constituie penalitatea de întârziere pentru reţinerea salariului şi a concediului neplătit; explicarea Primăriei s. Catranâc, r-nul Făleşti, Primarului s. Catranâc, r-nul Făleşti şi I.M, „Apă Canal Catranâc" că, din toate sumele sus indicate, care urmează a fi achitate reclamantului Grigore Finciuc, se vor reţine contribuţiile de asigurări sociale,
contribuţiile de asigurări medicale şi impozitul pe venit; încasarea în mod solidar de la Primăria s. Catranîc, r-1 Făleşti în beneficiul reclamantului Grigoie Finciuc, bani în sumă de 5.000 (cinci mii) lei ceia ce constituie cheltuieli de asistenţă juridică. Hotărîrea în partea ce ţine de restabilirea reclamantului Grigore Finciuc în funcţia de director al Î.M. „Apă Canal Catranîc” urma a nu fi pusă în executare, întrucît deja a fost executată. Hotărârea în partea ce ţine de încasarea unui salariu mediu din despăgubirea pentru absenţa forţată de la lucru în sumă de 1392 (una mie trei sute nouăzeci şi doi) lei, a unui salariu mediu din salariul neplătit pe perioada 01.03.2012-02.07.2012 în sumă de 2000 (două mii) lei şi a unui salariu mediu din compensaţiile pentru concediile de odihnă anuale nefolosite în sumă de 1526 (una mie cinci sute douăzeci şi şase) lei, urmează a fi executată imediat, în rest cererea de chemare în judecată se respingea ca fiind neîntemeiată.
La data de 25 februarie 2013, respectiv la data de 17 aprilie 2013, Primăria s. Catranîc şi întreprinderea Municipală „Apă-Canal Catranîc”, r. Făleşti, au înaintat în primă fază cerere de apel, ulterior cerere de apel motivată, împotriva hotărîrea judecătoriei Făleşti din 08 februarie 2013, solicitînd admiterea prezentului apel, casarea integrală a hotărîrii judecătoriei Făleşti din 08.02.2013 cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere integrală a cerinţelor înaintate în acţiune, încasarea de la reclamantul Finciuc Grigore a cheltuielilor de judecată în folosul Primăriei s. Catranîc în mărime de 2000,0 lei şi în folosul ÎM „Apă-Canal Catranîc” în mărime de 2010, lei. În motivarea cererii de apel apelanţii au invocat faptul că, apreciază drept nefondată şi ilegală hotărîrea contestată, motiv pentru care necesită a fi casată.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013, a fost admis apelul declarat de Primăria s. Catranîc şi întreprinderea Municipală „Apă-Canal Catranîc”, casată Hotărârea judecătoriei Făleşti 08 februarie 2013 şi s-a emis o hotărâre nouă prin care se respingea acţiunea depusă de Finciuc Grigore. Se dispunea întoarcerea executării hotărîrii judecătoriei Făleşti din 09 februarie 2012, cu încasarea de la Finciuc Grigore în beneficiul Primăriei Catranîc raionul Făleşti a sumelor achitate întru executarea hotărîrii: 1392 lei, 2000 lei şi 1526 lei, iar în total 4981 lei (patru mii năuă sute optsprezece) lei.
Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 05 septembrie 2013, Finciuc Grigore a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013 şi a deciziei suplimentare a Curţii de Apel Bălţi din 04 iulie 2013 cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Făleşti din 08 februarie 2013. În argumentarea recursului recurentul a invocat, că la examinarea cauzei în instanţa de apel, a ignorat circumstanţele de fapt importante pentru soluţionarea pricinii, aspect ce a dus la concluzii greşite. De asemenea a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de chemare în judecată. 7 ÎM „Apă Canal Catranîc", Primăria s. Catranîc, r-nul Făleşti, Primarul s. Catranîc, r-nul Făleşti au prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, prin care au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de Finciuc Grigore a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţelor depuse de intimaţi, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide netemeinicia lui, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al RM instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
Deciziile recurate au fost adoptate în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă şi completă a tuturor probelor şi circumstanţelor cauzei, motiv pentru care de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit sunt considerate legale şi întemeiate. Potrivit materialelor cauzei, prin dispoziţia nr. 23 din 10.10.2011 primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Popovici Mihail, a dispus eliberarea lui Finciuc Grigore din funcţia de şef al ÎM „Apă Canal Catranîc”. La 28 decembrie 2011 reclamantul-recurent Finciuc Grigore a depus cerere de chemare în judecată către pîrîtul - Primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, privind anularea actului de concediere, restabilirea în funcţie şi repararea prejudiciului material şi moral.
Ulterior, în procesul în cauză au fost antrenaţi în calitate de copîrîţi, Primăria s. Catranîc, r-1 Făleşti şi I.M. „Apă Canal Catranîc”, r-1 Făleşti. Prin hotărîrea judecătoriei Făleşti din 08 februarie 2013 s-a dispus admiterea parţială a cererii de chemare în judecată depusă de Finciuc Grigore. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013, a fost admis apelul declarat de Primăria s. Catranîc şi întreprinderea Municipală „Apă-Canal Catranîc”, casată Hotărârea judecătoriei Făleşti 08 februarie 2013 şi s-a emis o hotărâre nouă prin care se respingea acţiunea depusă de Finciuc Grigore. De asemenea se dispunea întoarcerea executării hotărîrii judecătoriei Făleşti din 09 februarie 2012, cu încasarea de la Finciuc Grigore în beneficiul Primăriei Catranîc raionul Făleşti a sumelor achitate întru executarea hotărîrii.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit susţine soluţiile instanţei de apel ca fiind legale şi întemeiate, pornind de la următoarele. În conformitate cu prevederile art. 29 alin (l) lit.c) al Legii privind administraţia publică locală din 28 decembrie 2006, primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: numeşte, stabileşte atribuţiile şi încetează raporturile de serviciu sau de muncă cu şefii de subdiviziuni, de servicii, de întreprinderi municipale din subordinea autorităţii administraţiei publice locale respective, personalul primăriei, conduce şi controlează activitatea acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională.
Instanţa de recurs reţine că, potrivit prevederilor art. 86, alin.(l), lit.p) CM, Concedierea - desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată - se admite pentru următoarele motive: încălcarea gravă, chiar şi o singură dată, a obligaţiilor de muncă de către conducătorul unităţii, de către adjuncţii săi sau de către contabilul-şef. 8 În conformitate cu prevederile art. 209, alin.(l) şi alin.(2) CM, Sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua constatării ei, fără a lua în calcul timpul aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul medical.
Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare, iar în urma reviziei sau a controlului activităţii economico-financiare - după expirarea a 2 ani de la data comiterii. în termenile indicate nu se include durata desfăşurării procedurii penale. Conform prevederilor art. 210, alin.(l), lit.a) CM, sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), în care se indică în mod obligatoriu: temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii. Raportînd prevederile normelor suscitate la speţa dată, Colegiul relevă faptul că, administraţia publică locală, în persoana primarului a avut temei legal pentru desfacerea contractului de munca cu reclamantul-recurent Finciuc Grigore, dar în dispoziţia primarului s. Catranîc, r-1 Făleşti, nr. 23 din 10.10.2011, prin care s-a încetarea raporturilor de serviciu şi de muncă cu şeful I.M.
„Apă Canal Catranîc”, reclamantului-recurent Finciuc Grigore, nu s-au formulat expres motivele concedierii făcîndu-se trimitere la actul de revizie nr. 27-11/187 din 09.09.2011 efectuat de Serviciul Control şi Revizie şi Ministerul Finanţelor RM “Cu privire la rezultatul inspectării financiare efectuate la Î.M."Apă-Canal Catranîc” din s.Catranîc, r-nul Făleşti pe perioada 01.01.2009 - 01.08.2011.
Colegiul susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, cu privire la examinărea litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării şi încetării contractului individual de muncă - dacă la soluţionarea litigiilor, vizînd repunerea în funcţie, instanţa judecătorească constată că administraţia a avut temei pentru desfacerea contractului de muncă, dar în ordin a formulat greşit motivele concedierii sau s-a referit la o lege necorespunzătoare, instanţa judecătorească dispune de dreptul de a ajusta formularea motivelor concedierii în conformitate cu legislaţia muncii în vigoare, reieşind din circumstanţele reale care au servit drept temei pentru concediere. În atare împrejurări, Colegiul conchide că, instanţa de apel corect a dispus de dreptul de a concretiza formularea motivelor concedierii reclamantului Finciuc Grigore în conformitate cu legislaţia muncii în vigoare, reieşind din circumstanţele reale care au servit drept temei pentru concediere.
Astfel, Colegiul relevă faptul că circumstanţele reale care au servit drept temei pentru concediere sunt stipulate în actul de revizie nr. 27-11/187 din 09.09.201 l (f.d.27-29, Vol.I) efectuat de Serviciul Control şi Revizie şi Ministerul Finanţelor RM „Cu privire la rezultatul inspectării financiare efectuate la Î.M. „Apă-Canal Catranîc” din s. Catranîc, r-nul Făleşti pe perioada 01.01.2009 - 01.08.2011”, în baza căruia se constată faptul că, şeful ÎM „Apă Canal” Catranîc, reclamantului-recurent Finciuc Grigore se face vinovat de mai multe încălcări şi pe marginea încălcărilor constatate d- lui G. Finciuc directorul ÎM „Apă-Canal Catranîc”, i-a fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenţie conform art. 295 alin.(l) Cod Contravenţional.
În consonanţă cu prevederile art. 86 alin. (l) lit. p) CM, Colegiul consideră că reclamantului-recurent Finciuc Grigore în calitate de conducător al Î.M. "Apă-Canal Catranîc” din s. Catranîc, r-nul Făleşti se face vinovat de un şir de încălcări grave, stipulate în actul de revizie nr. 27-11/187 din 09.09.2011 (f.d.27-29, Vol.I) care a stat la baza dispoziţiei de concediere, şi reieşind din circumstanţele faptelor reclamantului- recurent Finciuc Grigore, s-au generat consecinţe care au afectat activitatea Î.M. „Apă- Canal Catranîc”. 9 Astfel raportînd normele de drept la situaţia de fapt Colegiu consideră că recurentul Finciuc Grigore a fost eliberat din funcţia de şef al ÎM „Apă-Canal Catranîc”, cu referire la circumstanţele stipulate la art.86 alin.(l) lit. p) din motivul încălcării grave, chiar şi o singură dată, a obligaţiilor de muncă.
Instanţa de apel corect a constatat că dispoziţia Primarul s. Catranîc, r-1 Făleşti, Mihail Popovici, nr. 23 din 10.10.2011 „Cu privire la eliberarea din funcţie a şefului ÎM „Apă Canal Catranîc”, Grigore Finciuc”, este întemeiată şi legală şi nu pote fi anulată pe motivele invocate de recurentul Finciuc Grigore şi în consecinţă toate pretenţiile ataşate acestei cerinţe urmează a fi respinese ca fiind neîntemeiate şi irelevante dearece ele au la bază anularea acestui act.
Relevînd prevederile art. 209, alin. (l) şi alin. (2) CM la argumentele reclamantului-recurent Finciuc Grigore precum că nu s-a respectat termenul de o lună pentru sancţionare şi nu s-a solicitat prezentarea explicaţiei, instanţa de recurs le respinge ca fiind neîntemeiate şi irelevante or, în lege este prevăzut expres că sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 2 ani de la data comiterii abaterii disciplinare constatată în urma reviziei sau a controlului activităţii economico- financiare şi nu se face referire la necesitatea prezentării explicaţiilor.
Mai mult ca atît, Colegiul relevă faptul că atît în instanţa de fond cît şi în instanţa de apel s-a demonstrat faptul că, reclamantul, de fapt, la data de 07.10.2011 după orele 15-00 a declarat primarului şi altor colaboratori ai Primăriei că încetează activitatea de şefie a ÎM „Apă-Canal Catranîc”, tot atunci a depus cheile de la fintîna arteziană şi, după cum afirmă reclamantul, a prezentat documentaţia contabilă primarului. Aceste acţiuni denotă că pentru reclamant faptul concedierii era decis de el şi devenise un lucru cert la data de 07.10.2011, situaţie de fapt impusă Primăriei Catranîc în persoana Primarului M. Popovici. În aceste circumstanţe, primarului î-i rămăsese doar să perfecteze procedura de concediere printr-un act juridic, ceia ce a şi făcut la data de 10.10.2011 prin emiterea Dispoziţiei nr. 23 de concediere, ca în aceiaşi zi să numească în funcţia de director la ÎM „Apă-Canal Catranîc” o altă persoană.
Vis-a-vis de pretenţiile reclamantului-intimatului Finciuc Grigore privind încasarea salariului (remuneraţiei) pentru exerciatarea funcţiei de director al IM „Apă- Canal Catranîc”, a salariului neplătit pe perioada 01.03.2012 - 01.07.2012 şi a compensaţiilor pentru concediile de odihnă anuale nefolosite pe anii 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, instanţa de apel corect a constatat că în interiorul perioadelor de timp indicate de reclamantul-recurent Finciuc Grigore, ultimul deţinea funcţia de şef al ÎM “Apă-Canal Catranîc” deci d-lui avea statut de angajator al acestei întreprinderi şi în astfel de circumstanţe responsabilitate pentru neachitarea salariului şi a compensaţiilor pentru concediile de odihnă îi revine nemijlocit şefului al ÎM “Apă-Canal Catranîc” reclamantului Finciuc Grigore care era obligat să aducă în concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare toate actele de funcţionare internă a întreprinderii şi să întreprindă toate acţiunile prescrie de lege întru garantarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor angajaţilor ÎM “Apă-Canal Catranîc”, fapt ce nu a fost făcut de către ultimul şi ca rezultat această sarcină nu poate fi pusă pe umerii altui administrator, în perioada respectivă reclamantul Finciuc Grigore nu a întocmit organigrama întreprinderii,
nu a stabilit salariu de funcţie şi astfel nu se ştie de fapt care era salariul ultimului pe perioada 2008-2012 şi care era numărul şi categoria salariaţilor la întreprinderea condusă de reclamantul-recurent. Referitor la casarea deciziei suplimentare a Curţii de Apel Bălţi din 04 iulie 2013, Colegiul conchide netemeinicia casării, relevînd că, instanţa de apel corect a ajuns la concluzia de a încasa prin dispzitivul acestei decizii de la Finciuc Grigore în 10 benefciciul Primăriei Catranîc, raionul Făleşti, 2000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică.
Or, această decizie suplimentară se impunea în condiţiile dispoziţiilor art. 250 alin. (1) lit. c) CPC, care indcă că, instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine. În această ordine de idei, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a concluzionat despre netemeinicia pretenţiilor reclamantului Finciuc Grigore. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit atestă că motivele de casare invocate de recurent nu şi-au găsit confirmare în cadrul examinării recursului şi acesta urmează a fi respins ca nefondat.
Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Finciuc Grigore. Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013 şi decizia suplimentară a Curţii de Apel Bălţi din 04 iulie 2013, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Finciuc Grigore către ÎM „Apă Canal Catranîc”, Primăria s. Catranîc, r-nul Făleşti, Primarul s. Catranîc, r-nul Făleşti şi Consiliul sătesc Catranîc, r-nul Făleşti ca intervenient accesoriu din partea pîrîţilor, privind anularea dispoziţiei de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea despăgubirii pentru absenţa forţată de la locul de muncă, repararea prejudiciului moral cauzat prin concediere ilegală, încasarea salariului şi compensaţiilor pentru concediile de odihnă anuale nefolosite şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ion Druţă Ion Corolevschi Iuliana Oprea 11