Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3r-351/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 noiembrie 2013
Părțile
SA Banca de Economii vs executorul judecătoresc Rodica Bumbac
Pe scurt
Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa judecătoriilor

3r-351/13 — Obligarea prezentării informaţiei solicitate

prima instanţă: A. Corcenco 3r-351/13 DECIZIE 20 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Banca de Economii” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Banca de Economii” împotriva executorului judecătoresc Rodica Bumbac cu privire la obligarea prezentării informaţiei solicitate împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 22 octombrie 2013, prin care a fost restituită cererea de chemare în judecată ca fiind depusă cu încălcarea normelor de competenţă constată: La 16 octombrie 2013, SA „Banca de Economii” a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Rodica Bumbac cu privire la obligarea prezentării informaţiei solicitate.

În motivarea acţiunii a indicat că la 15 august 2013 SA „Banca de Economii” a adresat pârâtului petiţie cu privire la oferirea informaţiei despre aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara debitorului B. Romandaş. Menţionează că la 16 august 2013 SA „Banca de Economii” a adresat pârâtului încă o petiţie cu privire la excluderea procentelor din suma datorată de B. Romandaş, în legătură cu întârzierea executării hotărârii judecătoreşti mai mult de 10 ani, în temeiul art. 24 Cod de executare. Afirmă că răspuns la petiţiile nominalizate nu au parvenit. Solicită obligarea executorului judecătoresc Rodica Bumbac să ofere răspuns la adresările SA „Banca de Economii” nr. 07-06/1641 din 15 august 2013, nr. 07- 06/1646 din 16 august 2013, prezentând informaţia solicitată.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 22 octombrie 2013 a fost restituită cererea de chemare în judecată ca fiind înaintată cu încălcarea normelor de competenţă, explicat reclamantului SA „Banca de Economii” dreptul de a depune cerere repetat, conform competenţei la Judecătoria Bălţi şi remise reclamantului încheierea şi cererea cu toate documentele anexate. La 28 octombrie 2013, SA „Banca de Economii” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 22 octombrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi remiterea pricinii pentru examinare în fond. 1 În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând că instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

Menţionează că în conformitate cu art. 278 CPC, acţiunile în contenciosul administrativ se examinează conform normelor generale ale prezentului cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia contenciosului administrativ.

Afirmă că conform art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, curţile de apel examinează în primă instanţă litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sunt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ- teritoriale, de serviciile publice descentralizate organizate în mod autonom în unitatea administrativ-teritorială respectivă, de serviciile publice desconcentrate, de funcţionarii publici din cadrul organelor şi serviciilor menţionate, precum şi de persoanele de drept privat de nivelul respectiv asimilate autorităţilor publice, care prestează servicii publice.

Susţine că conform art. 2 alin. (1) Legea privind executorii judecătoreşti, executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competenţa de a îndeplini activităţi de interes public prevăzute de prezenta lege şi de alte legi. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, executorul judecătoresc este exponentul puterii de stat. Consideră că în aşa mod examinarea acţiunii înaintate de SA „Banca de Economii” împotriva executorului judecătoresc cu sediul în mun. Bălţi, ţine de competenţa Curţii de Apel Bălţi. Iar conform art. 3 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Consideră că SA „Banca de Economii” întemeiat s-a adresat Curţii de Apel Bălţi. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părţilor la 24 octombrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f.d. 12). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 28 octombrie 2013, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. 2 Astfel, la caz se constată că, prin încheierea din 22 octombrie 2013, judecătorul Curţii de Apel Bălţi a restituit cererea de chemare în judecată depusă de către SA ”Banca de Economii” împotriva executorului judecătoresc Rodica Bumbac cu privire la obligarea prezentării informaţiei solicitate, ca fiind înaintată cu încălcarea normelor de competenţă.

La adoptarea acestei soluţii, judecătorul şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că judecătorul restituie cererea de chemare în judecată dacă instanţa nu este competentă să judece pricina. Conform art. II alin. (2) Legea nr. 155 din 05 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al RM, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toate cererile de chemare în judecată se vor depune la instanţele judecătoreşti competente. În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) CPC, instanţele judecătoreşti judecă toate pricinile civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice şi autorităţilor publice privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu prevede competenţa altor organe.

În conformitate cu art. 331 CPC, judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 38 alin. (1) CPC, acţiunea se intentează în instanţa de la domiciliul pârâtului. Ca urmare, prin prisma normelor enunţate, instanţa de recurs constată că judecătorul Curţii de Apel Bălţi, prin încheierea din 22 octombrie 2013, just, în temeiul art. 170 alin. (1) lit. b) CPC, a restituit cererea de chemare în judecată, or Curtea de Apel Bălţi nu este competentă să judece pricina dată, soluţionarea acestei fiind în competenţa judecătoriei Bălţi.

Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea judecătorului Curţii de Apel Bălţi din 22 octombrie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Banca de Economii”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 22 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Banca de Economii” împotriva executorului judecătoresc Rodica Bumbac cu privire la obligarea prezentării informaţiei solicitate Decizia este irevocabilă.

Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.