2ra-3656/13 — Constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii, recuperarea prejudiciului material şi moral

prima instanţă – O. Cojocaru dosarul nr. 2ra-3656/13 instanţa de apel –N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 20 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru împotriva Ministerului Justiţiei a Republicii Moldova, intervenient accesoriu Primăria mun.

Chişinău cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru, admise apelurile declarate de către Primăria mun. Chişinău şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 20 martie 2013 în partea încasării prejudiciului moral şi emisă în partea dată o hotărâre nouă de respingere a acţiunii şi modificată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 20 martie 2013 în partea încasării cheltuielilor de judecată, , în rest hotărârea fiind menţinută, constată: La 29 noiembrie 2012, Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru au depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi încasarea prejudiciului moral. În motivarea pretenţiilor sale au indicat că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2007 a fost recunoscut ilegal refuzul Primăriei mun. Chişinău privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent imobilului de pe str. Ştefan cel Mare 69 din mun. Chişinău cu Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru, fiind obligat Consiliul Municipal Chişinău să emită actul administrativ privitor la vânzarea reclamanţilor Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru a 0,2 ha de tern 1 aferent imobilului din bd.

Ştefan cel Mare 169 din mun. Chişinău conform planului cadastral, ce constituie proprietate privată a lor, la preţul stabilit de legislaţia în vigoare şi obligată Primăria mun. Chişinău să întocmească şi să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare a terenului aferent imobilului din bd. Ştefan cel Mare 169 pe numele lui Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru, hotărârea dată devenind irevocabilă prin neatacare. Mai indică că la 11 noiembrie 2007 de către procuratura Anticorupţie a fost pornită urmărirea penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către factorii de decizie din cadrul Consiliului Municipal Chişinău la adoptarea deciziei prin care a fost atribuit în arendă reclamanţilor, terenul cu suprafaţa de 0,2 ha teren aferent mobilului situate pe bd.

Ştefan cel Mare 169. Susţine că la 06 decembrie 2007 ofiţerul de urmărire penală a CCCEC a emis o ordonanţă prin care a dispus punerea sub sechestru a terenului cu suprafaţa de 0,2 ha aflat în litigiu şi a solicitat instanţei de judecată aplicarea sechestrului pe terenul nominalizat. Menţionează că la 07 decembrie 2007 judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Buiucani a pronunţat o încheiere prin care a dispus aplicarea sechestrului pe acest teren, iar prin scrisoarea din 11 decembrie 2007 încheierea de aplicare a sechestrului a fost comunicată Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău. Reţine că la 24 decembrie 2007 executorul judecătoresc a emis încheierea privind primirea spre executare a documentului executoriu, intentarea procedurii de executare şi stabilirea termenului pentru executarea benevolă, în aceeaşi zi, Consiliului mun.

Chişinău fiindu-i expediată încheierea dată, cu propunerea executării benevole a hotărârii judecătoreşti. La fel, invocă că la 08 septembrie 2008 au adresat o cerere Procurorului General, solicitând ridicarea sechestrului pe motiv că acesta le violează drepturile garantate de legislaţia naţională şi internaţională la care Republica Moldova este parte, la 15 septembrie 2008 fiindu-le comunicat că cererea lor a fost remisă procurorului anticorupţie, care urma să le remită un răspuns. Afirmă că la 23 octombrie 2008 au adresat, în baza articolului 313 din Codul de procedură penală, o plângere judecătorului de instrucţie, solicitând ridicarea sechestrului aplicat asupra terenului. Prin încheierea judecătorului de instrucţie al judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 13 noiembrie 2008, plângerea enunţată a fost respinsă, în descriptivul încheierii, judecătorul de instrucţie, constatând că în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală pot fi sechestrate numai bunurile bănuitului, învinuitului, inculpatului, precum şi ale părţii civilmente responsabile, iar având în vedere că terenul aparţine cu drept de proprietate autorităţilor publice locale şi urmează să treacă în proprietatea lor, care nu sunt nici bănuiţi, nici învinuiţi, nici inculpaţi şi nici părţi civilmente responsabile, instanţa de judecată a respins plângerea invocând că, sechestrul a fost autorizat de judecătorul de instrucţie şi că încheierea acestuia din urmă poate fi anulată doar de către instanţa ierarhic superioară.

Mai indică că la 14 noiembrie 2008 au atacat cu recurs încheierea judecătorului de instrucţie din 07 decembrie 2007, prin care a fost aplicat sechestrul pe teren, însă 2 prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 decembrie 2008, recursul a fost declarat inadmisibil pe motiv că nu au dreptul să conteste aplicarea sechestrului pe terenul litigios. Consideră că durata excesivă a procesului penal iniţiat şi menţinerea sechestrului aplicat pe bunul imobil, a condus la încălcarea dreptului lor la proprietate privată şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, fiindu-le cauzate prejudicii considerabile în acest sens. Pretind prin prezenta acţiune şi la recuperarea prejudiciului moral, drept motiv invocând tergiversarea executării hotărârii judecătoreşti, precum şi starea de frustrare şi anxietate la care au fost supuşi.

Ţinând cont de faptul că procesul penal nu a fost finalizat timp de 5 ani şi că autorităţile nu manifestă interes în urgentarea examinării acesteia, consideră că sunt în drept să ceara încasarea unei sume lunare, până la ridicarea sechestrelor de pe bunurile lor. Solicită încasarea din contul bugetului de stat în beneficiul fiecăruia a sumei de 3500 euro cu titlu de prejudiciu moral, încasarea periodică lunară din contul bugetului de stat în beneficiul fiecăruia a sumei de 60 euro pentru repararea prejudiciului moral începând cu intrarea în vigoare a hotărârii judecătoreşti şi până la momentul ridicării sechestrului, dispunerea urgentării examinării dosarului penal sau urgentarea soluţionării problemei necesităţii menţinerii sechestrului bunului imobil şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 noiembrie 2012 nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată, fiind comunicat reclamanţilor despre necesitatea prezentării înscrisurilor în original sau certificatelor în modul corespunzător, fiindu-le acordat termen până la 18 decembrie 2012 şi explicat că în caz contrar, cererea nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate actele va fi restituită. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 13 februarie 2012 a fost admis demersul Ministerului Justiţiei RM şi atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Primăria mun. Chişinău şi adus la cunoştinţa ultimei că participarea acesteia în continuare în proces este obligatorie.

La 21 februarie 2013 Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru au depus cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând constatarea încălcării drepturilor la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, încasarea din bugetul de stat în beneficiul fiecăruia a câte 50400 lei cu titlu de prejudiciu moral, încasarea periodică lunară în beneficiul fiecăruia a câte 800 lei pentru repararea prejudiciului moral viitor, începând cu intrarea în vigoare a hotărârii judecătoreşti şi până la momentul executării hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2007, dispunerea executării hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2007 şi compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 20 martie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, fiind constatat faptul încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, încasat din contul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova în beneficiul lui Lîsenco Igor cu titlu de prejudiciu moral suma de 15 000 lei, încasat din contul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova în beneficiul lui Crucic Alexandru cu titlu de prejudiciu moral suma de 15000 lei. 3 Tot prin aceeaşi hotărâre a fost încasat din contul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova în beneficiul lui Lîsenco Igor cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 500 lei şi încasat din contul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova în beneficiul lui Crucic Alexandru cheltuieli de asistenţă juridică în mărimi de 500 lei.

În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013 a fost respins apelul declarat de către Crucic Alexandru şi Lîsenco Igor, admise apelurile declarate de către Primăria mun.

Chişinău şi Ministerul Justiţiei al RM, casată hotărârea primei instanţe în partea încasării din contul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova în beneficiul lui Lîsenco Igor a prejudiciului moral în mărime de 15000 lei şi în partea încasării din contul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova în beneficiul lui Crucic Alexandru a prejudiciului moral în mărime de 15000 lei şi emisă în partea dată o hotărâre nouă de respingere a acţiunii, modificată hotărârea primei instanţe în partea încasării cheltuielilor de judecată, fiind încasat din contul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Lîsenco Igor cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 500 lei şi din contul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Crucic Igor cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 500 lei, în rest hotărârea fiind menţinută.

La adoptarea deciziei, în susţinerea concluziilor sale, instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 5 alin.(2) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, a concluzionat că neexecutarea hotărîrii judecătoreşti în perioada 24 decembrie 2007-14 mai 2010nu poate fi imputată debitorului, deoarece acesta fiind în imposibilitate, din motive independente de voinţa sa să execute hotărîrea. Menţionînd totodată că în anumite situaţii acordarea de satisfacţii materiale nu constituie o regulă, iar în materia Drepturilor omului o recunoaştere oficială şi publică a violării constituie uneori prin sine o satisfacţie echitabilă.

La 28 august 2013 Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel în partea respingerii cerinţelor, cu admiterea integrală a cererii de chemare în judecată, prin care să se constate încălcarea dreptului lor la executarea hotărârii în termen rezonabil, încasarea din bugetul de stat în beneficiul lui Lîsenco Igor a sumei de 50400 lei cu titlu de prejudiciu moral, încasarea din contul bugetului de stat în beneficiul lui Crucic Alexandru a prejudiciului moral în mărime de 50400 lei, încasarea periodică lunară din contul bugetului de stat în beneficiul fiecăruia a sumei de 800 lei până la executarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2007 şi dispunerea executării hotărârii date.

În motivarea recursului au invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Menţionează că clauza penală nu a fost încetată pe cazuri de nereabilitare prevăzute la art. 275 pct. 4-5 CPP, ci a fost clasată în temeiul art. 275 pct. 3 CPP, din motivul lipsei în acţiunile persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul Primăriei mun. Chişinău a elementelor de infracţiune prevăzute de articolul incriminat, motiv pentru care consideră recurenţii că perioada de timp în care a fost efectuată urmărirea penală urmează a fi inclusă în perioada de neexecutare a hotărârii judecătoreşti.

4 Apreciază drept eronată concluzia instanţei de apel privind suficienţa simplei constatări a violării dreptului pentru redresarea situaţiei, prin faptul că perioada de neexecutare a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2007 este de 5 ani şi 3 luni, iar autorităţile statului nu manifestă nici un interes în vederea executării hotărârii judecătoreşti, ci din contra, prin intentarea unei cauze penale aparent arbitrară, aplicarea sechestrului pe terenul litigios, menţinerea fără temei legal a măsurii asiguratorii, au condus la tergiversarea executării hotărârii judecătoreşti. Consideră că nu poate fi reţinută concluzia instanţei de apel precum că prin tergiversarea executării hotărârii judecătoreşti nu a fost încălcat dreptul lor prevăzut la art. 1 a Protocolului adiţional nr. 1 a CEDO, invocând în acest instanţa că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2007, Consiliul mun.

Chişinău a fost obligat doar la emiterea unui act administrativ, iar Primăria mun. Chişinău să întocmească contractul de vânzare cumpărare, ceea nu implică asupra încălcării dreptului de proprietate, or indică recurenţii că dânşii au avut o speranţă legitimă de a beneficia efectiv de dreptul de proprietate asupra bunului, iar prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti în termen rezonabil le-a fost încălcat dreptul de proprietate, prevăzut la art. 1 din Convenţie. Sunt de părerea că hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2007 nu va fi executată în viitorul apropiat, motiv pentru care consideră oportun de încasa o plată lunară, până la executarea hotărârii date, or, tergiversarea examinării cauzei şi mai departe, le va provoca prejudicii materiale şi în continuare.

La fel, consideră că este oportun că instanţa judecătorească să dispună executarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2007. La 10 septembrie 2013, Ministerul Justiţiei al RM, la fel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel în partea încasării cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanţei de apel în partea încasării cheltuielilor de asistenţă juridică, considerând a fi neîntemeiată în partea dată şi emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept procedural. Întru susţinerea poziţiei sale invocă prevederile art. 94 alin. (1) CPC, potrivit căruia instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere părţii care a avut câştig de cauză cheltuielile de judecată.

Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pârâtului – proporţional părţii respinge din pretenţii. Menţionează că instanţa de apel a încasat cheltuielile de asistenţă juridică deşi acţiunea lui Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru a fost respinsă ca neîntemeiată. Susţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, hotărârea judecătorească trebuie să fie pe cât e posibil de concisă. Ea poate fi întocmită liber, dar trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să corespundă în mod sigur la toate cererile şi obiecţiile formulate de către reclamant şi pârât.

5 Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru şi Ministerul Justiţiei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurenţii nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de către Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru şi Ministerul Justiţiei asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru şi Ministerul Justiţiei ca inadmisibile.

6 În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Lîsenco Igor şi Crucic Alexandru şi recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 7