- Dosarul nr.
- 2ra-3642/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2013
- Părțile
- Selivestrov Andrei vs Balta Larisa, Cucuietu Vasile, Şevstovski Serghei
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-3642/13 — Anularea actelor juridice, recunoaşterea dreptului de proprietate
prima instanţă: M.Diaconu dosarul nr. 2ra-3642/13 instanţa de apel: N.Cernat, A.Minciuna, I.Cimpoi ÎNCHEIERE 04 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Cucuietu Vasile prin intermediul reprezentantului Leontean Sergiu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Silivestrov Andrei către Balta Larisa, Şestovschi Sergiu şi Cucuietu Vasile privind anularea certificatului de moştenitor testamentar, anularea contractelor de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din locuinţă, şi cererea reconvenţională depusă de Cucuietu Vasile către Silivestrov Andrei privind recunoaşterea ca cumpărător de bună credinţă, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013 prin care s-a admis apelul declarat de Silivestrov Andrei, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 21 decembrie 2012 şi s-a emis o nouă hotărîre, c o n s t a t ă La 13 iunie 2006 Silivestrov Andrei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Balta Larisa, Şestovschi Sergiu şi Cucuietu Vasile privind anularea contractelor de vînzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din locuinţă. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin hotărîrea agenţiei de privatizare din 10.11.1994, împreună cu mama Silivestrova Valentina, a participat la privatizarea apartamentului nr. 99 a casei 59/1, situat pe str. Calea Ieşilor mun. Chişinău, compus din două odăi cu suprafaţa 50.4 m.p. Aflîndu-se după hotare suna des acasă, însă o persoană necunoscută îi comunica că mama e în spital şi este îngrijită, apoi un timp nu răspundea nimeni.
La începutul lunii februarie 2006, i-a răspuns o voce străină, care i-a comunicat că este proprietarul casei în urma vînzării-cumpărării şi nu cunoaşte detalii. 1 Consideră reclamantul că înstrăinarea locuinţei fără acordul lui este ilegală, deoarece este coproprietar. Astfel, susţine că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra locuinţei dobîndit prin contractul de privatizare, motiv din care s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată. La 28 februarie 2008 Silivestrov Andrei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Larisei Balta, intervenient accesoriu notarul Ursu Adelina, privind anularea certificatului de moştenitor testamentar, invocînd aceleaşi motive ca şi în acţiunea iniţială.
Prin cererea de concretizare a cerinţelor reclamantul Silivestrov Andrei a solicitat, declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 99 din str. Calea Ieşilor 59/1 mun. Chişinău, încheiat între Eugeniu Duminică, care a acţionat în bază de procură din numele Larisei Baltă şi Sergiu Şestovschi, autentificat de către notarul Adelina Ursu la 13.10.2003 cu nr.7592; declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 99 din str. Calea Ieşilor 59/1 mun. Chişinău, încheiat între Sergiu Şestovschi şi Vasile Cucuietu autentificat de către notarul Adelina Ursu la 08.11.2003 cu nr. 8257; recunoaşterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din apartamentul nr. 99 din str. Calea Ieşilor 59/1, mun.
Chişinău; declararea nulă a certificatului de moştenitor testamentar cu nr. 7397, dosarul succesoral 1293/22-41, eliberat pe numele Larisei Balta. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 02 februarie 2011 pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Silivestrov Andrei către Balta Larisa, Şestovschi Sergiu şi Cucuietu Vasile privind anularea contractelor de vînzare- cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din locuinţă şi pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Silivestrov Andrei către Balta Larisa privind anularea certificatului de moştenitor testamentar au fost conexate într-o singură procedură. La rîndul său, cu cerere reconvenţională s-a adresat Cucuietu Vasile către Silivestrov Andrei prin care a solicitat de a recunoaşte calitatea de cumpărător de bună credinţă a apartamentului nr. 99 din str. Calea Ieşilor 59/1 mun.
Chişinău, indicînd că a procurat locuinţa dată, a achitat preţul cuvenit şi careva impedimente la vînzare nu au fost. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 decembrie 2012 cererea de chemare în judecată depusă de Silivestrov Andrei către Balta Larisa, Şestovschi Sergiu şi Cucuietu Vasile privind anularea certificatului de moştenitor testamentar, anularea contractelor de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din locuinţă, a fost respinsă ca nefondată. A fost admisă cererea reconvenţională depusă de Cucuietu Vasile către Silivestrov Andrei şi s-a recunoscut după Cucuietu Vasile calitatea de cumpărător de bună credinţă a apartamentului nr. 99, din str. Calea Ieşilor 59/1 mun.
Chişinău. 2 Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Silivestrov Andrei a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013 s-a admis apelul declarat de Silivestrov Andrei, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 decembrie 2012 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care cererea reconvenţională depusă de Cucuietu Vasile către Silivestrov Andrei privind recunoaşterea ca cumpărător de bună credinţă a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Silivestrov Andrei către Balta Larisa, Şestovschi Sergiu şi Cucuietu Vasile privind anularea certificatului de moştenitor testamentar, anularea contractelor de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din locuinţă.
S-a recunoscut după Silivestrov Andrei dreptul de proprietate asupra ½ cotă parte ideală din apartamentul nr. 99 din str. Calea Ieşilor 59/1 mun. Chişinău. S-a declarat nulitatea certificatului de moştenitor testamentar cu nr. 7397 al dosarului succesoral 1293/22-41 eliberat pe numele Larisei Balta, în partea moştenirii a ½ cotă parte ideală din apartamentului nr. 99 din str. Calea Ieşilor 59/1 mun. Chişinău. S-a declarat nulitatea contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 99 din str. Calea Ieşilor 59/1 mun. Chişinău încheiat între Larisa Balta şi Sergiu Şestovschi la 13.10.2003 cu nr.7592, în parte înstrăinării a ½ cotă parte ideală din apartament. S-a declarat nulitatea contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 99 din str. Calea Ieşilor 59/1 mun.
Chişinău, încheiat între Sergiu Şestovschi şi Vasile Cucuietu la 08.11.2003 cu nr. 8257, în partea înstrăinării a ½ cotă parte ideală din apartament. La 01 august 2013 Cucuietu Vasile prin intermediul reprezentantului Leontean Sergiu a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În susţinerea recursului s-a invocat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi ilegală deoarece a fost emisă cu încălcarea normelor de drept material şi în contradicţie cu probele administrate în procesul examinării cauzei. Susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că conform actelor prezentate notarului, proprietar unic şi exclusiv al apartamentului litigios era Silivestrova Valentina, iar conform certificatului din 01.10.2003 eliberat de OCT Chişinău aceasta este proprietarul de 1.0 cotă parte din apartament.
Astfel, consideră că Silivestrov Andrei nici nu a fost proprietar al apartamentului nominalizat odată ce nu a fost înscris în Registrul bunurilor imobile, iar axarea instanţei de judecată doar la faptul participării la privatizare este incorectă. Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Cucuietu Vasile 3 prin intermediul reprezentantului Leontean Sergiu urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Cucuietu Vasile prin intermediul reprezentantului Leontean Sergiu este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). 4 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material şi procedural, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată. Argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Cucuietu Vasile prin intermediul reprezentantului Leontean Sergiu ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Cucuietu Vasile prin intermediul reprezentantului Leontean Sergiu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 5