2rac-205/14 — Încasarea sumei

Prima instanţă: Sv. Balmuş 2rac-205/14 Instanţa de Apel: N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 30 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de SRL „Constanţa”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SC „Petro Ciment” SRL succedată în drepturi de SRL „Constanţa” împotriva SC „Fabrica de Beton şi Mortar” SRL şi Ministerul Afacerilor Interne al RM, intervenient accesoriu Ministerul Finanţelor privind încasarea sumei, împotriva deciziei din data de 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Chişinău prin care a fost respins apelul declarat de SRL „Constanţa” şi menţinută hotărîrea din data de 10 iulie 2013 a judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată c o n s t a t ă : La 05 martie 2010, SC „Petro Ciment” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Fabrica de Beton şi Mortar” SRL şi Ministerul Afacerilor Interne al RM cu privire la obligarea pîrîtului să-i restituie cimentul în cantitate de 155,04 tone sau a preţului acestuia în sumă de 201 552 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 6046,56 lei. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, la data de 20.01.2010, în urma fuzionării cu SRL „Gama”, a devenit succesorul de drepturi şi obligaţii a ultimei, bunurile căreia din anul 2006 au fost puse spre păstrare de către reprezentanţii MAI la SC „Fabrica de Beton şi Mortar” SRL.

La adresările multiple a SRL „Gama” în vederea restituirii bunurilor respective au rămas fără nici un răspuns, iar valoarea cimentului transmis spre păstrare, constituie 201 552 lei. Susţine reclamantul că, marfa a fost depozitată la 22 iunie 2006 în urma petrecerii operaţiunii de către colaboratorii de poliţie, prin care a fost reţinută marfa-ciment în vrac în cantitate de 154,87 tone ce aparţine SRL „Gama”. Marfa fiind ridicată (sechestrată) de către colaboratorii de poliţie, iar în baza procesului- verbal de examinare a fost transmisă la păstrare la SC „Fabrica de Beton şi Mortar” SRL. 1 Mai indică reclamantul că, la 31 octombrie 2007 urmărirea penală în privința SRL „Gama” în cauza penală nr. 2006288008 a fost încetată, iar organul de urmărire penală conform art. 162 CPP a dispus SC „Fabrica de Beton şi Mortar” SRL de a întoarce SRL „Gama” marfa aflată la păstrare.

La 22 noiembrie 2011, SC „Petro Ciment” SRL a depus cerere prin care a solicitat înlocuirea sa cu succesorul său în drepturi SRL „Constanţa”. În motivarea cererii a indicat că a semnat cu ultima un contract de cesiune de creanţă prin care i- a cesionat drepturile de creanţă faţă de SC „Fabrica de Beton şi Mortar” SRL. Prin încheierea din 22 noiembrie 2011 a judecătoriei Economice de Circumscripţie a fost admisă succesiunea în drepturi, reclamantul SC „Petro Ciment” SRL fiind înlocuit cu SRL „Constanţa”. La 20 martie 2012 pricina civilă a fost transmisă după competenţă pentru examinarea în fond la Judecătoria Buiucani mun. Chişinău. Pe parcursul examinării cauzei, reclamantul a înaintat o cerere prin care a solicitat atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu a Ministerului Finanţelor.

Ulterior, la 11 iunie 2013, SRL „Constanţa” a înaintat o cerere prin care şi-a concretizat cerinţele din acţiune, astfel încât a solicitat de a dispune încasarea din contul Ministerului Afacerilor de Interne al RM şi SC „Fabrica de Beton şi Mortar” SRL în mod solidar suma prejudiciului echivalată cimentului deposedat în mărime de 208 528,80 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 57047,26 lei, precum şi cheltuielile de judecată de 7963,24 lei. Mai mult ca atît, reclamantul consideră că, prejudiciul i-a fost cauzat atît din partea SC „Fabrica de Beton şi Mortar”SRL deoarece a preluat cimentul transmis la păstrare în calitate de corpuri delicte, cît şi din cauza acţiunilor ilegale ale organelor de drept al RM.

În acest sens, prin nerespectarea procedurii expres prevăzută de legislaţia RM, organele de drept nu au asigurat păstrarea corespunzătoare ale corpurilor delicte şi nu au asigurat vînzarea bunurilor şi acumularea costului acestora la conturile de depozit speciale. Prin hotărîrea din 10 iulie 2013 a judecătoriei Buiucani mun. Chişinău acţiunea depusă de SRL „Constanţa” a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Chişinău a fost respins apelul declarat de SRL „Constanţa” şi a fost menţinută hotărîrea din 10 iulie 2013 a judecătoriei Buiucani mun. Chişinău. La 12 februarie 2014, SRL „Constanţa” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu decizia instanţei de apel şi cu hotărîrea primei instanţe, pe care le consideră neîntemeiate şi ilegale. În acest sens, susţine că prin prisma art. 67 CPC, Ministerul Finanţelor a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu ca urmare a constatării prejudiciului din vina pîrîţilor, pe motiv că prejudiciul cauzat urmează a fi reparat prin intermediul organului de gestionare a bugetului de stat. 2 În referinţa din 02 aprilie 2014, intimatul SC „Fabrica de Beton şi Mortar” a susţinut că recursul declarat de recurent este inadmisibil, întrucât în opinia intimatului însuşi recurentul interpretează eronat prevederile normelor de drept material şi procedural, astfel hotărîrile instanţelor judecătoreşti sunt întemeiate şi legale.

Ulterior, la 07 aprilie 2014, Ministerul Afacerilor Interne a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată şi menţinerea hotărârilor contestate. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Constanţa”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs nu pot constitui temei de admitere a acesteia, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă 3 motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Constanţa” ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de SRL „Constanţa” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4