- Dosarul nr.
- 3ra-1686/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 decembrie 2013
- Părțile
- FPC Amor SRL vs Serviciul Vamal, Biroul Vamal Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1686/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: M.Ghervas dosarul nr.3ra-1686/13 instanţa de apel: B.Bîrca M.Moraru, M.Ciugureanu ÎNCHEIERE 05 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de FPC „Amor” SRL, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de FPC „Amor” SRL împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2013 c o n s t a t ă La data de 16 februarie 2012 FPC „Amor” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.
In motivarea acţiunii reclamantul FPC „Amor” SRL a menţionat că, la data de 03 decembrie 2011 a importat în Republica Moldova produse alimentare în valoare de 10900 dolari SUA, ciuperci conservate cu poziţiile tarifare 20031030 şi 20019050, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 45 din 01 decembrie 2009 încheiat cu Compania „Polesie Sp.J”, marfă care a fost livrată în baza facturii nr. 04/M/2011 din 01 decembrie 2011. A mai menţionat că, a depus la Biroul Vamal Chişinău declaraţia primară nr. 3019125670, în baza căreia valoarea în vamă a mărfii a fost calculată în conformitate cu metoda nr. 1 de calcul, fiind anexate toate actele necesare pentru aplicarea acestei metode. Potrivit acestei metode de calcul au fost calculate taxele vamale aferente importului realizat în mărime de 59019,56 lei, însă organul vamal a majorat valoarea taxelor vamale până la 82956,39 lei.
Pe parcursul examinării pricinii, reclamantul FPC „Amor” SRL a înaintat cererea privind concretizarea pretenţiilor, prin care a solicitat anularea deciziei Biroului Vamal Chişinău expusă în actul de inspecţie din 03 decembrie 2011 privind ridicarea valorii în vamă a mărfurilor importate la 03 decembrie 2011 de către FPC „Amor” SRL, încasarea din contul Biroului Vamal Chişinău a surplusului taxelor vamale încasate în mărime de 23936,83 lei şi a cheltuielilor de judecată. 1 Prin hotărîrea judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 29 martie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2013 s-a respins apelul declarat de FPC „Amor” SRL, s-a menţinut hotărîrea primei instanţe.
La 02 august 2013 FPC „Amor” SRL a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului a invocat, că instanţele de judecată au interpretat în mod eronat normele de drept material. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; 2 d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs că, instanţele de judecată au interpretat în mod eronat normele de drept material nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal, iar instanţele de judecată corect au raportat normele de drept aplicate la circumstanţele de fapt ale pricinii civile în cauză. Or, recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt, iar în conformitate cu art. 440 Cod de procedură civilă, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.
Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele de judecată şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţele au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele recurentului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de FPC „Amor” SRL ca inadmisibil. În conformitate cu art.432, art.433, art.440 CPC, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de FPC „Amor” SRL se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 3