- Dosarul nr.
- 3ds-48/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2013
- Părțile
- ÎI Pleneş Andrei vs Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni
- Pe scurt
- Corectarea greşelilor din hotărîre
3ds-48/13 — Contestarea actului adminisitrativ
dosarul 3ds-48/13 ÎNCHEIERE 04 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva examinând cererea Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni cu privire la corectarea greşelii strecurate în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013, c o n s t a t ă: La 30 mai 2012 ÎI ,,Pleneş Andrei” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii a indicat că prin actul de control emis de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criuleni nr. 1-558844 din 20 ianuarie 2012, întocmit în urma verificării prin metoda operativă, i-a fost imputată încălcarea prevederilor art.8 alin. (2) lit. f) Cod fiscal, art. 123 Cod fiscal şi art. 14 a Legii nr. 231. Invocă dezacordul cu concluziile date, motiv pentru care a depus obiecţii asupra rezultatelor controlului fiscal, demers care a rămas fără satisfacere. Susţine că prin Decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni nr. 398 din 01 martie 2012 asupra cazului de încălcare fiscală reflectat în actul de control sub nr. 1-558844, i-a fost aplicată amendă în mărime de 10000 lei pentru neprezentarea documentelor necesare organului fiscal, asupra problemelor apărute în timpul controlului fiscal şi amendă în mărime de 50000 lei pentru comercializarea băuturilor alcoolice tari fără timbre de acciz, falsificate sau nevalabile.
Menţionează că în partea decisivă a deciziei este indicat că dezacordul nu poate fi satisfăcut, fără a se aduce contraargumente împotriva acestuia. Afirmă că decizia de iniţiere a controlului fiscal nu i-a fost prezentată şi nici adusă spre cunoştinţă, fapt ce implică la caz încălcarea prevederilor art. 216 alin. (2) Cod fiscal, potrivit căruia controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducătorului organului, care exercită controlul, pe cînd în decizia contestată, nu a fost indicat nici temeiul efectuării controlului fiscal. Mai invocă că a solicitat colaboratorilor fiscali decizia de iniţiere a controlului fiscal, însă i s-a refuzat în admiterea acesteia.
Indică că Direcţia securitate internă şi anticorupţie a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat are sarcina de a verifica funcţionarii Serviciul Fiscal de Stat la capitolul anticorupţie şi exercitarea sarcinilor se serviciu, nu şi efectuarea controalelor fiscale la agenţi economici, pe cînd în speţă controlul fiscal a fost efectuat la magazinul aflat în satul Coşerniţa, raionul Criuleni, dar nu la sediul întreprinzătorului individual unde se ţin documentele contabile care au fost solicitate în timpul controlului fiscal. Insistă că dispune de autorizaţie de funcţionare valabilă cu număr de înregistrare 04 din 10 august 2006 eliberată de Primăria satului Coşniţa raionul Criuleni, colaboratorilor fiscali fiind prezentată copia acesteia.
În susţinerea poziţiei sale invocă prevederile art. 33 a Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi producţiei alcoolice, care indică că se retrag din circulaţie mărfurile numai în temeiul hotărârilor abilitate în conformitatea cu legea şi numai în cazurile prevăzute de lege, însă contrar normei citate colaboratorii fiscali nu au prezentat nici o hotărâre sau decizie de retragere a producţiei alcoolice. Solicită recunoaşterea ilegalităţii şi anularea actului de control nr. 1-558844 din 20 ianuarie 2012, efectuat prin metoda de control operativ la faţa locului la ÎI ,,Pleneş Andrei” şi a Deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni nr. 398 din 01 martie 2012 asupra cazului de încălcare a legislaţiei.
Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 12 noiembrie 2012 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2013 a fost admis apelul declarat de către ÎI ,,Pleneş Andrei”, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost admisă şi anulată Decizia de aplicare a sancţiunilor fiscale nr. 398 din 01 martie 2012 a Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni, prin care s-a aplicat amendă fiscală ÎI ,,Pleneş Andrei”. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2012, a fost admis recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criuleni, casată decizia instanţei de apel şi menţinută hotărîrea primei instanţe.
La 08 octombrie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criuleni a depus cerere de corectare a greşelii strecurate în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013, şi anume, menţionând că în dispozitivul deciziei a fost greşit invocat că se admite cererea de recurs declarată de Întreprinderea individuală „Pleneş Andrei”, deoarece cererea de recurs a fost depusă de organul fiscal, respectiv, dispozitivul deciziei urmează a fi modificat cu invocarea că se admite recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criuleni. Studiind cererea în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite cererea cu privire la corectarea greşelii strecurate în decizie din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 249 alin. (2) CPC, instanţa judecătorească, poate din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. La caz se constată că la redactarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013 s-a comis o eroare în partea dispozitivă a deciziei şi anume greşit a fost indicat că se admite recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Pleneş Andrei”. Eroarea admisă în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013 este evidentă, deoarece din materialele dosarului şi din conţinutul deciziei instanţei de recurs direct se oglindeşte faptul că de fapt recursul a fost declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criulenii şi nu de Întreprinderea Individuală „Pleneş Andrei”.
Astfel, reieşind din prevederile art. 249 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia despre necesitatea admiterii cererii Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni cu privire la corectarea greşelii strecurate în decizia instanţei de recurs, prin înlocuirea în partea dispozitivă a deciziei sintagma „Se admite recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Pleneş Andrei”” cu sintagma „Se admite recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criuleni”.
În conformitate cu art. 249, art. art. 269-270, CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se corectează greşeala strecurată în partea dispozitivă a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Individuală ,,Pleneş Andrei” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni cu privire la contestarea actului administrativ, prin înlocuirea sintagmei „Se admite recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Pleneş Andrei”” cu sintagma „Se admite recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criuleni”.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva