Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-573/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 noiembrie 2013
Părțile
Asimionese Lidia vs Primăria s. Balasineşti, r. Briceni
Pe scurt
Depunerea cererii de apel in afara termenului

2r-573/13 — Recunoașterea nulității contractului de împrumut

dosarul nr.2r-573/13 prima instanţă: E. Tverdohleb, instanţa de apel: T. Duca, A. Albu, S. Procopciuc DECIZIE 27 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu, Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov, judecînd recursul declarat de către Lidia Asimionese, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Lidiei Asimionese împotriva Primăriei satului Balasineşti, raionul Briceni cu privire restituirea materialelor de construcţie şi cererea reconvenţională a Primăriei satului Balasineşti, raionul Briceni împotriva Lidiei Asimionese cu privire la recunoaşterea nulă a contractului de împrumut nr.1 din 30 noiembrie 2009 şi a actului de predare primire din 08 aprilie 2011, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2013, prin care cererea de apel a Lidiei Asimionese a fost restituită ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului, c o n s t a t ă La 24 aprilie 2012 Lidia Asimionese a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Balasineşti raionul Briceni cu privire la restituirea materialelor de construcţie împrumutate şi anume: ciment marca 400 în cantitate de 27,264 tone, nisip - 87 tone, piatră but - 55 tone, piatră fracţionată - 125 tone, tavă metalică f/f cu diametru mediu de 40 mm - 112 m, care î-i aparţin cu drept de proprietate.

În motivarea acţiunii Lidia Asimionese a invocat că a transmis Primăriei satului Balasineşti raionul Briceni cu titlu de împrumut ciment marca 400 în cantitate de 27,264 tone, nisip - 87 tone, piatră but - 55 tone, piatră fracţionată - 125 tone, tavă metalică f/f cu diametru mediu de 40 mm - 112 m, fapt confirmat prin contractul de împrumut nr.1 din 30 noiembrie 2009 precum şi actele de primire - predare din 08 aprilie 2011, încheiat între părţi. Consideră Lidia Asimionese că potrivit art. 867 CC, dacă în contractul de împrumut nu este stabilit termenul de restituire, nici termenul de preaviz, împrumutul trebuie restituit în decurs de 30 zile de la data la care împrumutatul a primit cererea privind restituirea împrumutului.

Ca urmare, prin intermediul reprezentantului Lidiei Asimionese la data de 26 decembrie 2011 apoi repetat la 09 ianuarie 2012 au depus la Primărie s. Balasineşti cerere prin care a solicitat transmiterea materialelor de construcţii împrumutate sau contravaloarea lor, dar nu au fost examinate şi nu a primit nici un răspuns, din care considerente a înaintat prezenta acţiune. La 19 iunie 2012 Primăria s. Balasineşti raionul Briceni a depus cerere reconvenţională, solicitînd declararea nulă a contractului de împrumut nr.1 din 30 noiembrie 2009 şi a actului de primire - predare din 08 aprilie 2011, încasarea cheltuielilor judiciare şi de asistenţă judiciară în legătură cu procesul înaintat de Lidia Asimionese.

În motivarea acţiunii reconvenţionale Primăria s. Balasineşti raionul Briceni a invocat că Lidia Asimionese s-a adresat către ei cu două cererii la data de 26 decembrie 2011 şi 09 ianuarie 2012 prin care a solicitat restituirea integral a materialelor de construcţii: ciment marca 400 în cantitate de 27,264 tone, nisip - 87 tone, piatră but - 55 tone, piatră fracţionată - 125 tone, tavă metalică f/f cu diametru mediu de 40 mm - 112 m sau contravaloarea de piaţă a acestora, în caz contrar vor depune acţiune în judecată. În urma examinărilor cerinţelor Lidiei Asimionese s-a constatat că nu există nici un temei legal de a îndestula cerinţele formulate deoarece în contabilitatea Primăriei s. Balasineşti r-nul Briceni, Asimionese Lidia nu figurează în calitate de creditor.

La înaintarea acţiunii în judecată de către Asimionese Lidia privind revendicarea materialelor de construcţii sau a contravalorii lor a invocat contractul nr.1 de împrumut a materialelor de construcţii din 30 noiembrie 2009 şi actul de predare - primire din 08 aprilie 2011. Consideră Primăria s. Balasineşti r-nul Briceni că contractul de împrumut cît şi actul de primire - predare sunt acte juridice încheiate în urma înţelegerii dolosive între Asimionese Lidia şi Asimionese Vasile asupra unor fapte care nu au avut loc şi urmăresc ca scop de a mări patrimoniul familiei Asimionese din contul patrimoniului Primăriei Balasineşti şi de a se îmbogăţi fără justă cauză.

Consideră Primăria s. Balasineşti r-nul Briceni că contractul de împrumut şi actul de primire - predare sunt acte lovite de nulitate potrivit art.216 alin.(1), (2) CC şi conform art.231 alin.(1) CC este necesar de a recunoaşte nulitatea tranzacţiei, realizarea cărei este definită printr-un acord încheiat dolosiv dintre reprezentantul unei părţi (împrumutatul) şi cealaltă (împrumutătorul), care la încheierea contractului şi întocmirea actului de predare - primire în calitate de împrumutător activa în calitate de primar Asimionese Vasile soţul împrumutătorului Asimionese Lidia. În p.2.1. al contractului nr.1 din 30 noiembrie 2009 este indicat că bunurile prevăzute la p.1.1.

împrumutatul le i-a sub formă de împrumut în scopul executării deciziilor consiliului local Balasineşti privind amenajarea teritoriului nr.1 1/8 din 18 noiembrie 2008, nr.12/4 din 06 februarie 2009, nr.18/3 din 02 noiembrie 2009, nr. 15/8 din 12 iunie 2009. Aceste decizii fiind emise de către Consiliul Balasineşti, iniţial datei încheierii contractului, iar în dispozitivul lor este indicată sursa de finanţare din bugetul local, primarul Asimionese Vasile este împuternicit de a perfecta toate documentaţia, devizul de cheltuieli, de a încheia contracte de muncă cu persoane care vor efectua lucrările. Dar, în deciziile consiliului local nu sunt indicate permisiunea de a încheia careva acte juridice, legate de finanţarea lucrărilor, inclusiv de a împrumuta de la careva persoane surse financiare lucrărilor, inclusiv de a împrumuta de la careva persoane surse financiare sau materiale de construcţii.

Responsabilitate pentru întocmirea actelor contabile poartă primarul, funcţia căruia la momentul încheierii contractului de împrumut o ocupa Asimionese Vasile, însă raporturile contabile materialele de construcţii cu litigiu nu figurează, ce se confirmă că contractul a fost încheiat pe temeiuri false şi nu poate avea urmări. Actul de predare-primire din 08 aprilie 2011 necesită a confirma că primarul s. Balasineşti a primit materialele de construcţii la 08 aprilie 2011, de aici reiese că aceste materiale de construcţii trebuiau să fie folosite conform contractului de împrumut în perioada de la 08 aprilie 2009 pînă la 05 iunie 2011, întrucît la data de 05 iunie 2011 mandatul primarului a trecut la altă persoană.

Solicită Primăria satului Balasineşti, raionul Briceni recunoaşterea nulă a contractului de împrumut nr.1 din 30 noiembrie 2009 şi a actului de predare primire din 08 aprilie 2011. Prin hotărîrea judecătoriei Briceni din 24 decembrie 2012, acţiunea Lidiei Asimionese a fost respinsă, iar acţiunea reconvenţională a Primăriei satului Balasineşti, raionul Briceni a fost admisă. La 21 ianuarie 2013 avocatul Martin Vasile în interesele Lidiei Asimionese a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Briceni din 24 decembrie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 12 martie 2013 apelul declarat de avocatul Martin Vasile în interesele Lidiei Asimionese a fost restituit ca fiind depus de o persoană neîmputernicită.

La 16 aprilie 2013 Asimionese Lidia a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Briceni din 24 decembrie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 12 martie 2013 cererea de apel a Lidiei Asimionese a fost restituită ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului. La 13 iunie 2013 Asimionese Lidia a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 12 martie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate şi trimiterea pricinii la examinarea cererii de apel. În motivarea recursului recurenta a invocat că a împuternicit reprezentantul său cu toate drepturile procedurale, din care considerente apelul depus de avocatul acesteia este în termen din care considerente şi apelul Lidiei Asimionese tot este în termen, din care considerente încheierea contestată este ilegală.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele cauzei rezultă că Lidia Asimionese a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Balasineşti raionul Briceni cu privire la restituirea materialele de construcţie împrumutate şi anume: ciment marca 400 în cantitate de 27,264 tone, nisip - 87 tone, piatră but - 55 tone, piatră fracţionată - 125 tone, tavă metalică f/f cu diametru mediu de 40 mm - 112 m, care î-i aparţin cu drept de proprietate.

La 19 iunie 2012 Primăria s. Balasineşti raionul Briceni a depus cerere reconvenţională, solicitînd declararea nulă a contractului de împrumut nr.1 din 30 noiembrie 2009 şi a actului de primire - predare din 08 aprilie 2011, încasarea cheltuielilor judiciare şi de asistenţă judiciară în legătură cu procesul înaintat de Lidia Asimionese. Prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 24 decembrie 2012, acţiunea Lidiei Asimionese a fost respinsă, iar acţiunea reconvenţională a Primăriei satului Balasineşti, raionul Briceni a fost admisă. La 21 ianuarie 2013 avocatul Martin Vasile în interesele Lidiei Asimionese a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Briceni din 24 decembrie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 12 martie 2013 apelul declarat de avocatul Martin Vasile în interesele Lidiei Asimionese a fost restituit ca fiind depus de o persoană neîmputernicită.

La 16 aprilie 2013 Asimionese Lidia a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Briceni din 24 decembrie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 12 martie 2013 cererea de apel a Lidiei Asimionese a fost restituită ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului. În conformitate cu art. 369 alin.(l) lit.b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. În conformitate cu art. 362 alin. (3) CPC, repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116.

În conformitate cu art. 116 alin. (1) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. În conformitate cu art. 363 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Reieşind din prevederile normelor de drept citate în coraport cu materialele cauzei, Colegiul ajunge la concluzia că instanţa de apel corect a dispus restituirea cererii de apel ca fiind depusă tardiv. Or, actele cauzei denotă că prin mandatul nr. 0132900 din 10 mai 2012, avocatul Vasile Marin a fost împuternicit de către Asimionese Lidia cu dreptul de a reprezenta şi a apăra interesele Lidiei Asimionese în instanţa de fond şi instanţa de apel.

În conformitate cu art. 81 CPC, Împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

Cu referire la norma de drept citată, instanţa de recurs remarcă că dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească urmează a fi indicat expres în mandatul eliberat de către avocat. Reieşind din conţinutul mandatului anexat la materialele cauzei (f.d.15) rezultă că avocatul Vasile Marin nu a fost împuternicit de către Asimionese Lidia cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească, din care considerente apelul declarat de către Vasile Marin nu poate fi considerat ca fiind depus. Colegiu respinge argumentul recurentei invocat în cererea de recurs precum că la împuternicit pe Vasile Marin cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească prin procură autentificată notarial, or, la materialele cauzei o careva procură nu este anexată.

Astfel, apelul declarat la 16 aprilie 2013, de către Asimionese Lidia împotriva hotărîrii Judecătoriei Briceni din 24 decembrie 2012, este depus cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 363 alin. (1) CPC, prin urmare instanţa de apel just a dispus restituirea cererii de apel depusă de Asimionese Lidia dat fiind faptul că este depus în afara termenului legal prevăzut de lege pentru depunerea apelului şi Asimionese Lidia în cererea de apel şi nici în cererea de recurs nu solicită repunerea în termen pentru declararea apelului. În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide, că argumentele invocate de recurentă în susţinerea poziţiei sale sunt declarative şi nu constituie temei justificat pentru admiterea cererii de recurs.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt nefondate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Lidia Asimionese şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Lidia Asimionese.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Lidiei Asimionese împotriva Primăriei satului Balasineşti, raionul Briceni cu privire restituirea materialelor de construcţie şi cererea reconvenţională a Primăriei satului Balasineşti, raionul Briceni împotriva Lidiei Asimionese cu privire la recunoaşterea nulă a contractului de împrumut nr.1 din 30 noiembrie 2009 şi a actului de predare primire din 08 aprilie 2011. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.