Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-424/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 august 2013
Părțile
Panfilii Alexandru vs Primăria mun. Chişinău
Pe scurt
Persoanele împuternicite să declare recurs

2r-424/13 — Restabilirea în funcţie

Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2r-424/13 Judecători: L.Bulgac, L.Popova, A.Gavriliţă Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 14 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî Judecători Ion Vîlcov, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de ÎM „Direcţia Construcţii Capitale”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Panfilii Alexandru către Primăria mun. Chişinău, privind anularea dispoziţiei, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012, prin care a fost restituită cererea de apel ca depusă tardiv, CONSTATĂ : La 26 noiembrie 2009, Panfilii Alexandru a depus o cerere de chemare în judecată către Primăria mun.

Chişinău, privind anularea dispoziţiei, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 22 martie 2010, cererea de chemare în judecată înaintată de Panfilii Alexandru către Primăria mun. Chişinău a fost respinsă ca depusă tardiv. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 iunie 2010, a fost admis recursul declarat de Panfilii Alexandru, casată hotărîrea instanţei de fond cu remiterea pricinii spre rejudecare după competenţă în Judecătoria Centru, mun. Chişinău. Ulterior, reclamantul şi-a concretizat pretenţiile din acţiune, iar la 22 iunie 2010, a mai depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.

Chişinău, privind restabilirea în funcţia de şef al ÎM „Direcţia Construcţii capitale” a Primăriei mun. Chişinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 11 august 2010, pricinile menţionate au fost conexate într-o singură procedură. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 august 2010, cererea de chemare în judecată a fost admisă parţial, fiind declarată nulă dispoziţia Primarului General al mun. Chişinău nr. 594-dc din 02 octombrie 2009. S-a dispus restabilirea lui Panfilii Alexandru în fincţia anterior deţinută, începînd cu 05 octombrie 2009, cu încasarea în folosul acestuia a salariului pentru absenţa forţată de la lucru în mărime de 44 500 lei, compensaţia pentru prejudiciul moral în 1 mărime de 2 500 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 3 000 lei.

De asemenea a fost încasat din contul Primăriei mun. Chişinău în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1 335,01 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 noiembrie 2010, a fost admis apelul declarat de Primăria mun. Chişinău, fiind casată hotărîrea primei instanţe în partea încasării de la Primăria mun. Chişinău în beneficiul statului a taxei de stat în sumă de 1 335,01 lei, iar în rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 aprilie 2011, a fost admis recursul declarat de Primăria mun. Chişinău, fiind casată integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 noiembrie 2010 cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel, deoarece la examinarea pricinii urma să fie atras în proces şi Roman Sofroni, care a fost desemnat în funcţia de şef a ÎM „Direcţia Construcţii Capitale” a Primăriei mun.

Chişinău. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2011, a fost admis apelul declarat de către Primăria mun. Chişinău, casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 11 august 2010 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 martie 2012 s-a admis recursul declarat de Alexandru Panfilii şi s-a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2011 cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău. Drept temei pentru casarea deciziei instanţei de apel, s-a invocat neexaminarea demersului depus de Panfilii Alexandru la 17.11.10 privind restituirea apelului. Rejudecînd cauza, Curtea de Apel Chişinău, la 15 noiembrie 2012, a adoptat încheierea prin care a restituit cererea de apel declarată de Primăria mun.

Chişinău ca fiind depusă tardiv. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, menţionînd că hotărîrea primei instanţe din 11.08.2010 a fost adusă la cunoştinţa Primăriei mn. Chişinău la data de 19.08.2010, iar cererea de apel a fost depusă la 14.09.2010, în afara termenului legal. Considerînd ilegală încheierea instanţei de apel, la 01 aprilie 2013, ÎM „Direcţia Construcţii Capitale” a contestat-o cu recurs, solicitînd repunerea în termenul legal de atac, admiterea recursului şi casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012 cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel. În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat ilegalitatea şi netemeinicia încheierii recurate.

În speţă, a menţionat că termenul de atac cu apel n-a fost omis, deoarece hotărîrea motivată, expediată de către instanţă, a parvenit spre cunoştinţă la 25.08.2010. Mai susţine recurentul că, anterior, în momentul examinării cauzei în ordine de apel, instanţa i-a respins demersul lui Panfilii Alexandru privind restituirea cererii de apel ca depusă tardiv. Indică că cu încheierea Curţii de Apel din 15.11.2012 a făcu cunoştinţă la 28.03.2013. Panfilii Alexandru a depus referinţă pe marginea recursului declarat de ÎM „Direcţia Construcţii Capitale”, prin care a invocat tardivitatea depunerii acestuia, 2 cît şi faptul că recurentul nu era în drept să înainteze recurs, solicitînd respingerea acestuia.

Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată.

Potrivit art. 426 alin. (1) CPC, recursul împotriva încheierii se depune şi se examinează în modul stabilit de prezentul capitol, cu excepţiile stabilite de prezenta secţiune. În conformitate cu prevederile art. 423 alin. (1) CPC, încheierea dată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, separat de hotărîre, de către părţi şi de ceilalţi participanţi la proces în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului. Ea se examinează în recurs conform regulilor stabilite de prezentul capitol. Potrivit art. 430 CPC, sînt în drept să declare recurs: a) părţile şi alţi participanţi la proces; b) martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine.

Astfel, normele de drept enunţate supra indică expres care subiecţi sunt titularii de drept de a depune recurs împotriva încheierii. Conform materialelor cauzei, cu cerere de chemare în judecată s-a adresat Panfilii Alexandru către Primăria mun. Chişinău, privind anularea dispoziţiei prin care a fost concediat din funcţia de şef al ÎM „Direcţia Construcţii Capitale”. La fel, Colegiul constată că ÎM „Direcţia Construcţii Capitale” este constituită în baza deciziei Primăriei mun. Chişinău nr. 27/15 din 24.08.1995 şi este persoană juridică ce îşi desfăşoară activitatea sa economică în conformitate cu Legea privind activitatea de antreprenoriat şi întreprinderi. Potrivit pct. 7.1 din Regulamentul ÎM „Direcţia Construcţii Capitale”, conducătorul acesteia este numit şi eliberat din funcţie de Primăria mun.

Chişinău. Prin urmare, Colegiul constată cu certitudine că litigiul dedus judecării este între angajator şi angajat, adică Primăria mun. Chişinău şi Panfilii Alexandru. Acest fapt rezultă atît din materialele cauzei, cît şi din hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 11.08.2010. În această ordine de idei, instanţa de recurs conchide de recurentul ÎM „Direcţia Construcţii Capitale”, reprezentat de Badia Andrian, nu era în drept să declare recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15.11.2012, deoarece nu este parte în proces. Or, pe parcursul examinării prezentului litigiu, ÎM „Direcţia Construcţii Capitale” nu a intervenit şi nici nu a solicitat întroducerea sa în proces.

3 În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că ÎM „Direcţia Construcţii Capitale” nu este în drept să înainteze recurs împotriva încheierii recurate. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de ÎM „Direcţia Construcţii Capitale”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Panfilii Alexandru către Primăria mun. Chişinău, privind anularea dispoziţiei, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valentina Clevadî Judecători Ion Vîlcov Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.