Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-881/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 noiembrie 2013
Părțile
Gheorghiţa Vera vs Gheorghiţa Andrei
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-881/13 — Declararea nulităţii testamentului şi a certificatului de moştenitor testamentar

dosarul nr. 2r-881/13 prima instanţă: E. Silivestru instanţa de apel: S. Arnăut, Iu. Cotruţă, A. Minciuna DECIZIE 27 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Andrei Gheorghiţa, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Verei Gheorghiţa împotriva lui Andrei Gheorghiţa, intervenient accesoriu notarul public Adelina Bumbu cu privire la declararea nulităţii testamentului şi a certificatului de moştenitor testamentar, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 august 2013, prin care nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Andrei Gheorghiţa, c o n s t a t ă: La 28 martie 2011, Vera Gheorghiţa a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Gheorghiţa, intervenient accesoriu notarul public Adelina Bumbu cu privire la declararea nulităţii testamentului şi certificatului de moştenitor testamentar.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 13 octombrie 2010, a decedat bunica sa, Vera Emelianova, născută la 28 octombrie 1919. În urma decesului, a rămas averea succesorală compusă din apartamentul nr. 11 din str. Troian,1/1, mun. Chişinău, care-i aparţinea cu drept de proprietate privată. La 25 februarie 2008, bunica sa a întocmit un testament, prin care i-a testat toată averea sa. Menţionează că după decesul bunicii sale, ea a aflat că la 24 august 2010, bunica a întocmit un alt testament, prin care a testat averea sa în părţi egale lui Andrei Gheorghiţa şi ei. Susţine că în luna martie 2011, ea s-a adresat la notar în raza teritorială, unde se aflau bunurile succesorale (sectorul Botanica, mun.

Chişinău) cu cerere de acceptare a succesiunii şi deschiderea procedurii, însă a aflat că procedura a fost deschisă de către notarul Adelina Bumbu, care a autentificat ultimul testament. Consideră că testamentul autentificat de către notarul public Adelina Bumbu la 24 august 2010 din numele testatorului Vera Emelianova urmează a fi recunoscut nul. Afirmă că la momentul întocmirii testamentului din 24 august 2010, bunica sa avea vârsta de 91 ani. În legătură cu vârsta înaintată şi stării de sănătate, ea nu putea să înţeleagă însemnătatea acţiunilor sale, să le dirijeze şi să aprecieze efectele juridice ale acţiunilor sale, iar pârâtul a profitat de acest fapt. În afară de aceasta, bunica sa în ultimii ani avea vederea slabă şi singură nu putea să semneze documente, iar notarul, la întocmirea testamentului, a ignorat prevederile art. art. 1460 şi 1461 din Codul civil, care statuiază în mod expres participarea martorilor la întocmirea testamentului.

Prin urmare, solicită declararea nulităţii testamentului din 24 august 2010 întocmit de către Vera Emelianova pe numele lui Andrei Gheorghiţa şi a Verei Gheorghiţa, recunoaşterea valabilităţii testamentului din 25 februarie 2008 întocmit de către Vera Emelianova pe numele Verei Gheorghiţa şi încasarea de la pârât a taxei de stat şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.

Ulterior, Vera Gheorghiţa a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând declararea nulităţii testamentului din 24 august 2010 întocmit de către Vera Emelianova pe numele lui Andrei Gheorghiţa şi a Verei Gheorghiţa, recunoaşterea valabilităţii testamentului din 25 februarie 2008 întocmit de către Vera Emelianova pe numele Verei Gheorghiţa, declararea nulităţii certificatului de moştenitor testamentar din 15 aprilie 2011, eliberat pe numele lui Andrei Gheorghiţa, radierea înscrisurilor din Registrul bunurilor imobile, obligarea notarului public Adelina Bumbu să elibereze certificatul de moştenitor testamentar pe numele Verei Gheorghiţa în baza testamentului din 25 februarie 2008 şi încasarea de la pârât a taxei de stat şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 17 aprilie 2013 acţiunea a fost admisă, au fost declarate nule testamentul întocmit de către notarul public Adelina Bumbu la 24 august 2010 şi certificatul de moştenitor testamentar întocmit de către notarul public Adelina Bumbu la 15 aprilie 2011, a fost obligată autoritatea cadastrală să excludă înscrisurile efectuate în registrul bunurilor imobile în baza certificatului de moştenitor testamentar întocmit de către notarul public Adelina Bumbu la 15 aprilie 2011, în privinţa a ½ cotă-parte a lui Andrei Gheorghiţa şi a fost încasat de la Andrei Gheorghiţa în beneficiul Verei Gheorghiţa taxa de stat în sumă de 6362,07 lei, cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 6400 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 1317 lei.

La 07 mai 2013, Andrei Gheorghiţa a depus o cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii primei instanţe şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă. Totodată, a mai solicitat exonerarea de plata taxei de stat, deoarece nu este angajat în câmpul muncii şi are la întreţinerea doi copii minori. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 august 2013 nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Andrei Gheorghiţa, fiindu-i acordat un termen pînă la 06 noiembrie 2013 pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 4771,50 lei şi a cererii de apel motivată. La 05 septembrie 2013, Andrei Gheorghiţa a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii în instanţa de apel din faza primirii cererii de apel.

Recurentul Andrei Gheorghiţa, în motivarea recursului, a indicat că încheierea instanţei de apel este neîntemeiată. La depunerea cererii de apel, el a solicitat exonerarea de plata taxei de stat, deoarece nu este angajat în câmpul muncii şi are la întreţinere doi copii minori, însă instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra demersului său cu privire la exonerarea de plata taxei de stat. Menţionează că prin încheierea instanţei de apel i-a fost încălcat dreptul la accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet de 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii în instanţa de apel pentru soluţionarea chestiunii cu privire la scutirea de plata taxei de stat din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că la 07 mai 2013, recurentul Andrei Gheorghiţa a depus o cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 17 aprilie 2013, însă fără a achita taxa de stat la depunerea apelului în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care direct indică că cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Astfel, instanţa de apel, prin încheierea din 08 august 2013, a dispus de a nu da curs cererii de apel depusă de către Andrei Gheorghiţa, acordându-i un termen pînă la 06 noiembrie 2013 pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 4771,50 lei şi a cererii de apel motivată.

Din materialele dosarului rezultă că la depunerea cererii de apel, recurentul Andrei Gheorghiţa a solicitat scutirea de plata taxei de stat, deoarece nu este angajat în câmpul muncii şi are la întreţinere doi copii minori. Însă, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii recurentului cu privire la scutirea de plata taxei de stat la depunerea apelului. În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, ceea ce constituie temei de casare a încheierii judecătoreşti menţionate. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierea instanţei de apel şi de a restitui pricina în instanţa de apel pentru soluţionarea chestiunii cu privire la scutirea de plata taxei de stat.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Andrei Gheorghiţa. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 august 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Verei Gheorghiţa împotriva lui Andrei Gheorghiţa, intervenient accesoriu notarul public Adelina Bumbu cu privire la declararea nulităţii testamentului şi a certificatului de moştenitor testamentar, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău pentru soluţionarea chestiunii cu privire la scutirea de plata taxei de stat. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.