- Dosarul nr.
- 2ra-3765/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 noiembrie 2013
- Părțile
- Coşciug Arcadie vs Primăria mun. Bălţi
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3765/13 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă N. Clevadî dosarul nr.2ra-3765/13 instanţa de apel A. Gheoghieş N. Chircu V. Harmaniuc ÎNCHEIERE 27 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Arcadie Coşciug, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Arcadie Coşciug împotriva Primăriei municipiului Bălţi cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 13 iunie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de către Arcadie Coşciug, casată încheierea judecătoriei Bălţi din 09 ianuarie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Bălţi din 11 februarie 2013 şi emisă o nouă hotărâre de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La 12 aprilie 2012, Arcadie Coşciug a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei municipiului Bălţi cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii reclamantul Arcadie Coşciug a indicat că la 15 august 1990 a încheiat contract cu cooperativa „Viitorul” privind construirea unui apartament cu 3 odăi în mun. Bălţi, pentru care a achitat în mai multe rate suma de 21000 ruble. La data de 14 octombrie 2003 Arcadie Coşciuc a fost exclus din rândurile membrilor CCL „Apartament-Aura”, însă suma achitată nu i-a fost restituită. Prin dispoziţia Primarului mun. Bălţi nr. 1144 din 22 octombrie 2003 preşedintele CCL „Apartament-Aura” a fost obligat să-i restituie reclamantului suma de bani achitată, dispoziţie care nu a fost executată nici până în prezent. Cere Arcadie Coşciug constatarea şi recunoaşterea faptului că prin executarea dispoziţiei Primarului mun.
Bălţi nr. 1144 din 22 octombrie 2003 cu privire la restituirea sumei de bai lui Arcadie Coşciug acestuia i-a fost încălcat dreptul la proprietate garantat de art. 9 şi 66 din Constituţia RM şi art. 1 CEDO, repararea prejudiciului material în sumă de 21000 lei şi prejudiciului moral în mărime de 200000 lei precum şi încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Bălţi din 22 august 2012 a fost respins demersul Primăriei mun. Bălţi cu privire la atragerea în proces a CCL „Apartament-Aura”. 1 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 01 noiembrie 2012 a fost respins recursul declarat de Primăria mun. Bălţi şi menţinută încheierea primei instanţe din 22 august 2008. La 16 noiembrie Arcadie Coşciug a depus cerere de majorare a pretenţiilor solicitând suplimentar de la Primăria mun.
Bălţi încasarea dobînzii de întîrziere în sumă de 31.540 lei pentru perioada 2003 – 2013 la suma de 21 000 ruble neachitate până în prezent şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Bălţi din 09 ianuarie 2013 a fost atras în proces CCL „Apartament-Aura” în calitate de copîrît. Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 11 februarie 2013 acţiunea lui Arcadie Coşciug a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 iunie 2013 a fost admis apelul declarat de către Arcadie Coşciug, casată hotărârea şi încheierea Judecătoriei Bălţi din 11 februarie 2013 şi 09 ianuarie 2013 şi emisă o nouă hotărâre de respingere a acţiunii. La 16 septembrie 2013, în termenul prevăzut de lege, Arcadie Coşciug a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.
Recurentul Arcadie Coşciug în motivarea recursului a indicat că decizia instanţei de apel urmează a fi casată integral deoarece aprecierea probelor de către aceasta a fost una arbitrară, instanţa de apel nu a aplicat în speţă legea care trebuia aplicată şi a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi anume nu a aplicat prevederile art. 1404 alin. (4) Codul civil, dar a aplicat prevederile art. 68, 174, 177 Codul civil, şi pct. 47, 85, 87, 88 din Statutul model a CCL din RSS Moldovenească coroborare cu art. 118 Codul locuinţelor. Mai menţionează că instanţa de apel la examinarea pricinii şi-a depăşit competenţa. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. 2 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Arcadie Coşciug nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Arcadie Coşciug ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Arcadie Coşciug se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi 3