3ra-913/13 — Nulitatea actului administrativ

prima instanţă: D. Manole dosarul nr.3ra-913/13 DECIZIE 2 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în următoarea componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu Nicolae Gordilă examinând recursul declarat către reprezentatul Societăţii cu Răspundere Limitată „Amor”, Ion Miron, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Amor” împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi Biroului Vamal Chişinău, cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 28.09.2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La data de 14.11.2011, Societatea cu Răspundere Limitată „Amor” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al RM şi Biroului Vamal Chişinău cu privire la recunoaşterea ca fiind ilegale a acţiunilor de majorare a valorii în vamă a mărfii importate; anularea deciziei Biroului Vamal Chişinău Intern 4 privind ridicarea valorii în vamă a mărfurilor importate la 01.09.2011 şi încasarea din contul Biroului Vamal Chişinău a surplusului taxelor vamale încasate în mărime de 27279,84 lei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că SRL „Amor”, la data de 01.09.2011, a importat în Republica Moldova produse alimentare (pateuri din pasăre cu poziţiile tarifare 16023130. 16023230 şi 16023940) în valoare de 14352 dolari SUA. Marfa a fost livrată conform facturii nr. 21/01/FEX/2011 din 29.08.2011, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 45 din 19.11.2010, încheiat cu Compania „Werblinski” Sp.z.o.o. Conform declaraţiei vamale primare nr.3019116759, valoarea în vamă a mărfii importate a fost calculată în conformitate cu metoda nr. 1 de calcul, la declaraţie fiind anexate toate actele necesare pentru aplicarea acestei metode. La fel, au fost calculate taxele vamale aferente importului realizat, în mărime de 77357,47 lei.

Reclamantul a indicat că, deşi organul vamal dispunea de suficiente temeiuri pentru aplicarea metodei de calcul nr. 1, prevăzută de art. 10 al.(l) al Legii cu privire la tariful vamal, fără vreun temei legal, a ridicat valoarea în vamă a mărfii. În consecinţă, valoarea taxelor vamale a fost majorată până la 104638,31 lei, diferenţa constituind 27279,84 lei. La 15.09.2011. SRL„Amor” s-a adresat cu cerere prealabilă prin care a solicitat anularea deciziei Biroului Vamal Chişinău Intern 4 privind ridicarea valorii în vamă a mărfurilor importate la 01.09.2011 şi devămarea acestora cu aplicarea metodei nr. I de determinare a valorii în vamă a mărfii în baza declaraţiilor primare nr. 14352 din 01.09.2011.

Potrivit reclamantului, răspuns la cererea prealabilă nu a parvenit. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28.09.2012 cererea de chemare în judecată a SRL „Amor” a fost respinsă. În motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă a reţinut că organul vamal nu dispunea de suficiente temeiuri pentru aplicarea metodei de calcul nr. 1. Instanţa a considerat întemeiat argumentul reprezentantului Serviciului Vamal al RM potrivit căruia, SRL „Amor”, pentru justificarea valorii declarate, avea posibilitatea, în conformitate cu Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM.

nr. 600 din 14.05.2002, să prezinte autorităţii vamale informaţiile cu privire la valoarea vamală a mărfurilor identice sau similare, importate anterior, sau cu privire la preţul lor pe piaţa internă, ori calculele sau lista de preţuri ale producătorului, de care nu dispune organul vamal, implicat în vămuirea mărfurilor. Nefiind de acord cu hotărârea Curţii de Apel Chişinău, reprezentantul SRL „Amor” a contestat-o cu recurs la 27.02.2013. Recurentul a invocat că, potrivit facturii invoice, valoarea mărfurilor importate au constituit în total suma de 14 352 dolari SUA. Factura conţinea rechizitele părţilor, individualizarea bunurilor procurate de către intimată, valoarea pentru o unitate de marfă, valoarea tranzacţiei, etc. Prin urmare, factura invoice, prin conţinutul acesteia întruneşte şi separat toate elementele unui contract separat ce generează obligaţii în conformitate cu prevederile 753-785 ale Codului Civil.

Organul vamal nu a fost în drept de a se implica în relaţiile economice între agenţii economici. În opinia recurentului, materialele cauzei nu conţin probe care ar confirma că factura ar fi fost eliberată în baza unui alt contract. Recurentul mai susţine că instanţa de judecată a neglijat ofertele vânzătorului mărfii importate prezentate instanţei de judecată şi organului vamal, potrivit cărora, valoarea mărfurilor importate este identică cu cea inclusă în factura invoice. SRL “Amor” a prezentat organului vamal toate actele necesare în conformitate cu prevederile pct. 15-16 ale Regulamentului cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 600 din 14.05.2011, fapt confirmat prin pagina autentificată de organul vamal a documentelor anexate.

Prin urmare, concluzia instanţei de fond, preluată integral din referinţa intimatului, referitor la faptul că „nu pot fi puse la îndoială dubiile organului vamal în ceea ce priveşte datele oferite de declarant la importul mărfurilor” este eronată şi constituie o inversare a sarcinii probaţiunii. Or, în temeiul art. 118 al.(l) CPC şi art. 24 al.(3) al Legii contenciosului administrativ, anume organul vamal avea obligaţia să dovedească că datele prezentate de către recurentă sunt eronate. Contrar acestei obligaţii, intimaţii nu au prezentat instanţei de judecată probe pertinente şi veridice prin care s-ar dovedi că dubiile acestuia referitor la valoarea tranzacţiei sunt întemeiate sau că valoarea tranzacţiei, expuse în factura invoice, semnată de un agent economic al Uniunii Europene şi în ofertele acestuia sunt false şi nu corespund realităţii.

Recurentul mai indică că, în speţă, neindicarea de către organul vamal a mijloacelor aplicate la determinarea valorii în vamă a mărfurilor prin metoda de rezervă face imposibilă determinarea dacă acestea sunt rezonabile şi compatibile cu prevederile Legii, iar neglijarea de către instanţă şi organul vamal a facturii invoice şi a ofertei comerciale, contravine principiilor generale ale acordurilor internaţionale ce recunosc facturile invoice ca dovadă a tranzacţiei şi valorii acesteia. În recurs, se mai menţionează că organul vamal, contrar prevederilor art. 118 al.(l) şi art. 227 CPC şi art. 24 al.(3) al Legii contenciosului administrativ, nu a invocat vreodată că înscrisurile prezentate de intimată sunt false sau incomplete şi nu a dovedit că datele expuse în acestea sunt dubioase.

Conform prevederilor art. 17 al.(2) al Legii cu privire la tariful vamal, organul vamal era obligat să se expună asupra metodei utilizate la determinarea valorii în vamă. Contrar acestei norme, organul vamal nu a prezentat instanţei de judecată astfel de date, deşi problema dată a fost invocată de intimată în şedinţele de judecată. Alineatul (1) al art. 17 al Legii cu privire la tariful vamal prevede că aplicarea metodei de rezervă trebuie să fie axată pe mijloace rezonabile compatibile cu prevederile prezentei legi, cu principiile generale ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi pe baza datelor disponibile.

Recurentul, prin prisma jurisprudenţei CtEDO (cauza Beian vs România) şi a art. 17 CPC mai invocă că, în alte cazuri identice, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut soluţiile judiciare de anulate a unui şir de acte de inspecţie emise de organul vamal în perioada din 29.11.2010 până în 21.03.2011 ce conţineau decizii de majorare a valorii în vamă a mărfii importate în circumstanţe identice. Conform art. I din Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 Cod de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003 s-a modificat şi completat cu excluderea din Cod a articolelor 397-422. Conform art. II alin. (6) din Legea nr. 155 din 05 iulie 2012, recursurile depuse împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel vor fi examinate de Curtea Supremă de Justiţie conform prevederilor acestei legi.

În conformitate cu art. 3 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanţele judecătoreşti aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile. Prin încheierea din 27.03.2013 completul din 3 judecători a considerat recursul admisibil şi a decis examinarea acestuia în fond de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art.442 alin.(1) CPC, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) din CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 28.09.2012 şi pronunţarea unei hotărâri noi, din considerentele ce urmează. Din materialele cauzei rezultă că, la data de 01.09.2011, recurentul a importat în Republica Moldova produse alimentare în valoare de 14 352 dolari SUA (pateuri din pasăre cu poziţiile tarifare 16023130, 16023230 şi 16023940), în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 45 din 19.11.2010 încheiat cu Compania „Werblinski” Sp.z.o.o. Marfa a fost livrată în baza facturii invoice nr. 21/01/FEX/2011 din 29.08.2011.

SRL „Amor” a depus la Biroul Vamal Chişinău Intern 4 declaraţia primară nr.3019I16759, calculând valoarea în vamă a mărfii în conformitate cu metoda nr.1 de calcul. Taxele vamale aferente importului au constituit 77357, 47 lei. Prin actul de inspecţie din 01.08.2011 s-a dispus majorarea valorii în vamă a mărfii, diferenţa în taxele de import constituind 27279, 84 lei. În conformitate cu art. 7 al.(1) şi (2) din Legea cu privire la tariful vamal, valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate prin acte. În cazul în care este necesar de a confirma valoarea în vamă a mărfii anunţată, declarantul, la cererea autorităţii vamale, este obligat să prezinte datele respective.

Dacă autoritatea vamală pune la îndoială autenticitatea acestor date, declarantul este în drept să determine valoarea în vamă a mărfii prin metodele prevăzute de prezenta lege. Potrivit dispoziţiilor art. VII al Acordului General pentru tarifele vamale şi comerţ 1994 al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la care Republica Moldova a aderat la 01 iunie 2001, prin Legea nr. 218-XV din 01.06.2001 pentru aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului, valoarea în vamă a mărfurilor la import va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul plătit sau de plătit (plata efectuată sau de efectuat de către cumpărător vânzătorului sau în beneficiul acestuia pentru mărfurile importate).

În conformitate cu pct. 13 al Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, în baza pct. 2 al art. 7 din sus-numita lege, pentru confirmarea veridicităţii datelor privind valoarea în vamă anunţată şi a datelor suplimentare referitoare la ea, declarantul este obligat să prezinte la cererea autorităţii vamale următoarele documente: a) documentele de constituire ale persoanei care introduce mărfurile în teritoriul Republicii Moldova (statutul şi contractul de fondare a întreprinderii, certificatul de atribuire a codului fiscal şi certificatul de înregistrare a întreprinderii - în copii); b) contractul comercial încheiat cu vânzătorul produselor respective şi acordurile adiţionale la el, precum şi corespondenţa comercială purtată cu acesta în vederea încheierii şi derulării contractului; c) factura (invoice) şi documentele bancare de plată (dacă factura este achitată) sau factura pro forma (pentru tranzacţii condiţional valorice), precum şi alte documente de plată şi/sau contabile, ce confirmă valoarea mărfurilor; d) documentele de transport; e) contractul de asigurare a mărfurilor şi poliţa de asigurare, după caz; f) factura de trăsură sau calculul oficial autentificat al cheltuielilor de transport;

g) declaraţia vamală a ţării de expediere (dacă aceasta există); h) listele de ambalaj; i) licenţa pentru mărfurile introduse, importul cărora este admis în baza licenţelor stabilite; j) certificatul de origine al mărfurilor, certificatul de calitate, conformitate etc. Colegiul ajunge la concluzia că intimatul SRL „Amor” a prezentat organului vamal toate actele ce confirmă valoarea în vamă a mărfurilor importate. Astfel, se reţine că contractul de vânzare-cumpărare a mărfurilor importate, încheiat de SRL „Amor” cu „Werblinski” Sp.z.o.o la 19 noiembrie 2010 este cu executare succesivă, acesta prevăzând expres că vânzătorul se obligă să înstrăineze în beneficiul reclamantei marfa conform facturilor invoice.

Colegiul observă că datele prezentate în facturile invoice coincid cu cele declarate de intimat în declaraţia vamală. Prin urmare, argumentul intimatului, preluat de prima instanţă, referitor la faptul că contractual de vânzare-cumpărare nu corespunde prevederilor pct. 15 al Regulamentului este eronat, deoarece, legislaţia Republicii Moldova şi cea internaţională nu prevăd careva interdicţii în vederea încheierii unor contracte cu executare succesivă.

Contrar afirmaţiilor primei instanţe, recurentul a prezentat organului vamal toate actele necesare în conformitate cu prevederile pct. 15-16 ale Regulamentului cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 600 din 14.05.2011: contractul comercial încheiat cu vânzătorul; corespondenţa comercială purtată cu vânzătorul (în care acesta prezintă oferta cu preţuri ale mărfurilor importate, identice cu cele expuse în actele ulterioare şi declarate iniţial organului vamal); factura invoice; carnetul TIR; paşapoartele tehnice ale unităţilor de transport; scrisoarea de trăsură şi calculul cheltuielilor de transport; certificate de origine a mărfurilor; certificate de calitate, de conformitate şi sanitare asupra mărfurilor.

Astfel, colegiul constată că organul vamal nu a avut temeiuri rezonabile pentru verificarea veridicităţii datelor privind valoarea declarată. Argumentul primei instanţe, precum că în contractul de vânzare-cumpărare prezentate de către SRL „Amor”, nu figurează preţul nemijlocit pentru o unitate de marfă, fapt ce constituie discordanţă care contravine regulilor de aplicare a metodei 1 de determinare a valorii în vamă a mărfii, instanţa de recurs îl consideră neîntemeiat şi care urmează a fi respins, deoarece art. 10 alin. (2) al Legii cu privire la tariful vamal, prevede că fiecare din metodele succesive se aplică doar în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin metoda precedentă.

La caz valoarea în vamă este veridică şi este confirmată prin invoice comercial, dispoziţia de plată, calculul cheltuielilor de transport, care în cumul cu contractul de vânzare-cumpărare confirmă faptul veridicităţii informaţiei acesteia. Conform art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, judecând acţiunea, instanţa de contencios administrativ admite acţiunea şi anulează, în tot sau în parte, actul administrativ şi se pronunţă, la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material cauzat prin actul administrativ ilegal. Art. 26 alin. (1) din aceiaşi Lege stabileşte că actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii.

Instanţa de recurs constată că actul de inspecţie al Biroului Vamal Chişinău intern 4 din 01.09.2011 privind ridicarea valorii în vamă a mărfii a fost întocmit contrar prevederilor legii şi urmează a fi anulat. La fel, Colegiul lărgit constată că recurentului urmează a-i fi restituit, prin intermediul conturilor trezoreriei, suma taxelor vamale achitate în surplus, în mărime de 27279, 84 lei. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este neîntemeiată, iar argumentele recurentului sunt întemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28.09.2012 şi a pronunţa o hotărâre nouă despre admiterea acţiunii SRL „Amor”.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat către reprezentatul Societăţii cu Răspundere Limitată „Amor”, Ion Miron. Se casează integral hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28.09.2012, pronunţată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Amor” împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi Biroului Vamal Chişinău, cu privire la contestarea actului administrativ.

Se pronunţată o hotărâre nouă prin care acţiunea se admite şi se anulează actul de inspecţie întocmit de către Biroul Vamal Chişinău Intern 4 cu privire la ridicarea valorii în vamă a mărfurilor importate la 01.09.2011 de către Societatea cu Răspundere Limitată „Amor”; se restituie Societăţii cu Răspundere Limitată „Amor”, prin intermediul conturilor trezoreriei, suma taxelor vamale achitate în surplus, în mărime de 27279, 84 lei. Decizia este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, Mihai Poalelungi judecătorul judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu Nicolae Gordilă