- Dosarul nr.
- 2ri-71/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 noiembrie 2013
- Părțile
- SC Gazinstal-04 SRL în proces de insolvabilitate
- Pe scurt
- Temeiurile de recuzare a judecătorului. Temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate.
2ri-71/13 — Intentarea procedurii de insolvabilitate
prima instanţă: A. Minciuna dosarul nr. 2ri-71/13 DECIZIE 13 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî Vera Macinskaia, Ion Vîlcov examinând recursul declarat de către Societatea comercială „Gazinstal-04” Societatea cu răspundere limitată, în pricina civilă a Societăţii comerciale „Gazinstal-04” Societatea cu răspundere limitată în proces de insolvabilitate, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2013 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea Societăţii comerciale „Gazinstal-04” Societatea cu răspundere limitată de recuzare a judecătorului Anatolie Minciuna, şi hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2013 prin care a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de Societatea comercială „Gazinstal-04” Societatea cu răspundere limitată, c o n s t a t ă: La 26 iulie 2013 SRL „Orhei-Gaz” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate în privinţa SC „Gazinstal-04” SRL.
În motivarea cererii introductive SRL „Orhei-Gaz” a indicat că SC „Gazinstal- 04” SRL, amplasată pe adresa mun. Chişinău, str. Ion Pelivan nr. 11 of.
02, a fost înregistrată la 16 septembrie 2004 la Camera Înregistrării de Stat, fiindu-i atribuit codul fiscal (IDNO) 1004600056701 şi recunoscut obiectul principal de activitate: construcţiile de clădiri şi/sau construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico- edilitare, reconstrucţiile, consolidările, restaurările; comerţul cu ridicata pe bază de tarife sau contracte; comerţul cu amănuntul al articolelor de fierărie, al vopselelor şi sticlei; comerţul cu ridicata al materialelor lemnoase, de construcţie şi echipamentului sanitar; comerţul în magazine specializate (produse alimentare, băuturi şi produse din tutun); construcţii complete şi parţiale de clădiri, inginereşti şi civile; producerea şi/sau stocarea gazelor naturale, producerea combustibilului regenerabil, transportul gazelor naturale, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau nereglementate.
Indică SRL „Orhei-Gaz” că în mod primordial SC „Gazinstal-04” SRL îşi desfăşoară activitatea anume în sfera transportului, distribuţiei şi furnizării gazelor naturale către consumatorii casnici. 1 Prin titlul executoriu nr. 2e-8397/10 eliberat de către Judecătoria Economică de Circumscripţie la 24 noiembrie 2010 s-a dispus încasarea de la SC „Gazinstal-04” SRL în beneficiul SRL „Orhei-Gaz” a sumei de 52 568,07 lei cu titlu de penalitate, 1500 lei cheltuieli pentru asistenţă juridică şi 1 577 lei taxa de stat. Ulterior, prin titlul executoriu nr. 2e-11794/10 eliberat de către aceeaşi instanţă la 31 decembrie 2010, s-a dispus încasarea de la debitorul SC „Gazinstal-04” SRL în beneficiul creditorului SRL „Orhei-Gaz” a datoriei de 172 527,07 lei şi 5 175,82 lei taxa de stat, iar prin titlul executoriu nr. 2e-2240/11 emis la 15 aprilie 2011 – a datoriei de 978 992,40 lei.
Menţionează creditorul SRL „Orhei-Gaz” că la 29 mai 2012 şi 24 octombrie 2012 Judecătoria Comercială de Circumscripţie a mai emis două titluri executorii – nr. 2e-4034/2011 şi nr. 2e-3233/2011 în vederea încasării de la SC „Gazinstal-04” SRL în beneficiul SRL „Orhei-Gaz” a datoriei în sumă de 564 806 lei şi 16944,18 lei taxă de stat şi, respectiv, a datoriei în sumă de 205 092,92 lei şi 6 152,79 lei taxa de stat. În pofida intentării de către executorii judecătoreşti Iacob Miron, Caduc Maria Ţărnă Victoria şi Răzlog Elena a procedurii de executare pe marginea datoriilor respective ale debitorului SC „Gazinstal-04” SRL faţă de creditorul SRL „Orhei- Gaz”, nici unul din titlurile executorii emise nu au fost executate de către SC „Gazinstal-04” SRL din motivul incapacităţii de plată.
Consideră SRL „Orhei-Gaz” în prezenta situaţie de imposibilitate a satisfacerii creanţelor sale din motivul incapacităţii debitoriale, unica soluţie ar fi intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de SC „Gazinstal-04” SRL. Solicită creditorul SRL „Orhei-Gaz” admiterea cererii introductive, intentarea faţă de SC „Gazinstal-04” SRL a procedurii de insolvabilitate şi dispunerea aplicării măsurilor de asigurare cu numirea în calitate de administrator provizoriu a Olgăi Mereuţă.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 iulie 2013 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SRL „Orhei-Gaz” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SC „Gazinstal-04” SRL, fiind aplicate măsurile de asigurare prevăzute în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate, numită ÎI „Mereuţă Olga” în calitate de administrator provizoriu şi obligată să prezinte în faţa instanţei de insolvabilitate raportul în care să verifice existenţa temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate, mărimea şi componenţa masei debitoare, oportunitatea continuării activităţii economice a întreprinderii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2013 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea SC „Gazinstal-04” SRL de recuzare a judecătorului Curţii de Apel Chişinău, Anatolie Minciuna.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2013 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SC „Gazinstal-04” SRL, fiind numit în calitate de administrator al insolvabilităţii Cucereavîi Ion, posesorul certificatului de instruire profesională nr. 19324 din 08 iulie 2011 eliberat de Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. 2 La 15 octombrie 2013, în termenul prevăzut de lege, SC „Gazinstal-04” SRL a declarat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2013, cerând casarea integrală a acesteia.
Ulterior, la 17 octombrie 2013 SC „Gazinstal-04” SRL a depus un recurs suplimentar la cel declarat anterior, pretinzând ilegalitatea atât a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2013, cât şi a încheierii din 27 septembrie 2013, cerând admiterea recursului, casarea integrală a actelor judecătoreşti recurate şi restituirea fără examinare a cererii introductive depuse de către SRL „Orhei-Gaz”. În motivarea recursului, recurenta a indicat că prin încheierea din 27 septembrie 2013 în mod neîntemeiat a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului-raportor Anatolie Minciuna, care a participat la examinarea mai multor cauze civile antrenând aceleaşi părţi – SC „Gazinstal-04” SRL şi SRL „Orhei-Gaz”, astfel fiind demonstrată parţialitatea şi subiectivitatea acestuia.
De asemenea, recurenta SC „Gazinstal-04” SRL a invocat încălcarea de către instanţa de insolvabilitate a normelor de drept material la pronunţarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2013, precum şi a subliniat aprecierea arbitrară a probelor referitoare la starea financiară a întreprinderii. La 01 noiembrie 2013 în adresa SRL „Orhei-Gaz” a fost expediată spre cunoştinţă copia recursului declarat de către SC „Gazinstal-04” SRL. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2013 şi a hotărârii din 30 septembrie 2013, din următoarele considerente.
În conformitate art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. În conformitate cu art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din acest cod, cu excepţiile şi completările stabilite în legislaţia insolvabilităţii. Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.
În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. a), d) şi e) CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă: la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret, reprezentant, grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator; şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă; are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui. În conformitate cu art. 52 alin. (5) CPC, nu se admite recuzarea judecătorului din suspiciune în imparţialitatea lui dacă nu sînt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului căruia i s-a încredinţat 3 verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea judecătorilor care nu sînt implicaţi în examinarea pricinii.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că recurenta SC „Gazinstal-04” SRL în cererea de recuzare a judecătorului-raportor pe marginea cauzei de insolvabilitate, Anatolie Minciuna, a invocat drept temei faptul că acesta a participat la examinarea altor pricini având aceleaşi părţi şi obiect, expunându-şi astfel opinia pe marginea prezentei cauze care se judecă, precum şi a comunicat suspiciunile sale privind repartizarea dosarelor în preponderenţă anume magistratului respectiv. Deci, consideră SC „Gazinstal-04” SRL, judecătorul-raportor Anatolie Minciuna urmează a fi recuzat deoarece există suspiciuni privind imparţialitatea şi obiectivitatea acestuia la examinarea prezentei cauze de insolvabilitate.
Instanţa de recurs consideră că motivele invocate de către recurenta SC „Gazinstal-04” SRL şi anume bănuielile sale cu privire la imparţialitatea judecătorului-raportor din motivul participării acestuia la examinarea dosarelor care au antrenat aceleaşi părţi, nu pot fi reţinute, deoarece sunt pur declarative, fiind la nivel de suspiciuni, poziţie contrară prevederilor art. 52 CPC. De asemenea, nu pot fi reţinute nici motivele SC „Gazinstal-04” SRL privind repartizarea pricinilor, a căror participantă este, în preponderenţă lui Anatolie Minciuna, deoarece repartizarea cauzelor spre examinare are loc în mod aleatoriu prin intermediul programului computerizat, suspiciunile recurentei fiind abuzive şi lipsite de temeiuri convingătoare.
Nu pot fi reţinute nici argumentele recurentei precum că judecătorul Anatolie Minciuna a participat anterior la examinarea altor pricini între aceleaşi părţi, având aceleaşi obiect, deoarece sunt neîntemeiate. Or, la caz, se examinează pricina SC „Gazinstal-04” SRL în procedura de insolvabilitate, iar obiectul altor cauze civile la examinarea cărora a participat judecătorul Anatolie Minciuna din probele prezentate de însăşi recurentă, este încasarea datoriilor ce rezultă din executarea unor contracte. Astfel, în condiţiile în care lipsesc careva motive concludente în vederea recuzării magistratului-raportor Anatolie Minciuna, argumentele invocate de către solicitantă fiind neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că Curtea de Apel Chişinău în mod just a respins cererea depusă de către SC „Gazinstal-04” SRL.
În lumina celor relevate supra, instanţa de recurs conchide asupra netemeiniciei recursului declarat de către SC „Gazinstal-04” SRL împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2013. Potrivit art. 37 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu recurs de către debitor. Conform art. 10 alin. (1) şi (2) al aceleiaşi Legi, intentarea unui proces de insolvabilitate presupune existenţa unui temei. Temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului.
4 Potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, după desemnare, administratorul provizoriu întocmeşte şi prezintă instanţei de insolvabilitate, în termenul stabilit de aceasta, care nu va putea depăşi 45 de zile lucrătoare de la desemnarea sa, un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare, prin care să propună fie intentarea procedurii de insolvabilitate, fie intentarea procedurii simplificate a falimentului, ori prin care să constate solvabilitatea debitorului şi încetarea procesului. Instanţa de insolvabilitate va supune propunerea prevăzută la alin.(1) dezbaterii într-o şedinţă publică.
În cadrul şedinţei de judecată, după ascultarea participanţilor la proces, instanţa va adopta o hotărîre prin care aprobă sau respinge, după caz, concluziile raportului supus dezbaterii, cu dispunerea, prin aceeaşi hotărîre, a intentării procesului de insolvabilitate sau a intentării procedurii simplificate a falimentului debitorului, sau va respinge cererea introductivă. Din suportul probatoriu prezent la materialele pricinii rezultă în mod cert faptul că SC „Gazinstal-04” SRL, amplasată pe adresa mun. Chişinău, str. Ion Pelivan nr. 11 of.
02, a fost înregistrată la 16 septembrie 2004 la Camera Înregistrării de Stat, fiindu-i atribuit codul fiscal (IDNO) 1004600056701 şi recunoscut obiectul principal de activitate: construcţiile de clădiri şi/sau construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico-edilitare, reconstrucţiile, consolidările, restaurările; comerţul cu ridicata pe bază de tarife sau contracte; comerţul cu amănuntul al articolelor de fierărie, al vopselelor şi sticlei; comerţul cu ridicata al materialelor lemnoase, de construcţie şi echipamentului sanitar; comerţul în magazine specializate (produse alimentare, băuturi şi produse din tutun); construcţii complete şi parţiale de clădiri, inginereşti şi civile; producerea şi/sau stocarea gazelor naturale, producerea combustibilului regenerabil, transportul gazelor naturale, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau nereglementate.
Potrivit copiei de pe extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 7448 din 18 martie 2013, capitalul social al SC „Gazinstal-04” SRL constituie 9 171 400 lei. La 26 iulie 2013 SRL „Orhei-Gaz” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate în privinţa SC „Gazinstal-04” SRL, invocând ca temei principal incapacitatea de plată a debitorului reprezentată prin lipsa mijloacelor financiare în vederea executării titlurilor executorii prin care s-a dispus încasarea de la SC „Gazinstal-04” SRL în beneficiul creditorului SRL „Orhei-Gaz” a datoriilor în mărime considerabilă.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 iulie 2013 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SRL „Orhei-Gaz” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SC „Gazinstal-04” SRL, fiind aplicate măsurile de asigurare prevăzute în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate, numită ÎI „Mereuţă Olga” în calitate de administrator provizoriu şi obligată să prezinte în faţa instanţei de insolvabilitate raportul în care să verifice existenţa temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate, mărimea şi componenţa masei debitoare şi oportunitatea continuării activităţii economice a întreprinderii.
5 Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2013 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SC „Gazinstal-04” SRL, fiind numit în calitate de administrator al insolvabilităţii Cucereavîi Ion, posesorul certificatului de instruire profesională nr. 19324 din 08 iulie 2011 eliberat de Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. Conform raportului administratorului provizoriu al SC „Gazinstal-04” SRL, ÎI „Mereuţă Olga”, nr. 01 din 09 septembrie 2013, pentru data de 31 decembrie 2012 SC „Gazinstal-04” SRL dispune de active curente în sumă totală de 933 680 lei (stocuri de mărfuri şi materiale, creanţe pe termen scurt, mijloace băneşti, alte active curente), pasivele întreprinderii ridicându-se la suma de 2 214 490 lei (datorii pe termen scurt faţă de agenţi economici, personal şi buget, datorii de asigurare, altele).
Potrivit informaţiei prezentate de către Banca Comercială Română SA la 12 august 2013, SC „Gazinstal-04” SRL la conturile bancare nu dispune de careva active financiare. Astfel, investigarea situaţiei economico-financiare a debitorului SC „Gazinstal- 04” SRL demonstrează imposibilitatea onorării obligaţiunilor sale faţă de creditori, fapt care condiţionează constatarea nelichidităţii întreprinderii exprimate în incapacitatea de plată, aceasta la rândul său constituind temei legal pentru intentarea procedurii de insolvabilitate. În circumstanţele enunţate şi în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă în mod just şi corect a intentat procedura de insolvabilitate faţă de SC „Gazinstal-04” SRL, întreprinderea respectivă demonstrând incapacitate continuă de a plăti datoriile existente faţă de creditori.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentei SC „Gazinstal-04” SRL ca temei al casării hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2013 precum că suma de 9 171 400 lei inclusă în capitalul social al întreprinderii constituie o garanţie suficientă a lichidităţii şi solvabilităţii sale, deoarece este neîntemeiat, la caz fiind constatată incapacitatea debitorului SC „Gazinstal-04” SRL de a plăti sumele creanţelor scadente ale creditorilor, satisfacerea cărora nu urmează a fi efectuată din contul capitalului social al întreprinderii debitoare.
În acest sens, instanţa de recurs reţine că potrivit art. 2 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, incapacitatea de plată reprezintă situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a îşi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale; incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi. La cazul prezentului litigiu, debitorul SC „Gazinstal-04” SRL demonstrează incapacitate de a satisface obligaţiunile scadente faţă de creditorul SRL „Orhei-Gaz” începând cu anul 2010, când a fost emis de către Judecătoria Economică de Circumscripţie la 24 noiembrie 2010 titlul executoriu nr. 2e-8397/10.
Nu poate fi reţinut nici argumentul recurentei precum că Curtea de Apel Chişinău a apreciat în mod arbitrar probele prezente la materialele cauzei, neacordând o apreciere justă existenţei hotărârii Judecătoriei Orhei din 13 martie 2013 prin care a 6 fost dispusă încasarea de la SRL „Orhei-Gaz” în beneficiul SC „Gazinstal-04” SRL a sumei de 875 753 lei pentru uzura reţelelor de gazificare şi 1 734 857 lei cu titlu de venit ratat, astfel instanţa de insolvabilitate urmând să compenseze creanţele existente între societăţile respective, şi nu să intenteze în privinţa sa procedura de insolvabilitate, deoarece este neîntemeiat. Or, la data intentării procedurii de insolvabilitate faţă de SC „Gazinstal-04” SRL, hotărârea menţionată era deja casată integral prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 august 2013, actualmente pricina respectivă fiind pendinte în faţa Curţii Supreme de Justiţie.
Astfel, hotărârea Judecătoriei Orhei din 13 martie 2013 nu poate fi reţinută ca motiv al dispariţiei temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate faţă de SC „Gazinstal-04” SRL, la momentul pronunţării hotărârii recurate din 30 septembrie 2013 fiind casată şi ne mai având putere legală şi executorie. De asemenea, nu poate fi reţinut nici argumentul recurentei SC „Gazinstal-04” SRL privind incorectitudinea datelor incluse în raportul nr. 01 din 09 septembrie 2013 al administratorului provizoriu ÎI „Mereuţă Olga”, deoarece este declarativ, fiind invocat în exclusivitate pentru a se încadra în temeiurile declarării prezentului recurs.
Mai mult decât atât, materialele dosarului relevă că recurenta SC „Gazinstal- 04” SRL în pofida obligaţiunilor ce-i revin potrivit art. 27 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, nu a prezentat administratorului provizoriu Olgăi Mereuţă nici unul din actele necesare pentru a verifica starea financiară a întreprinderii (documente de activitate, lista activelor, lista creditorilor şi debitorilor etc.), ultima fundamentându-şi raportul pe datele oficiale primite de la organele de stat abilitate. Alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a hotărârii recurate, şi urmează a fi respinse.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea şi hotărârea recurate sunt întemeiate şi legale, iar temeiurile invocate de către recurentă sunt neîntemeiate Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către SC „Gazinstal-04” SRL şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2013 şi hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2013. În conformitate cu art. 445 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea comercială „Gazinstal-04” Societatea cu răspundere limitată.
Se menţin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2013 şi hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2013 în pricina civilă a Societăţii 7 comerciale „Gazinstal-04” Societatea cu răspundere limitată în proces de insolvabilitate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov 8