2rc-334/14 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor
2rc-334/14 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr.2rc-334/14 prima instanță: A. Minciuna D E C I Z I E 14 mai 2014 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală și Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău în pricina civilă la cererea introductivă a societății cu răspundere limitată „Orhei-Gaz” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de societatea cu răspundere limitată „Gazinstal-04”, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2014, prin care a fost refuzat în cererea de repunere în termen și s-a respins ca fiind tardivă cererea de validare a creanței înaintate de către Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.
Chișinău, c o n s t a t ă La 26 iulie 2013, societatea cu răspundere limitată „Orhei-Gaz” a depus cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate față de societatea cu răspundere limitată „Gazinstal-04”. În motivarea cererii introductive societatea cu răspundere limitată „Orhei-Gaz” a menționat că la 24 noiembrie 2010, Judecătoria Economică de Circumscripție a eliberat Titlul executoriu nr. 2e-8397/2010, în baza hotărîrii judecătorești prin care s-a dispus încasarea din contul societății comerciale „Gazinstal-04” în beneficiul societății cu răspundere limitată „Orhei-Gaz” penalitatea în sumă de 52 568,07 lei, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 lei și taxa de stat în de 1577 lei.
Ulterior, la 27 ianuarie 2011 a fost intentată procedura de executare de către executorul judecătoresc Iacob Miron. La 31 decembrie 2010, Judecătoria Economică de Circumscripție în baza hotărîrii judecătorești a emis un alt titlu executoriu nr. 2e-11794/2010, prin care s-a dispus încasarea din contul societății comerciale „Gazinstal-04” în beneficiul societății cu răspundere limitată „Orhei-Gaz” datoria în sumă de 172 527,07 lei și taxa de stat în sumă de 5 175, 82 lei. Iar la 14 aprile 2011, a fost intentată procedura de executare și emise încheierile nr. 081-7/2011, 081-42/11, 081-61/11 de către executorul judecătoresc Caduc Maria cu expedierea încheierilor în adresa societății comerciale „Gazinstal-04”.
La 15 aprilie 2011, Judecătoria Economică de Circumscripție a eliberat un alt titlu executoriu nr. 2e-2240/11, prin care s-a dispus încasarea din contul societății comerciale “Gazinstal-04” în beneficiul societății cu răspundere limitată “Orhei-Gaz” 1 datoria în sumă de 978 992,40 lei. Iar la 29 aprilie 2011 a fost intentată procedura de executare cu emiterea încheierii nr. 120/06-04/2011 de către executorul judecătoresc Țărnă Victoria. Ulterior, la 24 octombrie 2012, Judecătoria Comercială de Circumscripție a mai eliberat un titlu executoriu nr. 2e-3233/2011, prin care s-a dispus încasarea din contul societății comerciale “Gazinstal-04” în beneficiul societății cu răspundere limitată “Orhei-Gaz” datoria în sumă de 205 092, 92 lei și taxa de stat în sumă de 6152,79 lei.
Iar, în temeiul titlului executoriu enunțat, la 30 noiembrie 2012, a fost intentată procedura de executare de către executorul judecătoresc Elena Răzlog. La 29 mai 2012, Judecătoria Comercială de Circumscripție a mai eliberat un Titlul executoriu nr. 2e-4034/2011, prin care s-a dispus încasarea din contul societății comerciale “Gazinstal-04” în beneficiul societății cu răspundere limitată “Orhei-Gaz” datoria în sumă de 564 806 lei și taxa de stat în sumă de 16 944, 18 lei, iar la 09 august 2012 a fost intentată procedura de executare de către executorul judecătoresc Elena Răzlog. Menționează că toate încheierile cu privire la intentarea procedurii de executare au fost expediate în adresa debitorului, pe cînd societatea comercială „Gazinstal-04” nu a executat nici un Titlu executoriu din cele enunțate mai sus.
Solicită societatea cu răspundere limitată “Orhei-Gaz” admiterea cererii introductive spre examinare, cu emiterea hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate în privința societății cu răspundere limitată „Gazinstal-04” și aplicarea măsurilor de asigurare corespunzătoare față de debitor, în calitate de administrator provizoriu să fie numită întreprinderea individuală „Mereuța Olga”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 iulie 2013, s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de către societatea cu răspundere limitată „Orhei-Gaz” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de societatea comercială „Gazinstal-04” societate pe acțiuni.
S-au aplicat următoarele măsuri de asigurare față de debitorul societatea comercială „Gazinstal-04” societate pe acțiuni în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate în scopul prevenirii modificării stării bunurilor: - s-a numit în calitate de administrator provizoriu întreprinderea individuală „Mereuța Olga”; - s-a prescris că deciziile privind gestionarea patrimoniului debitorului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu; - s-a permis înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale doar cu învoirea expresă a administratorului provizoriu; - s-a aplicat sechestru pe bunurile (inclusiv hîrtiile de valoare ), conturile bancare ce aparțin debitorului cu drept de proprietate și pe corespondența comercială; - s-a suspendat urmăririle individuale ale creditorilor și executările silite asupra bunurilor debitorului, precum și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului.
S-a obligă administratorul provizoriu să prezinte pînă la data examinării cauzei un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare aplicate față de debitor, indicate în pct. 2 al prezentei încheieri, să verifice existența temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate a debitorului, mărimea și componența masei debitoare, oportunitatea și posibilitatea continuării activității economice a întreprinderii, în perioada derulării procesului de insolvabilitate. 2 S-a notificat despre aplicarea măsurilor de asigurare indicate în pct. 2 al prezentei încheieri, organele și instituțiile menționate în art. 26 al Legii insolvabilității; S-a obligă debitorul să pună la dispoziția administratorului provizoriu documentele activității economice și contabile, titlurile de valoare pentru documentare.
S-a stabilit examinarea cererii introductive privitor la intentarea procesului insolvabilitate pentru data de 09 septembrie 2013 ora 11:00 Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 30 septembrie 2013, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de societatea comercială „Gazinstal-04” societate pe acțiuni, cu desemnarea în calitate de administrator al insolvabilității Cucereavîi Ion. S-a stabilit termenul limită pentru creditori de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv, pînă la 31 octombrie 2013. S-a stabilit termenul limită de verificare a creanțelor de întocmire și de comunicare a tabelului definitiv pînă la 15 noiembrie 2013. S-a stabilit ședința de validare a creanțelor pentru 25 noiembrie 2013 la ora 11- 00. S-a propus creditorilor garantați să precizeze fără întîrzîiere bunurile asupra cărora dețin un drept prioritar, precum și temeiul acestui drept.
Măsurile de asigurare, aplicate prin încheierea din 29 iulie 2013, au fost menținute. La 31 octombrie 2013, Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău a înaintat cerere de a-i recunoaște în calitate de creditori chirografari față de societatea comercială „Gazinstal-04” cu suma de 4 356,33 lei. La 06 februarie 2014, Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, a înaintat cerere de modificare a creanței și anume din suma de 4 356,33 lei, să fie inclusă suma creanței de 3 301 631,33 lei.
În motivarea cererii de modificare a creanței, creditorul a menționat că în perioada din 18 noiembrie 2013 pînă la 22 noiembrie 2013 la societatea cu răspundere limitată „Gazinstal-04” a fost efectuat control fiscal în temeiul art. 134, 189 și 225 Cod fiscal, pentru perioada de activitate 01 ianuarie 2009 pînă la 30 septembrie 2013. În rezultatul controlului fiscal a fost emisă decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr. 3510/p/2 din 13 decembrie 2013, prin care au fost calculate suplimentar la Bugetul de Stat plăți de bază în mărime de 1 138 140 lei, penalități în mărime de 466 526 lei și amenzi în sumă de 1 692 609 lei. La 26 aprilie 2014, Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.
Chișinău a înaintat cerere de repunere în termen a cererii de modificare a creanței înaintate la 05 februarie 2014 în mărime de 3 301 631,33 lei. În motivarea cererii de repunere în termen a cererii de modificare a creanței, creditorul a menționat că, pentru efectuarea controlului debitorului, i-a fost expediată citația seria D nr. 095413 din 31 octombrie 2013, cu solicitarea prezentării documentelor la control. Citația a fost recepționată de către agentul economic la 07 noiembrie 2013, fapt ce se confirmă prin aviz de recepție, însă documentele nu au fost prezentate de către ultimul. Astfel, organul fiscal a fost nevoit să recurgă la estimarea obligațiilor fiscale prin metode și surse indirecte, iar la 13 noiembrie 2013, au fost expediate citații bancare în adresa instituțiilor financiare privind rulajul la conturile bancare ale debitorului.
3 În rezultatul informației obținute a fost emisă de către organul fiscal Decizia nr. 3510/p/2 din 13 decembrie 2013, prin care au fost calculate suplimentar la Bugetul de stat plăți de bază în sumă de 1 138 140 lei, penalități în mărime de 4 66 526 lei și amenzi în mărime de 1 692 609 lei. Susține creditorul că din motiv că debitorul nu a prezentat documentele necesare pentru efectuarea controlului, a fost imposibilă stabilirea creanței reale. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2014, a fost refuzat în cererea de repunere în termen și s-a respins ca tardivă cererea de validare a creanței înaintată de către Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.
Chișinău, în mărime de 3 301 631,33 lei. La 08 aprilie 2014, Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău a declarat recurs, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi soluții de admitere a cererii de repunere în termen a creanței. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 stipulează că, hotărîrile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că în coraport cu data emiterii încheierii recursul este declarat în termen.
În motivarea cererii de recurs Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău a menționat că instanța de insolvabilitate eronat a interpretat normele de drept material. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră recursul întemeiat și pasibil de a fi admis din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, soluționînd prin decizie problema în fond. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră încheierea contestată ilegală, deoarece provine din aprecierea eronată a circumstanțelor pricinii și, respectiv, aplicarea eronată a normelor legale, pornind de la următoarele.
Din materialele pricinii se constată că prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 iulie 2013, s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de către societatea cu răspundere limitată „Orhei-Gaz” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de societatea comercială „Gazinstal-04” societate pe acțiuni, cu aplicarea măsurilor de asigurare corespunzătoare și în calitate de administrator provizoriu a fost numită întreprinderea individuală „Mereuța Olga”; Tot din materialul probator se atestă că prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 30 septembrie 2013, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de societatea comercială „Gazinstal-04” societate pe acțiuni, cu desemnarea în calitate de administrator al insolvabilității Cucereavîi Ion, stabilindu-se termenul limită pentru creditori de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv, pînă la 31 octombrie 2013. 4 Astfel, la 31 octombrie 2013, Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.
Chișinău a înaintat cerere de a-i recunoaște în calitate de creditori chirografari față de societatea comercială „Gazinstal-04” cu suma de 4 356,33 lei. Ulterior, la 06 februarie 2014, Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, a înaintat cerere de modificare a creanței și anume din suma de 4 356,33 lei, să fie inclusă suma creanței de 3 301 631,33 lei. Iar la 26 aprilie 2014, Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău a înaintat cerere de repunere în termen a cererii de modificare a creanței înaintate în mărime de 3 301 631,33 lei. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2014, a fost refuzat în cererea de repunere în termen și s-a respins ca tardivă cererea de validare a creanței înaintată de către Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.
Chișinău, în mărime de 3 301 631,33 lei. Judecînd pricina în ordine de recurs, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră concluzia instanței de insolvabilitate ilegală, deoarece provine din aplicarea eronată a normelor de drept material. Suplimentar este de menționat că normele legale pe care și-a întemeiat concluzia instanța de insolvabilitate nu corespunde cu normele legale indicate de către aceasta la pct. 28 al încheierii contestate. Conform art. 253 al Legii insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, stipulează expres că, prevederile prezentei legi se aplică și asupra proceselor de insolvabilitate în curs de desfășurare intentate pînă la intrarea ei în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 76 al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, înaintarea creanțelor de către creditori are loc în strictă conformitate cu reglementările privind procedura de insolvabilitate. Conform art. 140 alin. (1) din Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanțelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanță.
Potrivit art. 145 alin. (2), (4) al Legii enunțate, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepționale, dacă instanța de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanțelor nu este respectat din cauza unor circumstanțe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanței ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanța de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanțelor. Odată cu repunerea în termen a cererii de admitere a creanței, instanța de insolvabilitate numește o ședință specială de validare pe cheltuiala creditorului întîrziat. La data validării creanței repuse în termen, se rectifică tabelul definitiv al creanțelor.
În același timp art. l alin (4) din Legea insolvabilității prevede că procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. Iar acest cod prevede posibilitatea repunerii în termenul de îndeplinire a unui act de procedură. Potrivit art. 116 alin. (1), (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc 5 imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).
Ținînd cont de prevederile normelor indicate, Colegiu conchide că instanța de insolvabilitate eronat a ajuns la concluzia că creditorul neîntemeiat a omis termenul de depunere a creanței. La acest capitol, instanța de recurs reține că Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău a menționat în cererea de repunere în termen a creanței modificate, că din motiv că debitorul nu a expediat documentele solicitate către organul fiscal, nu s-a putut stabili mărimea creanței reale. Mai mult ca atît, potrivit art. 26 alin.(2) din Legea insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012, în cel mult 10 zile lucrătoare de după desemnare, administratorul provizoriu trimite notificări tuturor creditorilor din evidența contabilă, prezentată de debitor în conformitate cu art.27 alin.(3), pentru înaintarea creanțelor certe și exigibile asupra patrimoniului debitorului și prezentarea unei referințe asupra cererii introductive.
Instanța de recurs, remarcă că la materialele pricinii nu sunt date că organul fiscal a fost notificat corespunzător de către administratorul provizoriu. Conform art. 35 alin.(4) al Legii enunțate odată cu hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate, administratorul insolvabilității expediază o notificare tuturor creditorilor cunoscuți pentru ca aceștia să înainteze creanțele față de debitorul insolvabil. Din materialul probator se atestă că prin notificarea din 07 octombrie 2013, administratorul insolvabilității a notificat creditorul - Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, care a fost recepționată de către ultimul la 27 octombrie 2013, despre intentarea procesului de insolvabilitate față de societatea comercială „Gazinstal-04” și totodată li s-a comunicat că pînă la 31 octombrie 2013, urmează să-și depună creanțele existente (f.d.37).
În împrejurările descrise, Colegiul conchide că, organul fiscal a avut insuficient timp pentru a efectua un control și de a stabili suma creanței concrete, iar instanța de insolvabilitate prematur a ajuns la concluzia că cererea de repunere în termen a creanței este una tardivă. Mai mult ca atît, organul fiscal a solicitat prin citație, debitorului la 31 octombrie 2013, prezentarea documentelor pentru efectuarea unui control în vederea stabilirii tuturor obligațiilor fiscale ale agentului economic față de buget, însă documentele nu i-au fost prezentate creditorului, fiind nevoit să solicite informațiile date de la instituțiile bancare corespunzătoare. Astfel, în urma controlului efectuat de către organul fiscal, a fost emisă decizia nr. 3510/p/2 din 13 decembrie 2013, prin care se atestă că au fost calculate suplimentar la Bugetul de stat plăți de bază în sumă de 1 138 140 lei, penalități în mărime de 4 66 526 lei și amenzi în mărime de 1 692 609 lei.
În urma celor constatate, instanța de recurs remarcă că în astfel de condiții, organul fiscal a fost în imposibilitatea reală de a se încadra în termenul de pînă la 31 octombrie 2013, pentru a înainta mărimea creanței față de societatea comercială „Gazinstal-04” concretă, dar nu aproximativă. Mai mult ca atît decizia nr. 3510/p/2 din 13 decembrie 2013 emisă de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău nu a fost contestată de către debitor, astfel actul menționat urmează a fi executat. 6 Din considerentele menționate, Colegiul conchide asupra necesității casării încheierii Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2014 cu emiterea unei noi încheieri prin care se admite repunerea în termen a cererii de admitere a creanței.
În conformitate cu art., 427 alin. (1) lit. c) și art. 428 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E: Se admite cererea de recurs declarată de către Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău. Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2014 prin care a fost refuzat în repunerea în termen și s-a respins ca tardivă cererea de validare a creanțelor înaintată de către Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău și se pronunță o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care: Se admite demersul de repunere în termen a cererii de validare a creanței în mărime de 3 301 631,33 lei.
Se repune în termen cererea de validare a creanței înaintate de Direcția Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău în cadrul derulării procesului de insolvabilitate a societății cu răspundere limitată „Gazinstal-04” și remite pricina în instanța de insolvabilitate pentru examinarea cererii de validare a creanței în fond. Decizia este irevocabilă din momentul adoptării. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Tatiana Vieru 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.