Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-474/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 decembrie 2013
Părțile
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat vs SRL Cornelia Prim
Pe scurt
Neîncadrarea în termen a apelului

2rc-474/13 — Încasarea sumei

prima instanţă: I. Chiroşca dosarul nr. 2rc-474/13 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa DECIZIE 04 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu, Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov examinînd recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Cornelia Prim” cu privire la încasarea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013, prin care apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a fost restituit, c o n s t a t ă La 09 iunie 2010 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Cornelia Prim” cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în perioada 04 februarie 2010 – 11 martie 2010 a efectuat la SRL „Cornelia Prim” controlul fiscal prin metoda verificării totale pentru perioada de activitate 20 martie 2008 – 31 decembrie 2009, în urma căruia s-a constatat că întreprinderea a activat fără licenţă, obţinînd un profit ilicit. Menţionează reclamantul că, în perioada 01 aprilie 2008 – 31 decembrie 2009, pîrîtul, încălcând prevederile art. 8 pct. 9 al. (1) din Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător şi art. 7 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, a realizat angro producţia slab alcoolizată în asortiment cu concentraţia alcoolului de 5,9% din depozitele angro, aşa gen de activitate nefiind prevăzut de licenţele deţinute.

Profitul realizat fără a deţine licenţa constituie suma de 69 545 lei. Susţine reclamantul că, conform art. 10 pct. 4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă, întreprinderea răspunde în mărimea profitului realizat în timpul cît a durat această încălcare şi i se aplică amendă în aceeaşi mărime, adică 69 545 lei. În scopul soluţionării pe cale extrajudiciară a cauzei, la 11 mai 2010 a expediat în adresa pîrîtului reclamaţia nr. 26-05/3-11/59-2654, prin care a solicitat acestuia să prezinte în termen de 10 zile lucrătoare dovada achitării sumelor menţionate, precizînd că în caz contrar, organul fiscal va înainta acţiune în instanţa de judecată în scopul încasării sumelor enunţate, însă această reclamaţie a fost lăsată fără răspuns.

Solicită reclamantul încasarea de la pîrît la bugetul naţional public a sumei de 69 545 lei - profitul ilicit obţinut în urma activităţii nelicenţiate, a amenzii în sumă de 69 545 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Străşeni din 14 iunie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013 apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a fost restituit în temeiul art. 369 al. (1) lit. b) CPC – apelul a fost depus în afara termenului legal. La 23 octombrie 2013 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii recurate cu restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel.

Recurentul în motivarea recursului a invocat ilegalitatea încheierii recurate, indicînd că apelul a fost depus în termenul legal în condiţiile în care hotărîrea redactată a primei instanţe din 14 iunie 2013 a primit-o la 24 iulie 2013. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele dosarului atestă faptul că copia încheierii instanţei de apel din 19 septembrie 2013 a fost primită de către recurent la 17 octombrie 2013. Astfel, recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul se consideră depus în termen. La 12 noiembrie 2013 în adresa SRL „Cornelia Prim” a fost expediată pentru cunoştinţă copia recursului declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

În conformitate cu art. 426 al. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din 19 septembrie 2013, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. În conformitate cu art. 362 al. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Din materialele prezente la dosar, şi anume din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 14 iunie 2013, la care a fost pronunţat dispozitivul hotărîrii Judecătoriei 2 Străşeni, rezultă că la şedinţă au fost prezenţi reprezentanţii recurentului-reclamant Inspectoratul Fiscal Principal de Stat – Balaban Alexandru şi Dudchin Victor, precum şi reprezentantul intimatului-pîrît SRL „Cornelia Prim” – Madan Marcel, cărora le-a fost explicat modul şi termenul de atac a hotărîrii, dispozitivul căreia a fost pronunţat.

În acelaşi timp, materialele dosarului atestă că cererea de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Străşeni din 14 iunie 2013 a fost expediată de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat prin intermediul oficiului poştal la 21 august 2013. În conformitate cu art. 111 al. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Prin urmare, în speţă, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea la 15 iunie 2013, ziua imediat următoare datei emiterii dispozitivului hotărîrii contestate şi a expirat la 15 iulie 2013, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului.

Astfel, cererea de apel a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, contrar prevederilor art. 362 al. (1) CPC, a fost depusă în afara termenului legal. Or, potrivit art. 113 al. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător). În circumstanţele relevate şi în contextul normelor de drept enunţate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel corect a dispus restituirea apelului declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat în baza art. 369 al. (1) lit. b) CPC.

Totodată, instanţa de recurs reţine că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice. Nu pot fi reţinute argumentele recurentului precum că a luat cunoştinţă cu hotărîrea redactată a Judecătoriei Străşeni din 14 iunie 2013, la 24 iulie 2013, deoarece nu sunt relevante la caz, prevederile art. 362 al.

(1) CPC stipulînd expres că termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 3 d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Cornelia Prim” cu privire la încasarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.