- Dosarul nr.
- 2r-933/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2013
- Părțile
- Munteanu Leonid vs ÎS Hînceşti-Silva
- Pe scurt
- Temeiurile de declarare a apelului
2r-933/13 — Anularea ordinului, restabilirea la serviciu, repararea prejudiciului moral
prima instanţă: A.Bostan dosarul nr. 2r-933/13 instanţa de apel: V.Pruteanu, Iu.Cimpoi, M.Guzun DECIZIE 04 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Leonid Munteanu împotriva Întreprinderii de Stat „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la serviciu şi repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013 prin care a fost respinsă cererea depusă de către Întreprinderea de Stat “Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului, cererea de apel fiind restituită ca depusă în afara termenului legal, c o n s t a t ă La 06 iulie 2012 Leonid Munteanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la serviciu şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, la 10 septembrie 1985 în baza ordinului nr.49 a fost angajat în funcţia de tăietor de lemne la ocolul silvic Logăneşti a Întreprinderii de Stat pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva”, ulterior la 10 noiembrie 1985 a fost transferat în funcţia de pădurar al cantonului 3. Susţine că la 25 noiembrie 2011 i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară sub formă de mustrare aspră pe care nu a contestat-o, iar la 12 iunie 2012 prin ordinul nr.115 a fost eliberat din funcţie. Menţionează că, ordinul de concediere este unul ilegal, emis cu încălcarea normelor în vigoare, deoarece sancţiunea a fost aplicată în lipsa încălcărilor obligaţiilor de serviciu şi constatărilor care ar dovedi vinovăţia în tăierea ilicită, permiterea de a efectua careva tăieri ilicite sau tăinuirea acestor fapte.
Afirmă reclamantul că prin acţiunile angajatorului i-au fost aduse suferinţe psihice, plasîndu-l într-o situaţie de incertitudine, lezîndu-i onoarea şi demnitatea profesională, lăsîndu-i familia fără nici un venit, iar toate aceste acţiuni au influenţat negativ şi asupra sănătăţii. 1 Solicită anularea ordinului de concediere nr.115 din 12 iunie 2012, restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral în mărime de 40 000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 04 ianuarie 2013 acţiunea a fost admisă parţial. S-a anulat ordinul nr.115 din 12 iunie 2012 emis de ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare pădurarului cantonului nr.3 Ocolul Silvic Logăneşti-Munteanu Leonid sub formă de concediere, fiind restabilit ultimul la serviciu.
A fost încasat din contul ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” în beneficiul lui Leonid Munteanu salariul de funcţie lunar pentru absenţa forţată de la locul de muncă pentru perioada 14 iunie 2012-04 ianuarie 2013, a prejudiciului moral în sumă de 2000 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei. În rest pretenţiile au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2013 a fost admis apelul declarat de către ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură” Hînceşti-Silva”, casată hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 04 ianuarie 2013 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 august 2013 a fost admis recursul declarat de către Leonid Munteanu reprezentat de Ion Dodon, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2013 şi restituită pricina spre rejudecare în instanţa de apel.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013 s-a respins cererea depusă de către ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” de repunere în termen a apelului, fiind restituită cererea de apel ca depusă în afara termenului legal. La 14 noiembrie 2013 ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea acesteia cu emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă cererea de repunere în termen a apelului declarat de către ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti –Silva”.
Recurentul în motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea instanţei de apel, deoarece la emiterea acesteia au fost comise erori, care au avut ca efect încălcarea drepturilor procedurale şi anume apelantului nu i-au fost create posibilităţi egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziţiei sale asupra circumstanţelor de fapt şi de drept. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013 din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Actele cauzei denotă că prin hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 04 ianuarie 2013 acţiunea a fost admisă parţial. S-a anulat ordinul nr.115 din 12 iunie 2012 emis de ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare pădurarului cantonului nr.3 Ocolul Silvic Logăneşti-Munteanu Leonid sub formă de concediere, fiind restabilit ultimul la serviciu. A fost încasat din contul ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” în beneficiul lui Leonid Munteanu 2 salariul de funcţie lunar pentru absenţa forţată de la locul de muncă pentru perioada 14 iunie 2012-04 ianuarie 2013, a prejudiciului moral în sumă de 2000 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
În rest pretenţiile au fost respinse. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013 a fost respinsă cererea ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” de repunerea în termen a apelului, fiind restituit apelul ca depus în afara termenului legal. Instanţa de recurs consideră întemeiată concluzia instanţei de apel, deoarece, în conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. În conformitate cu art.362 alin.(1) CPC termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.
Astfel, termenul declarării apelului se calculează nu de la momentul depunerii cererii de întocmire a hotărîrii integrale, ci de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii. Iar în conformitate cu art.236 alin.(4) CPC, participanţii care nu au fost prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile. Prin „copia hotărîrii” se înţelege dispozitivul hotărîrii.
Din actele cauzei cu certitudine reiese că la data pronunţării dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Hînceşti din 04 ianuarie 2013, atît recurentul ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” cît şi reprezentantul acestuia Zinaida Postolachi nu au fost prezenţi, însă la 09 ianuarie 2013 reprezentantul recurentului Zinaida Postolachi a primit copia dispozitivului hotărîrii instanţei de fond, fapt confirmat prin semnătura aplicată pe coperta dosarului, pe cînd cu cerere de apel s-a adresat la 25 februarie 2013 solicitînd în acelaşi timp repunerea în termen fără a prezenta careva probe ce ar demonstra imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură în termen. Iar în conformitate cu art. 116 alin. (1) ,(3) şi (4) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen. Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de îndeplinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. Instanţa de recurs conchide că motivul invocat de ÎS „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” şi anume faptul că termenul a fost omis deoarece hotărîrea motivată a primei instanţe a fost primită la 08 februarie 2013, nu constituie temei de repunere în termen de declarare a apelului şi se combat cu cele menţionate mai sus.
În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel corect a ajuns la concluzia că ÎS “Întreprinderea pentru Sivicultură “Hînceşti-Silva” a omis neîntemeiat termenul de declarare a apelului şi, respectiv temeinic şi legal a restituit cererea de apel. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013 este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate în 3 recurs sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Întreprinderea pentru Sivicultură “Hînceşti-Silva”.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Leonid Munteanu împotriva Întreprinderii de Stat „Întreprinderea pentru Sivicultură „Hînceşti-Silva” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la serviciu şi repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 4