2ra-1351/13 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral

prima instanţă: I. Vornicescu dosar nr. 2ra-1351/13 instanţa de apel: B. Bîrcă, T. Pelin, N. Traciuc DECIZIE 15 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Gordilă Iurie Diaconu examinând în şedinţă publică recursurile declarate de către Leonti Corin şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Leonti Corin împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral ca urmare a încălcării acestui drept împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Leonti Corin şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.

Chişinău din 14 iunie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 08 decembrie 2011, Leonti Corin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral ca urmare a încălcării acestui drept. În motivarea acţiunii a indicat că în perioada anilor 1996-1997 el a activat în funcţie de inginer la Direcţiei în curs de construire a Fabricii experimentale de încălţăminte sportivă din Orhei. În legătură cu reorganizarea întreprinderii a întrerupt achitarea salariului angajatului său, deşi relaţiile de muncă continuau.

Astfel, restanţa la salariu neachitat pe perioada 1996-1997 a constituit 16852 lei. Din motiv că Fabrica nu achita salariul, el a înaintat o acţiune în instanţa de judecată împotriva întreprinderii cu privire la încasarea forţată a salariului neachitat pe perioada anului 1996-1997. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 20 ianuarie 1998, Direcţia Fabricii Experimentale de încălţăminte Sportivă din Orhei a fost obligată la plata în folosul lui a sumei de 16852 lei, restanţă salarială, hotărârea care a rămas definitivă la 09 februarie 1998. Susţine că pentru a încasa salariul pentru anul 1998 repetat s-a adresat în instanţă, astfel la 24 martie 1999, prin hotărârea Judecătoriei Orhei, întreprinderea a fost obligată la achitarea în beneficiul lui a sumei de 10306 lei cu titlu de restanţă salarială.

Invocă că la 21 noiembrie 2001 şi la 26 iunie 2002 Judecătoria Orhei pronunţă două hotărâri în favoarea lui, prin care s-a hotărât de a încasa din contul Întreprinderii de Stat „Direcţia Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă” din Orhei în beneficiul lui sumele de 8091,88 pe perioada de muncă 01 iunie 1999 – 01 noiembrie 2000 şi respectiv 3564 lei, pentru perioada de muncă 01 noiembrie 2000 -01 noiembrie 2001, care au rămas definitive prin neatacare. În baza titlurilor executorii la dosarele nr. 2-199/98 din 20 ianuarie 1998, a Judecătoriei Orhei, executorul judecătoresc, în conformitate cu alin. (1) art. 359 CPC (redacţia anului 1964) a urmărit şi a realizat o parte din bunurile debitorului, astfel, achitându-i lui doar suma de 8856 lei.

Afirmă că celelalte hotărâri judecătoreşti din 24 martie 1999, din 29 noiembrie 2001 şi din 26 iunie 2002 au rămas inoperante şi până în prezent acestea nu pot fi executate de către Departamentul de Executare din motiv că întreprinderea nu dispune de bunuri care ar putea fi urmărite în contul datoriei, deoarece, gestionarul proprietăţii statului - Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat prin ordinul nr. 75 din 30 octombrie 1998 a transmis patrimoniul întreprinderii, constituit din construcţiile nefinisate, fondurile fixe utilaje şi datorii, de la balanţa contabilă a D.F.E.Î.S la balanţa unui agent economic în baza actului de primire-predare din 17 noiembrie 1998. Susţine că la 03 iunie 2000 Departamentul de Executare a Deciziilor Judiciare a întocmit un proces-verbal de constatare a imposibilităţii de executare a titlurilor executorii nr. 2-198 din 20 ianuarie 1998 şi nr. 2-646 din 24 martie 1999 şi l-a expediat lui.

Mai indică că la 08 noiembrie 2004, Inspectoratul Fiscal de Stat a acţionat în judecată Direcţia Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă din Orhei privind intentarea procesului de insolvabilitate cu lichidarea debitorului. Drept urmare prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 04 aprilie 2005 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de debitor, iar administrator a întreprinderii a fost numită ÎI „Cristalov Zaharia”, cărui i-au fost transmise actele ce confirmă creanţele creditorilor faţă de întreprindere. Menţionează că administratorul procesului de insolvabilitate la 11 martie 2008 a emis un proces-verbal de constatare a imposibilităţii de executare a titlurilor executorii nr. 2-920 din 26 iunie 2002 pe suma de 3564 lei şi nr. 2-214 din 29 noiembrie 2001 pe suma de 8091,88 lei.

Răspunsurile Departamentului de Executare şi a Ministerului Justiţiei adresate lui Alexandru Leagun unul din salariaţii întreprinderii confirmă imposibilitatea de a dispune de drepturile lor salariale. Invocă că epuizând la nivel naţional toate mijloacele legale de a revendica dreptul la condiţii echitabile, întru apărarea drepturilor sale a apelat la Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, invocând violarea al. (1) art.6; art. 3 şi art. 1 al Primului Protocol Adiţional la Convenţie.

Afirmă că la 08 decembrie 2008, camera a patra a CEDO a informat reprezentantul lui la CEDO despre înregistrarea cererii cu nr. 56627/08 şi că 2 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 87 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, scopul căreia este soluţionarea cererilor privind violările susmenţionate ale Convenţiei Europene la nivel naţional în sensul hotărârii pilot Olaru şi alţii contra Moldovei din 28 iulie 2009. La pretinsa încălcare a art. 6 §1 al Convenţiei, indică că neexecutarea până în prezent a hotărârii Judecătoriei Orhei din 20 ianuarie 1998 în vigoare din 09 februarie 1998, a hotărârii din 24 martie 1999 în vigoare din 09 aprilie 1999, hotărârii din 29 noiembrie 2001 în vigoare din 14 decembrie 2001 şi respectiv, hotărârii din 26 iunie 2002 în vigoare din 11 iulie 2002, constituie o violare continuă a alin. 1 al articolului 6 al Convenţiei.

Consideră că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti nominalizate pronunţate în favoarea lui l-a lipsit de dreptul său de a se folosi de bunurile sale, precum garantează articolului 1 al Primului Protocol Adiţional al Convenţiei. Insistă că Direcţia Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă din Orhei din anul 1998 are faţă de el obligaţii pecuniare nestinse şi anume 7996 lei - prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 20 ianuarie 1998 - echivalentul a 1708 USD, 10306 lei - prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 24 martie 1999 - echivalentul a 1124 USD; 8091,88 lei - prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 29 noiembrie 2001 - echivalentul a 707 Euro; 3564 lei - prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 26 iunie 2002 - echivalentul a 264,5 Euro.

Susţine că imposibilitatea lui mai mult de 13 ani de a obţine executarea deplină a hotărârii judecătoreşti din 20 ianuarie 1998 şi ulterior a celorlalte, de a întră în posesia mijloacelor băneşti ce îi aparţin, constituie o interferenţă în dreptul său legitim de a se bucura de bunurile proprii, ce contravine prevederilor primului paragraf al articolului 1 al Primului Protocol Adiţional al Convenţiei. Această privare combinată cu inacţiunile totale din partea statului de ai restabili drepturile cetăţeneşti ale lui, este contrară atât art. 1 al Primului Protocol Adiţional al Convenţiei cât şi obligaţiei pozitive ale statului de a lua măsurile necesare pentru protecţia socială a persoanelor care se află sub jurisdicţia sa.

Chiar şi pe timp de situaţii economice excepţionale statul nu se poate totalmente dispensa de obligaţia constituţională de a lua măsuri în vederea satisfacerii necesităţilor vitale ale cetăţenilor săi, mai ales în cazul unui invalid cum este el. Insistă asupra faptului că în cazul în care întreprinderea achita integral salariul, dânsul avea posibilitate reală în 1999 de a procura cu 2,832 USD un spaţiu locativ de 29,8 m2 în oraşul Orhei, fapt ce se confirmă prin certificatul agenţiei imobiliare care confirmă preţul l m2 de spaţiu locativ în or. Orhei în perioada 1998-1999. Indică că în prezent valoarea 1m2 de spaţiu locativ în Orhei se estimează cu 405 Euro pentru 1 m2, respectiv 29,8 m2 x 405 Euro/1 m2 =12069 Euro.

Consideră că 13040 Euro (12069 +707+264,5) ar prezenta pentru el o reparaţie materială echitabilă. Menţionează că pentru perioada de 12 ani de imposibilitate de a dispune de bunurile sale şi a inacţiunilor autorităţilor în vederea executării hotărârii judecătoreşti, lui i-a fost cauzată o nelinişte sufletească profundă, deoarece unica sursă de existenţă a 3 lui şi familiei sale era salariul. Toată această perioadă de timp, existenţa familiei sale era pusă sub pericol, tot în această perioadă el a devenit invalid. Din considerentul că autorităţile nu recunosc violarea prevederilor Convenţiei, consideră că suma de 80000 lei (echivalentul a 5000 EURO) cu titlu de despăgubiri morale, pentru stresul şi frustrarea suportată în această perioadă, ar reflecta o despăgubire morală reală pentru el.

Solicită constatarea violării dreptului lui la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, încasarea din contul bugetului de Stat a sumei de 207336 lei (echivalentul a 13040 Euro) cu titlul de prejudiciu material şi 80000 lei ( echivalentul a 5000 Euro) cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 14 iunie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, constatată încălcarea termenului rezonabil de executare a hotărârilor judecătoreşti din 20 ianuarie 1998, 24 martie 1999 şi din 26 iunie 2002, încasat din contul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Leonti Corin cu titlu de prejudiciu moral suma de 500 Euro în lei la ziua executării hotărârii.

În rest cerinţele lui Leonti Corin au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012 au fost respinse apelurile declarate de către Leonti Corin şi Ministerul Finanţelor al RM şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 20 februarie 2013, Leonti Corin a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea integrală a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, susţinând că hotărârile judecătoreşti emise în prezenta cauză contravin scopului Legii nr. 87 aplicabilă la caz.

Faptul că nu există o procedură oficială de încetare a executării, a determinat instanţa să facă concluzii, precum că, deşi există acte care probează că întreprinderea debitoare a rămas fără patrimoniu, care ar putea fi urmărit, iar titlurile executorii nu au fost executate până în prezent, careva prejudicii materiale nu au fost suportate, deoarece aceste documente executorii ar putea fi executate într-un viitor.

Consideră concluzia dată de instanţă neîntemeiată, la care s-a ajuns fără a se ţine cont de jurisprudenţa CEDO (Leagun vs Moldova nr. 35316/06, Decizia Curţii din 12 decembrie 2010 şi Tricolici vs. Moldova nr. 26810/08, Decizia Curţii din 06 septembrie 2011), situaţie similară, deoarece ambii fac parte din colectivul întreprinderii debitoare, precum şi practica Curţii de Apel Chişinău pe cazuri similare: Clima Nicolae vs Ministerului Finanţelor, dosar nr. 2r-1789/12; Arnăut vs. Ministerului Finanţelor, dosar nr. 2r-2001/12 şi alţii, care la fel sunt membri ai colectivului de muncă ai întreprinderii în cauză.

Susţine că instanţele naţionale i-au aplicat şi un tratament diferenţiat, astfel lezându-i dreptul garantat şi de art. 14 CEDO, deoarece Curtea Europeană în cauza Beian vs. România a constatat că s-a încălcat art. 14 al CEDO şi art. 1 al Primului Protocol, deoarece „...o distincţie este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectiva şi rezonabilă, adică nu urmăreşte un scop legitim.” La 27 februarie 2013, Ministerul Finanţelor al RM la fel a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârilor judecătoreşti în sensul diminuării prejudiciului moral în limitele rezonabile. 4 În motivarea recursului a invocat că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.

Menţionează că instanţa urma să menţină echilibrul între interesele individuale a persoanei şi interesele generale a întregii societăţi, respectiv urma a fi respectat principiul reparării echitabile şi rezonabile a daunei morale. Consideră că suma de 500 euro acordată de instanţă cu titlu de prejudiciu moral este exagerata şi neîntemeiat estimată, deoarece nu există nici o probă pertinentă, nici un înscris care să susţină faptul că lui Leonti Corin i s-au cauzat careva suferinţe în urma tergiversării executării hotărârii judecătoreşti. Astfel, susţine că instanţa nu a ţinut cont de prevederile art. 4 şi 5 al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.

Afirmă că Ministerul Finanţelor este în imposibilitate de a proba lipsa suportării de către intimat prejudiciului moral, atâta timp cât nu a fost probată existenţa prejudiciului moral, or, apriori nu se poate constata lipsa a ceea ce nu există. Insistă că intimatul nu a prezentat careva probe concludente, prin care ar demonstra cu certitudine suportarea prejudiciilor şi mărimea admisă. Indică că Curtea Europeană a subliniat în nenumărate rânduri că rezonabilitatea duratei procedurilor trebuie evaluate în lumina circumstanţelor cauzei, ţinând cont de următoarele criterii: - complexitatea procedurii de executare, - comportamentul participanţilor la procedura de executare, - interesul creditorului, - conduita executorului judecătoresc.

Consideră că instanţa urma să se conducă după art. 4 alin. 6) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, conform căruia mărimea reparaţiei prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei se stabileşte de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum şi de pretenţiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanţei de judecată şi a autorităţilor relevante, de durata încălcării şi de importanţa procesului pentru reclamant. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 11 decembrie 2012 a fost expediată în adresa recurenţilor la 14 ianuarie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 79) Instanţa de recurs consideră că recurenţii s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursurile la 20 februarie 2013 şi respectiv la 26 februarie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul Ministerului Finanţelor al RM neîntemeiat şi care urmează a fi respins, iar recursul lui Leonti Corin urmează a fi admis din considerentele ce urmează.

5 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. La caz s-a constatat că Leonti Corin, făcând uz de noul remediu intern în temeiul Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, prin acţiunea formulată a solicitat încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor RM, în beneficiul său a prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti.

Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă s-a pronunţat în favoarea admiterii parţiale a acţiunii, constatând încălcarea termenului rezonabil la executarea hotărârilor judecătoreşti, dispunând încasarea din contul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Leonti Corin cu titlu de prejudiciu moral suma de 500 Euro în lei la ziua executării hotărârii. Iar în rest respingând cerinţele lui Leonti Corin, soluţie care a fost menţinută şi de instanţa de apel. Instanţa de recurs constată că, având în susţinere prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel temeinic au ajuns la concluzia temeiniciei pretenţiei cu privire la constatarea încălcării termenului rezonabil la executarea hotărârilor judecătoreşti.

Totodată, instanţa de recurs reţine că, deşi la soluţionarea pricinii au fost stabilite pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru judecarea cauzei în fond, soluţia primei instanţe, menţinută de instanţa de apel, prin care s-a respins cerinţa cu privire la încasarea prejudiciului material, precum şi de încasare din contul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Leonti Corin cu titlu de prejudiciu moral suma de 500 Euro şi respingerea pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material este incorectă, rezultată din aplicarea greşită şi interpretarea eronată a normelor de drept material aplicabile la caz.

În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs remarcă că Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale la art. 6 § 1 statuează că orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Respectiv, cerinţa Convenţiei ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil, trebuie raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor competente şi al părţilor, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei precum şi exercitarea căilor de atac.

Şi prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) a Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul 6 la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta Lege şi de legislaţia procesuală civilă.

Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului. Perioada ce urmează a fi luată în consideraţie la caz.

Astfel, din actele cauzei rezultă că prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 20 ianuarie 1998 din contul Direcţiei în curs de construire a Fabricii experimentale de încălţăminte sportivă din Orhei în beneficiul lui Leonti Corin a fost încasat restanţa la salariu neachitată pe perioada 1996-1997 şi cheltuielile pentru asistenţă juridică în sumă totală de 16852 lei, hotărârea care a rămas definitivă şi executorie prin neatacare, fiind emis şi un titlu executoriu în acest sens (f. d. 7). Aici se va remarca că procedura de executare în baza documentului executoriu nr. 2-198/98 din 20 ianuarie 1998 cu privire la încasarea sumei de 16852 lei a fost intentată la 16 februarie 1998. Materialul probator atestă că de către executorul judecătoresc a fost executat parţial titlul executoriu nr. 2-198/98 din 20 ianuarie 1998, astfel la 18 martie 1998 lui Leonti Corin i-a fost achitată suma de 4213 lei, la 22 aprilie 1998 – 1355,61 lei, la 11 iulie 1998 – 1016 lei, la 29 august 1998 – 1788 lei şi la 04 mai 1999 i s-a achitat suma de 483,39 lei, respectiv restanţa neexecutată pe documentul executoriu nominalizat fiind de 7966 lei.

Tot actele cauzei atestă că prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 24 martie 1999 din contul Direcţiei în curs de construire a Fabricii experimentale de încălţăminte sportivă din Orhei în beneficiul lui Leonti Corin a fost încasat salariul neachitat pentru anul 1998, inclusiv şi compensaţia pentru devalorizarea valutei naţionale în sumă de 10306 lei, hotărârea, nefiind atacată, a rămas definitivă şi executorie, fiind eliberat şi titlu executoriu (f. d. 8). Procedura de executare în baza documentului executoriu nr. 2-646/99 din 24 martie 1999 cu privire la încasarea sumei de 10306 lei a fost intentată la 16 aprilie 1999. La fel, prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 29 noiembrie 2001 din contul Direcţiei Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă în curs de construire din Orhei în beneficiul lui Leonti Corin a fost încasată restanţa la salariul neachitat pe perioada 01 iunie 1999- 01 noiembrie 2000, inclusiv şi compensaţia, ţinându-se cont de indiciul inflaţiei, în sumă de 8091,88 lei, hotărâre care, prin neatacare, a rămas definitivă şi executorie,

fiind emis şi titlu executoriu în acest sens (f. d. 9). Iar prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 26 iunie 2002 din contul Direcţiei Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă în curs de construire din Orhei în beneficiul lui Leonti Corin a fost încasat salariul neachitat pe perioada 01 ianuarie 2000- 01 noiembrie 2001 în sumă de 3564 lei şi, nefiind atacată, hotărârea dată a devenit definitivă şi executorie, fiind eliberat şi titlu executoriu (f. d. 10). 7 Procedura de executare în baza documentului executoriu nr. 2-920, 921, 923, 924, 925, 926/02 din 26 iunie 2002 cu privire la încasarea sumei de 3564 lei a fost intentată la 19 iulie 2002. La 03 iulie 2000, de către executorul judecătoresc a fost constatat că Direcţia Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă în curs de construire din Orhei nu dispune de avere şi mijloace financiare, astfel constatând imposibilitatea executării titlurilor executorii nr. 2-198 din 20 ianuarie 1998 şi nr. 2-646 din 24 martie 1999 cu privire la încasarea în contul lui Leonti Corin a sumei de 16852 lei şi respectiv a sumei de 10306 lei,

în acest sens fiind întocmit procesul-verbal de constatare a imposibilităţii de executare din 03 iulie 2000 (f. d. 12). Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 04 aprilie 2005 a fost intentată procedura de insolvabilitate faţă de Fabrica Experimentală de Încălţăminte Sportivă (f. d. 13). Prin hotărârea Curţii de Apel Economică din 21 septembrie 2007 a fost încetat procesul de insolvabilitate în privinţa Direcţiei în curs de construire a fabricii experimentale de încălţăminte sportivă şi lichidată Direcţia dată cu radierea din Registrul de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor. La fel a fost dispus că datoriile creditoare neachitate se consideră stinse. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 noiembrie 2007 a fost admis parţial recursul declarat de către administratorul procedurii de insolvabilitate a Direcţiei în curs de construire a fabricii experimentale de încălţăminte sportive din or.

Orhei şi modificat dispozitivul hotărârii Curţii de Apel Economică din 21 septembrie 2007 prin excluderea punctului 3 cu următorul conţinut: „3. Datoriile creditoare neachitate se socot stinse.” În rest hotărârea a fost menţinută. La 15 iunie 2008 de către administratorul al procesului de insolvabilitate a Direcţiei în curs de construire a Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă din or.

Orhei, în temeiul titlurilor executorii nr. 2-198 din 20 ianuarie 1998 pe suma de 7996 lei, nr. 2-646 din 24 martie 1999 pe 10306 lei, nr. 2-214 din 29 noiembrie 2001 pe 8091 lei şi nr. 2-920 din 26 iunie 2002 pe 3564 lei, a fost efectuat controlul la faţa locului în vederea stabilirii posibilităţii de executare silită, în urma căruia s-a constatat că debitorul nu dispune de avere şi mijloace băneşti pe cont (f. d. 14). Iar prin scrisoarea nr. 01/11 din 20 iunie 2008 administratorul al procesului de insolvabilitate a Direcţiei în curs de construire a Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă din or. Orhei i-a comunicat lui Leonti Corin despre imposibilitatea executării titlurilor executorii nominalizate, restituind ultimului aceste titluri.

Alte acţiuni care atesta executarea documentelor executorii de către organul de executare în speţă nu au fost stabilite. Prin urmare, pretenţiile lui Leonti Corin înaintate prin prezenta acţiune sunt întemeiate, deoarece cele constatate reliefează o lezare a dreptului acestuia la executare în termen rezonabil a cauzei, după cum instituie prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei. Reieşind din circumstanţele constatate, instanţa de recurs conchide că autoritatea responsabilă de executarea hotărârii judecătoreşti şi anume statul Republica Moldova n-a întreprins toate măsurile rezonabile pentru a asigura executarea hotărârilor, faţă de debitorul Direcţia în curs de construire a Fabricii experimentale de încălţăminte sportivă din Orhei în vederea executării hotărârilor judecătoreşti irevocabile.

8 În susţinerea temeiniciei parţiale a acţiunii instanţa de recurs invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume, Hotărârea CEDO din 29 noiembrie 2005, la cererea nr. 15840/02 Griţco v. Moldova, în care Curtea reaminteşte, că dreptul la o instanţă, garantat de articolul 6 §1, ar fi iluzoriu dacă sistemul de drept al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească irevocabilă şi obligatorie să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi.

Executarea unei hotărâri pronunţate de orice instanţă trebuie, prin urmare, privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hornsby v. Greece, hotărâre din 19 martie 1997, Reports1997-11, p.510, §40, şi Burdov v. Russia, mr.59498/00, §34, 7 mai 2002). De altfel, se va remarca că o autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor ca scuza pentru neexecutarea unei hotărâri, mai mult că întârzierea nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat conform articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italy [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR 1999-V). Or, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi întârziată nejustificat.

Aici este de reţinut că Leonti Corin nu a putut beneficia de succesul obţinut în urma litigiilor, care se refereau la plata salariului, astfel instanţa de recurs notează că hotărârile favorabile ultimului au rămas neexecutate pe parcursul unor perioade impunătoare. În această ordine de idei, fiind evidentă încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, instanţa de recurs relevă că perioada de referinţă care urmează a fi luată în considerație în speţă constituie cea cuprinsă de la data naşterii obligaţiei de executare, adică data înaintării documentelor executorii spre executare, care este 16 februarie 1998 pentru suma de 7966 lei, 16 aprilie 1999 pentru suma de 10306 lei, 29 noiembrie 2001 – 8091 lei şi 19 iulie 2002 pentru suma 3564 lei şi până la ziua adoptării hotărârii cu privire la o eventuală constatare a violării dreptului declarat de Articolul 6 § 1 din Convenţie, la caz până la 13 noiembrie 2013. Comportamentul părţilor.

În ceea ce priveşte comportamentul autorităţilor naţionale, se constatată că acestea nu au întreprins careva acţiuni concrete şi măsurile necesare în vederea executării hotărârilor judecătoreşti, iar ca rezultat titlurile executorii au rămas neexecutate până în prezent. Interesul creditorului. În speţă, instanţa de recurs remarcă faptul că miza pentru creditorul Leonti Corin este evidentă, fiind bazată pe o legitimă speranţă, or acesta urmărea exercitarea dreptului său la încasarea salariului neachitat, care este un drept inerent, mai mult că aceste mijloace băneşti se raportează şi la dreptul de a dispune de aceste bunuri în calitatea sa de proprietar, care este unul garantat.

În conexiunea celor relatate, reieşind din perioada neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, care s-a constatat a fi una continuă, de caracterul obligaţiei de executare, comportamentul autorităţii însărcinate cu obligaţia executării, precum şi miza (interesul) pentru creditor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că cerinţa cu privire la 9 executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, prevăzută de legislaţia internă, precum şi de articolul 6 § 1 al Convenţiei, nu a fost respectată, împrejurări ce atestă corectitudinea soluţiei instanţelor de judecată cu privire la constatarea acestei încălcări.

Conform art. 5 alin. (1) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, în urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată. În sensul dispoziţiilor citate este necesar de a face o distincţie la capitolul ce ţine de repararea prejudiciului material, care în principiu se raportă mai mult la încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, unde, la aprecierea acestuia, sunt distinse două capete şi anume: prejudiciu real, care de obicei constituie valoarea obiectului neexecutării şi penalităţile.

Or, atunci când se discută durata procedurilor judiciare, fie în aspect civil, fie în aspect penal, prejudicii cu titlu material ar putea să apară exclusiv atunci când există o legătură de cauzalitate între pretinsa violare a dreptului la durata rezonabilă a procedurilor şi pierderi materiale datorită imposibilităţii de a se folosi de drepturi pecuniare sau de a se bucura de fructele acestora (a se vedea Boboc v. Moldova nr. 27581/04, §44-45, 04 noiembrie 2008 şi Cravcenco v. Moldova, nr. 13012/02, §64- 67, 15 ianuarie 2008). Sub acest aspect, instanţa de recurs constată că în speţă, cauzarea lui Leonti Corin a prejudiciului material este demonstrată incontestabil prin evidenţierea lipsei perspectivei executării în viitor a hotărârilor judecătoreşti, prin care s-a dispus încasarea din contul Direcţiei Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă din Orhei în beneficiul ultimului a restanţelor salariale.

Or, însuşi faptul lichidării Direcţiei în curs de construire a Fabricii experimentale de încălţăminte sportivă din Orhei prin hotărârea Curţii de Apel Economică din 21 septembrie 2007, devenită irevocabilă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 noiembrie 2007, cu radierea acesteia din Registrul de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor, demonstrează clar imposibilitatea executării actelor de dispoziţie cu privire la încasarea restanţei la salariu. Mai cu seamă că tot din aceste hotărâri judecătoreşti rezultă că debitorul Direcţia Fabricii Experimentale de Încălţăminte Sportivă din Orhei nu dispune de careva masă debitoare. În situaţia descrisă, nu poate fi admisă concluzia reţinută de instanţele de judecată ierarhic inferioare cu privire la probabilitatea executării în viitor a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea lui Leonti Corin şi revendicarea de către ultimul a drepturilor sale pecuniare.

În această ordine de idei, instanţa de recurs consideră că pretenţiile lui Leonti Corin privind compensarea prejudiciului material au legătură de cauzalitate cu încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, fapt ce impune încasarea în beneficiul ultimului a sumei de 29927 lei, formată din sumele neexecutate în baza documentelor executorii emise în baza hotărârii Judecătoriei Orhei din 20 ianuarie 1998 - 7966 lei, hotărârii Judecătoriei Orhei din 24 martie 1999 - 10306 lei hotărârii Judecătoriei Orhei din 29 noiembrie 2001 - 8091 lei şi, respectiv hotărârii Judecătoriei Orhei din 26 iunie 2002 - 3564 lei.

10 Totodată, instanţa de recurs constată că formulând cerinţa cu privire la încasarea prejudiciului material, Leonti Corin a pretins la compensarea acestui prejudiciu în mărime de 207336 lei, ce constituie echivalentul a 13040 (12069 +707+264,5) Euro, susţinând că în cazul în care salariul obţinut i se achita integral la timp, dânsul, în anul 1999 ar fi avut posibilitatea reală de a procura un cu suma de 2832 USD spaţiu locativ de 29,8 m2 în oraşul Orhei, pe când în prezent valoarea 1m2 de spaţiu locativ în Orhei se estimează la 405 Euro (29,8 m2 x 405 Euro/1 m2 =12069 Euro), suma de 8091 lei echivalentă cu 707 Euro şi suma de 3564 lei echivalentă cu 264,5 Euro. Astfel, Leonti Corin pretinde că datorită neexecutării hotărârilor pronunţate în favoarea sa, dânsul nu a putut beneficia de salariul lui şi de dreptul său de a dispune de acesta după bunul său plac în calitatea sa de proprietar, drept care este garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

Având în susţinere aceste cerinţe, instanţa de recurs admite că în rezultatul duratei în timp de neexecutare a hotărârilor judecătoreşti în privinţa sumei salariale Leonti Corin a suportat pierderi materiale datorită imposibilităţii de a se folosi de drepturile sale pecuniare şi de a se bucura de fructele acestora. Însă, cerinţa lui Leonti Corin cu privire la încasarea costului unui apartament cu suprafaţa de 29,8 m2 în oraşul Orhei, care putea să-l procure în cazul dacă hotărârile judecătoreşti erau executate în termen, nu poate fi admisă, aceasta neavând suport legal. Or, legislaţia în vigoare (art. 133 Codul Muncii), prevede doar indexarea anuală a salariului minim garantat, în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor de consum, alte penalităţi de legislaţia în vigoare, în cazul dat, nefiind prevăzute.

Astfel fiind, prejudiciul material în sumă de 29927 lei, ce constituie suma salariului neachitat, urmează a fi indexată în conformitate cu coeficientul inflaţiei calculate pentru întreaga perioadă de neexecutare (anii 1998 – 2013). Ca urmare, având ca reper informaţia Biroului Naţional de Statistică conform cărei ratele inflaţiei pentru perioada anilor 1998 – 2013 constituie: pentru anul 1998 – 18,3%, 1999 – 43,7%, 2000 – 18,4%, 2001 – 6,3%, 2002 – 4,4%, 2003 – 15,7%, 2004 – 12,5%, 2005 – 10,0%, 2006 – 14,1%, 2007 – 13,1%, 2008 – 7,3%, 2009 – 0,4%, 2010 – 8,1%, 2011 – 7,8%, 2012 – 4,1%, 2013 (9 luni) – 2,3%, suma indexaţiei este de 44333 lei. Prin urmare, prejudiciul material ce urmează a fi încasat în beneficiul lui Leonti Corin constituie 74260 (29927+44333) lei.

La acest segment este necesar de a distinge că repararea prejudiciului material cauzat lui Leonti Corin urmează a fi pusă pe seama statului, acesta fiind încasat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM, deoarece în cadrul judecării cauzei s-a demonstrat incontestabil că Direcţia în curs de construire a Fabricii experimentale de încălţăminte sportivă din Orhei, lichidată prin hotărâre judecătorească, a avut statut de întreprindere de stat, prin urmare responsabil de restabilirea acestui drept încălcat se face statul. Astfel fiind, se constată ca ilegală reţinerea instanţei de apel şi a primei instanţe cu privire la respingerea cerinţei ce ţine de încasarea prejudiciului material. 11 În consecinţă, se stabileşte şi faptul că urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti, lui Leonti Corin i-a fost cauzat un anumit nivel de stres şi frustrare, fapt ce justifică şi dreptul acestuia la repararea prejudiciului moral cauzat.

La acest segment instanţa de recurs remarcă că, deşi instanţele de judecată ierarhic inferioare au constatat încălcarea acestui drept, suma de 500 Euro acordată lui Leonti Corin cu titlu de prejudiciu moral este una ce nu poate fi considerată ca o satisfacţie echitabilă adusă ultimului. Astfel, concomitent cu dispoziţiile art. 2 alin. (6) a Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011, instanţa de recurs ia în consideraţie şi realizările în acest sens a practicii judiciare, şi anume că aprecierile prejudiciului moral se face în raport cu criteriile menţionate anterior (comportamentul părţilor, miza pentru reclamant, durata neexecutării), precum şi principiul general al echităţii ca suma apreciată să nu fie vădit disproporţională cu sumele acordate de Curtea Europeană.

În sprijinul acestei concluzii vine şi jurisprudenţa CEDO în cazul Leagun contra Moldovei (cererea nr. 35316/06), care este una exact analogică celei dedusă judecării, în care reclamantul s-a plâns de încălcarea art. 6 § 1 al Convenţiei şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 11 martie 2003, unde Curtea a acceptat acordul de reglementare amiabilă încheiat între reclamant şi Guvern, prin care ultimul s-a obligat că va plăti reclamantului 8704 Euro cu titlu de prejudiciu material, moral şi cu titlu de costuri şi cheltuieli. Ca urmare, Colegiul consideră că Leonti Corin, fiind îndreptăţit la despăgubiri pentru daune morale, în baza celor expuse mai sus şi a principiilor echitabile, acordă ultimului, cu titlu de reparare a acestui prejudiciu, suma de 80000 lei.

În consecinţă se constată a fi lipsite de suport criticile recurentului Ministerului Finanţelor al RM aduse în dezacordul cu pretenţia lui Leonti Corin ce ţine de repararea prejudiciului moral, deoarece acestea se combat prin constatările relatate mai sus şi contravin prevederilor reglementate de Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 şi art. 6 § 1 al Convenţiei. Distinct de cele relatate relevă netemeinicia recurentului Ministerului Finanţelor al RM şi temeinicia recursului declarat de către Leonti Corin.

Iar temeinicia recursului declarat de către Leonti Corin dictează casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe în partea respingerii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material şi încasării cu titlu de prejudiciu moral a sumei de 500 Euro şi emiterea în partea dată a unei noi hotărâri, prin care a încasa din contul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Leonti Corin cu titlu de prejudiciu material suma de 74260 lei şi cu titlu de prejudiciu moral 80000 lei. În rest decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe de a menţine. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) şi b), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide : Se respinge recursul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova.

12 Se admite recursul declarat de către Leonti Corin. Se casează parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012 şi hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 14 iunie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Leonti Corin împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral ca urmare a încălcării acestui drept în partea prin care a fost încasat din contul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Leonti Corin cu titlu de prejudiciu moral suma de 500 (cinci sute) Euro, în lei la ziua executării hotărârii şi respingerii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material şi se emite în partea dată o nouă hotărâre, prin care: Se admite parţial pretenţia lui Leonti Corin cu privire la repararea prejudiciului material cauzat ca urmare a încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti.

Se încasează de la bugetul de stat al Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Leonti Corin, în contul reparării prejudiciului material, suma de 74260 (şaptezeci şi patru mii două sute şaizeci) lei Se admite pretenţia lui Leonti Corin cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti. Se încasează de la bugetul de stat al Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Leonti Corin, în contul reparării prejudiciului moral, suma de 80000 (optzeci mii) lei. În rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012 şi hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 14 iunie 2012 se menţin. Decizia este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Gordilă Iurie Diaconu 13