- Dosarul nr.
- 2ra-3046/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 noiembrie 2013
- Părțile
- Negruţă Sergiu împotriva Ministerului Finanţelor al RM, intervenienţi accesorii Ministerul Justiţiei al RM, Consiliul mun. Chişinău, Executorul Judecătoresc Ungureanu Oleg.
- Pe scurt
- Termenul de executare a hotărîrii.
2ra-3046/13 — Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti.
Dosar nr. 2ra-3046/13 Prima instanţă: Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Judecător: Elena Cobzac Instanţa de apel:Curtea de Apel Chişinău Judecători: Domnica Manole Eugenia Fistican Nina Traciuc Republica Moldova Curtea Suprema de Justiţie DECIZIE 27 noiembrie 2013 mun. Chişinău Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecător: Iulia Sîrcu Judecătorii: Tatiana Răducanu, Tamara Chişca-Doneva, Ion Vîlcov şi Vera Macinskaia, examinînd recursul declarat de Ministerul Finanţelor al R.M., în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Negruţă Sergiu împotriva Ministerului Finanţelor al RM, intervenienţi accesorii Ministerul Justiţiei al RM, Consiliul mun.
Chişinău, Executorul Judecătoresc Ungureanu Oleg privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, prin care apelul declarat de Negruţă Sergiu, a fost admis, ACONSTATAT: La 28 iunie 2012 Negruţă Sergiu a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Ministerul Finanţelor al R.M., intervenienţi accesorii Ministerul Justiţiei al R.M., Consiliul mun. Chişinău şi executorul judecătoresc Ungureanu Oleg privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, activează în organele M.A.I.
din anul 1999 pînă în prezent. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2009 Consiliul mun. Chişinău a fost obligat să-l asigure şi membrii familiei sale cu 1 spaţiu locativ conform normelor prevăzute de legislaţia în vigoare cu respectarea succesiunii rîndului. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 aprilie 2010 a fost menţinută hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2009, însă pînă la moment hotărîrea nu a fost executată. Ca urmare, toată perioada dată de timp reclamantul locuieşte la gazdă, fapt în legătură cu care suportă cheltuieli permanente impunătoare. Consideră că, solicitările sale adresate autorităţilor publice competente de a interveni pentru asigurarea executării hotărîrii definitive au fost ignorate intenţionat şi conştient.
Dovadă servesc scrisorile adresate către autorităţile respective şi răspunsurile acestora. A mai indicat reclamantul că, în rezultatul lipsirii de condiţii adecvate de trai, prin neexecutarea hotărîrii de acordare a locuinţei, a fost expus la stare vulnerabilă şi imposibilitate de a asigura familia cu condiţii de trai corespunzătoare. Această situaţie i-a provocat stresuri puternice, neliniştiri şi neîncredere, precum şi un deranj permanent de a căuta gazdă şi de a locui în casă străină locativă, pe care Consiliul mun. Chişinău era şi este obligată să î-i acorde. Consideră reclamantul că, importanţa deosebit de vitală a dreptului la locuinţă constă în faptul, că pe parcursul a peste 2 ani a fost şi este privat de acest drept în rezultatul neexecutării unei hotărîri judecătoreşti de acordare a locuinţei.
De pe urma acestor încălcări şi abuzuri, a suferit prejudicii morale, care le estimează în sumă de 300 mii lei şi pe care solicită a fi încasată de la pîrît. Solicită reclamantul Negruţă Sergiu încasarea prejudiciului material în mărime de 37000 lei, ca urmare a închirierii spaţiului locativ conform contractelor de locaţiune pe perioada de la 01 ianuarie 2010 pînă la 30 noiembrie 2012. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 iulie 2012 acţiunea a fost admisă parţial. A fost constatat faptul încălcării dreptului lui Negruţă Sergiu la executare în termen rezonabil a hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2009 privind obligarea Consiliului mun. Chişinău să-l asigure pe Negruţă Sergiu şi membrii familiei sale cu spaţiu locativ conform normelor prevăzute de legislaţia în vigoare cu respectarea succesiunii rîndului.
S-a dispus încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al R.M. în beneficiul lui Negruţă Sergiu pentru încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti cu titlu de prejudiciu moral suma de 4000 lei. În rest, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, apelul declarat de Negruţă Sergiu, a fost admis. A fost casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 iulie 2012 în partea respingerii pretenţiei privind încasarea prejudiciului material în sumă de 37 000 lei, în această parte emiţîndu-se o hotărîre nouă prin care s-a dispus încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor al R.M.
în beneficiul lui Negruţă Sergiu prejudiciul material în sumă de 37 2 000 lei, în rest hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 iulie 2012, a fost menţinută. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 10 iulie 2013, Ministerul Finanţelor al R.M., a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a indicat că, decizia instanţei de apel, a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural. Totodată, mai invocă recurentul că, instanţa de judecată nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului.
Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 434 C.P.C., care statuiază expres că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, decizia recurată a fost a fost expediată în adresa părţilor la 03 iunie 2013, iar recursul a fost declarat la 10 iulie 2013. Astfel, prin prisma art. 434 C.P.C., instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen. Referinţa înaintată de reprezentantul lui Negruţă Sergiu la cererea de recurs declarată de Ministerul Finanţelor al R.M., a parvenit în adresa Curţii Supreme de Justiţie la 29 august 2013. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Ministerul Finanţelor al R.M.
neîntemeiat şi care urmează a fi respins. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) C.P.C., instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 28 iunie 2012 Negruţă Sergiu a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Ministerul Finanţelor al R.M., intervenienţi accesorii Ministerul Justiţiei al R.M., Consiliul mun.
Chişinău şi executorul judecătoresc Ungureanu Oleg, prin care a solicitat, încasarea prejudiciului material în mărime de 37000 lei, ca urmare a închirierii spaţiului locativ conform contractelor de locaţiune pe perioada de la 01 ianuarie 2010 pînă la 30 noiembrie 2012. S-a mai constatat că, potrivit hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 28.10.2009, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 aprilie 2010, Consiliul mun. Chişinău a fost obligat să-l asigure pe Negruţă Sergiu şi membrii familiei sale cu spaţiu locativ conform normelor prevăzute de legislaţia în vigoare cu respectarea succesiunii rîndului. Hotărîrea în cauză nu a fost executată mai mult de 2 ani.
3 Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă în raport cu materialele dosarului consideră oportun de a reitera prevederile art. 2 al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, care statuiază expres că, (1) orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă.
(2) Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului (denumită în continuare reclamant). (3) Prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se repară indiferent de vinovăţia instanţei de judecată, a organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea hotărîrilor judecătoreşti sau a instituţiei de stat debitoare.
(4) Prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o autoritate căreia statul i-a delegat atribuţii de autoritate publică prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se repară de către stat. Reparaţia prejudiciului se face de la bugetul de stat. (5) După repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, statul are drept de regres faţă de persoana vinovată.
(6) Mărimea reparaţiei prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se stabileşte de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum şi de pretenţiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanţei de judecată şi a autorităţilor relevante, de durata încălcării şi de importanţa procesului pentru reclamant. (7) Organul care reprezintă statul în instanţă de judecată pe această categorie de cauze este Ministerul Justiţiei.
Instanţa de recurs, menţionează că, este legală şi întemeiată concluzia primei instanţe, menţinută prin decizia instanţei de apel privind constatarea încălcarii dreptului lui Negruţă Sergiu la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. 4 Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a reitera şi prevederile art. 1422 Cod Civil, care statuiază expres că, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.
Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. Aici, instanţa de recurs menţionează că, instanţele de judecată corect au constat că, Negruţă Sergiu a suferit un prejudiciu moral, manifestat prin stare de stres şi frustrare ca urmare a neexecutării hotărîrii judecătoreşti, avînd în vedere faptul, că acesta împreună cu membrii familiei sale nu au fost asiguraţi cu spaţiu locativ pe durata a peste 2 ani. Instanţa de apel corect făcut referire la constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a violării articolului 6 §1 a Convenţiei în mai multe cauze cu privire la neexecutarea în termen a hotărîrilor judecătoreşti definitive (cauza Luntre şi alţii vs Moldova, Prodan vs Moldova, etc.).
Avînd în vederea practica CEDO în materia analizată, luînd în considerare gradul de prejudiciere morală cauzată apelantului Negruţă Sergiu, reieşind din realităţile socio-economice naţionale, instanţa de apel corect a stabilit că, este justificată hotărîrea primei instanţe, prin care s-a dispus încasarea sumei de 4 mii lei cu titlu de prejudiciu moral. Din actele pricinii s-a mai constat că, la materialele dosarului au fost prezentate copii, care corespund originalelor ale unor contracte de locaţiune a spaţiului locativ fară număr: din 01 ianuarie 2010, 01 ianuarie 2011 şi 01 ianuarie 2012, care confirmă faptul suportării de către intimatului – reclamant a cheltuielilor de locaţiune a spaţiului locativ, ca rezultat al neexecutării hotărîrii judecătoreşti de asigurare a intimatului cu spaţiu locativ (f.d.7-10).
Astfel, instanţa de apel corect a stabilit că, Negruţă Sergiu a suportat cheltuieli de locaţiune după cum urmează: perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010 plata a 1000 lei lunar, perioada 01 ianuarie 2011 – 30 iunie 2012 plata a 1500 lei lunar. Instanţa de recurs menţionează că, instanţa de apel corect a stabilit că, contractele menţionate au fost avizate prin ştampilă şi semnătură de Direcţia administrare fiscală teritorială a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, ca fiind înregistrate şi achitat impozitul integral. Acest fapt confirmă realizarea de facto a raporturilor juridice de locaţiune şi suportarea de către Negruţă S. a cheltuielilor aferente de chirie, iar în consecinţă, se constată că circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost elucidate pe deplin de către prima instanţă, nefiind dată o apreciere justă probelor.
5 Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, care statuiază expres că, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă.
Astfel, prin prisma acestei norme de drept material rezultă că, persoanei căreia i s-a constatat încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, urmează a i se repara atît prejudiciul moral cît şi cel material.
În această ordine de idei, instanţa de recurs menţionează că, instanţa de apel corect a apreciat că, începînd cu 01 ianuarie 2010 pînă la etapa de înaintare a cererii de chemare în judecată, apelantul Negruţă Sergiu a suportat un prejudiciu material sub forma de achitare lunară a plăţii pentru locaţiunea spaţiului locativ în sumă totală de 37000 lei (12000 lei pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010, 18000 lei pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011, 9000 lei pentru perioada 01 ianuarie 2012 – 30 iunie 2012). Aceasta în condiţia în care pentru întreaga perioadă nominalizată era în vigoare hotărîrea judecătorească irevocabilă privind asigurarea cu spaţiu locativ a apelantului, rămasă neexecutată.
De menţionat că, instanţa de apel, corect a constatat temeinicia pretenţiei reclamantului Negruţă Sergiu privind încasarea prejudiciului material în sumă de 37000 lei, ca urmare a neexecutării în termen rezonabil a hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2009, menţinută şi devenită irevocabilă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 aprilie 2009. În concluzie, instanţa de recurs menţionează că, este întemeiată şi legală decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013 prin care apelul declarat de Negruţă Sergiu, a fost admis. A fost casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 iulie 2012 în partea respingerii pretenţiei privind încasarea prejudiciului material în sumă de 37 000 lei, în această parte emiţîndu-se o hotărîre nouă prin care s-a dispus încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor al R.M.
în beneficiul lui Negruţă Sergiu prejudiciul material în sumă de 37 000 lei, în rest hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 iulie 2012, fiind menţinută. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor al R.M. şi de a menţine decizia instanţei de apel. 6 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor al R.M..
Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Negruţă Sergiu împotriva Ministerului Finanţelor al RM, intervenienţi accesorii Ministerul Justiţiei al RM, Consiliul mun. Chişinău, Executorul Judecătoresc Ungureanu Oleg privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. Decizia este irevocabilă din momentul pronunţării. Preşedintele şedinţei, judecătorul /Semnătura/ Iulia Sîrcu Judecătorii /Semnătura/ Tatiana Răducanu /Semnătura/ Tamara Chişca-Doneva /Semnătura/ Ion Vîlcov /Semnătura/ Vera Macinskaia Copia corespunde originalului Judecător: Vera Macinskaia 7