Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1718/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 decembrie 2013
Părțile
Cenuşă Marcel vs Serviciul de Informaţii şi Securitate
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1718/13 — Contestarea actului administrativ

Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-1718/13 Judecător: A. Rotari Curtea de Apel Chişinău Judecători: A. Minciună, S. Arnăut, I. Cotruţă Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 04 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Ion Corolevschi, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Cenuşa Marcel, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Cenuşa Marcel către Serviciul de Informaţie şi Securitate privind anularea ordinelor, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 august 2013, CONSTATĂ : La data de 22.02.2013 reclamantul Cenuşa Marcel a depus cerere de chemare în judecată către Serviciul de Informaţie şi Securitate privind anularea ordinelor SIS nr.36-ps din 11.01.2013 şi nr.91-ps din 16.01.2013, cu restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă.

În motivarea acţiunii a indicat că, la data de 01.01.2008, prin ordinul directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al RM nr. 475 a fost numit în funcţia de ofiţer de informaţii, iar prin ordinul nr.36-ps din 11.01.2013 i-a fost încetat dreptul de acces la secretul de stat, fiindu-i adus la cunoştinţă în aceeaşi zi, ordin care în consecinţă a dus la emiterea ulterioară a ordinului nr. 91-ps din 16.01.2013 privind eliberarea reclamantului din funcţie.

Reclamantul consideră că, aceste ordine sunt nemotivate şi ilegale, invocînd că informaţia de ordin general cît şi cea secreta era stocată pe suport electronic - CD, păstrat în safeul de serviciu sigilat, deoarece conform condiţiilor Memoriului ofiţerului de urmărire penală, aprobat prin Ordinul Directorului SIS nr. 028 din 19.05.2008, capitolul 5 lit. d), este interzisă prelucrarea şi/sau păstrarea informaţiei strict secrete, confidenţiale şi de uz intern la calculatoarele conectate la reţeaua de internet. Se mai menţionează că pîrîtul, referindu-se la neînregistrarea în modul corespunzător a materialului purtător de informaţii CD, nu indică care procedură sau act normativ este încălcat, pe cînd ordinul SIS cu nr. 055 din 15.12.2000 nu a fost adus la cunoştinţă în modul cuvenit unui act intern de categoria celui secret şi nici nu este pus în circulaţie.

Reclamantul Cenuşa Marcel consideră că, ordinul nr. 91-ps din 16.01.2013 privind eliberarea din funcţie, este ilegal şi necesită a fi anulat, deoarece este în contradicţie cu prevederile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 245 din 27.11.2008. Indică 1 reclamantul că, pîrîtul nu a înaintat nici o ofertă alternativă pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare de eliberare din funcţie. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 29 aprilie 2013, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată înaintată de Cenuşa Marcel către Serviciul de Informaţie şi Securitate privind anularea ordinelor, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la data de 17.05.2013, Cenuşa Marcel a depus apel, solicitînd admiterea apelului şi casarea hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 august 2013, a fost respins apelul declarat de Cenuşa Marcel şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 29 aprilie 2013. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. În motivarea deciziei, instanţa de apel a invocat prevederile art. 25 alin. (1) lit. c), art. 27 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din Legea nr. 245 din 27.11.2008 cu privire la secretul de stat şi art. 36 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 170 din 19.07.2007 cu privire la statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, care reglementează aspecte ce ţin de încetarea şi refuzul dreptului de acces la secretul de stat şi respectiv eliberarea din serviciu a ofiţerului de informaţii.

Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. La 11 octombrie 2013, Cenuşa Marcel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 august 2013, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel.

Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum 2 formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de Cenuşa Marcel asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Cenuşa Marcel ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Cenuşa Marcel, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 august 2013, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Cenuşa Marcel către Serviciul de Informaţie şi Securitate privind anularea ordinelor, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.