- Dosarul nr.
- 2r-868/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2013
- Părțile
- Vinaga Ion vs Bas Dumitru
- Pe scurt
- Cu încălcarea termenului de declarare a apelului
2r-868/13 — Nulitatea contractului
Instanţa de apel: S. Arnăut, Iu. Cotruţă, A. Minciuna nr. 2r-868 /13 DECIZIE 04 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat şi Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Bas Dumitru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Vînaga Ion împotriva lui Bas Dumitru, intervenienţi accesorii ÎI „Gherman Andrei” şi BC „Moldinconbank” SA cu privire la constatarea nulităţii contractului de vînzare- cumpărare, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013, prin care a fost restituit apelul declarat de Bas Dumitru ca fiind depus în afara termenului legal, constată La 08.06.2012, Vînaga Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Bas Dumitru cu privire la constatarea nulităţii contractului de vînzare- cumpărare.
În motivarea acţiunii reclamantul, Vînaga Ion, a indicat că, la data de 16.04.2010, între Bas Dumitru în calitate de vînzător şi Vînaga Ion în calitate de cumpărător, a fost semnat contractul de vînzare - cumpărare a părţii sociale de 100% în cadrul capitalului social al SRL „Gold Crown”. Contractul ce a fost înregistrat cu nr. 7874 la notarul privat Daniela Ţurcan.
La data de 14.05.2010, Camera Înregistrării de Stat Oficiul Teritorial Bălţi, a emis Decizia de înregistrare a modificărilor, prin care a decis admiterea cererii de înregistrare a modificărilor precum şi a înregistra şi a consemna în Registrul de stat al persoanelor juridice modificările în actele de constituire ale persoanei juridice SRL „Gold Crown”, înscrisă în registrul de stat al persoanelor juridice cu nr. 1008600004766 din 17.06.2008 după cum urmează: a) de a înregistra modificarea componenţei fondatorilor - de a exclude din componenţa fondatorilor pe Bas Dumitru şi transmiterea cota parte socială în mărime de 100% din capitalul social lui Vînaga Ion, în baza contractului de vînzare - cumpărare din 16.04.2010 înregistrat cu nr. 7874 şi autentificat la biroul notarului Daniela Ţurcan; b) de a înregistra redistribuirea cotelor de participare în capitalul social.
Punctul 1.2. al Statutului se modifică şi va avea respectiv următorul cuprins: Societatea va avea ca asociaţi pe numiţii: Vînaga Ion, anul naşterii 14.02.1983, locul naşterii s. Cărpineni, rl. Hînceşti, Republica Moldova, Buletin de identitate: A 42184361 eliberat de of. Chişinău Botanica la data de 29.01.2008, cod de identitate 2001042086607, domiciliu: MD - 2072, str. Teilor, 11, ap. 128, mun. Chişinău, Republica Moldova. Punctul 3.2. al Statutului se modifică şi va avea, respectiv, următorul cuprins: Capitalul social al societăţii comerciale constituie 2 733'925 lei, şi se divizează în cotă-parte socială, după cum urmează: Vînaga Ion – 2 733'925 lei, 100%.
Mai indică reclamantul că, în cadrul procesului de judecată examinat pe marginea dosarului „Gold Crown” SRL, s-a constatat că emiterea Deciziei CIS Bălţi a avut loc după emiterea încheierii CAE nr. 2e-508/10 din 18.01.2010 de admitere a cererii introductive spre examinare cu dispunerea măsurilor obligatorii de asigurare a acţiunii. Astfel, începînd cu 18.01.2011, asupra companiei „Gold Crown” SRL au fost aplicate interdicţii generale precum: numirea administratorului provizoriu al insolvabilităţii „Gold Crown” SRL, sechestrarea bunurilor companiei şi transmiterea dreptului de gestionare a întreprinderii şi patrimoniului acesteia administratorului provizoriu al insolvabilităţii.
În temeiul art. 37 din Legea insolvabilităţii nr. 632/2001, Camera Înregistrării de Stat a fost informată imediat despre existenţa încheierii nr. 2e- 508/10 din 18.01.2010 şi din momentul informării, a înscris consemnările respective în rubrica debitorului, a bunurilor acestuia şi era obligată să sisteze orice altă înregistrare legată de statutul juridic al SRL „Gold Crown” sau a bunurilor acestuia. Din acel moment, orice înscriere privind înregistrarea sau modificarea statutului juridic al SRL „Gold Crown” sau a bunurilor acestuia, se efectuează doar la cererea administratorului insolvabilităţii. La 18.01.2010, administratorul provizoriu al insolvabilităţii „Gold Crown” SRL - Al. Balica, a depus în adresa CÎS Bălţi, notificarea nr. 1 cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare, prin care expres a solicitat introducerea înscrisurilor în Registrul de stat a persoanelor juridice şi sistarea oricăror altor înregistrări legate de statutul juridic al debitorului.
Ulterior, la 29.04.2010, Al. Balica a depus notificarea nr. 14 prin care a solicitat sistarea înregistrării în Registrul de stat al persoanelor juridice a contractului de vînzare - cumpărare a cote-părţi nr. 78/74 din 16.04.2010 cu privire la compania SRL „Gold Crown”, ţinînd cont de examinarea cererii introductive de intentare a procesului de insolvabilitatea şi norma imperativă a Legii insolvabilităţii care prevede obligaţii stricte ale debitorului. Astfel, CÎS Bălţi a fost informată cu privire la interdicţiile existente în Registrul persoanelor juridice în privinţa companiei „Gold Crown” SRL şi urma să sisteze orice înregistrare în Registru. A mai indicat reclamantul că, întru clarificarea situaţiei existente, la 29.11.2011 a înaintat o cerere de chemare în judecată către Curtea de Apel Bălţi privind anularea deciziei CÎS Bălţi din 14.05.2010.
La data de 07.12.2011, Curtea de Apel Bălţi a anulat Decizia CÎS Bălţi din 14.05.2010, dosar nr. 1008600004766 şi a actului adiţional la această decizie. Solicită reclamantul, constatarea nulităţii absolute a contractului de vînzare-cumpărare încheiat între Bas Dumitru şi Vînaga Ion la 16.04.2010 şi încasarea în beneficiul său de la Bas Dumitru a sumei de 2 733 925 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani din 08.05.2013, cererea de chemare în judecată depusă de Vînaga Ion a fost admisă. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vînzare-cumpărare încheiat între Bas Dumitru şi Vînaga Ion la data de 16.04.2010, s-a încasat de la Bas Dumitru în beneficiul lui Vînaga Ion suma de 2 733 925 lei, suma de 10 000 lei taxa de stat achitată la depunerea acţiunii în judecată şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 15 000 lei.
La 01.07.2013, Bas Dumitru a depus cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii depuse de Vînaga Ion. Totodată, solicitînd şi amînarea achitării taxei de stat pînă la pronunţarea deciziei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013, a fost restituit apelul declarat de Bas Dumitru ca fiind depus în afara termenului legal. La 06.09.2013, Bas Dumitru a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii cu restituire pricinii spre rejudecare. În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat că, despre hotărîrea primei instanţe a aflat de la executorul judecătoresc Chiosa A. care prin încheierea din 10.06.2013 a fost invitat la data de 24.06.2013 la biroul executorului judecătoresc, iar la 01.07.2013 a depus cererea de apel nemotivată.
Indică că, despre litigiul de judecată în cauză, nu a cunoscut. Pe str. Grădinilor 25, ap. 127, unde a fost citat de prima instanţă, nu a locuit niciodată şi nici nu are viză de domiciliu. Vinaga Ion intenţionat a indicat altă adresă, ducînd instanţa în eroare, de fapt, cunoaşte unde locuiesc, venind în vizită pe str. Ciocîrliei 27/2. Mai indică recurentul că, deoarece termenul de declarare a apelului era deja expirat la momentul cînd a aflat despre hotărîrea primei instanţe, consideră că sunt aplicabile prevederile art. 116 alin. (1) CPC. Verificînd temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu încheierea contestată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins reieşind din următoarele.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea primei instanţe. În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant că, îi revine în primul rînd instanţelor naţionale competenţa de a interpreta legislaţia internă, în special de reguli de natură procesuală. Calea de atac a apelului este mijlocul procesual prin care partea nemulţumită de hotărîrea primei instanţe, solicită instanţei superioare, în condiţiile prevăzute de lege, reformarea hotărîrii atacate ori anularea acesteia. În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.
Iar în conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă, apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Din materialele dosarului rezultă că, hotărîrea primei instanţe a fost adoptată la data 08.05.2013 şi expediată în adresa părţilor la data de 16.05.2013. La data de 01.07.2013, Bas Ion a depus cerere de apel, solicitînd doar admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. Totodată, solicitînd şi amînarea achitării taxei de stat. În atare circumstanţe, instanţa de recurs conchide că, instanţa de apel corect a restituit cererea de apel depusă de Bas Ion, ca fiind depusă cu încălcarea termenului de declarare a apelului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC.
Mai mult decît atît, după cum se constată din cererea de apel, apelantul nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului. În conformitate cu prevederile alin. (3) art. 362 CPC, persoanele, care din motive întemeiate au omis termenul de apel, pot fi repuse în termen doar de către instanţa de apel, în ordinea prevăzută de art.116 CPC, ci nu de către instanţa de recurs. În conformitate cu art. art. 427 lit.a), 428 CPC, Colegiul civil, commercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Bas Ion. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Vînaga Ion împotriva lui Bas Dumitru, intervenienţi accesorii ÎI „Gherman Andrei” şi BC „Moldinconbank” SA cu privire la constatarea nulităţii contractului de vînzare- cumpărare, Decizia este irevocabilă.
Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru