2rac-607/13 — Încasarea prejudiciului material

dosarul nr. 2rac-607/13 prima instanţă: V. Mihaila instanţa de apel: Sv. Caitaz, N. Craiu, I. Muruianu ÎNCHEIERE 05 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului depus de societatea comercială „Tanic Grup” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii comerciale „Certitudine” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii comerciale „Tanic Grup” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu societatea comercială „Exclusiv Trans” societate cu răspundere limitată, cu privire la încasarea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iulie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de societatea comercială „Tanic Grup” societate cu răspundere limitată şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 29 martie 2013, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă La data de 14 noiembrie 2011, SC „Certitudine” SRL a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SC „Tanic Grup” SRL, intervenient accesoriu SC „Exclusiv Trans” SRL, cu privire la încasarea prejudiciului material. În motivarea acţiunii a invocat reclamantul, că la 28 decembrie 2010 între SC „Certitudine” SRL şi SC „Tanic Grup” SRL a fost încheiat contractul nr.28/12/C de transport internaţional de mărfuri. Conform pct.1.1 al contractului SC „Certitudine” SRL avînd calitatea de „cărăuş” s-a obligat faţă de SC „Tanic Grup” SRL în calitate de „client” să transporte încărcătură la locul de destinaţie, iar SC „Tanic Grup” SRL la rîndul său s-a obligat să achite remuneraţia convenită.

Potrivit pct. 1.3 al contractului menţionat, pentru fiecare transportare în parte se face o comandă separată, care este parte integrantă a contractului în cauză. Susţine reclamantul, că autocamionul şi semiremorca au fost indisponibilizate pe 05.01.2011, fapt ce se confirmă prin procesul-verbal de indisponibilizare, întocmit de agentul principal de poliţie Burlibaşa Adrian din cadrul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, România. Procesul-verbal de restituire a bunurilor nr.691771 întocmit de agentul Şef adjunct de poliţie Dumitrache Daniel din cadrul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi datează cu data de 23.02.2011. Menţionează reclamantul, că perioada 05.01.2011 – 23.02.2011 constituie 50 de zile, astfel luînd în calcul amenda de 100 Euro pe zi, suma prejudiciului urmează a fi estimată la 5000 Euro.

Precizează reclamantul, că în vederea soluţionării conflictului apărut pe cale amiabilă a expediat la 12.01.2011 către administraţia „Tanic Grup SRL scrisoarea nr. 1, care a rămas fără răspuns. De asemenea, indică reclamantul că în perioada de timp în care proprietatea cărăuşului, autocamionul şi semiremorca, a fost reţinută, SC „Certitudine” SRL a depus multiple eforturi în vederea redobîndirii acestora, prin depunerea de plîngeri la organele de drept ale României, ceea ce a necesitat şi implicarea unui avocat, datorită căruia a şi fost soluţionată problema. Acest fapt a dus la suportarea de cheltuieli financiare de către reclamant, cheltuieli de care pîrîtul se face răspunzător, ţinînd cont de prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale.

Astfel, potrivit Convenţiei TIR, la care a aderat Republica Moldova, prin contractul încheiat cu expeditorul în scopul de a deplasa încărcătura, cărăuşul îşi asumă o obligaţie de rezultat. În consecinţă, transportatorul se obligă să acorde toată atenţia şi grija încărcăturii şi să se comporte cu diligenţa profesională necesară. În conformitate cu paragraful 1 art.22 al aceleaşi Convenţii, dacă expeditorul predă transportatorului mărfuri periculoase, el îi semnalează acestuia natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl prezintă şi îi indică eventual precauţiile care trebuie luate, în cazul cînd această semnalare nu a fost consemnată în scrisoarea de trăsură, sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, că transportatorul a avut cunoştinţa de natura exactă a pericolului pe care îl prezenta transportul mărfurilor sus-menţionate revine expeditorului sau destinatarului.

Paragraful 2, art.22 al Convenţiei TIR conţine prevederea potrivit căreia mărfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de către transportator în condiţiile prevăzute de paragraful 1 al articolului 22 pot fi, în orice moment şi în orice loc, descărcate, distruse sau făcute inofensive de către transportator, fără nici o despăgubire, expeditorul este în plus răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele rezultînd din predarea la transport a acestor mărfuri sau pentru transportul lor. Astfel, susţine reclamantul că obligaţia de verificare a corespunderii mărfii din documentele vamale cu cele transportate real nu revine transportatorului şi toate cheltuielile suportate de acesta urmează să fie încasate de la expeditor.

Mai menţionează reclamantul că potrivit Comenzii Nr.28/12/C din 28 decembrie 2010 SC „Certitudine” SRL s-a obligat să transporte la comanda SC „Tanic Grup” SRL încărcătura şi anume părţi pentru piese prese pentru fabricarea sucului: 4 set (590 elemente); rezervor parţial dezasamblat de la expeditorul „Exclusiv Trans” SRL din Republica Moldova, mun. Chişinău pentru destinatarul „Sebastian Energy” SRL, Bucureşti, România. Astfel, în vederea executării obligaţiei sale contractuale, cărăuşul a primit spre încărcare bunurile, asigurînd transportul cu un vehicul în stare bună, corespunzătoare tuturor cerinţelor tehnice şi sanitare, cu deţinerea tuturor actelor necesare pentru deplasare şi a respectat termenele de prezentare a mijlocului de transport la locul încărcării indicat de client.

Astfel, mărfurile au fost încărcate în autocamionul marca „Mercedes”, cu numărul de înmatriculare CIL 095, serie şasiu WDB9540321K384385, avînd ataşată semiremorca marca KRONE SDP27, cu numărul de înmatriculare C079AV, serie şasiu WKESDP27011383285,acesta fiind condus de Ghileacovschi Vadim. Menţionează reclamantul, că SC „Certitudine” SRL, în persoana angajatului său, Ghileacovschi Vadim, şi-a respectat obligaţia de bază a contractului nr.28/12/C din 28 decembrie 2010 şi a purces la transportarea mărfurilor la punctul de destinaţie, drept dovadă servind ştampilele aplicate de grupele de control vamal ale biroului vamal de plecare pe documentele de însoţire a mărfurilor, Carnetul TIR YX64834113, Scrisoarea de transport internaţional 001291 şi a INVOICE-ului 1RO din 30.12.2010, potrivit actelor menţionate, ştampilele respective au fost aplicate pe data de 30.12.2010.

În pofida acordării liberului de vamă cărăuşului de către organele vamale ale Republicii Moldova, odată cu prezentarea acestuia la 05.01.2011 la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi Rutier, a avut loc indisponibilizarea autocamionului de marca „Mercedes”, cu numărul de înmatriculare CIL 095 şi a semiremorcii de marca KRONE SDP27, cu numărul de înmatriculare C079AV şi a documentelor acestora. Drept motiv al întocmirii procesului-verbal de indisponibilizare a servit constatarea organelor vamale, în urma controlului efectuat că autotrenul conţinea o încărcătură de fier vechi (bucăţi de tablă) şi nu componente de echipamente pentru industria alimentară, după cum rezulta din documentele prezentate.

În consecinţă, angajatul SC „Certitudine” SRL a fost învinuit de săvîrşirea infracţiunii de folosire de acte nereale, prevăzută de art.272 din Legea nr.86 a României, infracţiune pe care nu a savîrşit-o şi pentru care nu poate purta răspundere potrivit legislaţiei naţionale şi internaţionale. în acelaşi timp bunurile, deţinute cu drept de proprietate de SC „Certitudine” SRL, autocamionul şi semiremorca au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor, iar acest lucru a cauzat un enorm prejudiciu material pentru compania transportatoare şi moral pentru şoferul Ghileacovschi Vadim.

În contextul celor expuse, precizează reclamantul, că potrivit pct.3.1.2 al contractului nr.28/12/C din 28 decembrie 2010, se cronometrează staţionarea neproductivă la hotare a transportului pentru lacunele comise în documentaţia de transportare, iar potrivit pct.5.6 al aceluiaşi contract, clientul poartă răspundere pentru pagubele cauzate cărăuşului, la apariţia situaţiei de staţionare neproductivă a transportului, ceea ce constituie amendă în mărime de 100 Euro pentru fiecare zi, dacă acest fapt a avut loc peste hotarele ţării. Astfel, susţine SC „Certitudine” SRL SC că „Tanic Grup” SRL urmează să achite în favoarea SC „Certitudine” SRL prejudiciul material în valoare de 5000 Euro.

Cere SC „Certitudine” SRL, încasarea de la SC „Tanic Grup” SRL în beneficiul SC „Certitudine” SRL a sumei de 5000 Euro pentru prejudiciul cauzat pentru reţinerea transportului din vina expeditorului,cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat în mărime de 2 523,75 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 29 martie 2013, acţiunea a fost admisă. S-a încasat de la SC „Tanic Grup” SRL în beneficiul SC „Certitudine” SRL prejudiciul material în mărime de 5000 euro sau echivalentul în valuta naţională la momentul executării hotărîrii şi cheltuielile de judecată în mărime de 7 523,75 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iulie 2013, apelul declarat de SC „Tanic Grup” SRL a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La data de 02 octombrie 2013, SC „Tanic Grup” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de fond. În motivarea recursului, SC „Tanic Grup” SRL a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată pasibilă de casării. În special, invocă recurentul că de fapt nu exista un contract de transport în original (cu semnături şi ştampilat în original) încheiat între SC „Certitudine” SRL şi SRL „Tanic Grup”, iar solicitarea reprezentantului pîrîtului în şedinţele de judecata, referitor la prezentarea în original al contractului de transport, a fost ignorată de către instanţă.

Susţine recurentul, că instanţa a interpretat eronat declaraţiile reprezentantului „Tanic Grup” SRL şi a stabilit ca fiind justă respingerea argumentelor referitor la faptul că marfa dată nu a fost returnata de către intimat, ori prezentarea facturilor fiscale, care confirma acest fapt, nu constituie argument, că returnarea de facto a avut loc. Înaintează recurentul respectiva cerere de recurs, în temeiul art. 397, 398, 400,405,417 Codul de procedură civilă al RM. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Prin urmare, instanţa de recurs ajunge la concluzia că instanţa de apel corect a respins cererea de apel înaintată de SC „Tanic Grup” SRL, deoarece din materialele cauzei reiese cu certitudine că SC „Tanic Grup” SRL s-a obligat să transporte părţi pentru piese prese pentru fabricarea sucului: 4 set (590 elemente); rezervor parţial dezasamblat de la expeditorul „Exclusiv Trans” SRL din Republica Moldova, mun. Chişinău pentru destinatarul „Sebastian Energy” SRL, Bucureşti, România, la data de 29.12.2010 transferînd pe contul SC „Certitudine” SRL plata pentru servicii de transport internaţional.

Mai mult, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că SC „Tanic Grup” SRL a înaintat respectiva cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iulie 2013, în temeiul art. 397, 398, 400,405,417 Codul de procedură civilă al RM, care de fapt se referă la recursul împotriva încheierilor judecătoreşti şi nu împotriva actelor de dispoziţie ale curţilor de apel. Complementar, art. 397 – 442 CPC au fost abrogate.

Astfel, dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Completul reiterează că potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „Tanic Grup” SRL, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432 , art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de societatea comercială „Tanic Grup” societate cu răspundere limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă