2rac-359 — Încasarea datoriei

prima instanţă: S. Teleucă dosarul nr. 2rac-359/14 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu, A. Minciuna ÎNCHEIERE 31 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Certitudine”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Bertontrans” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Certitudine” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Certitudine” și menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 19 septembrie 2013, prin care acțiunea a fost admisă parţial, constată: La 14 mai 2010, Societății cu Răspundere Limitată „Bertontrans” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Certitudine” cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acțiunii a indicat că la 17 mai 2007, între SRL „Bertontrans” și SRL „Certitudine” a fost încheiat contractul-comandă de transport nr.174/05/03, potrivit căruia pârâtul și-a asumat obligația și responsabilitatea să achite serviciile de transport oferite de întreprindere potrivit facturii fiscale RV 1257595 în sumă de 31575 lei. Menționează că SRL „Certitudine” s-a eschivat în mod nerespectuos de obligațiile contractuale pecuniare asumate.

Astfel, indică că dobânda fără rata dobânzii prevăzute la art.585 Cod civil pentru o lună de întârziere constituie 1578,75 lei, iar pentru perioada eschivării de la executarea obligației pecuniare pe perioada noiembrie 2007 - aprilie 2010 constituie 47362,50 lei. Susține că în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă a expediat în adresa pârâtului solicitări de achitarea datorii menționate, însă fără rezultat. 1 Solicită încasarea din contul SRL „Certitudine” în beneficiul SRL „Bertontrans” datoria în sumă de 31575 lei, dobânda de întârziere în sumă de 47362,50 lei și taxa de stat în sumă de 947,25 lei, în total suma de 79885 lei.

La 29 aprilie 2013, SRL „Bertontrans” a depus o cerere de concretizare a cerințelor, solicitând suplimentar încasarea din contul pârâtului în beneficiul său cheltuieli pentru inițierea executării în mărime de 800 lei, cheltuieli pentru asistența juridică în mărime de 2100 lei, alte cheltuieli în mărime de 72 lei, inclusiv citarea cu aviz, extras, încasarea sumei de 101968, 72 lei cu titlu de devalorizare monedei naționale în perioada neachitării datoriei contractuale şi a sumei de 16 lei pentru informația Biroului National de Statistică, privind devalorizarea leului moldovenesc. În total suma de 13186,72 lei.

Pe parcursul examinării pricinii SRL „Bertontrans” a depus o cerere de concretizare a cerințelor, solicitând încasarea din cotul pârâtului în beneficiul său datoria în sumă de 1900 euro, dobânda de întârziere în sumă de 47362,5 lei, devalorizarea monedei naționale în sumă de 10198,72 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 4241,25lei, în total suma de 93377,47 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 01 octombrie 2010, acțiunea a fost admisă integral şi încasat din contul SRL „Certitudine” în beneficiul SRL „Bertontrans” datoria în sumă de 31575 lei, taxa de stat în sumă de 947,25 lei și alte cheltuieli de judecată în sumă de 64 lei. Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 18 aprilie 2011, a fost respinsă cerea de revizuire depusă de către SRL „Certitudine” ca fiind inadmisibilă.

Prin decizia Curții de Apel Economice din 04 august 2011, a fost admis apelul declarat de către SRL „Certitudine”, casată hotărârea primei instanțe și dispusă remiterea pricinii la rejudecare în aceiași instanță în alt complet de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 17 ianuarie 2012, a fost dispusă strămutarea pricinii civile spre examinare Judecătoriei Botanica mun. Chișinău. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 19 martie 2012, cererea de chemare în judecată a SRL „Bertontrans” împotriva lui SRL „Certitudine” a fost scoasă de pe rol. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2012, a fost admis recursul declarat de către SRL „Bertontrans”, casată integral încheierea primei instanțe şi restituită pricina spre rejudecare în prima instanță.

Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 28 februarie 2013, a fost atras în proces în calitate de intervenienți accesorii SC „Telsistel” SRL și CA „Moldgargo” SA. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 19 septembrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat din contul SRL „Certitudine” în beneficiul SRL „Bertontrans” datoria în mărime de 1900 euro, calculată în lei moldovenești conform cursului oficial stabilit de BNM la data achitării, dobânda de întârziere în mărime de 47362,5 lei, cheltuieli de judecată în mărime de 3941,25 lei. În rest acțiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 aprilie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Certitudine” și menținută hotărârea primei instanțe.

2 La 16 mai 2014, SRL „Certitudine” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și depusă cu omiterea termenilor de prescripție. În motivarea recursului invocă dezacordul cu hotărârile judecătorești considerându-le ilegale, neîntemeiate și emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural.

Menționează că instanțele de judecată la soluționarea litigiului nu au aplicat prevederile art.1020 Cod civil și art. 30 al Convenției relative la contractul de transport internațional al mărfurilor pe șosele, care indică că în cazul nerespectării obligațiunilor contractuale părțile sunt obligate să înainteze în prealabil o reclamație, însă în materialele dosarului nu există nici o dovadă precum că SRL „Bertontrans” ar fi înaintat careva reclamații în adresa societății, pe când din conținutul hotărârilor judecătorești rezultă doar ceea că la dosar a fost anexată o notificare, pe cînd instanțele urmau să stabilească existența probei.

Remarcă că instanțele inferioare au omis să aplice la caz şi prevederile art.1021 Cod civil și art.32 din Convenția relativă contractul de transport internațional al mărfurilor pe șosele, pe motiv că contractul de transport auto de mărfuri a fost semnat la 17 mai 2007, iar termenul scadent este după expirarea a 3 luni din momentul semnării contractului și anume din 17 august 2007, cu toate că cererea de chemare în judecată au fost depusă la 14 mai 2010, ceea ce denotă că acţiunea a fost depusă cu omiterea termenului de prescripție, iar intimatul nici nu a solicitat repunerea termenului de înaintare a cererii de chemare în judecată. La fel, invocă că potrivit prevederilor Recomandării nr.33 a Curții Supreme de Justiție, omiterea termenului de înaintare a pretenției duce la pierderea dreptului la acțiune și instanțele de judecată nu pot repune părțile în termenul de înaintarea acțiunii.

În acest sens, consideră că este relevantă și jurisprudența CEDO, potrivit căreia, rolul jucat de termenele de prescripție este de o importantă majoră atunci când este interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice ca o garanție a unui proces echitabil prevăzut de art. 6 alin.(1) al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Afirmă că potrivit prevederilor art. 1075 alin.(1) al Codului civil, prin contractul de expediție o parte (expeditor) se obligă, pe contul și în numerele celeilalte părți (client) sau în nume propriu, să încheie un contract de transport și să efectueze actele necesare în vederea efectuării transportării, iar clientul se obligă să achite remunerația convenită.

Afirmă că, la caz este relevant de a determina existența unui raport juridic complex instituit prin semnarea la 17 mai 2007, a două contracte de transport internațional de marfă cu același număr și anume nr.17/05/03, încheiat între SRL „Telsistel” având calitate de beneficiar, societate având calitate de expeditor și SRL „Bertontrans” în calitate de transportator, astfel din contractele menționate și din norma citată rezultă că societatea nu poate fi responsabilă financiar, pe motiv că a acționat din numele și pe contul SRL „Telsistel” la semnarea contactului de transport internațional.

Mai invocă că instanța de apel a omis să aplice în speţă şi prevederile art.108, 117 alin.(1) Cod fiscal și a Legii contabilității nr. 113 din 27 aprilie 2007, deoarece 3 instanțele la emiterea hotărârilor au concluzionat bazându-se pe factura fiscală din 01 octombrie 2007, respectiv, urmau să țină cont de prevederile legale și de aceia că facturile fiscale pentru servicii care au fost prestate se emit în perioada fiscală corespunzătoare, la caz, luna mai 2007. De asemenea indică că instanțele au ignorat să aplice şi prevederile art. 705 alin.(1) Cod civil, potrivit căruia persoana obligată în baza unui contract sinalagmatic este în drept să refuze executarea propriei obligații în măsura în care cealaltă parte nu- și execută obligația corelativă, astfel fiind imposibilă impunerea societății a două calități de beneficiar și expeditor, însă instanțele inferioare dispunând încasarea sumei au constatat calitatea societății de beneficiar, respectiv, instanțele erau obligate să constate executarea obligației corelative a intimatului prin transmiterea timp de 10 zile a mărfurilor, actelor de însoțire, scrisorii de transport internațional și facturii fiscale.

Susține că instanțele de judecată la emiterea hotărârilor au aplicat eronat prevederile art.602 Cod civil, potrivit căruia în cazul în care nu se execută obligația, debitorul este ținut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedește că neexecutarea obligației nu este imputabilă, iar în adresa societății careva pretenții cu referire la încasarea cărorva prejudicii nu au fost expediate în forma stabilită de lege.

Relevă că instalate inferioare la emiterea hotărârilor au aplicat eronat prevederile art. 619 alin.(1) Cod civil, deoarece potrivit normei citate obligațiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii ce reprezintă 5% din rata dobânzii prevăzute la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel, însă conform prevederilor pct.17 al Hotărârii Plenului CSJ nr.9 din 24 decembrie 2010, reclamantul urmează să prezinte instanței descifrarea modalității de calcul a dobânzii de întârzierii solicitate începând cu data de la care obligația pârâtului a ajuns scadentă inclusiv şi Hotărârile BNM cu privire nivelul ratelor dobânzilor BNM. Totodată, subliniază că instanța de apel le emiterea deciziei a dat o apreciere arbitrară probelor anexate la dosar, fiind admise încălcări flagrante a regulilor de apreciere a probelor anexate la dosar stabilite de capitolul X CPC, fapt ce duce și la încălcarea principiului contradictorialității prevăzut de art. 26 CPC.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

4 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Certitudine” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Certitudine”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Certitudine ” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Certitudine” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 5