- Dosarul nr.
- 2ra-3804/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2013
- Părțile
- Caftanat Alexandru vs ÎM Direcţia Construcţii Capitale a Primăriei mun. Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3804/13 — Anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă, restabilire în serviciu şi a prejudiciului moral
prima instanţă: Gh. Pavliuc dosarul nr. 2ra-3804/13 instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, S. Caitaz ÎNCHEIERE 04 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Municipală ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun. Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Caftanat Alexandru împotriva Întreprinderii Municipale ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun.
Chişinău cu privire la anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă, anularea parţială a contractului individual de muncă, restabilirea la serviciu, încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la serviciu şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea Municipală ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun. Chişinău şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 06 martie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial, constată: La 06 noiembrie 2012 Caftanat Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” cu privire la anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă, anularea parţială a contractului individual de muncă, restabilirea la serviciu, încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la serviciu şi repararea prejudiciului moral. În motivarea cererii reclamantul a invocat că potrivit dispoziţiei Primarului General al mun. Chişinău nr. 221/4-d din 19 iulie 1995, a fost numit prin transfer de la Primăria mun. Chişinău în funcţia de şef-adjunct al Direcţiei Construcţii Capitale, funcţie pe care a executat-o fără compromisuri, cu maximă responsabilitate şi respect al disciplinei de muncă pe toată perioada de timp aflat în exerciţiul acesteia, fiind astfel angajat în funcţia menţionată pe o durată de timp nedeterminată.
Susţine că a fost concediat ilegal la data de 02 octombrie 2009 prin dispoziţia Primarului General al mun. Chişinău nr. 595-dc, motiv din care s-a adresat instanţei de judecată cu acţiune în acest sens. Drept urmare, menţionează că prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 01 iulie 2010, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 noiembrie 2010 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 mai 2011, a fost restabilit în drepturi şi repus în serviciu, în aceleaşi condiţii din care a şi fost concediat nelegitim şi, respectiv, durata relaţiilor de muncă la data repunerii în serviciu urma să fie nedeterminată.
1 Invocă că în cadrul procedurii de executare, iniţiată de executorul judecătoresc Igor Doroftei, Direcţia Construcţii Capitale a emis ordinul nr. 106-p din 02 august 2012, cu privire la restabilirea sa în funcţia de şef-adjunct al acestei direcţii, cu salariu tarifar de funcţie în mărime de 2385 lei, cu un spor suplimentar la salariul lunar de funcţie în mărime de 40% din salariu, fără a fi specificată durata raporturilor de muncă, iar în aceeaşi zi el a semnat şi contractul individual de muncă nr.07/12, fără ca să-1 citească, limitându-se numai la informaţia consultativă oferită de juristul Direcţiei Construcţiei Capitale. Afirmă, însă, că contractul în cauză a fost întocmit numai pentru o perioadă de serviciu de 6 zile şi care urma să expire la 08 august 2012. Iar, prin ordinul nr. 115–p din 08 august 2012 a fost concediat în legătură cu expirarea termenului contractului individual de muncă.
Apreciază drept ilegală clauza contractului individual de muncă nr. 07/12 prin care s-a stabilit perioada contractului până la 08 august 2012, clauza dată nefiind coordonată de ambele părţi ale contractului. Menţionează că în vederea soluţionării litigiului pe calea amiabilă s-a adresat pârâtului, iar mai apoi şi Inspecţiei Muncii, ultima propunându-i să se adreseze instanţei de judecată, astfel după epuizarea a tuturor căilor de soluţionare a conflictului pe cale amiabilă, s-a adresat cu prezenta acţiune.
Solicită anularea ordinului nr.115-p din 08 august 2012 privind încetarea contractului individual de muncă încheiat cu Caftanat Alexandru ca fiind unul ilegal; declararea nulităţii pct.4, lit. b) din Contractul individual de muncă nr.07/12 din 02 august 2012, care înscrie că ,,Durata contractului este determinată 08 august 2012”; restabilirea la serviciu în calitate de şef-adjunct al ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” începând cu data de 08 august 2012; încasarea din contul pârâtului a salariului restant pentru absenţa forţată de la serviciu începând cu data de 09 august 2012 şi până la data repunerii în serviciu şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 06 martie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, fiind anulat ordinul ÎM ,,Direcţia Construcţiilor Capitale” a Primăriei mun. Chişinău nr. 115-p din 08 august 2012 cu privire la încetarea contractului individual de muncă, prin care Caftanat Alexandru a fost concediat conform art. 86 lit. f) Codul Muncii, începînd cu data de 08 august 2012, declarat parţial nul contractul individual de muncă nr. 07/12 din 02 august 2012, fiind constatată nulă clauza privind înscrierea: ,,determinată 08 august 2012” cuprinsă în pct. 4 lit. b din contract, restabilit Alexandru Caftanat la locul de muncă în funcţia de şef adjunct al ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun. Chişinău, începând cu 08 august 2012, cu stabilirea şi plata salariului, începând cu 09 august 2012, încasat din contul ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun.
Chişinău în beneficiul lui Alexandru Caftanat prejudiciul moral în mărime de 9540 lei, ceea ce constituie patru salarii tarifare medii lunare ale salariatului şi suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Tot prin aceeaşi hotărâre a fost încasat din contul ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” în folosul statului taxa de stat în mărime de 400 lei, s-a dispus executarea imediată a hotărârii judecătoreşti privind reintegrarea în serviciu şi plata unui salariu mediu lunar constituit din salariu tarifar lunar în mărime de 2385 lei, plus sporul la retribuţie privind vechimea în muncă în mărime de 40%, conform ordinului nr. 106 –p din 02 august 2012. 2 Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău a fost respinsă cererea ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun. Chişinău cu privire la explicarea hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 martie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2013 a fost respins apelul declarat de către ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 21 mai 2013 ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.
În motivarea cererii de recurs a invocat că prin ordinul nr. 106-p din 02 august 2012 Caftanat Alexandru a fost angajat în funcţia de şef adjunct a ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale”, iar în baza contractului individual de muncă nr. 07/12 din aceiaşi zi a fost restabilit în funcţia deţinută anterior, în baza titlului de executare şi procedurii de executare intentată de executorul judecătoresc Igor Doroftei. Susţine că Caftanat Alexandru a făcut cunoştinţă atât cu ordinul de restabilire în funcţie, cât şi cu contractul individual de muncă încheiat în acest sens. Menţionează că intimatului, cât şi executorului judecătoresc Igor Doroftei i-a fost explicat că contractul individual de muncă se încheie pe perioadă determinată, iar fiind de acord cu condiţiile acestuia, Caftanat Alexandru a consimţit la încheierea acestuia, fapt pentru care l-a semnat.
Mai invocă că prin încheierea executorului judecătoresc din 07 august 2012 procedura de executare a fost încetată, din motivul executării depline a titlului executoriu. Consideră că instanţele eronat au constatat că Caftanat Alexandru a fost concediat în baza art. 86 lit.f) Codul muncii, articol care prevede concedierea în cazul schimbării proprietarului unităţii, deoarece în ordinul nr. 115-p din 08 august 2012 este expres indicat motivul concedierii şi anume expirarea termenului contractului individual de muncă, încadrarea juridică a căruia este art. 82 lit. f) Codul muncii. Insistă că în condiţiile în care ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” nu a fost reorganizată sau lichidată, aplicarea prevederile art. 86 lit.f) Codul muncii pentru concedierea lui Caftanat Alexandru este neîntemeiată.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
3 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun. Chişinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.
Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun. Chişinău asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎM ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun.
Chişinău ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Întreprinderea Municipală ,,Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun. Chişinău se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 4