- Dosarul nr.
- 2rc-463/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2013
- Părțile
- SRL Dana Internaţional în proces de lichidare vs SA Dana
- Pe scurt
- Anularea unor acte juridice
2rc-463/13 — Anularea actelor juridice
prima instanţă: S. Procopciuc dosarul nr. 2rc-463/13 DECIZIE 04 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Lichidatorul Pelin Veaceslav în interesele Întreprinderii cu Capital Străin „Dana Internaţional” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin ”Dana Internaţional” Societate cu Răspundere Limitată, în procedura falimentului împotriva Societăţii pe Acţiuni „Dana” cu privire la anularea actelor juridice, împotriva încheierii judecătorului Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013, prin care cererea de chemare în judecată a fost restituită, constată: La 25 septembrie 2013 lichidatorul Pelin Veaceslav a depus, în interesele ÎCS „Dana Internaţional” SRL, în procedura falimentului cerere de chemare în judecată împotriva SA „Dana” cu privire la anularea unor acte juridice.
În motivarea acţiunii a indicat că prin încheierea Curţii de Apel Economică din 29 ianuarie 2010 a fost admisă cererea introductivă depusă de ÎCS „Dana Internaţional” la 27 ianuarie 2010 în temeiul art. 22, 26 din Legea insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001. Prin hotărîrea Curţii de Apel Economică din 05 martie 2010 a fost intentată faţă de ÎCS „Dana Internaţional” SRL procesul de insolvabilitate.
Însă la 03 noiembrie 2009 anterior intentării procesului de insolvabilitate debitorul ÎCS „Dana internaţional” SRL a semnat procesul-verbal a negocierilor legate de condiţiile de reîntoarcerea blocului de producere, care a fost transmis de SA „Dana” către ÎCS „Dana Internaţional” SRL pentru folosinţa temporară în baza contractului de arendă a bunurilor imobile din 16 ianuarie 2008. Susţine că conform acestui proces-verbal îmbunătăţirile urmau să rămînă în proprietatea locatorului – SA „Dana” şi anume: alimentarea cu gaz pînă la robinet de alimentare a centralei termice; clădirea centrală inclusiv coş de fum; instalaţie abur şi condens de la distribuitorul din centrală în toată fabrica mai puţin picaje; instalaţia de vacuum de la pompe în toată fabrica fără picaje; instalaţia electrică de forţă; instalaţia de iluminat general; toate amenajările; instalaţia de încălzire, schimbătorul de căldură şi pompa de recirculare; staţia condiţionare; instalaţia antiincendiară.
Iar la data de 15 ianuarie 2010 ÎCS „Dana Internaţional” SRL conform actului de primire-predare (reîntoarcere) a imobilului din locaţiune a transmis către SA „Dana” următoarele îmbunătăţiri: instalaţia de gazificare pînă la robinetul de alimentare a centralei termice; reţelele de abur şi condens de la distribuitorul din centrală în toată fabrica, mai puţin picaje; reţelele de aer comprimat de la compresor fără picaje; reţelele de vacuum de la pompare în toată fabrica, fără picaje; reţelele electrice de forţă; instalaţie de încălzire, inclusiv schimbătorul de căldură şi pompa de recirculare, cît şi reabilitările efectuate. Menţionează că conform actului menţionat picaje reprezintă: robinete, oale de condens, clapete de sens, conectori aer, racorduri de la conductele magistrale la sol pînă la maşini, prese şi mese de călcat.
Invocă că prin transmiterea îmbunătăţirilor indicate în actul de primire-predare din 15 ianuarie 2010 a stins presupusul prejudiciu material echivalent a 12 luni de chirie, în legătură cu rezilierea contractului de chirie înainte de termen, costul instalaţiilor şi amenajărilor constituie suma de 1540392,93 lei. Afirmă că conform actului de primire-predare a imobilului din locaţiune din 15 ianuarie 2010, îmbunătăţirile stipulate în act au trecut în proprietatea SA „Dana” cu titlu gratuit. Susţine că în cazul dat predarea-primirea bunurilor în valoare de 1540292,93 lei a fost efectuată la data de 15 ianuarie 2010, iar la 27 ianuarie 2010 debitorul a înaintat în instanţă de judecată cererea introductivă, şi anume cu 4 luni precedente înaintării cererii introductive.
Consideră că transferul bunurilor în valoare de 1540392,93 lei către SA „Dana” conform procesului-verbal a negocierilor legate de condiţiile de reîntoarcerea blocului de producere, care a fost transmis de SA „Dana” către ÎCS „Dana Internaţional” SRL pentru folosinţa temporară în baza contractului de arendă a bunurilor imobile din 16 ianuarie 2008 şi actului de primire-predare (reîntoarcere) a imobilului din locaţiune din 15 ianuarie 2010 este fraudulos şi efectuat cu rea-credinţă deoarece: transferul bunurilor de la debitor la creditorul SA „Dana” efectuat în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, s-a făcut cu titlu gratuit şi în dauna drepturilor creditorilor inclusiv creditorilor de gradul II; transferul bunurilor de la debitor la creditorul SA „Dana” efectuat în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, a avut efectul creşterii considerabile a sumei pe creditorul SA „Dana” ar urma să o primească în cazul lichidării debitorului şi deoarece transferul bunurilor de la debitor la creditorul SA „Dana” efectuat în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, la care creditorul nu ajunseseră la scadenţă.
Invocă că ceea ce particularizează situaţia reglementată de textul art. 104 alin. b), d) şi e) din Legea insolvabilităţii este faptul că atît debitorul cît şi SA „Dana” în aceste acte au fost animaţi de intenţia de a satisface prioritar presupusul prejudiciul material al SA „Dana” prin sustragerea bunurilor de la urmărirea de către creditori, lezîndu-le astfel drepturile. Afirmă că într-un interval de timp relativ apropriat înaintării cererii introductive o parte însemnată a bunurilor debitorului au fost sustrase de SA „Dana” în condiţiile în care atît debitorul, cît şi SA „Dana” erau pe deplin conştienţi de situaţia financiară precară la debitorului la acel moment.
Prin urmare, consideră că această operaţiune a diminuat grav masa debitoare a debitorului, fiind lezate drepturile celorlalţi creditori ale căror creanţe provin tot din perioada anterioară înaintării cererii introductive, aceştea neavînd posibilitatea de a-şi recupera nici parţial creanţele, cu toate că unii creditori au grad de prioritate superior faţă de cele ale SA „Dana”. Mai indică că conform art. 86 alin.(2) CPC, persoanele juridice declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărîrilor judecătoreşti adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai tîrziu de 6 luni din data adoptării de către instanţă de judecată a hotărîrii.
Solicită anularea procesului-verbal a negocierilor legate de condiţiile de reîntoarcerea blocului de producere, care a fost transmis de SA „Dana” către SRL „Dana Internaţional” pentru folosinţa temporară în baza contractului de arendă a bunurilor imobile din 16 ianuarie 2008, actului de primire-predare (reîntoarcere) a imobilului din locaţiune din 15 ianuarie 2010 cu repunerea părţilor în poziţia iniţială şi obligarea SA „Dana” să restituie debitorului SA „Dana Internaţional” bunurile primite conform actului de primire-predare (reîntoarcere) a imobilului de locaţiune din 15 ianuarie 2010, iar dacă acesta nu mai există să încaseze de la SA „Dana” în beneficiul ÎCS „Dana internaţional” SRL în procedura falimentului suma de 1540392,93 lei, cît şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea judecătorului Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013 a fost restituită cererea de chemare în judecată, fiind remisă ÎCS „Dana Internaţional” SRL , în procedura falimentului, încheierea şi cererea de chemare în judecată cu toate documentele anexate, fiindu-i explicat reclamantului ÎCS „Dana Internaţional” SRL , în procedura falimentului, că este în drept să depună acţiunea civilă la Judecătoria Soroca. La 16 octombrie 2013 lichidatorul Pelin Veaceslav în interesele ÎCS „Dana Internaţional” SRL a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii contestate şi restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de insolvabilitate Curtea de Apel Bălţi.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea primei instanţe, considerînd că instanţa a interpretat eronat legea, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Susţine că prima instanţă a interpretat eronat prevederile legislaţiei în vigoare şi nu a ţinut cont de prevederile art. 104-106 din Legea insolvabilităţii nr. 149, ce prevede competenţa exclusivă la judecarea în cadrul procesului de insolvabilitate, litigii ce ţin de masa debitorială şi/sau acţiuni în vederea anulării unor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului. Consideră că acţiunea înaintată în instanţa de insolvabilitate privind anularea actelor juridice are nemijlocit tangenţa cu masa debitoare al SRL „Dana Internaţional” şi corect a fost depusă la Curtea de Apel Bălţi.
Insistă că pricina dată este de competenţa instanţei de insolvabilitate şi nu a judecătoriei de drept comun. În susţinerea poziţiei sale mai invocă prevederile art. 86 alin.(2) CPC, care indică că persoanele juridice declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărîrilor judecătoreşti adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai tîrziu de 6 luni din data adoptării de către instanţa de judecată a hotărîrii.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii din 10 octombrie 2013 a fost expediată în adresa recurentului la 11 octombrie 2013 şi recepţionată de ultimul la data de 15 octombrie 2013, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f.d. 23.24). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 28 octombrie 2013 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii primei instanţe şi restituirea pricinii spre rejudecare din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare din considerentele ce urmează. Din materialele cauzei rezultă că prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 05 martie 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de ÎCS „Dana internaţional” SRL, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilităţii Pelin Veaceslav.
Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2013, a fost admisă cererea administratorului ÎCS „Dana Internaţional” SRL în proces de insolvabilitate, Veaceslav Pelin privind intrarea în faliment a societăţii şi tot el fiind desemnat desemnat în calitate de lichidator al societăţii.
Tot actele cauzei denotă că la 25 septembrie 2013, lichidatorul ÎCS „Dana Internaţional” SRL în procedura falimentului, Pelin Veaceslav a înaintat cererea de chemare în judecată împotriva SA „Dana”, solicitând anularea procesului-verbal a negocierilor legate de condiţiile de reîntoarcerea blocului de producere, care a fost transmis de SA „Dana” către SRL „Dana Internaţional” pentru folosinţa temporară în baza contractului de arendă a bunurilor imobile din 16 ianuarie 2008, actului de primire-predare (reîntoarcere) a imobilului din locaţiune din 15 ianuarie 2010 cu repunerea părţilor în poziţia iniţială şi obligarea SA „Dana” să restituie debitorului SA „Dana Internaţional” bunurile primite conform actului de primire-predare (reîntoarcere) a imobilului de locaţiune din 15 ianuarie 2010, iar dacă acesta nu mai există, solicită încasarea de la SA „Dana” în beneficiul ÎCS „Dana internaţional” SRL în procedura falimentului suma de 1540392,93 lei, cît şi încasarea cheltuielilor de judecată, ca temei invocând caracterul fraudulos al acestora şi efectuate cu rea- credinţă, ca urmare fiind grav afectate drepturile şi interesele debitorului ÎCS „Dana Internaţional” SRL.
Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013 a fost restituită cererea de chemare în judecată depusă de către ÎCS „Dana Internaţional” SRL în procedura falimentului, pe motiv că Curtea de Apel Bălţi nu este instanţa competentă să judece pricina. Verificând materialul probator existent, prin prisma atât a normelor de drept material şi procedural, instanţa de recurs constată că încheierea recurată este greşită şi nu poate fi menţinută. Astfel, înaintând prezenta cererea de chemare în judecată în Curtea de Apel Bălţi, lichidatorul al ÎCS „Dana Internaţional” SRL, Pelin Veaceslav a invocat prevederile art. 104, 105, 106 a Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, menţionând că în procedura Curţii de Apel Bălţi se află pe rol procedura de insolvabilitate a ÎCS „Dana Internaţional” SRL.
Instanţa de recurs remarcă că, deşi Curtea de Apel Bălţi corect, la adoptarea încheierii contestate a reţinut prevederile art. 5 alin. (2) al Legii insolvabilităţii, care prevăd că instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare, iar dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă, prevederile date au fost interpretate în mod eronat.
Deoarece dispoziţiile art. 104 al Legii insolvabilităţii nr. 149, în vigoare din 14 martie 2013, expres prevăd că pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare, administratorul/ lichidatorul poate introduce în instanţa de insolvabilitate acţiuni în vederea anulării unor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului, Şi art. 105 al legii menţionate prevede că pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare, administratorul/ lichidatorul poate introduce în instanţa de insolvabilitate acţiuni în vederea anulării tranzacţiilor încheiate de debitor în ultimele 24 de luni precedente înaintării cererii introductive, dacă acestea sânt în dauna intereselor creditorilor.
Prin urmare, cu referire la dispoziţiile normelor enunţate, instanţa de recurs remarcă că acţiunea formulată de către lichidatorul ÎCS „Dana Internaţional” SRL împotriva SA „Dana” privind anularea actelor juridice are nemijlocită tangenţă cu masa debitoare, astfel corect a fost depusă la Curtea de Apel Bălţi. Or, în sensul dispoziţiilor citate mai sus este de înţeles că categoria cauzelor de acest gen, ce apar în vederea recuperării masei debitoare, sunt atribuite după competenţă instanţei care judecă procedura de insolvabilitate. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că judecarea pricinii în cauză este de competenţa Curţii de Apel Bălţi, care urmează să soluţioneze litigiul în cadrul insolvabilităţii.
Mai mult că la caz, se contestă faptul că derularea procedurii de insolvabilitate a ÎCS „Dana Internaţional” SRL se află pe rol la Curtea de Apel Bălţi, ca instanţă de insolvabilitate. În consecinţă se constată că la emiterea încheierii recurate Curtea de Apel Bălţi a admis încălcarea normelor enunţate, fapt ce denotă ilegalitatea acestui act de dispoziţie. În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către lichidatorul ÎCS „Dana Internaţional” SRL în procedura falimentului, Pelin Veaceslav.
Se casează încheierea judecătorului Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin ”Dana Internaţional” Societate cu Răspundere Limitată, în procedura falimentului împotriva Societăţii pe Acţiuni „Dana” cu privire la anularea actelor juridice, cu restituirea pricinii pentru judecare la Curtea de Apel Bălţi, în cadrul procedurii de insolvabilitate. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva