Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-415/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 noiembrie 2013
Părțile
SA Locuinţe în proces de insolvabilitate vs SRL Ivaro
Pe scurt
Depunerea contestaţiei asupra cererii de validare a creanţei

2rc-415/13 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: S. Procopciuc dosarul nr. 2rc-415/13 DECIZIE 20 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat şi Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către avocatul Armanu-Ghemu Ludmila în interesele societăţii cu răspundere limitată „Ivaro”, în pricina civilă la cererea Societăţii pe acţiuni „Locuinţa” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 mai 2013, prin care a fost admisă contestaţia administratorului insolvabilităţii SA „Locuinţa” împotriva cererii de validare a creanţei înaintate de către SRL „Ivaro” în mărime de 44587,60 lei, c o n s t a t ă: Debitorul SA „Locuinţa” a înaintat cerere introductivă privind intentarea faţă de propria întreprindere a procesului de insolvabilitate, invocînd drept temei incapacitatea de a achita datoriile debitoare acumulate.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 22.10.2012, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de SA „Locuinţa” privind intentarea procesului de insolvabilitate şi a dispus aplicarea măsurilor de asigurare în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea insolvabilităţii (în vigoare la acel moment). În calitate de administrator provizoriu a fost desemnată ÎI „Marcoci Ludmila”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 06.12.2012 s-a intentat procesul de insolvabilitate faţă de SA „Locuinţa”, în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate fiind numită aceeaşi persoană ÎI „Marcoci Ludmila”. Pe parcursul desfăşurării procesului de insolvabilitate, au fost depuse mai multe cereri de validare a creanţelor din partea creditorilor, inclusiv de către creditorul SRL „Ivaro”.

Astfel, SRL „Ivaro” a solicitat validarea creanţei de în sumă totală de 68055,60 lei, dintre care 23468 lei cu titlu de datorie şi 44587,60 lei cu titlu de penalitate pentru executarea cu întîrziere a obligaţiilor, precum şi creanţa în sumă de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Administratorul insolvabilităţii ÎI „Marcoci Ludmila” a contestat creanţa înaintată de SRL „Ivaro”, doar în parte ce ţine de penalitatea pentru neexecutare a 1 datoriei în mărime de 44587,60 lei, iar datoria în mărime de 23468 lei a fost validată. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 mai 2013, a fost admisă contestaţia formulată de administratorul insolvabilităţii SA „Locuinţa” faţă de creanţa formulată de SRL „Ivaro” în mărime de 44587,60 lei, cu radierea din tabelul creanţelor, totodată fiindu-i explicat creditorului că sunt în drept să înainteze proces separat (în procedură contencioasă) de confirmare a creanţei, sau de preluare a proceselor pendinte.

A fost respinsă validarea creanţei formulată de SRL „Ivaro” în mărime de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (asistenţă juridică) deoarece acestea nu constituie creanţe, ci cheltuieli a procesului de insolvabilitate. La data de 26 iulie 2013 avocatul Armanu-Ghemu Ludmila în interesele SRL „Ivaro” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 mai 2013, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii contestate, cu emiterea unei noi decizii de respingere a contestaţiei depusă de administratorul insolvabilităţii SA „Locuinţa” şi validarea creanţei în mărime de de 44587,60 lei cu titlu de penalitate şi 5000 lei cu titlu de asistenţă juridică.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea primei instanţe, considerînd-o neîntemeiată, care a fost emisă cu încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi a normelor de drept procedural, iar ca urmare, concluziile instanţei sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Invocă că suma de 44587,60 lei cu titlu de penalitate rezidă direct din contractul de vînzare-cumpărare din 15 martie 2012, care la pct. 7.2 prevede că pentru neachitarea în timp a producţiei livrate, cumpărătorul este obligat la plata penalităţii în mărime de 1% din suma producţiei neachitate pentru fiecare zi de întîrziere.

Referitor la suma solicitată în mărime de 5000 lei cu titlu de asistenţă juridică, prima instanţă incorect a respins-o, deoarece însăşi administratorul insolvabilităţii nu a contestat această creanţă, fiind de acord să fie inclusă în tabelul creanţelor în rangul 6, iar instanţa şi-a depăşit atribuţiile respingînd validarea acestei creanţe. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii contestate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Conform art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Instanţa de recurs remarcă că încheierea contestă a fost emisă la 17 mai 2013. Conform procesului-verbal al şedinţei de judecată din 17 mai 2013 reprezentantul SRL „Ivaro” nu a fost prezent, primind încheierea contestată ulterior, astfel recursul depus la 26 iulie 2013 este declarat în termen legal. 2 Reieşind din materialele cauzei se constată că prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 22.10.2012, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de SA „Locuinţa” privind intentarea procesului de insolvabilitate şi a dispus aplicarea măsurilor de asigurare în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea insolvabilităţii (în vigoare la acel moment).

În calitate de administrator provizoriu a fost desemnată ÎI „Marcoci Ludmila”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 06.12.2012 s-a intentat procesul de insolvabilitate faţă de SA „Locuinţa”, în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate fiind numită aceeaşi persoană ÎI „Marcoci Ludmila”. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 mai 2013, a fost admisă contestaţia formulată de administratorul insolvabilităţii SA „Locuinţa” faţă de creanţa formulată de SRL „Ivaro” în mărime de 44587,60 lei, cu radierea din tabelul creanţelor, totodată fiindu-i explicat creditorului că sunt în drept să înainteze proces separat (în procedură contencioasă) de confirmare a creanţei, sau de preluare a proceselor pendinte.

A fost respinsă validarea creanţei formulată de SRL „Ivaro” în mărime de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (asistenţă juridică) deoarece acestea nu constituie creanţe, ci cheltuieli a procesului de insolvabilitate. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că concluzia instanţei de insolvabilitate este una legală emisă pe aprecierea multiaspectuală a materialului probator din următoarele considerente. Astfel, din materialele cauzei se constată că validarea creanţei solicitată de către creditorul SRL „Ivaro” nu este bazată pe careva titluri executorii, iar în acest caz sarcina probaţiunii aparţinînd creditorului.

Totodată, conform art. 144 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, dacă la examinarea contestaţiei se constată existenţa unui litigiu de drept, instanţa de insolvabilitate admite contestaţia printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată cu recurs de către creditorul a cărui creanţă nu a fost validată. În acest caz, creanţa se radiază din tabel, iar creditorul a cărui creanţă nu a fost validată este în drept să intenteze proces separat de confirmare a creanţei sau de preluare a procesului pendinte. Creanţele faţă de care au fost admise contestaţiile se iau în calcul la elaborarea planului de distribuire intermediară prin rezervarea lor din masa debitoare, în condiţiile stabilite la art.152.

Pornind de la prevederile normei de drept invocate supra, instanţa de recurs conchide că instanţa de insolvabilitate corect a admis contestaţia administratorului insolvabilităţii. Or, SRL „Ivaro” a înaintat cererea de validare a creanţei fără a dispune de o hotărîre judecătorească irevocabilă pe suma penalităţii invocate de către acesta, sumă care nu este recunoscută de intimat, astfel se constată existenţa un litigiu de drept în ceea ce priveşte suma dobînzilor şi a penalităţilor. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ reţine că prima instanţă corect a respins şi cererea de validare a creanţei în sumă de 5000 lei 3 cu titlu de cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu constituie creanţe ci cheltuieli a procesului de insolvabilitate, care se sting în ordinea şi modul prevăzut la art. 43 al Legii insolvabilităţii şi nu conform art. 152 din aceiaşi Lege.

Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către avocatul Armanu-Ghemu Ludmila în interesele SRL „Ivaro”cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 mai 2013. În conformitate cu art. 427 a), art. 425, 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul depus de către avocatul Armanu-Ghemu Ludmila în interesele societăţii cu răspundere limitată „Ivaro”.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 mai 2013, în pricina civilă la cererea Societăţii pe acţiuni „Locuinţa” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, prin care a fost admisă contestaţia administratorului insolvabilităţii SA „Locuinţa” împotriva cererii de validare a creanţelor înaintate de către SRL „Ivaro” în mărime de 44587,60 lei, cu radierea din tabelul creanţelor şi 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.