- Dosarul nr.
- 3ds-44/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 noiembrie 2013
- Părțile
- SRL Elitservice-Auto vs Serviciul Vamal
- Pe scurt
- Corectarea erorii
3ds-44/13 — Contestarea actului administrativ
Curtea de Apel Bălţi dosarul nr. 3ds-44/13 Judecător: S.Procopciuc Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 20 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Nicolae Clima, Ion Druţă, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinînd din oficiu chestiunea privind corectarea greşelii strecurate în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Elitservice-Auto” împotriva Biroului Vamal Bălţi, privind contestarea actului administrativ, CONSTATĂ: La 02.12.2011 SRL „Elitservice-Auto” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Biroul Vamal Bălţi privind recunoaşterea acţiunilor ilegale, anularea actului de inspecţie emis la declaraţia vamală din 06.10.2011, obligarea la reperfectaera declaraţiei vamale şi obligarea de a restitui suma drepturilor de import încasate suplimentar.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 19 noiembrie 2012, cererea SRL „Elitservice-Auto” a fost respinsă ca neîntemeiată. Considerînd ilegală hotărîrea instanţei de fond, la 15 ianuarie 2013, SRL „Elitservice-Auto” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii Curţii de Apel Bălţi din 19 noiembrie 2012 şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 octombrie 2013 a fost respins recursul declarat de către SRL „Elitservice-Auto” şi s-a menţinut hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 19 noiembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Elitservice-Auto” împotriva Biroului Vamal Bălţi, privind contestarea actului administrativ.
Instanţa de recurs din oficiu a depistat că în partea motivantă şi în partea dispozitivă a deciziei din 09 octombrie 2013 s-a strecurat o greşeală mecanică care urmează a fi corectată. În conformitate cu art. 249 alin. (2) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Examinînd materialele dosarului, Colegiul a constatat că în partea motivantă (penultimul aliniat) şi în ppartea dispozitivă a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 09 octombrie 2013, s-a admis o eroare, şi anume s-a indicat că, se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013, asta în condiţiile în caredin materialele cauzei dar şi din textul deciziei rezultă că se contesta hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din acea dată.
În aceste împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit consideră necesar să introducă corectări în motivarea şi dispozitivul deciziei înlocuind sintagma „Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2012” cu sintagma „Curţii de Apel Bălţi din 19 noiembrie 2012”. În baza art. 249, 269-270 Cod de procedură civilă a RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se corectează greşeala comisă în partea motivantă şi în partea dispozitivă a deciziei Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 09 octombrie 2013, înlocuind sintagma „Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2012” cu sintagma „Curţii de Apel Bălţi din 19 noiembrie 2012”.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Judecător Valeriu Doagă Judecători: Nicolae Clima Ion Druţă Ion Corolevschi Iuliana Oprea 2